sâmbătă, 8 februarie 2014

Psalmul 23 în versiunea creştinului depresiv




                                                   


      Eul meu îmi este păstor, întotdeauna duc lipsă de ceva.
      El mă duce printre gânduri iraţionale şi rele
      Pentru că refuz să mă odihnesc în păşunile verzi ale Domnului,
      Mă scald în apele îngrijorării,
      Neliniştea se hrăneşte cu sufletul meu.
     Teama mă povăţuieşte pe cărări strâmbe,
      Din pricina încăpăţânării firii mele.
     Simt suflarea morţii în ceafă,
     Pentru că mă bazez pe mine când umblu prin valea unde satan rage ca un leu,
     
Şi mă tem de orice rău 
     Căci nu cred că Domnul mai are timp pentru mine.
     Toiagul şi nuiaua de care mă sprijin sunt televizorul şi internetul,
     Muzica, filmele şi orice nimic care îmi anesteziază durerea.
   
    Tăcerea Domnului e pedeapsa mea,
    Aşa că mă aşez la masa consilierilor şi a prietenilor,
    Îmi umplu capul cu sfaturile lor
    Iar paharul meu cu ,,de ce-uri” e plin de dă peste el.
    Da, tristeţea şi lacrimile mă vor însoţi
    Până când din alergare mă voi opri
    Şi voi îngenunchia la crucea Domnului.
    Voi avea din nou sentimentul apartenenţei de casa lui Iahve
    Când eul meu va da conducerea Păstorului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu