joi, 24 aprilie 2014

Când te întâlneşti cu dragostea



                                                      



,,Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi GELOZIA este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacară a Domnului.'' Cântarea Cântărilor 8:6.
     Dacă se uită în oglindă, nu o mai vede pe acea domnişoară care se ruga pentru un prinţ dar nu-i putea pronunţa numele, nu putea închide ochii şi să vadă trăsăturile lui, nu îi auzise glasul şi nu citise undeva cuvinte scrise de el, nu vorbise cu el niciodată...Dar acum, când toate astea s-au întâmplat, nu se mai recunoştea.

     Ea a râs întotdeauna de fetele sau femeile care par nişte tigroaice când e vorba de bărbaţii lor şi i s-au părut exagerate reacţiile lor, a luat în râs gelozia, sentiment care îi era străin ( pentru că nu a mai iubit nici un bărbat), a crezut că dragostea le face slabe pe femei şi că nici un bărbat nu merită asemenea trăiri pasionale, nu merită să renunţi la independenţa ta fizică, emoţională etc.
       Acum ar râde acele femei de ea. Femeile care au iubit înaintea ei. Da, şi ei îi vine să râdă câteodată de una singură. Nu mai e ea. Nu se mai recunoaşte. Persoana care a fost înainte să-l cunoască a plecat, precum ar fi dat jos nişte haine vechi şi, nu le-ar mai putea purta pentru că nu se potrivesc cu anotimpul în care a intrat. Cel al iubirii.

 Ea îl iubeşte pe Dumnezeu, pe El şi...ploaia. Se gândeşte des la nişte cuvinte citite undeva: ,,Am două anotimpuri preferate: ploaia şi iubirea."
  

    Nici măcar nu e al ei încă în mod oficial, e doar darul bun şi desăvârşit care aşteaptă să fie livrat şi totuşi îl iubeşte aşa de mult că ar lupta cu orice rivală pentru el, ar merge pe jos zeci de km ca să se întâlnească, ar face multe lucruri care înainte i se păreau ridicole.

    Acum au sens toate citatele pe care le-a citit despre dragoste, acea dragoste pe care o întâlneşti o singură dată în viaţă. Acum le întelege cu inima. Atunci le pricepea numai cu mintea.

,,Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tau: binevoieşte şi fă-mă să-l aud!
      Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!
Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea.''



                                                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu