duminică, 6 aprilie 2014

Sindromul din biserici ,,trupul e gardul ce ascunde leopardul"



                                           


                           Mi-am propus să ,,tulbur", să agit, să supăr o anumită categorie de fraţi şi surori de credinţă, până acolo încât să meargă pe genunchi şi să-L întrebe pe Dumnezeu cum pot scăpa de sindromul pe care îl au. 
    Din păcate, nu există în cărţile de medicină acest sindrom şi nici tratament medicamentos pentru el, fiindcă de ar fi, mi-aş dori să pot suporta toate cheltuielile pentru fraţii care sunt contaminaţi de ,,trupul e gardul ce ascunde leopardul", numai să-i văd sănătoşi. 
      Voi face o aplicaţie foarte practică a modului în care se manifestă acest sindrom. 
 Fratele bolnav ar veni la mine şi mi-ar spune fără ocolişuri, după o dimineaţă în care ne-am închinat împreună în adunare şi am cântat melodii despre dragostea lui Dumnezeu ( desfătându-ne în acest adevăr că suntem iubiţi), să îmi las sprâncenele în stare naturală pentru că Domnul se supără dacă le pensez.
     După ce m-ar privi din cap până în picioare, fratele ar adăuga că, dacă am în plan să mă căsătoresc vreodată în biserică, trebuie să dau o ,,garanţie" în fuste şi rochii lungi până în pământ şi material pe cap, nu aţă, că sunt fata evlavioasă cu care şi-ar vedea smeritul şi tăcutul fiu. Domnul mă iubeşte dar fratele nu mă poate iubi până nu mă vede cu baticul legat în faţă. Greu tare pentru fratele.
   
      Descriu aici o situaţie ipotetică dar care e bazată pe lucruri reale ce se petrec în mediul evanghelic. Folosim cuvântul ,,legalist" dar oare îi putem recunoaşte pe cei care sunt atinşi de acest sindrom?! 
   Fratele îmi spune cu alte cuvinte, în scenariul de mai sus, că Dumnezeul lui m-ar iubi mai mult dacă nu mi-aş îngriji sprâncenele şi dacă aş purta haine şterse şi fără nici o formă. Dumnezeul meu mă iubeşte necondiţionat. Dacă am greşit mai mult într-o săptămână, asta nu-L face să mă iubească mai puţin deşi e întristat de păcatul meu. Dacă am făcut mai multe fapte bune în următoarea săptămână, nici asta nu-L va face să mă iubească mai mult. Hai să ne folosim raţionamentul logic.
   
            Să spunem că tocmai ai cumpărat o casă cu grădină. Faci turul casei şi eşti nerăbdător să îţi vezi grădina visată atâţia ani cât ai stat la bloc. Dar când deschizi poarta ei, rămâi blocat de privelişte. Fiindcă nu a fost lucrată mult timp, neglijată de fostul proprietar, ea nici măcar nu mai seamănă cu o grădină ci cu o mică junglă unde cresc tot felul de buruieni. Ţi-e frică şi să intrii în verdeaţa ce îţi ajunge până la talie căci nu ştii ce fel de lighioane ale nopţii trăiesc acolo. 
Dar ai o grădină. E în stare naturală, aşa cum a creat-o Domnul, am putea afirma. De ce nu eşti mulţumit cu ea aşa cum ai găsit-o? Fiindcă eşti conştient că tu trebuie să fi grădinarul, nu Domnul şi e treaba ta să dai o formă acelui loc încât să semene a grădină.
  
   Acum, să ne întoarcem la sprâncenele pensate ale surorilor, a căror grijă o duc unii fraţi până acolo încât nu pot dormi bine dacă nu le fac morală ,,fetelor nemulţumite de modul în care le-a creat Dumnezeu". Trăim într-o lume căzută în care fetele şi femeile 
se confruntă cu multe schimbări hormonale, chiar boli cauzate de dereglarea activităţii glandei tiroide, şi pot să apară diverse neplăceri pe trupurile noastre, iar firele de păr crescute aiurea pe bărbie, deasupra gurii sau la sprâncene sunt ,,detaliile" neplăcute pe care orice femeie le rezolvă în baie sau la cosmeticiană. 
Aleg să spun lucrurilor pe nume, dacă şi legaliştii o fac. Faptul că eu îmi iau firele de păr care sunt în plus cu scopul de a îngriji ,,grădina Domnului", nu mă face să fiu nemulţumită de modul cum m-a creat. El cu siguranţă m-a vrut gingaşă şi feminină, dar decăderea omului şi naturii şi-a pus amprenta şi pe frumuseţea mea naturală. 

     Legaliştii nu pun întrebarea corectă: Unde ţi-e inima? Inima mea categoric nu e în sprâncenele pensate, nu mă gândesc obsesiv la ele, nu le glorific, şi nu vorbesc despre ele comparându-mă cu altele. Pur şi simplu îmi amintesc că am şi sprâncene care mai trebuie tunse din când în când şi îmi sun cosmeticiana aşa cum tu, soră sau frate legalist, îţi aminteşti că nu ţi-ai smuls buruienile din grădină sau nu ţi-ai tăiat perciunii. Îţi dai seama ce nebunie e să crezi că Dumnezeu te pedepseşte că ţi-ai smuls cu penseta câteva fire de păr sau că te iubeşte mai mult, că îi câştigi aprobarea, dacă nu îţi pasă cum arăţi şi nu îngrijeşti templul Lui?! 
Dacă aţi văzut vreodată un templu, aţi putut observa cât de splendid arată în exterior şi în interior. Însuşi cuvântul ,,templu" sugerează o clădire cu mult superioară altora ( cum ar fi o casă, un magazin). Ar fi ciudat, anormal ca un templu să fie stropit cu noroi şi vopsea pe zidurile din exterior, să crească bălării în sus până la hornuri, să fie lăsate ferestrele, acoperişul şi uşile într-o stare de degradare continuuă şi congregaţia să cumpere cele mai scumpe obiecte cu care să mobileze interiorul.  
     
     Legaliştii invocă versete, cum ar fi ,,să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia" etc, pentru a vopsi exteriorul să pară sfântă persoana, fiindcă ei nu pun preţ pe inimă aşa cum o face Dumnezeu. Versete precum ,,omul se uită la ce izbeşte ochiul, dar Domnul se uită la inimă" sunt brusc uitate de către fraţii care te vor în stare bună în exterior, indiferent ce leopard ascunzi în interior. 
   Când Dumnezeu dă o inimă nouă unei femei, cu siguranţă El nu-şi face griji că fiica Lui va purta fuste scurte, îşi va tatua sprîncenele, se va machia în exces pentru că ea va fi ghidată şi învăţată de natura nouă pe care o are ca mlădiţă altoită în Cristos. 
Dumnezeu Tatăl nu trebuie să stea sprijinit de o botă şi să-I spună sever fiicei Lui ce e permis şi ce nu fiindcă ştie unde îi este acesteia inima. În El! Comoara ei e Cristos, ceea ce face în rest e strict îngrijire personală de rutină. 

          Dacă inima unei femei e la bijuterii, fiţi siguri dragi legalişti, că veţi afla şi voi.  
O veţi vedea. Va umbla încărcată de ele toată ziua; dacă inima unei fete e în haine, va purta fuste scurte şi îmbrăcăminte care să atragă bărbaţii, dacă inima unei femei e la machiaje, va arăta ca o păpuşă artificială de la atâtea chimicale cu care îşi strică tenul, dacă inima unei fete e în unghiile vopsite, va cumpăra mereu lacuri şi rar o vei vedea fără manichiura făcută. Lista poate continua.  
     De dragul Celui care şi-a dat viaţa ca să ne schimbe INTERIORUL, te rog soră sau frate bolnavi de acest sindrom al leopardului vopsit, încetează să lupţi pentru aprobarea oamenilor şi mai ales a lui Dumnezeu. El te iubeşte exact aşa cum eşti ( pensată, nepensată, vopsită, machiată, nemachiată etc.) dar tocmai pentru că te iubeşte refuză să te lase în starea ta şi vrea să-ţi scoată leoparzii din inimă. După ce a făcut curat în interior, tu poţi liniştită să aranjezi exteriorul.
    Evanghelia are ca temă harul, legaliştii vorbesc despre forme şi despre cum ar trebui să încerci să te schimbi pe tine, să vii prezentabil în faţa unui Dumnezeu Sfânt care Îşi găseşte plăcerea doar în Cristos, nu în tine. 
Când ai venit aşa cum eşti la Cristos şi El te schimbă, tot la fel te va iubi Dumnezeu ca şi înainte doar că acum, cât eşti ascuns în Cristos, îşi va găsi plăcere şi în tine. Îţi este Tată, nu Judecător dacă ai rezolvat problema inimii, nu a hainelor. 
      
    Sindromul ,,vopsim gardul ca să ne ascundem leopardul" îi determină pe cei care frecventează adunările şi se cred creştini să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu dar în aşa fel încât îţi vine să fugi de ea, căci sunt acrii şi duri aşteptând un moment potrivit să taxeze ceva la tine, ceva ce ţine de exterior. 
   Aceşti oameni nu îşi fac timp să te cunoască cu adevărat, ci vor să te bage în şablonul lor religios ( de ex. dacă în biserica lor se poartă batic, să porţi şi tu). Legaliştii iubesc bucăţi din tine ( fusta ta lungă până în pământ, costumul fără cravată, sprâncenele nepensate, baticul legat în faţă), nu pe tine ca întreg.
     
  Ei vor mai multe baticuri, mai multe rochii lungi, mai multe poezii şi cântări în adunare, mai multă evanghelizare, mai multe forme....nu mai mult din Cristos! 
Să fie mai sfinţi printr-o listă de interdicţii când lucrarea încheiată a lui Cristos la cruce ne-a făcut deja sfinţi pe cei care o acceptăm. Mai mult în exterior poate însemna mai puţină dragoste şi pasiune pentru Cristos în interior. 
    Cât inima e în El, exteriorul e o consecinţă frumoasă a lucrurilor care se petrec dincolo de carcasa de piele. 

   Dragi legalişti, dragii Domnului, vă las provocarea să nu mai umblaţi cu metrul la voi sau cu lupa ci să căutaţi ca Pavel ,, să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui" (Filipeni 3:10).
          Scapăţi de leopardul legalismului şi veţi putea face cunoştinţă cu inimile fraţilor şi surorilor. V-a păsat vreodată dacă sora pe care o judecaţi că s-a pensat are ce mânca, dacă şi-a găsit serviciu, care e starea familiei ei? V-aţi întrebat ce lupte şi visuri are, ce o face să plângă şi ce îi place? 
   Nu, ne pare rău dar noi suntem plecaţi la vânătoare de aparenţe. Din nefericire pentru voi, Dumnezeu e plecat în partea opusă. La vânătoare de inimi.

                                video
                                         
         
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu