vineri, 2 mai 2014

Cuvinte de la frigider


                   
                                            
                                        


           Toţi avem o inimă. Dar nu toţi o folosim când trebuie şi cum trebuie. 
Sunt momente când treci prin atâtea probleme, vin în gaşcă ca să nu se plictisească o problemă de una singură, şi ţi-ai dori să ai lângă tine pe cineva care să te îmbrăţişeze, să plângă cu tine şi...să tacă. Fiindcă există încercări la care doar Dumnezeu are dreptul să dea un răspuns sau o soluţie. Cei care deschid gura şi aduc degrabă nişte sfaturi ,,obiective" pe tavă, le aşează acolo ca pe o cană de ceai şi aşteaptă să le urmezi, nu se pun în locul tău nici măcar cinci minuţele. 

      Dumnezeu a creat lumea în 6 zile deşi teoretic o putea face în câteva secunde, dar cred că a vrut să ne spună că pentru deciziile mari trebuie să planificăm şi să ne luăm timp. Atât cel care trece prin probleme, cât şi cel care îi este prieten sau rudă, ar trebui să îşi ia timp de gândire şi rugăciune, nu de pălăvrăgeală. 
,, Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
 Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz şi chiar toate puterile pe care le-ai putea desfăşura?" (Iov 36:18, 19).  Cuvinte precum ,,cred că exagerezi sau faci prea mare caz" ,,de ce te plângi? putea fi mai rău", ,, astea nu sunt probleme în comparaţie cu...." sunt cuvinte reci. 

     Cuvinte de frigider. Dacă frigiderul ar avea un robot programat să îţi spună anumite fraze când deschizi uşa să îţi iei ceva, ar suna la fel. Impersonal. Tehnic. Nu am auzi sentimente în acea voce. Nu trebuie să trecem printr-o situaţie identică cu cineva ca să punem dragoste şi durere în cuvinte. E suficient să ne amintim cum ne-am simţit noi în acele momente când se prăbuşea lumea noastră mică precum un castel pe plajă. 
    
    Nu îmi cere să mă pun în locul lui X şi Z care la rândul lor au probleme pentru că nu trăiesc zece vieţi ci doar una. Dumnezeu poartă poverile lumii, nu noi. Asta nu înseamnă că sunt egoistă şi nu vreau să ajut sau să-mi număr binecuvântările în raport cu alţii, dar în momente când eşti atât de încercat precum o coardă pe care o întinzi la maxim, nu poţi trăi nici cu povara ta, darămite să o mai iei şi pe a vecinului în spate. Munţii problemelor se urcă în singurătate. De mână cu Dumnezeu, Nevăzut dar prezent în acele clipe. 

       Oamenii care au un frigider în inimă unde păstrează la rece toate replicile pentru prietenii lor care au probleme, te fac să vrei să fugi cât mai departe pentru a găsi acel sentiment de căldură de 40 de grade pe care îl ai în prezenţa iubirii necondiţionate. Oamenilor care scot cuvinte de la frigider, le transmite personajul Iov următorul mesaj: 
     ,,Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere!
Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere! Ce belşug de înţelepciune dai tu la iveală!
 Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?" (Iov 26:2-4)

              Am trecut printr-o perioadă lungă şi grea în care am aflat cine sunt oamenii care îşi deschid inima şi dau cuvinte încălzite la Soarele Neprihănirii şi dragostei şi cine sunt cei care servesc cuvinte de frigider.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu