marți, 6 mai 2014

De ce tace Dumnezeu





                            Vorbeşte toată durerea lumii în litere
                            Scrise cu lacrimi şi sânge
                            Pe inimile celor ce i-au învăţat alfabetul
                            Iar Dumnezeu...tace.

                            Vorbesc toate florile ucise
                            De spinii ce stăpânesc grădina lumii,
                            Printr-un parfum fără aromă
                            Iar Dumnezeu...tace.

                            Vorbesc toate întrebările nerostite
                            De pe buzele închise cu zăbrele,
                            Prin anotimpul singurătăţii
                            Iar Dumnezeu...tace.

                            Vorbesc prea multe glasuri în corul umanităţii
                            Cerând dreptul de a trăi o viaţă
                            Fără graniţe morale,de timp,şi eternitate
                            Iar Dumnezeu...tace.

                            Vorbeşte numai celor ce-şi mai poartă aripile
                            Pe care El le-a picurat în noi,
                            Vorbeşte sufletelor care nu au îmbrăcat cuvintele pe dos
                            Pentru că n-au uitat cine a scris Cartea universului.

                            Dacă Dumnezeu ar vorbi aşa cum vrem noi
                            Nu L-am descoperi în tăcere...
                            Poate toate dorinţele noastre s-ar îndeplini
                            Dar ne-am uita în oglindă cum ne stingem!
                          
                               


                           

Un comentariu:

  1. Adevărat.
    Am vrea un DUmnezeu după chipul și asemănarea noastră, dar nici apoi nu am fi mulțumiți.
    Îmi plac versurile tale. Mai așteptăm și altele! :)

    RăspundețiȘtergere