duminică, 4 mai 2014

În tabăra ,,lenilor"



                                              



      Câte suflete vor înţelege oare subiectul acesta?! Majoritatea tinerilor ( mai ales fetele) stau în lumea religioasă şi admiră şi beau cu nesaţ, fără să îşi folosească materia cenuşie în tot acest proces, cuvintele unui Len (bărbat despre care mi-a făcut plăcere să mai scriu şi cu altă ocazie), bărbat tânăr, de regulă, care are o relaţie foarte strânsă cu microfonul.
        

        Îmi lipsesc oamenii fără măşti, care sunt ei înşişi şi cu mine şi seara când rămân singuri în camera lor. Toata viaţa de creştină m-am simţit diferită, şi asta pentru că am fost. M-am exprimat liber. Când era de plâns, am plâns, când trebuia să mă bucur, 
m-am bucurat. Nu pot avea o faţă pentru biserică şi alta pentru acasă. 
Dacă sunt supărată, nu îmi machiez starea înainte să ies pe uşă ca să merg la biserică ci aştept ca Dumnezeu să mă ridice în timpul programului de închinare.
 Nici un club religios nu a încercat să mă integreze şi pe mine sau să mă schimbe în adolescenţa mea nebunatică, şi oricum nu le-ar fi ieşit; dar a făcut-o Dumnezeu cu succes.

         Îmi lipseşte un grup de creştini în care să fiu Eu însămi, şi atât. Fără a fi judecată, ci ajutată să mă ridic când patinez cu o greşeală. Aş vrea să îmi dea cineva o hartă spre locul, biserica unde oamenii chiar trăiesc ce declară. Unii ar zice ca există deja harta şi ea indică doar spre cer, dar Isus a spus că Împărăţia lui Dumnezeu a venit deja şi e printre noi. Teoretic ar trebui să fie între noi...

        Toate organizaţiile şi bisericile de cult sau independente au prea multe reguli nescrise în ele. Dacă nu eşti ca noi, nu faci ca noi, te trimitem frumos şi direct sau subtil de la noi. Sună ca un cântecel, nu? Dar e un adevăr crud. Ştiu că Isus are în fiecare din aceste cluburi religioase câte o mică biserică , poate o mână de oameni mici şi ignoraţi; dar fiind atât de puşi în umbră e mai greu să îi cunoşti şi să te alături lor. Au ajuns ca nişte umbre, şi pe de o parte sunt responsabili de asta. Pe de altă parte, aceste suflete care aparţin lui Isus, oare mai au loc, la propriu, de Lenii care se înmulţesc ca plantele din grădina mea?!

      Leni care sunt aşa ,,de gaşcă'' că pot merge cu grupul de tineri din adunarea religioasă la mare sau la piscină şi să facă paradă de boxeri şi pectorali lucraţi la sală în faţa fetelor, să se bălăcească cu ele şi să le atingă ,,prieteneşte'', pot viziona filme de diferite genuri cu băieţii, apoi ies la o pizza la terasă şi glumesc în stilul propriu, oh, aşa de iubiţi sunt aceşti oameni pentru că sunt ca plastelina când e vorba de conformism.... Şi după toate aceste activităţi ,,recreative'' , Lenii se duc la microfon şi ţin câte un discurs ( ei îl numesc predică) şi aproape te fac să crezi în ei şi în sinceritatea lor. 

        Am auzit un discurs al unui Len şi nu ştiam dacă să râd prima dată sau să plâng. Până la urmă a iesit o cascadă de râs, spontan. Nu îi dispreţuiesc, dar ei chiar nu văd cât sunt de comici? Ca nişte păpuşi moarte , adică de cârpă, ce stau în recuzita unui teatru şi altcineva trage sforile pentru ele din când în când ( anturajul); totuşi păpuşile acestea religioase vorbesc despre cum e să te mişti prin coordonare motorie proprie prin centrul oraşului. Precum un copil de 7 ani care ar vorbi despre cum e să fi tată...Aşa ironici sunt Lenii...
       De ce vorbesc despre ,,avioane'' cu care nu au zburat? Despre dragoste sau blândeţe, de exemplu. Le au faţă de microfon, probabil. Când îşi termină predica şi îi provoci cu ceva, îi contrazici sau le dai un sfat, îşi scot masca de microfon. Aş putea sa dau exemple concrete, căci nu m-am specializat în ficţiune dar mă opresc aici.

     Discursul lui Len e aşa de frumos argumentat şi corect din punct de vedere teologic, încât uneori l-ai asculta la nesfârşit. Nu ştiu care e sursa predicilor lui, dar 

se observă mai uşor ce îl ţine sus, tot mai sus...pe podiumuri. Fanii. 
       Ia-i microfonul, prietenii, clubul religios, banii, maşinile, admiratoarele, orice e important pentru Len şi să vedem dacă atunci mai crede în renunţare de sine pentru 
a călca pe urmele lui Isus,  dacă mai crede în dragostea lui Dumnezeu, în viaţa din belşug şi în aventura trăirii prin credinţă. 
Cât timp le are pe toate astea, e tulburare psihologică din DSM să povestească cuiva despre cum e să trăieşti de pe o zi pe alta, dacă Len e bogat; despre cum trebuie să-ţi iubeşti soţia, dacă Len nu e însurat; despre aventura trăirii prin credinţă...şi multe alte chestiuţe teoretice. El nu le trăieşte!!!
    Dacă Dumnezeu îi ia unui Len tot ce are mai scump şi iubit, oare poate să mai cânte ,,Domnu-i bun orişicând"?

     Ideea e că oamenii ăştia parcă fac lumea mai îngustă şi mai confuză, nu ştii unde să te ,,parchezi'' şi tu fără să te împiedici de faima lor şi de cablurile de la microfoanele lor. Nu mă surprinde că mulţi dintre Leni nu au o familie sau se căsătoresc după 30 de ani pentru că nici o fată nu poate concura cu un ,,microfon'' (a se citi: faimă, pretenţii, fiţe, ipocrizie...). Ori dacă sunt totuşi capi de familie, nu trebuie să te uiţi la ei ci la soţiile lor, a căror feţe obosite sunt cărţile de vizită ale soţilor de tip Len. 
      Ei sunt lideri, domină şi aşteaptă să fie serviţi iar gestul de a-şi ajuta soţiile să spele vasele ( din care şi ei au mâncat) , li se pare că e sub nivelul unui bărbat. Lenilor, există bărbaţi necreştini care vă pot da lecţii şi cărora li se pare un gest romantic sau un dar făcut soţiei să o ajute prin casă sau cu copiii. 
          Lenii, iubitori de palăvrăgeală la microfon, nu aplică regula nr.1 a lui Isus : ,, Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte" ( Luca 22:26).

In categoria miracolelor intră şi Lenii transformaţi în prinţi, dar tare mi-aş dori să văd unul autentic. Până atunci mă mulţumesc să fac ,,studiu de caz'' pe ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu