duminică, 6 iulie 2014

Doi străini în ploaie



                                               



      Mă apropii de tine fără să mă poţi auzi sau vedea. Încă suntem în cercuri umane diferite dar eu m-am oprit din căutarea ta când vocea ta a vibrat până în inima mea prin telefonul pe care îl ţineam cu o mână nesigură la ureche.

Uneori doi străini se întâlnesc în ploaie şi împart aceiaşi umbrelă pentru câteva minute. După ce se despart, amândoi îşi vor ţine respiraţia şi vor purta o greutate în piept până când se vor reîntâlni iar.
Noi doi ne-am adăpostit sub o ,,umbrelă'' a tehnologiei, o linie telefonică ce a avut onorea să fie poştaş în acea zi rece de iarnă pentru cuvintele noastre.

      Am fugit de tine încă dinainte să te aud şi am ales nesiguranţa în schimb. Dar au intrat în venele mele sunetul respiraţiei tale şi cuvintele sincere. Parcă erai un copil ce îmi înălţa un zmeu, mă împingeai dincolo de marginea lumii ce o cunoscusem până să te întâlnesc pe tine, când îmi povesteai diverse lucruri. M-ai iertat pentru ceva dar poate nu ţi-a mai păsat de ce ar fi putut să fie între noi. Poate ai ales indiferenţa ca să mă protejezi de...tine. 

Da, voiam să fiu protejată dar de braţele tale şi să fug în mintea mea cât mai departe de prezenţa ta, doar ca să deschid ochii apoi şi să fiu recunoscătoare că eşti la câţiva centimetrii de mine.

Marea dragoste e mută la început. Te iubesc, ,,străinule'' şi nu-ţi pot spune asta. Te-am iubit pentru că m-ai înfruntat transparent, pentru că ai transformat un duel al orgoliilor într-un inceput de poveste.

Când mi-ai rostit numele i-ai dat o valoare. Te-am iubit pentru că ai fost ,,străinul'' care s-a oprit să stea de vorbă cu mine de la suflet către suflet. 

      Nu ai ştiut ce vei lăsa în urmă. Ecoul vocii tale, pe care aş fi vrut să-l închid într-o sticluţă de parfum şi să mă ,,dau'' cu el de câte ori plouă şi deschid o umbrelă neagră.
Am fi doi străini sub aceiaşi umbrelă în ploaie şi m-aş apleca să-ţi sărut genele umede de lacrimi. Plângi, tu încă plângi prea mult. Aş vrea ca măcar câteva lacrimi să fi fost şi pentru mine.

Dar pentru noi nu mai există decât....prea târziu!
,,M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit!" Ieremia 20:7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu