sâmbătă, 16 august 2014

Lumini stinse


                               



Dacă ultimele postări sunt cu gust melodramatic, invit cititorii să nu mă viziteze, dar eu nu scriu ca să vă provoc anumite emoţii ( nu sunt regizor) şi nu am pretenţia să par altcineva decât sunt. Dacă sunt tristă, nu voi scrie glume. 

Oamenii şi-au dezvoltat un gust pentru veselie, haz din nimicuri şi evadare în distracţiile facilitate de tehnologie, refuzând să accepte tristeţea ca parte normală din lumea asta căzută de la Adam încoace. Încercăm să ne apărăm de sensurile tragice ale unor situaţii, apelând la diverse replici, unele chiar spirituale. 

      Dar ce îi spui unui om în ai cărui papuci nu ai fost? Cum poţi să-i spui că îi sunt prea mici sau îl strâng dacă tu nu i-ai încălţat decât filosofic?! Urăsc toate acele replici care încep cu va ,,fi bine."
Poate într-o altă viaţă. Bine ar fi dacă ai avea înapoi acel lucru pentru care suferi.
,,Disperarea ajunge să semene cu diabolica situaţie de a fi închis într-o cameră supraîncălzită. Şi pentru că nici o boare nu răcoreşte acest cazan, pentru că nu e nici o scăpare din această înăbuşitoare detenţiune, este firesc că victima începe să se gândească necurmat la uitare" William Styron.

      Când luminile s-au stins în viaţa ta, ai nevoie de mâini întinse şi guri închise. Decât teorii şi critici, mai bine tăcere şi veghe. Am învăţat că întunericul nu te poate ghida prin întunericul în care deja eşti şi dacă flirtezi cu păcate în care evadezi ca să uiţi ce te doare, tot vei ajunge să pună Dumnezeu reflectorul Lui pe tine. Nu te lua de mână cu întunericul când treci prin văi de întuneric.
E mai comod să faci asta decât să traversezi zona aia în linişte şi aşteptând ajutorul Domnului, dar e prea riscant. Ceea ce devenim când suntem în întuneric, ne urmăreşte toată viaţa.

          Vor fi prieteni credincioşi care să aducă lumina cu ei când vizitează un suflet singur care are luminile stinse? Mi-aş dori să văd pe fiecare stradă din fiecare oraş purtători de lumină, a căror adresă să o şti şi să te salveze când e întuneric. Câtă lumină ar putea aduce rugăciunea în doi, trei, zece....
Visez la ceva imposibil.
Dumitru Budac are nişte versuri în care mă regăsesc: ,,Hai plânge cu mine, soră şi frate, căci nu ştii mâine ce te aşteaptă. Te voi ridica, dacă voi sta în picioare, ridică-mă astăzi soră şi frate. Lasă vorba deşartă, soră şi frate, căci în jurul tău strigă inimi amare, întoarce-ţi capul soră şi frate, la spatele tău Isus te aşteaptă. 

Apropie-te de mine, soră şi frate, hai nu ma lăsa să mă biruie noaptea, întăreşte-mă soră şi frate, hai treci pe la mine. Nu mă lăsa deoparte...”
          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu