joi, 30 octombrie 2014

Povestea toamnei


 



      Două umbre se proiectează pe un geam închis cu un oblon verde, fiind singure pe strada cu multe case de epocă, vorbele se spun încet dar gândurile se aud tare.
-Cum te simţi azi?
-Ca şi trezită dintr-un somn ciudat.

În fundal se aud bătăi de clopot şi dincolo de fereastra închisă, cineva începe să cânte la pian. Ploaia intră şi ea în decor iar triunghiul e complet: ei doi plus un anotimp.

-De ce e ciudat somnul tău?
-M-a făcut să umblu prin vedere câteva luni, nu prin credinţă şi eu sunt o femeie a credinţei, de aceea mi se întâmplă lucruri pe care nu le înţeleg şi mi se dă o singură opţiune: pune-ţi toată încrederea în Cel care le înţelege.

      Frunzele se lipesc de hainele lor de parcă ar căuta un pat cald în care să îşi dea sfârşitul. Luând în mâini câteva frunze mici şi galbene, umbra mai lungă întrebă:
    -Crezi că frunzelor le e dor de copacul din care sunt smulse?
    -Cu siguranţă. Sunt o parte din el. Aşa mă simt eu acum şi asta înseamnă toamnă.
 Să pierzi o parte din tine ( persoana cea mai dragă) şi să simţi că ţi s-a luat un organ din trup şi de acum viaţa ta va fi o continuă aşteptare a acelui moment în care îl primeşti înapoi. 

   Umbrele îşi urmară drumul în tăcere câteva minute.
   -Înţeleg...Primăvara copacii îşi primesc frunzele înapoi iar tu...?
   -O să fiu reparată de bisturiul lui Dumnezeu care m-a tăiat ca să mă vindece de răni vechi. Cea mai mare dintre răni era aceea că nu voiam să iubesc necondiţionat.
Atunci Chirurgul m-a băgat în sala de operaţii şi mi-a tăiat inima punând în ea o iubire ca a Lui pentru un om care nu o merită. Aşa s-a făcut toamnă în mine!
              Ceva se întâmplă toamna în fiecare inimă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu