joi, 17 aprilie 2014

De ce să spunem ,,Paşte Fericit”?



                    De ce să spunem ,,Paşte Fericit"? Cine e fericit de fapt? Mielul crescut pentru friptura tradiţională, oul roşu, iepuraşul imaginar?! Burta ta plină e fericită, nu-i aşa? Hainele noi cumpărate pentru că aşa e tradiţia te fac fericit? Nu înţeleg de ce Sărbătoritul e scos din această urare. Nu înţeleg de ce o repetăm an de an. Eşti fericit sau ai găsit fericirea de Paşte?
Poate tu ai fost învăţat că lumina dată de acea lumănare de Paște, pe care ai dat bani, ar avea nu ştiu ce puteri fiind sfinţită de preot şi ar aduce lumina şi bucuria învierii în sufletul tău. Dar ateii nu pot fi aparent fericiţi şi să aibă un sentiment de căldură sufletească privind o lumânare cum arde? 
     
     Toată România se declară creştină dar în realitate.....Câți iau Scriptura în serios?.... Se vede în special la marile sărbători creştine când oamenii iau de bun tot ce le dictează preotul şi tradiţia fără să cerceteze singuri ce sunt învăţaţi, acasă, cu Biblia deschisă. Lumina învierii nu o primeşti de la focul din cer ce vine la Ierusalim ( regizat bineînţeles) şi de la lumânări făcute de oameni chiar dacă sunt aprinse la biserică. 
Ce contează unde le aprinzi când ele nu pot alunga întunericul păcatului din inimă. Isus Cristos, Sărbătoritul e Singurul care îţi poate da lumina fără să te pună la plată cum o fac preoţii. Nu intenţionez să lovesc o anumită religie, doar argumentez cu privire la nişte lucruri ce sunt adevărate.
       
     Romanii au sărbătorit în timp ce Fiul lui Dumnezeu murea înaintea lor pe cruce dar în fiecare an, oamenii iau locul romanilor şi nu sărbătoresc Învierea ci cadourile primite, casa aranjată, masa bogată, vizitele la prieteni şi rude, mersul la biserică. 
Se mai gândeşte cineva ce a simţit oare Dumnezeu Tatăl să îşi vadă Unicul Fiu pe cruce în timp ce creaţiile Lui pentru care îşi dăruise Fiul ca să-i salveze, sărbătoreau cu nimicuri sau Îi întorceau spatele?! People, dacă toţi ştim teoretic de ce a murit Isus, nu e o nebunie să mai căutăm să ne cumpăram salvarea sau să-L îmbunăm cumva pe Dumnezeu cu o spovedanie, milostenii, lumânări, pască sfinţită etc. 
      Dar chiar aşa am ajuns, să Îl vedem pe Dumnezeu ca pe un copil la care Îi dai bomboane să îi treacă supărarea sau să tacă? ,,Şi, dupa Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare...Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar dupa aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfa o singura dată, ca să poarte pacatele..." Evrei 9:22,27,28.
     Scopul pentru care a murit şi a înviat a fost să ne poarte păcatele pentru ca noi să nu mai plătim pentru ele cu moartea sau cu altceva. E simplu de scris şi la nivel de teorie dar oh, cât l-a costat pe El. Creatorul tău şi-a făcut cadou Fiul dar tu, dacă ai avea un copil şi cineva ţi l-ar omorî, te-ai răzbuna şi nu ai putea să ierţi. 
Cu atât mai mult, dacă ţi-ai da de bunăvoie şi nesilit fiul ca să plăteşti datoria unor oameni care ţi-au făcut numai rău, şi ai vedea că ei nu acceptă darul tău ci îl batjocoresc, îl scuipă, îi neagă valoarea şi identitatea şi sărbătoresc lângă cadavrul fiului tău, ce ai simţi şi cum ai reacţiona?
   
       ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Ce nu e logic în acest verset? Cei care CRED primesc mântuirea cât sunt în viaţă, nu după moarte când vine judecata, nu cei ce fac anumite ritualuri şi dau bani pe acatiste şi diverse obiecte de cult. Dacă un prieten ţi-ar spune că ţi-a plătit toate ratele la bancă, l-ai crede după ce ai vedea chitanţele nu-i aşa? Pur şi simplu ai crede şi ai accepta cu recunoştinţă darul lui. 
Când sunt atâtea dovezi istorice, arheologice ştiinţifice, teologice despre cine a fost Cristos şi rolul pe care l-a avut în istoria omenirii, ce trebuie să mai facă Dumnezeu ca tu să crezi şi să încetezi a mai face fapte bune?
În urma credinţei în jertfa Lui care te graţiează în faţa lui Dumnezeu şi te face din păcătos un sfânt, ajungi să faci şi fapte bune. ,,Căci noi suntem lucrarea Lui si am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele" Efeseni 2:10.
         
           Ar trebui să ne ferim de urări tradiţionale şi să chemăm oamenii la Domnul Isus care a Înviat o dată pentru totdeauna ( nu în fiecare an de Paşte) şi ne-a lăsat o invitaţie în Evanghelia după Matei: ,,Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă." Nu ai obosit de tradiţii, păcate, lucrurile pe care nu le poţi rezolva, golul din inimă, tensiune şi stres? 
Mergi la El prin rugăciune aşa cum ai vorbi cu un Tată care şi-a dat Fiul ca să-ţi plătească cea mai mare datorie. Doar vorbeşte-I deschis şi sincer. 
       Nu ai nevoie de altceva în plus ca să ajungi în prezenţa Lui. Nu te mănâncă nici un sfânt până la El pentru că sfinţii au fost şi sunt oameni ca mine şi ca tine, păcătoşi dar iertaţi şi văzuţi ca sfinţi de Dumnezeu când se uită la ei prin lentilele jertfei de la cruce. Nici un om nu poate fi făcut sfânt de către un alt om. Nu există nici un verset biblic care să argumenteze aşa ceva, iar sfinţii care sunt în cer nu pot fi intermediari între tine şi Dumnezeu. Roagă-te Lui, nu unor oameni morţi. 
     Când vrei să vorbeşti cu tatăl tău, nu angajezi un secretar intermediar care să-i transmită mesajele pentru că ar fi o nebunie şi nu ai dovedi că ai încredere în tata. 
De ce să nu te raportezi la fel şi la Dumnezeu? Îmi vei spune că El nu e om ca să îţi permiţi. Tocmai pentru că El te invită şi a făcut pentru tine ce nu va face niciodată un om, trebuie să vii direct la El. 
       Pentru tine, de ce a înviat Cristos? 

                               

miercuri, 2 aprilie 2014

În culisele îndrăgostiţilor


                                            


    S-a terminat ultimul act al piesei
    Iar El şi Ea se-ascund după perdele,
    Prea obosiţi de ei înşişi să mai vorbească
    Decât prin ţipete tăcute, grele.

    La început au înotat în marea de iluzii
    Dar ea-i purta spre ţărmul suferinţei,
    Spre trecerea prin poarta dezvăluirilor
    Unde trăiesc fatalele concluzii.

    Ajunşi acolo după nopţi de contopire
    Cu fiinţa ce-au numit-o fericirea,
    Cei doi actori la teatrul vieţii plâng pe scena goală
    Căci li s-a terminat prea repede iubirea.

   Au ros cu dinţi înfometaţi de-afecţiune
   Tot caşcavalul clipelor în doi...
   Şi au rămas cu ambalajul frânt în mână,
    La fel de dornici şi de goi.

   S-a terminat ultimul act al piesei...
   Un oarecare El şi Ea se-ascund după perdele
   Căci n-au văzut dincolo de cele două trupuri
   Îmbrăţişate în numele...iubirii.


          În dragostea Eros îl vrei pe celălalt, în dragostea adevărată vrei binele suprem al celuilalt! Când te îndrăgosteşti tu eşti centrul iar el/ea ,,obiectul" care îţi satisface dorinţele; când iubeşti celălalt e totul. Nu mai puneţi în aceiaşi propoziţie îndrăgostirea cu iubirea.