vineri, 2 septembrie 2016

Privirea omului care a iubit



                                                



E ceva special în ochii care au privit fața omului iubit , si nu vreau să folosesc cuvinte mari, căci doar văzând expresia unor ochi care iubesc, rămâi fara cuvinte care să descrie ce simte el, sau tu ca spectator. Am avut harul să văd ochii unor oameni-atât bărbați cât și femei, care iubesc cu adevărat.

Ochii care iubesc sunt mai mult decat luminoși, au amprenta unui soare care le răsare și le apune în suflet. În acei ochi sunt doua trăiri -bucuria și frângerea inimii; căci nu poți face cunoștintă cu Iubirea fără să îi devii apropiat și surorii ei, durerea.

     Ai vrea să privești la nesfârșit poza unui om a cărui ochi vorbesc despre o iubire trăită sau doar sperată. Poate mâine întâlnești pe stradă acel prieten care e poreclit "frigiderul " fiindcă e rece mereu si calculat de parcă și sentimentele au calorii și nu vrea să se îngrașe, însă în acea zi vei vedea acelasi prieten pe care îl știi de-o viață, însă pe fața lui sunt alți ochi, o nouă privire. Și îți vor muri cuvintele de tachinare pe buze căci în fața iubirii, oamenii trebuie să își scoată pălăria. 

Vei putea sa întrebi doar : "Cine e?”, și dacă ai favorul de a primi un răspuns, o să știi cine i-a pus lumina in ochi. Ochii care iubesc, nu se mai joacă cu sentimentele altora , si persoana iubita e toată lumea lor. Între cele doua sprâncene pot să se vadă mai multe lumi prin ferestrele spre suflet. 

Ochii care iubesc, nu pot fi descriși cu niste cuvinte atât de sărace precum "frumoși " sau "minunați ", poate doar îngerii care vad Fața Iubirii în permanență ar avea cuvinte în vocabular pentru a-i descrie. În ochii care iubesc, se vede că iubirea a schimbat acea persoană. 

Bărbatul care are cei mai "vorbăreți " ochi când te afli în preajma lui, va fi și cel care merită inima ta pentru că el a luat lecții de la Maestru : de la Cristos !


                                                     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu