marți, 17 mai 2016

Dumnezeu Isi pedepseste copiii!



                       

Poate ca titlul o sa vi se para dur sau nu va fi inteles de unele persoane. Poate cel mai bine ma vor intelege parintii care citesc sau cei care lucreaza cu copii. Nu obisnuiesc sa fac destainuiri publice, insă daca va ajuta fie si un singur om, va povestesc prin ce am trecut ieri.

Ultimele doua zile am fost la pamant, de fapt incepand cu ziua de sambata, aveam o stare de neliniste si nu imi gaseam locul. Duminica, dupa o plimbare cu parintii in care am vizitat cateva cartiere noi de case din orasul natal, am simtit cum ma devoreaza in interior durerea de a fi altfel. Ma comparam cu acei oameni care au case mai frumoase decat a mea, prieteni mai multi, o viata mai activa si mi se parea ca viata mea e o inchisoare din care trebuie sa evadez cat pot de repede. Realitatea mea e ca sunt binecuvantata, chiar din abundenta...dar in anumite domenii ale vietii, probabil ca nu ar vrea nimeni sa faca schimb cu mine. Facebook-ul e o pacoste in zile din astea cand iti vezi viata in negru si iti pierzi speranta. Brusc, acolo toti sunt mai frumosi ca tine, se casatoresc, anunta cate un babyshower, se plimba prin lume si tu...esti ”tot singura si fara multe perspective”.

Saptamana trecuta incurajasem o prietena draga si acum eram eu deprimata. Duminica am crezut ca nu ma voi putea opri din plans si spuneam ca nu mai pot. Vorbesc oare pe limba voastra? Ati trecut pe aici?

Ieri dimineata am continuat sa ma scald in autocompatimire, disperare și mai rau, in razvratire spunand lucruri pe care le regret. La micul dejun, bunicul meu incerca sa ma incurajeze si ma intreba daca imi aduce ceva bun starea asta, insa eu am tinut-o cu ale mele si mai tarziu am declarat ca sunt o rusine, ca cei care ma cunosc ce pot spune despre mine? Nu m-am casatorit pana la varsta astaa...Cred ca unele va puteti regasi de aceea sunt atat de transparenta.

Spre orele amiezii am mers in oras la cumparaturi cu mama. Totul a fost bine cateva minute, nu mersesem mult cand am simtit ca mi-e putin rau. De la inima. Am incercat sa rezist, mama mi-a cumparat un suc intaritor, dar intrand in alt magazin, am avut o stare pe care nu o doresc nimanui. Simteam ca nu voi mai putea sta mult in picioare, ameteam si nu prea mai aveam echilibru. I-am spus mamei ca plec acasa si daca nu as fi iesit in acel moment, poate lesinam si speriam pe toti clientii magazinului. 
    Nu stiu cum am ajuns pana acasa, cateva strazi distanta. Ma rugam sa nu cad pe strada, dar imi simteam inima grea, ameteam si picioarele abia ma duceau, parca aveam plumb in ele. Am ajuns purtata de Dumnezeu si m-am prabusit in pat, chemandu-l pe bunicul meu ( care e barbatul meu favorit si cel mai credincios om pe care-l stiu) sa se roage pentru mine. 
   Nu vreau sa intru in detalii, dar a fost o lupta de cateva ore. Am refuzat sa merg la spital si m-am rugat cum nu o facusem demult. Am cerut iertare de cateva ori Domnului si L-am implorat sa imi crute viata. Am crezut ca voi muri pana seara la ora 9, asta imi soptea diavolul si am fost in pragul vesniciei intradevar , insa Dumnezeu cand credem ca totul s-a terminat, vine si ne ridica. Mi-a spus bland ce avea inima mea nevoie, cum a ingaduit acea criza ca sa invat sa ma incred in El si sa raman in liniste si odihna. El pedepseste spiritul de razvratire!

       ”Lasa mania, paraseste iutimea; nu te supara, caci supararea duce numai la rau.” (Ps.37:8)
        Dumnezeu te poate ingadui in asa situatie incat sa traiesti literar versetul, daca refuzi constant sa ramai in promisiunile Lui. Ce problema a rezolvat supararea mea? Nici macar una micuta! Daca nu ne calmam, gaseste Dumnezeu metode sa ne aduca in starea de odihna a inimii in care trebuia oricum sa intram. Nu va jucati cu vorbele, asta am invatat. Daca suntem copiii Lui, nu inseamna ca ne putem permite sa plangem pana la epuizare, sa ne tipam cererile si sa spunem ca ne-a uitat. Nu ne putem permite orice cu El. In dragostea Lui ne va pedepsi ca sa ne venim in fire si sa nu fim pedepsiti o data cu lumea.
     Va las un gand in incheiere, cules de la o persoana pe care o admir. 
”Cred că ochii lui Dumnezeu sunt ațintiți către mine chiar și atunci când ochii mei sunt prea plini de descurajare pentru a-i mai ridica către Cer.. El continuă să lupte pentru viața mea, să-mi redea încrederea că ceea ce promite, se și făptuiește...”