marți, 6 decembrie 2016

Dacă ma iubesti, Doamne...



Nu iti vine cateodata sa strigi, dintr-o inima care sufera si plange, catre Cel care iti este Tata: Daca ma iubesti, de ce ai ingaduit sa trec pe aci? Puteai sa elimini problema asta din viata mea sau sa o faci sa treaca pe langa mine.”

Strigatele din suferinta contin diverse mesaje si ne adresam lui Dumnezeu cum am vorbi cu un prieten sau membru al familiei, care a uitat sa faca ceva pentru noi: Daca ma iubesti, de ce nu mi-ai luat cadou de ziua mea? Daca ma iubesti...

Cuvintele acestea au fost rostite de atatea ori de-alungul veacurilor si azi mi-a venit sa le rostesc catre Domnul. Daca ma iubesti, de ce sufar de atatia ani? De ce nu sunt vindecata intr-o singura zi de rana mea? Dimineata citisem versetele din Iacov capitolul 1 si am inteles in timpul zilei ca tocmai IUBIREA Lui ne ingaduie in incercari cu un scop.
”Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare.
Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic.
Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data.”

Cuvintele nu sunt acceptate usor de logica umana, ba chiar o contrazic
Noua ni se pare ca nu ducem lipsa de nimic si suntem completi cand primim ce asteptam, cerem si dorim de la Dumnezeu, dar aici ni se spune ca in procesul de asteptare si pregatire trebuie sa ne bucuram de parca am fi capatat totul, deoarece se lucreaza in noi; Marele Sculptor isi desavarseste fapturile folosind suferinta, dar numai cat sa ne schimbe si sa imprime caracterul Lui in noi; nu pana ne frange sau imbolnaveste. 

Cine se poate bucura de un cadou si IN TIMP ce il asteapta, nu DUPA ce l-a primit? 
Numai un copil al lui Dumnezeu.

Daca ma iubesti, Doamne, de ce eu, de ce aici?
” Pentru ca te iubesc, te trec prin felurite incercari si Eu nu iti cer sa intelegi, ci sa te bucuri. Vei intelege dupa aceea. Sa te bucuri nu de suferinta, ci de procesul prin care te fac desavarsit, de ce pun in tine si te invat in timp ce suferi si plangi, si te frangi pe roata Olarului. Iti lipseste intelepciunea cand treci prin incercari, apelezi la logica umana si privesti la ce vezi cu ochii si auzi cu urechile; dar in acest timp al cuptorului, cere intelepciune.”

Nu la intamplare, dupa ce Iacov scrie despre felurite incercari, pare ca schimba brusc subiectul si sare la altul despre intelepciune. 
Suferinta si intelepciunea nu pot fi separate. Biblia mai spune ca nu varsta da intelepciunea, si putem intelege ca, prin suferinta dobandim intelepciunea si dupa ce vom iesi din cuptor, vom putea intari pe fratii nostri.
Daca vreunuia ii lipseste intelepciunea...nu cand lucreaza, vorbeste, predica etc., ci cand trece prin incercari, asta e contextul; sa o ceara cu credinta. 

Nu cred ca exista om care sa nu caute sa inteleaga cand trece prin suferinta si sa explice prin LOGICA, dar acestea sunt greselile pe care Iacov ne spune sa le evitam. 
Bucura-te, nu cauta sa intelegi. 
Da, e o nebunie din punct de vedere uman dar daca nu mai traim noi, ci Cristos traieste si se odihneste in noi, e firesc si usor la un moment dat.
”Daca ma iubesti” devine ”pentru ca ma iubesti...”


joi, 24 noiembrie 2016

Am un geamăn. Și un vis





Am aflat de existenta lui la varsta de 23 de ani. 

Nu am crescut in acelasi camin, dar cumva am fost intotdeauna unul in celalalt, pentru ca am avut experiente de viata similare si trairi interioare identice. 
In copilarie, fara sa stim unul de altul, ne placea aceiasi mancare. 
Ne-am indragostit prima oara (amandoi) de doua persoane de sex opus care aveau acelasi prenume. Unele experiente de viata, el le-a trait după mine, desi e mai in varsta decat mine, pe altele le-am consumat eu ultima.

Oamenii dragi inimii mele care ne-au vazut, mi-au spus ca semanam foarte bine si fizic. O persoana care ma cunostea doar pe mine, s-a intamplat sa fie in aceasi incapere cu ”geamanul” si vazandu-l prima oara, a remarcat spontan ca seamana cu mine. S-a gandit ca ar putea fi geamanul meu. 
Ne-am ales amandoi acelasi capitol favorit din Biblie, fara sa ne vorbim si seara ne asezam Bibliile in acelasi loc dupa ce ne spunem rugaciunile. 
Nu e o poveste fictiva, de tipul celor care circula pe internet. 
Daca mi-ar fi spus cineva in urma cu zece ani despre misterul ”gemenilor” si ca am in lume o versiune masculina, as fi ras si nu as fi crezut nici platita.

Dupa luni de zile de analiza a geamanului, am ajuns la concluzia ca ma pot iubi si pe mine mai mult doar pentru ca seaman cu el, si nu ma refer la iubirea aia narcisista; voi nu stiti ca am fost un fel de ”ratusca cea urata” in adolescenta si am luptat cu complexe de inferioritate mult timp. Cand l-am vazut pe El, in timp am ajuns deplin multumita de felul in care arat. 
A iesit la iveala o latura a mea pe care nu o stiam nici eu. Mi s-a trezit inima. 
Si, credeti-ma, asta se vede si pe fata omului. Cand am vorbit cu El si l-am ranit, simteam ca ma ranesc pe mine si regretam de fiecare data. 
In postarea asta am folosit mult pronumele personal, dar asta ca sa pot ilustra povestea celor doi ”gemeni”.
E personala. E a mea. Geamanul nu stie inca ca eu sunt ”sora” lui. 
Nu poti da buzna in viata si in casa cuiva sa ii spui lucruri care nu numai ca l-ar soca si i-ar parea incredibile, dar poate l-ar indeparta de tine pentru totdeauna. 
Mistere ca si acesta sunt ingaduite de Dumnezeu cu un scop, El le gestioneaza si tot El le rezolva. 

Am un geaman, chiar daca e o diferenta de varsta intre noi si nu ne-a purtat in pantece aceasi mama. Am un geaman si...un vis. Sa il cuprind in brate macar o data si sa ii spun ca il iubesc si ii multumesc. 
Pentru ca fara el, nu as fi invatat ce inseamna ”Agape”.


sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Rugăminte către cititorii mei



Am observat că vă place să mă citiți si sunt recunoscatoare. As vrea sa va rog ceva. Dumnezeu imi cunoaste inima, nu vreau sa o spun cu mandrie, nu sunt nimic prin mine insumi si El imi da inspiratia pentru texte, dar ce va rog e sa scrieti la randul vostru, nu sa copiati de la mine sau de pe alte bloguri FARA sa dati sursa.

Este furt si o minciuna, iti atribui ceva ce nu iti apartine si mai pretinzi ca e creatia ta. Nu pui ghilimele si nici sursa nu o scrii la sfarsitul postarii. Ma revolta foarte tare lucrul acesta, si nu numai pentru ca mi s-a intamplat mie, ci am simtit de cate ori am vazut ca au furat de la alti bloggeri, precum Alina Ilioi sau Doroteea.

Ce e mai dureros e ca am descoperit ca nu necredinciosii ma fura, ci cei care isi spun copii ai lui Dumnezeu. Suntem crestini, asa cum pretindem?


Sa nu imi spuneti ca exgerez si a fost o greseala. Daca se intampla o data, da , e o greseala, dar cand repeti e pacat facut cu voia. Biblia spune sa judecam intre noi, sa nu apelam la necredinciosi, adica la justitie, dar exista legi in tara noastra care protejeaza dreptul de autor. As dori sa evit orice implicare legala, de aceea va rog, de dragul lui Dumnezeu, NU MAI COPIATI!

marți, 8 noiembrie 2016

Portretul prințului meu


                



                Fiu de Rege,
                Floare neculeasă de timp,
                Jumătate de inimă, 
                Ochi plânşi,
                Zâmbet de înger blând,
                Gropiţe roşii,
                Personalitate încifrată,
                Mister ambulant,
                Credincioşie,
                Desert pentru o viaţă,
                Minune fără pete,
                Dăruire necondiţionată,
                Alfabetul meu,
                Coperţi de clipe dulci,
                Respiraţie de cer,
                Răspunsul aşteptat o viaţă,
                Mărţişorul lui Dumnezeu,
                Eclipsa defectelor mele,
                Cântecul picurilor de ploaie,
                Visul pur al zăpezii,
                Decembrie,
                Parfum de liliac,
                Vis alb,
                Rază neprăfuită,
                Tandreţe în exces,
                Străzile neumblate ale sufletului meu,
                Dor veşnic,
                Lumină,
                Pur şi simplu...El
                Alin
                Al meu!   

                

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Bărbat dezamăgit de pocăite, caut soție



L. este un tânăr de religie ortodoxă și are rude penticostale. L. nu este inițiala numelui real. El provine dintr-o familie bogată și lucrează într-un domeniu de succes. Sper că L. nu va ajunge să-mi citească blogul, însă am simțit că povestea lui trebuia împărtășită.

Fetelor, citiți și luați aminte! De fapt, postarea nu vreau să fie despre el , cât despre pietrele de poticnire din bisericile noastre evanghelice. Pietrele de poticnire putem fi noi, fetele.

Acele fete care umblă pe două căi, cu lumea 6 zile din săptămână și duminica se duc pioase la biserică. L. a dus o viață morală, în general și a căutat o fată serioasă, care să nu fi umblat prin cluburi. L-a atras ideea de a-și căuta ca viitoare parteneră o fată pocăită. 

Aici, e discutabil. O fată pocăită nu se va înjuga cu un necredincios, ci va aștepta ca el să se întoarcă la Domnul din toată inima, pentru El, nu pentru ea. Apoi, s-ar putea gândi amândoi la o eventuală relație. Dar tânărul nostru nu s-a gândit așa departe, s-a considerat cuminte și în naivitatea lui, a crezut că dacă o fată merge la pocăiți , chiar e pocăită și ar fi soția perfectă. 

      L. a cunoscut o fată care purta eticheta de pocăită. Era ce și-a dorit, ba mai mult, și familia lui o îndrăgea și proaspătul cuplu a dus relația spre căsătorie. L. a mers cu ea la biserică și probabil că s-ar fi botezat ca să se poată cununa cu ea. Într-o seară însă, lumea lui roz s-a întunecat. A sunat-o pe iubita lui și când a întrebat-o ce face , ea a răspuns dezinvolt că se pregătește să meargă la...club de noapte. Lui, tânăr ortodox, nu i-a venit a crede ce aude. Șocul și dezamăgirea l-au determinat să rupă relația cu ea. L. este dezamăgit profund, datorită unei fete care a înțeles greșit pocăința. 

Fetelor, noi nu le putem spune oamenilor să privească doar la Isus, dacă pretindem că în noi trăiește Isus. Ce ar face atunci Isus în locul tău? Ar purta haine provocatoare, ar umbla în locuri de distracție, ar flirta șase zile pe săptămână, purtând o mască de cumințenie și seriozitate? Suntem responsabile de impresia pe care o lăsăm băieților necredincioși. Nu trebuie să întrăm în relații cu ei, dar trebuie să fim un model care să atragă spre Cristos, pentru orice băiat cu care interacționăm la școală, locul de muncă, în magazin, oriunde. 
        Nu vreau să judec un cult religios, constat doar că nu e primul caz în bisericile penticostale. Un unchi de-al meu obișnuia când era tânăr să meargă și la biserică, și la discotecă și mare i-a fost surpriza să întâlnească în discotecă fetele cu batic , care duminica erau active în biserică. Ele i-au cerut să nu spună nimănui că le-a văzut. 
S-ar fi dat de gol reciproc oricum, doar unchiul meu juca și el teatru. 

Din orice biserică am face parte, dacă nu trăim fără compromis, vom fi judecate și arătate cu degetul de către necredincioși, și mai putem îndrăzni să chemăm pe cineva la biserica noastră? Dumnezeu să trezească tinerii pentru a fi lumini. ”Rămâi în Lumină, râmâi în Cristos; lumina ( nu întunericul) aduce lumină.”

marți, 4 octombrie 2016

Topul cantarilor mele favorite


E greu sa alegi cand e vorba de muzica, mai ales sa alcatuiesti spontan un top cu muzica buna. Si cand scriu muzica buna, ma refer la cea care iti vorbeste inimii ca din partea lui Dumnezeu.

Cantecele de mai jos sunt, in prezent, favoritele mele, nu neaparat in ordinea postarii. Doar primul e intradevar nr.1 si in inima mea si rugaciunea vietii mele.

Muzica pe care o asculta un om vorbeste despre el, despre visurile lui...Voua ce cantece va plac?

         
       1. Un Rob- Jubilate


                                      

      2. Duhule, vino, ceasul e greu- Corul Emanuel


                                          

  3. Mi-am pus nadejdea-n Tine- Speranta

  4. Tie ma predau- Sing Gloria

  5. Vesnicul Dumnezeu- Grupul Voces

  6.  Esti pe tron- Jubilate

  7. Eu de Tine am nevoie- BBSO

  8. Cetate tare-i Dumnezeu- Alin Puscasu

  9. A Mighty Fortress is our God

 10. O, Love that will not let me go-Sound of Wales
 
 11. Drum binecuvantat- Adeline

 12. Aleluia- Ciurdas Andrei&Andra Bujor

 13. El este Isus, Medic Ceresc- Grupul Omega

 14. Da, eu stiu, Domnul meu e viu

 15. Totul te adora-n lume

 16. Ce spune oare vantul- Iuliana Anitei

 17. Credinta mea, eu o zidesc 

 18. O mie sa cada- Adonia

 19. Robia sufletului- Adi Gliga

 20. Cerul declara gloria Celui inviat

 21. Nu te-ndoi, ci crede 
 
 
 
                                

joi, 29 septembrie 2016

Dumnezeu nu te aseaza pe un scaun deja ocupat


Draga tanara,

S-a scris si s-a vorbit pe acest subiect delicat.
Nu prea mult, din pacate, ca sa nu se supere unii.
Dar ar trebui sa ia cineva atitudine in biserici, mai ales pastorii. Le-as recomanda chiar sa se uite la filmul meu preferat de dragoste, Jane Eyre ( varianta 2006) si la scena din biserica , in special.
E trist ca uneori regizorii si scriitorii surprind mai realist si mai corect decat pocaitii cum arata dragostea si ce e acceptat in dragoste din punct de vedere moral sau biblic.

Scena cea mai relevanta din film:

Preotul: ”Va cer amandurora sa raspundeti ca si cum ati fi in ziua Judecatii de Apoi , cand vor fi cunoscute secretele tuturor inimilor , daca vreunul dintre voi cunoaste vreun impediment din cauza caruia nu va puteti uni prin casatorie...sa il marturisiti acum. Pentru ca stiti ca toti aceia care sunt uniti in afara Cuvantului lui Dumnezeu, nu sunt casatoriti in ochii lui Dumnezeu si nici casatoria lor nu e legala.”
-Casatoria nu poate continua. Declar existenta unui impediment.
Mirele: Continua...Am spus sa continui.
Preotul:-Nu pot continua fara sa cercetez.
Martorul: Domnul Rochester are O SOTIE IN VIATA.”

In acele timpuri nu se accepta divortul si recasatorirea. Da, au fost vremuri cand slujitorii bisericii nu si-ar fi pus mainile peste un cuplu care vine la altar incalcand Scriptura. Ce s-a schimbat in zilele noastre?

 Scriptura e aceasi, noi ne-am schimbat si cautam scuze pentru divort si recasatorire; scuze pe care le ambalam in versete scoase din context, reinterpretate aiurea si se vorbeste despre un har care face toate lucrurile noi, ca si cum ar anula ca cineva a fost casatorit inainte.

Dimpotriva, Biblia spune:
”Caci femeia maritata este legata prin Lege de barbatul ei cata vreme traieste el; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de legea barbatului ei. Daca deci, cand ii traieste barbatul, ea se marita dupa altul, se va chema preacurva; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de lege, asa ca nu mai este preacurva, daca se marita dupa altul.” Romani 7

Dumnezeu spune aici ca nicio lege a Lui nu dezleaga un barbat sau o femeie de partener cat acesta e in viata. Chiar daca cineva a divortat, Dumnezeu nu l-a divortat. Tribunalul sau notarul a intocmit hartiile dar se duc si la biserica cuplurile sa ii dezlege Dumnezeu? Cu siguranta, nu. Ei nu se gandesc la asa ceva pentru ca e absurd, doar oamenii stiu in constiinta lor ca in fata Domnului e valabil legamantul pana la moarte, nu pana la divort.

Dumnezeu este martor intre un barbat si sotia tineretii lui, nu intre el si a doua sotie sau a treia, a patra...Exista viata si iertare dupa divort, dar nu sansa de a te recasatori cat fostul partener e in viata ( chiar daca e casatorit cu altcineva). 

Daca cineva se recasatoreste, un om al lui Dumnezeu spunea ca, o face pe riscul lui.
      Dumnezeu, oricum nu va fi prezent la nunta. A fost deja martor la prima casatorie. Indiferent in ce religie s-au casatorit mirii prima data si chiar daca ar fi facut doar cununie civila. Daca cineva se casatoreste a doua oara, crezand ca e schimbat si Dumnezeu ii ingaduie din mila pentru singuratatea lui, isi risca vesnicia. 

Cu responsabilitate o spun, si nu de la mine. Dumnezeu nu va binecuvanta niciodata preacurvia.

” ...Pentru ca Domnul a fost martor intre tine si nevasta din tineretea ta, careia acum nu-i esti credincios, macar ca este tovarasa si nevasta cu care ai incheiat legamant!” Maleahi 2:14

Draga tanara, nu te amagi crezand ca vei fi sotie daca te casatoresti cu un barbat divortat. Vei fi preacurva in ochii lui Dumnezeu toata viata. El are in plan pentru tine un barbat care nu a mai fost casatorit. Nu te-ar aseza niciodata, metaforic vorbind, pe un scaun deja ocupat. Chiar crezi ca ai putea sa nu te simti vinovata stand in pat cu barbatul altei femei, a unei femei care e in viata? Ai ajunge sa te gandesti la ea, poate sa te compari cu ea si ti-ai amarî si complica existenta. 
       O sa spui poate ca nu mai exista barbat crestin ca si el, ca dovedeste ca e schimbat si nu va repeta cu tine greselile pe care le-a facut cu prima. Te risti, ca sa afli dupa nunta ca nu e asa cum l-ai crezut? 

Si chiar daca ar fi cel mai minunat si pocait barbat de pe planeta, slava Domnului, e al Lui, chemat sa ramana singur si sa Il slujeasca pe Domnul sau sa se impace cu prima sotie , dar nu e al tau. Intelege-ma bine. 
Si daca doare ce spun, un barbat deja casatorit in ochii lui Dumnezeu, chiar daca divortat in ochii oamenilor, nu e alesul tau. 

Nu iti risca relatia cu Dumnezeu pentru un barbat! Sa fie pastor, evanghelist, orice, cat timp ar alege preacurvia, nu e barbatul pentru care te-ai rugat. Nu te insela alegand o evanghelie diluata. Dumnezeu nu aseaza pe nimeni pe un scaun ocupat.

duminică, 25 septembrie 2016

Prietenul meu, celibatul



Nu va speriati de titlu. Cele ce urmeaza nu sunt o declaratie ca raman celibatara si un lobby pentru viata de celibat. E un text din jurnalul meu personal, pe care m-am decis sa il impart cu voi. Cu voi, fetele.    L-am scris in anul 2012, intr-o seara in care am avut o revelatie. Sa ma bucur la maxim de fiecare etapa si sa nu traiesc pentru ziua nuntii. Fata care nu e fericita singura, nu va fi nici in casatorie! 

”Am primit un mesaj de la o prietena care se va casatori la primavara. Cand mi-a sunat telefonul,
m-am intrebat cine imi scrie la ora 11 noaptea. Dar ea e inca in Italia si se va repatria peste o saptamana. In bagaje va aduce amintirile anilor traiti acolo dar si nerabdarea ei de a fi cu viitorul sot.

M-a cuprins o stare de dor. Nu dupa ceva ce va veni, nu dupa print, ci dupa ceva din trecut. Eu, Roxi si Dana, trioul de printese a lui Dumnezeu, suntem aproape sa ne despartim de un bun prieten: celibatul. Acum incepe sa ma doara, chiar organic toate pierderile ce le voi avea.

Am retrait scena cu ele de anul trecut, la Pasti pe o strada din Italia. Mergeam, aproape ca pluteam pe un trotuar tinandu-ne de brat si tin minte ca Dana era intre noi ca un pod in carne si oase, pentru ca eu si Roxi ne incapatanam sa nu tinem una la alta cum o facem azi. In ziua aia, am ras mult si am vorbit ca trei surori. In ziua aia, au fost surorile pe care mi le-am dorit dar nu le-am avut niciodata.

In ziua aia perioada de asteptare merita toti ,,banii''. Si, dupa ce am citit mesajul, 
mi-am vazut documentele word de pe desktop cu alti ochi. Alea semnate cu numele si prenumele meu. Voi renunta la numele meu. Voi renunta la dulcea asteptare cu toate fazele ei de pomina, voi renunta la plimbari lungi de una singura, voi renunta la.....Of, nu...Ar trebui sa ma opresc. De ce nu mi-a spus nici o femeie casatorita ca doare, mai rau ca o durere de masea, (dar nimeni nu vrea sa recunoasca) despartirea de versiunea ta celibatara?!

Fiicele Romaniei isi plang fecioria dar in ascuns...Daca ar iesi pe strazi sau pe camp ca fiicele Ierusalimului din primele secole, eu as fi lidera procesului de jelire si ingropare a cufarului ce contine comorile unei fete single. Cred ca va trebui sa fiu beata, dar nu de vin ca sa ajung eu in fata altarului cu Printul. Numai daca ma va imbata la propriu cu dragostea lui, voi reusi sa fac fiecare pas micut pana in fata. Cand o sa imi schimb numele, oare nu va fi ca si cum as trada un prieten?! Poate chiar o parte din mine...

M-am intrebat tare ,,Doamne, de ce trebuie sa fie viata unei femei o cautare a aceluia caruia sa i se supuna?''

Tacere. Poate ca Eva, prima doamna a lumii m-ar putea ajuta cu un raspuns. Ea ne-a transmis ,,boala'' dorintelor. Dorintele noastre cele mai adanci se tin dupa ei...

Va fi ciudat sa nu imi mai scriu numele. Sa il ,,imprumut'' pe al altuia. Imi place prea mult numele meu. Suna nobil si antic. Poate negociez cu el sa il pastrez. In clipele astea parca mi-a tras cineva o perdea de pe ochi si vad. Vad ca unele lucruri ce le fac acum , in perioada de asteptare sunt ,,de unica folosinta.'' Le fac pentru ultima data apoi le impachetez intr-un album cu poze si amintiri.

 Nu vreau sa sune ca si cum m-as duce la inchisoare si dramatizez dar casatoria, pe langa noile bucurii ce mi le va aduce, ma va desparti pe veci, etern, forever -si ce alt sinonim sa mai gasesc?- de unele obiceiuri, prietenii, lucruri personale....

    Duse vor fi ritualurile mele cu mama, zilele de sambata in care gateam impreuna si trageam si de timp ca sa povestim, dar mereu mai ramanea ceva de spus...Duse vor fi plimbarile noastre obisnuite la cumparaturi sau doar ca sport, doar ca sa fim impreuna; cele neobisnuite cand e seara sau cand prindeam un apus ,,desenat'' parca pentru noi, ori drumurile memorabile la librarii cu amandoi parintii; duse pe veci vor fi dezbaterile cu rasete dar si cu lacrimi; duse vor fi taclalele nesfarsite si analitice despre Print...
Duse vor fi...mainile mamei prin parul meu, acele discutii ,,speciale'' cu fetele, reactiile de femeie independenta si toate fazele de genul ,,eu nu am nevoie de un barbat''...Duse vor fi.....Am o lista prea lunga...Si scriu fara sa imi pese ca plang. Nu ma vede nimeni...

Imi voi trada cel mai vechi prieten. Daca ar avea voce, m-ar intreba ,,De ce ma lasi? Te merita Printul mai mult decat mine?'' Da, celibatule scump, el ma asteapta si ma merita dar tot ma doare ca o sa pleci la alta.
Alta fata care te va uri ca mine la inceput, apoi te va tolera, ca in final sa se obisnuiasca cu tine si chiar spre sfarsit sa realizeze ca s-a indragostit de tine. Am vazut cam tarziu ca esti imperios necesar in viata unei fete si ca tu o sa razi la urma. De noi.

Pentru ca nu ti-am cautat ,,dulciurile'' prin buzunare si ne-am uitat la mainile tale goale de ,,lucruri facute in doi.'' Ai atatea comori si lucruri de explorat. De ce imi spui abia acum tare, sa auda si partea mea adormita de doruri; ca am fost prostuta odata sa cred ca viata adevarata incepe cand imi voi cunoaste Printul. Viata mea din belsug a inceput cand mi-am cunoscut Primul Logodnic, si viata incepe in fiecare ,,azi''.

    O sa-mi fie dor de seara asta intr-o zi cand voi fi in bratele lui. Stiu ca atunci nu-mi voi dori sa mai plec de acolo, din caminul inimii lui; doar ca o piesa, o carte sau poate o fata single imi va aminti de seara asta si de lectia (re)invatata. In zile ca asta toate lucrurile mici conteaza.

Ele sunt Comori. Pierderi. Furate de timp si de dragostea dintre un el si o ea. Lucrurile mici sunt importante...Doamne, de ce vad atat de greu fetele ca asta e tot ce avem si nici nu ne trebuie ceva in plus in perioada de asteptare? Ne-ai daruit ,,detaliile''. O cana cu lapte si miere savurata cu romanul tau preferat, discutiile de fiecare seara cu mama, mesajele de incurajare de la un prieten, visatul cu ochii deschisi, sedintele foto pe unde apuci, cursurile, viata de student...Daca s-ar putea, as ramane in rol de studenta o viata. Poate as primi si o diploma. Nu-mi puneti eticheta. Nu m-am imbolnavit de sindromul Peter Pann. Cresc in fiecare zi, cu placere....

Dar pierd, odata cu schimbarile aduse de fiecare etapa. As trece mai usor peste pierderi daca nu ar fi gustul de mucegai al regretului ce il am acum. Ca am indraznit sa fiu nemultumita de singuratate, sa pun intrebarea ,,dar de ce nu vine odata?'', sa pierd timpul cu plangeri...

Nu ma mai intalnesc cu nici un moment in care puteam doar sa traiesc prezentul. Parca i-as cere lui Dumnezeu inca o portie maaare de celibat. Cu frisca, Te rog! Si cu o inima plina de bucurie.

    Traiesc. Nu voi incepe sa o fac din ziua nuntii. Sunt vie cu adevarat de multi ani!

Dar El a verificat deja in ,,bucatarie'' si Ii pare rau, dar mai are doar o felie din prajitura Celibat. Nu-i nimic, desi nu stiu cat de groasa e felia, am de gand sa o savurez secunda cu secunda. Si sa plang pentru lucrurile din cufarul meu de fata. Cred ca e o varianta moderna a lazii de zestre. Doar ca aceasta lada nu e pentru Print, in primul rand. E a mea. O are si el pe a lui. Cred ca fiecare va avea sub partea lui de pat, ,,lada'' invizibila a celibatului.

Pusa acolo asa cum duci lucrurile in pod si te faci ca uiti de ele, insa din cand in cand te surprinzi vizitandu-le si facandu-le un masaj cu carpa de praf. Doare. Tare de tot.

     Ma voi desparti de numele meu...Nu-mi vine sa cred...Cand celibatul se intoarce in cutie, pui capacul dar nu il lipesti cu scotch si iti permiti sa oftezi pentru ca ai vrea ca jocul vostru sa nu se incheie. Cu 1-0 pentru el. Totusi, in ziua nuntii, eu voi egala scorul. Dar cum spuneam, doare...Sa mori fata de tine. ,,Daca bobul de grau nu moare, ramane singur.'' Bobul de grau a inteles ca deja incepe sa isi dea ultimele suflari, chiar acum cand scrie. Se stinge incet. Poate de asta curg si lacrimi.

             Draga celibat, multumesc ca viata incepe in fiecare ,,azi''!”

joi, 22 septembrie 2016

Ce faci cand esti mai aproape de moarte, decat de viata?



O zi si o noapte, am simtit ca sunt mai aproape de moarte decat de viata, si vara care a trecut am mai gustat apropierea mortii. 

Dumnezeu insa mi-a redat sanatatea si viata pentru ca nu mi-am sfarsit alergarea.
El vrea sa isi ia slava din orice experienta prin care trecem.

Dar ce faci daca simti ca viata ti se scurge, desi esti tanar(a)? La cine apelezi?

In acele momente, iti garantez, nu te pot ajuta parintii, medicii, cei mai buni prieteni, persoana iubita, medicamentele de ultima generatie, tehnologia, banii din cont. In momentele cand moartea iti sufla in ceafa, uitate sunt carjele de care ne agatam pentru a ne ridica stima de sine: bunuri materiale, calatorii, poze, selfie-uri, facebook, chiar biserica, cartile bune.


      Cand vei ajunge singur, in baie, cu dureri in trup de nesuportat si oamenii nu vor sti ce sa-ti mai dea, vei realiza ca exista Cineva care vine cand Il chemi.
 Numai El are putere asupra vietii si a mortii. El nu intarzie cand striga un nenorocit. 
Dar Isus Cristos vine la cei care sunt ai Lui, se lasa gasit de ei si ii ajuta la vreme de nevoie. 
          Esti tu al Lui? Slab, cu caderi, infrangeri, din esec in victorie, dar totusi al Lui? 

In fata mortii, ca si in fata vietii numai de El ar trebui sa ne prindem cu toata fiinta. La bine si la greu, sa nu iubim nimic si pe nimeni mai mult decat pe Cel care si-a dat viata la cruce pentru noi. Iar suferintele de acum lucreaza o greutate vesnica de slava!
Sa nu crezi ca meritam ceva de drept, ca ni se cuvine ceva. Daca nu ma crezi sau te gandesti ca sunt fanatica si exagerez, va veni momentul cand vei vedea ca depinzi de Dumnezeu in orice lucru. Nu meritam nici macar urmatoarea respiratie. Daca o primim, e har.


                                   


joi, 15 septembrie 2016

Cum sa ne raportam la suferinta



Voia lui Dumnezeu include suferinta, e mijlocul prin care ne desavarseste, conform Bibliei. Ce se intampla, de fapt, cand nu mai intelegi nimic si ti-a ramas doar durerea? Dumnezeu ti-a facut candva niste promisuni, ti-a aratat poate niste lucruri dinainte, 
ti-a descoperit prin ce vei trece si....apoi a stins lumina. 


Ai ramas aparent singur, intr-o camera pe care o crezi goala si te gandesti ca totul s-a terminat. Insa, tot ce ti-a spus EL la lumina, e acolo si nu se schimba nici in intuneric; camera e plina de lucrarile Lui, dar tu nu le vezi decat daca alegi sa le privesti prin credinta. Nimic nu s-a schimbat. Doar tu. Esti testat o vreme. Asa am inteles eu suferinta. 
    Dumnezeu mi-a facut anumite promisuni precum un Tata care ii spune copilului ce i-a pregatit peste un an, doi sau cinci si acelasi tata bun si iubitor, ca sa il testeze pe copil ”stinge” lumina si il intreaba : Acum cand nu le vezi, cand parca au disparut, mai crezi ca darurile mele pentru tine sunt aici? Mai crezi ce ti-am spus?

     Daca esti parinte si stii ca al tau copil are incredere in tine si il duci intr-o camera plina de jucarii frumoase care vor fi numai ale lui, si ii aplici un test ( stingi lumina si il intrebi daca mai crede ca jucariile sunt tot acolo), oare nu te-ai simti ranit daca copilul ti-ar spune ca nu te crede? Cat de bine te-ai simti daca el ar raspunde: Da, cred pentru ca mi-ai spus tu si le-am vazut inainte sa stingi becul.
      Dumnezeu, Cel mai bun Tata procedeaza asa cu noi pentru a ne maturiza si a ajunge sa semanam cu Cristos. Nu o face ca sa se joace cu noi, sa faca un experiment ori sa se bucure ca suferim. 
Adevarul este urmatorul: nu poti invata umblarea prin credinta decat daca ti se ia vederea! E logic. Si ”a ti se lua vederea” poate insemna diverse tipuri de suferinta, ingaduite de El pentru o vreme. 
             Dar ce e mai bun, doar de atunci urmeaza!


            
                                    

duminică, 11 septembrie 2016

O poveste dintre om si Cristos


      Sala de adunare , frumos decorată, freamata de emotiile celor prezenți la nunta. Totul e aranjat cu gust si surprinde placut iar invitații s-au integrat in atmosfera. Mirii sunt față in fata, gata sa isi incheie legămantul. Ea are o rochie stil prințesa, cu o croiala delicata si înfătisarea ei fascinează orice ochi.
      Fotograful ii face sute de poze doar miresei dorind sa profite de sansa de a capta în imagini o fata aproape perfecta. Mirele e fermecător, la rândul lui, un bărbat despre care nimeni nu ar putea depune vreo mărturie negativă.


Cei doi miri se privesc în ochi. E o liniste deplină. Urmează momentul care le va pecetlui viitorul. Vor depune juramant. El vorbeste primul. Multi ochi lacrimeaza la auzul cuvintelor rostite din inima. 


Mireasa se sterge discret la ochi si ridica microfonul pentru a spune si ea partea ei de jurământ. Si, fara ezitare, declară : Eu, fiica lui Dumnezeu ....te aleg pe tine sa îmi fi soț. Promit ca iti voi fi alături cu trupul, dar vor fi multe momente când ma voi gândi în alta parte. Fizic voi fi numai a ta , mereu langa tine. Când tu nu esti prezent insa, îmi voi îngădui sa ma uit la poza unui anumit bărbat. Declar ca sunt pregatita sa ne casatorim, am luat rochia perfecta, tot ce îmi trebuia ca sa fiu o mireasa de revista si nu am uitat decat ceva : inima. De fapt , am ales sa nu o iau. Va trebui sa te mulțumești cu un trup, inima nu e a ta si nu va fi niciodată...
   Nu pot sa iti făgăduiesc altceva, decat ca trupul meu se căsătorește cu tine, dar inima nu. Accepti condițiile mele ?" Mirele si invitații sunt in stare de soc ....

El se întoarce după câteva clipe si pleacă spre iesirea din clădire, spunând : Îmi pare rău , nu pot sa accept . Eu vreau o iubita , nu o sclava! " Povestea asta e reală . Nu s-a petrecut (încă ) la nicio nunta dar ,stiti unde are loc ? In relația dintre om si Christos .
Apar pe internet tot felul de mărturii ale unor oameni care se pretind a fi crestini si mai pretind ca au vazut raiul si iadul si le-a descoperit Dumnezeu anumite lucruri. Cele mai multe mărturii vin de la femei. Doar Eva a fost mereu vulnerabila si inflentabila.
      Nu contest ca exista si marturii autentice si nu vorbesc impotriva lucrarii Domnului, dar Biblia spune sa cercetam toate lucrurile si sa nu dam crezare oricarui duh caci in lume au iesit multi proroci mincinosi.

Cercetand unele dintre aceste marturii, observ ca efectul lor e sa bage o stare de groaza si frica in om, nu sa il indrepte spre Cristos. Am fost atat de tulburata dupa ce am auzit ca cei care poarta ceas sau verighete , si femeile fara batic ( sa acopere tot , fara sa se vada un fir de par) vor ajunge in iad.

In seara respectiva, dupa ce ascultasem cateva marturii pe youtube, mi-a fost atat de frica, ma paralizase fizic incat parca uitasem cine e Dumnezeu si cum Il descrie Cuvantul. Mi-a fost frica sa deschid Biblia. Va spun toate astea ca sa intelegeti ce efect produc la nivel spiritual oamenii care declara ca ei au mers in iad si au vazut acolo pocaiti, pe care ceasul lor sau verigheta sau pantalonii, in cazul femeilor, i-a dus in pedeapsa vesnica. Daca un obiect ti-e idol si nu te pocaiesti, da, vei ajunge in iad; dar nu datorita obiectului in sine.

   Femeile astea provin de la penticostali ( nu am nimic cu penticostalii, apropo, m-am botezat in biserica penticostala), si se stie ca, ce spun ele e de fapt vechea randuiala penti: fara ceas, cravata, verigheta etc. Astept ziua in care un barbat, nu o femeie, un om al lui Dumnezeu incercat de la baptisti sau alta confesiune evanghelica sa marturiseasca ca i-a descoperit Domnul despre nu stiu ce obiect ca ar fi pacat. Ar fi totul mai credibil. Sa revenim la subiect. Sper sa nu fie o postare prea lunga, dar imi arde inima de durere cand vad ce se intampla.

     Am fost atat de tulburata si m-am rugat sa inteleg daca astfel de oameni vorbesc din partea Domnului. Pe scurt, o sa spun cateva raspunsuri primite: in primul rand, Domnul m-a indemnat sa citesc 2 Timotei cap.3. Mentionez un verset cheie: ”Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire...” Dumnezeu imi spune prin el ca, doar pe baza Scripturii trebuie sa traiesc, pe baza ei voi fi judecata; si nu pe baza marturiei si revelatiei sorei X. 
    Domnul nu ma va mustra daca nu am ascultat ce zice X si daca nu am purtat batic fiindca asa porunceste ea, ci ma va mustra daca nu am implinit Scriptura si daca nu L-am ascultat pe El. Daca Domnul si Mantuitorul meu imi descopera personal ca trebuie sa port batic dupa ce ma casatoresc, asa am sa fac, si motivatia trebuie sa vina din dragoste, nu din frica ca ma va pedepsi si ma va arunca in iad.

    Tot ce trece peste Cuvant, nu este insuflat de Dumnezeu. El spune sa pastram pentru noi incredintarea ce o avem. Cu alte cuvinte, daca eu am incredintarea, de exemplu, sa nu port pantaloni, e pacat sa impun altor surori si sa fac o lege din asta. Ba, mai mult, sa amenint cu iadul. Fiecare copil al Domnului se afla intr-o anumita etapa la nivel spiritual: unii sunt prunci in Cristos, altii tineri, altii batrani.

Daca eu am ajuns matura si am incredintarea sa nu port pantaloni, trebuie sa am ingaduinta cu cea care e prunc si care va intelege mai tarziu. Va trebui ca Domnul sa ii spuna, prin diverse metode daca e pacat sau nu, iar eu sa ma retrag, ca lauda sa nu fie a mea: vezi, eu am convins-o pe sora mea sa nu poarte pantaloni. Nu ii va purta din frica, in loc sa o faca din dragoste pentru Domnul.

        Dar cum am inteles povestea asta dintre om si Cristos e interesant. E de fapt o analogie cu ceva pamantesc. In a doua seara dupa ce ascultasem marturia, stateam in pat si brusc mi s-a redeschis rana legata de drama in care traiesc de ceva timp. Mi s-a facut dor de un anumit El, mi-a venit sa plang si I-am spus Domnului ca va trebui sa faca ceva, ca daca ma casatoresc cu altcineva, ii voi da sotului meu un trup, dar nu si o inima. Daca tot va trebui sa ma casatoresc, fie, dar daca nu are loc o minune, sotul meu va avea doar trupul meu, si inima ii va apartine altuia. Bineinteles ca nu doresc sa ajung in situatia respectiva. Si povestea mea nu se va termina asa, am incredintat in urma cu multi ani stiloul ei Marelui Autor.

Indiferent ce vor crede cei care ma vor citi, am ales sa fiu sincera si nu voi sterge ce am scris. Da, am iubit pe cineva si povestea nu a fost cu finalul asteptat. Iar inima are nevoie de vindecare. Am inteles insa ceva, pe fondul povestii mele triste, in cateva secunde, in seara respectiva, de parca Domnul imi vorbea chiar langa mine. Am inteles ca asa e si relatia cu El.
El vrea o mireasa care din dragoste, cu toata inima sa il asculte, sa mearga cu El. Daca o face din frica, e o roaba. Si daca in exterior, ea e imbracata numai in haine lungi, cu batic etc. incat sa arate ca o sfanta, dar inima nu e acolo ( in inima poate are pacat sau dorinta de a fi ca cele din lume, dar ce sa faca saraca, nu are de ales decat sa poarte batic), totul indica robie si lege; nu har si dragoste.


Nu poti sa ii dai Domnului trupul, si sa nu ii dai inima. El cere inima, ca sa faca schimbarea din interior, nu din exterior spre interior. Cei ce sunt ai Lui , sunt si calauziti de Duhul Lui, deci, nu au nevoie sa ii invete sora X care s-a intors cica din morti, cum sa se imbrace. O spun cu dragoste, nu cu dispret. Cine are Duhul Domnului, fara niciun dubiu, se va imbraca cuviincios si decent. Dumnezeu nu a esuat niciodata in a-si invata copiii ce sa faca si cum sa faca incat sa fie o marturie pentru lumea vazuta si nevazuta.

   Am fost tentanta sa las link-uri cu exemple de marturii , ca sa stiti si de ce sa va feriti, dar nu pot. Nu vreau sa le judec, Dumnezeu o va face. Vreau sa va indrept spre Scriptura, acolo sa Il cautati pe Cristos.




                                                  

vineri, 2 septembrie 2016

Privirea omului care a iubit



                                                



E ceva special în ochii care au privit fața omului iubit , si nu vreau să folosesc cuvinte mari, căci doar văzând expresia unor ochi care iubesc, rămâi fara cuvinte care să descrie ce simte el, sau tu ca spectator. Am avut harul să văd ochii unor oameni-atât bărbați cât și femei, care iubesc cu adevărat.

Ochii care iubesc sunt mai mult decat luminoși, au amprenta unui soare care le răsare și le apune în suflet. În acei ochi sunt doua trăiri -bucuria și frângerea inimii; căci nu poți face cunoștintă cu Iubirea fără să îi devii apropiat și surorii ei, durerea.

     Ai vrea să privești la nesfârșit poza unui om a cărui ochi vorbesc despre o iubire trăită sau doar sperată. Poate mâine întâlnești pe stradă acel prieten care e poreclit "frigiderul " fiindcă e rece mereu si calculat de parcă și sentimentele au calorii și nu vrea să se îngrașe, însă în acea zi vei vedea acelasi prieten pe care îl știi de-o viață, însă pe fața lui sunt alți ochi, o nouă privire. Și îți vor muri cuvintele de tachinare pe buze căci în fața iubirii, oamenii trebuie să își scoată pălăria. 

Vei putea sa întrebi doar : "Cine e?”, și dacă ai favorul de a primi un răspuns, o să știi cine i-a pus lumina in ochi. Ochii care iubesc, nu se mai joacă cu sentimentele altora , si persoana iubita e toată lumea lor. Între cele doua sprâncene pot să se vadă mai multe lumi prin ferestrele spre suflet. 

Ochii care iubesc, nu pot fi descriși cu niste cuvinte atât de sărace precum "frumoși " sau "minunați ", poate doar îngerii care vad Fața Iubirii în permanență ar avea cuvinte în vocabular pentru a-i descrie. În ochii care iubesc, se vede că iubirea a schimbat acea persoană. 

Bărbatul care are cei mai "vorbăreți " ochi când te afli în preajma lui, va fi și cel care merită inima ta pentru că el a luat lecții de la Maestru : de la Cristos !


                                                     

marți, 23 august 2016

O cantare ”periculoasa”




     Cântăm la biserica cu o ușurătate care mă sperie, cântăm ca la spectacol versuri în care declarăm că nu mai vrem nimic decât pe Isus...Nu ne așteptăm să fim luați în serios. Am cântat ani de zile cuvinte care ar fi trebuit să îmi zguduie lumea și să mă facă conștientă că urmează testul. Le aplic ? Chiar îl doresc numai pe Isus ?

       A venit o dimineață de octombrie (2012) în care am spus din toata inima că nu mai vreau nimic decat pe Cristos, și apoi Dumnezeu m-a luat în serios. Mi-a dat testele . Chiar nu mai vreau nimic altceva? M-a ținut în teste câțiva ani și nu sunt sigură că s-au terminat , poate vom iesi din ele doar în veșnicie. 

    Când spui că Il vrei doar pe Isus și declari binecunoscutul cântec "Vreau pe Isus , vreau pe Isus , lumea-ntreagă de mi-ai da, vreau doar pe Isus", stii ce se va întâmpla? Dumnezeu îți va lua temporar sau pentru totdeauna ce iubesti cel mai mult , ce ai mai scump sau dorești cu toată ființa...
      Oh, și poate spui că nu am dreptate, că nu face așa ceva pentru că e bun. Tocmai pentru că e Bun, o face.

      Dacă nu te-ar iubi ,dacă nu ar fi Cel ce Este, te-ar lăsa să fi un ipocrit care spune de pe buze că Il vrea doar pe Isus, dar în viața de zi cu zi tot la idolul lui s-ar gândi și l-ar iubi mai mult. Unde te-ar duce asta? In iad....
Orice ia locul cel mai important din viața noastra e un idol. E un idol ceea ce ne ocupă cel mai mult timp, cele mai multe gânduri. Nu mi-e ușor să o spun.
 M-a costat multă suferință, prea multă. 

Nu m-am asteptat logic ca, după ce am spus că nu mai vreau nimic decât pe Cristos, Dumnezeu chiar să îmi ia "carjele " și pe cel pe care l-am dorit enorm, un om. Un simplu om care, orice ar fi făcut sau mi-ar fi dăruit, nu putea lua locul lui Isus. 

       Poate Dumnezeu îți va da inapoi ce ți-a luat ( dublu ), poate nu, dar îți va rămâne Isus și când trecem pragul veșniciei, asta contează. Idolul tau nu te va lua de mână la moarte. Idolul tău nu te va face biruitor în viață, doar te va consuma și obseda . 
Ca orice pasiune de altfel. 
    
Mai bine să nu cânți că Il vrei pe Isus dacă știi că nu e asa în realitate, si dacă te-ai răzvrăti când Dumnezeu vine cu mesajul : Dă-mi idolul, și Eu ți-L dau pe Isus !"

luni, 15 august 2016

Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge....sau cum e sa simti cu David


                                                         




             Vi s-a intamplat sa traiti literar versete din Scriptura? O binecuvantare...sa vezi ca realitatea corespunde unui anumit verset pe care il stii bine, dar il intelegi si capata un sens nou dupa ce il asociezi cu o experienta. Un om flamand de exemplu, degeaba citeste despre mancare pentru ca nu se va satura cu stomacul, poate doar cu ochii; tot asa si un crestin va intelege anumite versete dupa ce le va trai.

Am fost intr-o mica excursie ieri, intr-un loc unde visam si planuiam sa ajung de ceva timp. Pozele vazute pe internet care infatisau cetatea respectiva imi promiteau o aventura frumoasa si destul de lina. Nu ma gandeam ca implica mult efort fizic, cum ar fi cataratul pe stanci sau in padure.  Si nu m-am echipat corespunzator, desi imi luasem macar incaltaminte sport. 

Adevarul e ca cei care au promovat acel obiectiv turistic, s-au ocupat doar de afise si nu au amenajat putin zona, cat sa iti fie usor sa ajungi la ruinele cetatii si sa nu te expui pericolelor de cadere sau alunecare. Am cazut prada dezinformarii si ne-am dus fara sa stim prea multe despre drumul pana la cetate. Acum realizez ca data viitoare imi va fi mai usor sa ajung acolo, stiind dinainte totul, si voi mai lucra la conditia mea fizica; insa ieri ma rugam sa ajungem teferi acasa.

         Cetatea, ce a mai ramas din ea, are o poveste interesanta si o puteti gasi in judetul Bihor, insa nu ma opresc acum la detalii din istorie, ci as vrea sa scriu ce m-a invatat, cum am plecat de acolo imbogatita spiritual.

    Am inteles versetul ”De la capatul pamantului strig catre Tine cu inima mahnita si zic: "Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine!” Ps.61:2. Dar, stiti, nu doar o intelegere rationala. Cetatea vazuta ieri e undeva pe o stanca, foarte sus, nu stiu exact cati metri are, si drumul pana la ea urca prin padure, destul de abrut si alunecos. Trebuie sa te sprijini de ceva cand urci, aproape tot drumul prin padure, mai ales daca esti mai slab din fire. A fost o strategie buna de aparare sa fie amplasata acolo pe stanca. Privita de jos, de la drumul principal al padurii, pare extrem de greu sa ajunga acolo un om, ai crede ca e rezervata doar pasarilor. Dar am facut eforturi si ne-am catarat. Am urmat tabla indicatoare si pe alti doi turisti care au urcat cu putin inaintea noastra. 

    Partea trista, cea care m-a facut sa traiesc versetul, e ca am fost extenuata si nu am putut sa urc in cetate desi am ajuns foarte aproape. Tatal meu a urcat dar m-a avertizat sa nu merg, fiindca e periculos si el a alunecat o data. Desi eu sunt o fire care nu se da batuta pana nu isi atinge scopul, am cedat si am plecat dar voi merge din nou. Vreau sa intru in ea, sa fac poze acolo...Am fost atat de aproape de cetate, si totusi nu am intrat in ea. 

    Va suna cunoscut? Atat de aproape....de o relatie, de un loc de munca, de un vis, de un anturaj, aproape de mantuire....Aproape, dar totusi nu inauntru. Exista lucruri si locuri atat ceresti cat si pamantesti la care singur nu poti ajunge. Cum eu nu voi putea intra in cetatea de pe stanca fara ajutorul unui barbat care sa ma sprijine, tot asa nu poti ajunge pe Stanca care e Cristos si apoi in cetatea de sus, fara lucrarea Duhului Sfant in tine. 

Daca Dumnezeu nu te inviaza la o noua viata din starea de om mort in pacat, tu traiesti fizic, dar nu spiritual si nu vei putea ajunge in Cetatea de sus, nici cu toti preotii sau pastorii din lume langa tine, care sa te dezlege, sa te impartaseasca etc. Inaintea lui Dumnezeu Tatal nu poate sta nimeni, in cetatea cereasca, fara un Avocat. Acel Avocat care te duce pana acolo e Isus Cristos. 
    
Iar in viata de crestin, ai nevoie de El ca sa te ridice pe stanca din valea depresiei, fricii, problemelor, singuratatii. Oricate eforturi psihologice am desfasura noi ca sa ajungem la biruinta, folosindu-ne de carti crestine motivationale, consilieri, prieteni, diverse activitati ( nu ca ele ar fi rele in sine sau nu si-ar avea locul lor), toate sunt zadarnice, nu ne ridica pe Stanca. 

E nevoie de o mana puternica, de un Om si Dumnezeu in acelasi timp... care a mai fost acolo, care a fost si in locul nostru, in starea noastra, dar a biruit. Doar El intelege si e dispus sa vina in ajutorul celor slabi. 

        Am tanjit dupa acea cetate, vazandu-i doar zidurile antice. In viata am tanjit la multe lucruri si inca mai visez. Sunt o visatoare. Dar sunt si cu picioarele pe Stanca, in Cristos. Am inteles ca niciodata prin eforturi proprii nu voi intra in binecuvantarile promise de Dumnezeu in Scriptura si in cele ce mi le-a fagaduit personal. In cetatea de sus se intra numai prin har, nu si prin fapte sau efort omenesc. In experimentarea promisiunilor lui Dumnezeu se intra prin har, de mana cu Isus. Sunt prea inalte sa le poti ajunge singur.
    Asta ar trebui sa ne linisteasca. Pentru ca nu e vorba despre noi, ci despre El, Stanca. ”Du-ma, Doamne, in fiecare zi, pe stanca unde trebuie sa ajung, si la care nu pot ajunge caci este prea inalta pentru mine, un suflet de om.” 

luni, 25 iulie 2016

De ce nu se căsătoresc fetele de (peste) 30 de ani?

                                    


Intru în ape tulburi. Știu asta. Subiectul a fost dezbătut intens, și un blogger ca Radu Constantinescu ar spune: pentru că nu vor! L-am dat pe el exemplu fiindcă știu că e unul din cei mai populari bloggeri, îl mai citesc și creștinii (din păcate), am tras și eu cu ochiul la postările lui. Are talent la mânuit cuvinte, dar nu îi împărtășesc cele mai multe opinii și valori. Să revenim la ale noastre. Postarea nu e despre Radu-nu îl laud, nici nu îl denigrez. Pur și simplu, afirm cam ce ar spune o voce a generației actuale de tineri. Fetele aleg să se căsătorească tot mai târziu. 

                         O chestiune de alegere și atât?

Mă apropii binișor de această cifră, care sperie pe unii și încântă pe alții. Mărturisesc (public) că nu-mi doresc să mă căsătoresc la 30 de ani, nici peste 30. Depinde de mine? Într-o măsură, da. Și despre asta vreau să scriu.

Am înțeles că a aștepta și a te ruga pentru viitorul soț e ceva necesar și bun, dar nu suficient. Trebuie să fii pregătită pentru marele rol-ajutor potrivit coastei din care ai fost luată.
”Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine. Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute îi sunt pe limbă.” Proverbe 31:25,26. Câte fete cunoașteți care ar putea fi descrise prin aceste versete?
     Îmi veți spune că sute de femei s-au căsătorit nefiind pregătite, că nu știau unele nici cum se fierbe corect un ou sau cum să răspundă unei critici...Poate veți dori să aduceți exemple de fete copilăroase și răsfățate care au nunta peste o lună. Sunt total de acord, în viață întâlnim multe paradoxuri și lucruri care nu ar trebui să aibă loc; dar aceste fete sau femei trăiesc o iubire sau doar o căsnicie, ca să fie în rând cu lumea? Întreabă-te dacă au povestea scrisă de Dumnezeu, sau s-a ocupat vreo pețitoare, prieteni binevoitori etc.

       Navigam pe facebook în urmă cu vreo 3 zile, când am văzut poza unui cuplu. Pe el îl cunosc cât de cât. Amândoi sunt la o vârstă destul de târzie pentru căsătorie, și sunt logodiți. Uneori mă întrebam de ce el nu s-a căsătorit încă, șanse avea. Ce mi-a atras atenția la poza în care sunt împreună, a fost un grupaj de comentarii de la prietenii lor. Fete din anturajul lor, împreună cu viitoarea mireasă, glumeau cu lucruri sfinte. Sunt creștine, cel puțin așa se declară persoanele respective, și nu vin eu să contest apartenența lor la familia lui Dumnezeu, însă m-a întristat profund că au această libertate de a lua peste picior și în mod ușuratic, lucruri precum rugăciunea. 

   Sunt încă în proces de sfințire, nici pe departe ce mi-aș dori să fiu, dar de când Domnul mi-a salvat sufletul, m-a și învățat cu ce se glumește și cu ce nu. Duhul lui Dumnezeu din tine, nu te lasă să glumești sau să vorbești urât de cele sfinte. Există oameni în alte religii, precum ortodoxia sau catolicismul, care nici n-ar îndrăzni să gândească asemenea vorbe. 
Am realizat că acele fete care comentau și nu erau măritate-nu vreau să continui cu detalii despre poveste-nu sunt pregătite pentru căsătorie. Deși, au în jur de 30 de ani sau poate mai mult. 

      De ce nu se căsătoresc fetele bune, maică, care sunt credincioase, frumoase și cuminți? Atâtea mătuși cu suflet mare sau bunici se întreabă. Ne mai întrebăm și noi, fetele care venim din urmă spre vârsta de 30. Fetele astea nu sunt pregătite!
      Există desigur și excepții, cazuri în care intervin diverse motive obiective....dar, la modul general, dacă cunoști o fată de 30 care ar vrea să se mărite ( nu are chemarea de celibat), s-ar putea să nu fie pregătită. Poate soțul ei e deja pregătit, dar ea încă își permite unele lucruri de care se va rușina mai încolo. 

    Nu e niciun mare secret la mijloc, chiar dacă o fată pare a avea toate calitățile, tu nu ești în permanență cu ea să o vezi ce face în ascuns sau pe facebook ( locul unde oamenii își arată uneori fără să aibă idee cum, adevărata față); astfel că ea nu e pregătită pentru căsătorie. Asta e încredințarea mea. 

Dacă nu m-am căsătorit până acum , printre alte motive, a fost și acesta. Nu mai compătimiți sau încurajați fetele de 30 sau peste 30, de parcă ar fi niște ființe perfecte, dar ce să-i faci, dacă săracii bărbați nu le văd și sunt imaturi?! Dacă chiar aveți intenția de a le ajuta, rugați-vă pentru ele.
     Rugați-vă să fie mature și pregătite!

duminică, 26 iunie 2016

Lumina înțelegerii mele vs Lumina Lui


                                


Furtuna care ține de ani de zile ,

La Cuvântul Lui va fi potolită , nu la al meu.

Intrebările nu-și găsesc în mine răspuns,

Doar la picioarele crucii lui Isus.

Mă va vindeca și-mi va lega rănile Păstorul Cel Bun,

care nu îmi lasă sufletul pe mâinile nimicitorului,

El-Dumnezeu trece peste nori ca sa vină în ajutor,

oamenii si verdictele lor nu vor câștiga.

Lumina lui Dumnezeu, nu lumina înțelegerii mele,

va aduce starea de har de după noapte și dimineața suferințelor uitate ...

Harul Lui este mai mare decât orice imposibilitate,

plouă cu viață din belșug peste răni...

și toți vor vedea că Dumnezeu nu dă Altuia ultimul cuvânt într-un caz.

Pe masa Lui se judecă cazul meu și dreptatea îl însoțește,

Domnul ma călăuzește prin văi și pe munte, și desfătarea mea se află în promisiunea că toate lucrurile lucrează doar spre Bine !!!


”Dumnezeul păcii va zdrobi în curand pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.” Romani 16:20


                                               

marți, 17 mai 2016

Dumnezeu Isi pedepseste copiii!



                       

Poate ca titlul o sa vi se para dur sau nu va fi inteles de unele persoane. Poate cel mai bine ma vor intelege parintii care citesc sau cei care lucreaza cu copii. Nu obisnuiesc sa fac destainuiri publice, insă daca va ajuta fie si un singur om, va povestesc prin ce am trecut ieri.

Ultimele doua zile am fost la pamant, de fapt incepand cu ziua de sambata, aveam o stare de neliniste si nu imi gaseam locul. Duminica, dupa o plimbare cu parintii in care am vizitat cateva cartiere noi de case din orasul natal, am simtit cum ma devoreaza in interior durerea de a fi altfel. Ma comparam cu acei oameni care au case mai frumoase decat a mea, prieteni mai multi, o viata mai activa si mi se parea ca viata mea e o inchisoare din care trebuie sa evadez cat pot de repede. Realitatea mea e ca sunt binecuvantata, chiar din abundenta...dar in anumite domenii ale vietii, probabil ca nu ar vrea nimeni sa faca schimb cu mine. Facebook-ul e o pacoste in zile din astea cand iti vezi viata in negru si iti pierzi speranta. Brusc, acolo toti sunt mai frumosi ca tine, se casatoresc, anunta cate un babyshower, se plimba prin lume si tu...esti ”tot singura si fara multe perspective”.

Saptamana trecuta incurajasem o prietena draga si acum eram eu deprimata. Duminica am crezut ca nu ma voi putea opri din plans si spuneam ca nu mai pot. Vorbesc oare pe limba voastra? Ati trecut pe aici?

Ieri dimineata am continuat sa ma scald in autocompatimire, disperare și mai rau, in razvratire spunand lucruri pe care le regret. La micul dejun, bunicul meu incerca sa ma incurajeze si ma intreba daca imi aduce ceva bun starea asta, insa eu am tinut-o cu ale mele si mai tarziu am declarat ca sunt o rusine, ca cei care ma cunosc ce pot spune despre mine? Nu m-am casatorit pana la varsta astaa...Cred ca unele va puteti regasi de aceea sunt atat de transparenta.

Spre orele amiezii am mers in oras la cumparaturi cu mama. Totul a fost bine cateva minute, nu mersesem mult cand am simtit ca mi-e putin rau. De la inima. Am incercat sa rezist, mama mi-a cumparat un suc intaritor, dar intrand in alt magazin, am avut o stare pe care nu o doresc nimanui. Simteam ca nu voi mai putea sta mult in picioare, ameteam si nu prea mai aveam echilibru. I-am spus mamei ca plec acasa si daca nu as fi iesit in acel moment, poate lesinam si speriam pe toti clientii magazinului. 
    Nu stiu cum am ajuns pana acasa, cateva strazi distanta. Ma rugam sa nu cad pe strada, dar imi simteam inima grea, ameteam si picioarele abia ma duceau, parca aveam plumb in ele. Am ajuns purtata de Dumnezeu si m-am prabusit in pat, chemandu-l pe bunicul meu ( care e barbatul meu favorit si cel mai credincios om pe care-l stiu) sa se roage pentru mine. 
   Nu vreau sa intru in detalii, dar a fost o lupta de cateva ore. Am refuzat sa merg la spital si m-am rugat cum nu o facusem demult. Am cerut iertare de cateva ori Domnului si L-am implorat sa imi crute viata. Am crezut ca voi muri pana seara la ora 9, asta imi soptea diavolul si am fost in pragul vesniciei intradevar , insa Dumnezeu cand credem ca totul s-a terminat, vine si ne ridica. Mi-a spus bland ce avea inima mea nevoie, cum a ingaduit acea criza ca sa invat sa ma incred in El si sa raman in liniste si odihna. El pedepseste spiritul de razvratire!

       ”Lasa mania, paraseste iutimea; nu te supara, caci supararea duce numai la rau.” (Ps.37:8)
        Dumnezeu te poate ingadui in asa situatie incat sa traiesti literar versetul, daca refuzi constant sa ramai in promisiunile Lui. Ce problema a rezolvat supararea mea? Nici macar una micuta! Daca nu ne calmam, gaseste Dumnezeu metode sa ne aduca in starea de odihna a inimii in care trebuia oricum sa intram. Nu va jucati cu vorbele, asta am invatat. Daca suntem copiii Lui, nu inseamna ca ne putem permite sa plangem pana la epuizare, sa ne tipam cererile si sa spunem ca ne-a uitat. Nu ne putem permite orice cu El. In dragostea Lui ne va pedepsi ca sa ne venim in fire si sa nu fim pedepsiti o data cu lumea.
     Va las un gand in incheiere, cules de la o persoana pe care o admir. 
”Cred că ochii lui Dumnezeu sunt ațintiți către mine chiar și atunci când ochii mei sunt prea plini de descurajare pentru a-i mai ridica către Cer.. El continuă să lupte pentru viața mea, să-mi redea încrederea că ceea ce promite, se și făptuiește...”