vineri, 28 februarie 2014

Visele tale vorbesc în numele tău



                                                        

Visele fiecărui om povestesc despre el, mai eficient decât reuşeşte să redea realitatea orice carte sau să explice termeni un dicţionar.

     Nu îl întreba multe pe cel de lângă tine, caută să afli care îi sunt idealurile şi îl vei cunoaşte la nivelul esenţei. Dacă nu ţi le va spune el însuşi, o vor face acţiunile lui; pentru că fiecare om e direcţionat de visele lui. E o lege naturală şi cine nu admite asta e invitat să privească adânc în interiorul lui, să se confrunte cu adevărul că, la un anumit nivel nu suntem decât suma viselor noastre. 
Nu ştim cu precizie dacă visele s-au născut înainte de căderea în păcat sau după drama din Eden, însă nu ai nevoie de prea multă analiză ca să afli că porţi în tine idealuri. Plimbă-te pe străzile oraşului tău şi priveşte cu atenţie la oameni, nu prin ei cum se întâmplă adesea; chiar cerşetorul de pe marginea unei borduri, cel cu privirile mereu plecate şi cu pungi goale alături, trăieşte cu un vis: acela de a supravieţui zilei de azi.

    Tu ce ideal porţi în tine, pentru ce trăieşti automat sau conştient? Care este obiectul iubirii tale? Poate bunuri materiale, care să le clasezi drept ,,trofee”, spunându-ţi: ,,Am reuşit în viaţă! Am făcut-o mai bine ca cei mai mulţi. Am plantat un copac, am construit o casă, am crescut un copil.” Posibil ca o persoană să fie ţinta eforturilor tale, o iubire neîmpărtăşită de care nu te mai poţi desprinde pentru că o idolatrizezi, un anumit cerc social...Listele sunt deschise şi lungi, caută prin sertarele sufletului. 
      Cei tineri obişnuiesc să viseze larg, mult, îndrăzneţ, în timp ce trecuţii prin şcoala experienţei se limitează la a visa responsabil.

   Visele tale nu vor tăcea, nici măcar în timp ce Dumnezeu vorbeşte inimii tale, ele nu vor înceta să te motiveze la diverse fapte prin care să le atingi, să le iei în mână la propriu.

Se întâmplă să rămâi cu idealuri mărunte, dar ce contează e prezenţa lor care îţi va trezi în fiecare dimineaţă inima, raţiunea, iubirea...

Diavolul nu a îmbătrânit degeaba, a aflat că suntem nişte visători, prin urmare s-a specializat în ,,fabricarea” şi distribuirea lor. De fapt, putem îndrăzni să afirmăm că o definiţie simplă a tuturor lucrurilor dominate de materie (toate instituţiile, guvernele, organizaţiile) ar fi ,,uzine de idealuri”. Toate îţi vând, integral sau la reducere, pachete cu vise.

    Un lucru fundamental despre vise, marele secret pe care oamenii nu îl cunosc până nu le este descoperit de Creatorul, este faptul că visele şi idealurile nu sunt plăsmuite de noi. Majoritatea credem că ştim cum stau lucrurile în ce le priveşte, doar Dumnezeu ne-a înzestrat cu liberul arbitru, deci ,,Eu sunt cel care am acest vis, e al meu, l-am creat prin logică.”

Însă Biblia ne arată că avem capacitatea de a alege (Deuteronom 30:19) nu de a crea, pentru că suntem noi înşine fiinţe create şi nicăieri nu găsim scris că există ,,alegere şi un element în plus...”

     Deci, să fie chiar şi idealurile pe alese?! Dacă răspunsul evident e afirmativ, cine sunt ofertanţii? Ca şi în cazul binelui versus răul, totul indică spre războiul cosmic dintre Dumnezeu şi satana. Însă ultimul e o fiinţă creată, cum ar putea să conceapă vise?! Ceea ce meştereşte însă se cheamă falsificare. Aruncat cu privirea în lucrările Singurului Creator,şi luat una bucată de ideal sau o porţie din el şi copiat strâmb.

De fapt, ceea ce noi numim vis neîmplinit e doar rezultatul acţiunii diavolului în viaţa noastră; fie că ne bucurăm să conştientizăm asta, fie că nu. El e cel care îţi oferă vise surogate şi promisiuni ca după ce le accepţi să te lase singur cu ele. Îţi va ţine companie doar dezamăgirea, ce se instalează după ce te lupţi şi lucrezi în van; promisiunile nu s-au împlinit nici măcar pe jumătate, eforturile nu au atras nici o reacţie.

        De cealaltă şi singura parte care contează, Dumnezeu când aşează în noi un vis, merge pas cu pas alături de noi; aşa că vom forma un trio remarcabil: El, idealul şi eu. Îl simţim alături dacă visul e original, nu există moment în care să ne lase singuri pe drumul împlinirii lui...

Tendinţa umană în general este de a visa la nivelul primar, cel al trebuinţelor bazale, astfel că întreaga existenţă a multor semeni înseamnă luptă pentru gratificarea lor. 
Un dialog obişnuit într-o zi de luni la serviciu sau şcoală, e o dovadă solidă. Cineva întreabă ,,Ce-aţi făcut în week-end?”, iar răspunsurile sunt variate: ,, Am fost la o petrecere, aşa m-am distrat, am băut şi am mâncat pe cinste!” , ,,Am fost la cumpărături, stai să vezi ce ţoale mi-am achiziţionat ” sau ,,Am muncit sau studiat ore suplimentare pentru promovarea/bursa pe care o aştept demult.” Se observă facil componentele acestor idealuri.

   Construcţia nu s-a oprit aici, mai avem şi nivelul superior, cel al scopurilor, idealurilor care depăşesc mediocritatea. Atunci când ţi se întâmplă să ai acea tânjire în toată fiinţa, acel dor pe care nu-l poţi identifica; priveşti ceva cu adevărat frumos, atingi o floare şi te minunezi de simetria şi perfecţiunea alcătuirii ei, şi apare strigătul ,, Vreau ceva mai mult! Există ceva mai mult decât zbaterea pentru trup. Nu mă mai pot mulţumi cu banalitate şi mediocritate în nici un domeniu.” Aici eşti pe terenul preferat al Creatorului. În termenii dicţionaruluiLui de vise, acel ,,ceva mai mult” înseamnă idealul Lui suprem, unic şi irevocabil: Împărăţia Lui. 
Înseamnă relaţia restabilită cu El, părtăşia tot mai strânsă până ce Împărăţia vine pe pământ, şi domneşte în inimi, în lumile noastre individuale.

           El are un singur Vis...pentru fiecare, visul Împărăţiei. Iar dacă nu ni s-au împlinit planurile ar trebui să ne gândim că, ce am făcut de fapt a fost să încercăm să potrivim în ele un Dumnezeu infinit, plăsmuitor de vise, în loc să ne găsim noi locul deja rezervat în planul Lui. Din visul Lui se nasc celelalte idealuri care să te ajute să devii ceea ce El intenţionează, un purtător al Împărăţiei. Aceste ,,celelalte” vise sunt unice şi irepetabile precum Adn-ul fiecărui om...

S-ar putea ca pentru tine unul din vise să fie căsătoria cu o anumită persoană, de exemplu, pentru că numai prin asta, El ar putea modela în tine caracterul Cristic; ar alege astfel să nu folosească celibatul în dreptul tău ca instrument de aducere a Împărăţiei în lumea fiinţei tale, ,,..precum în cer”.

El e mai interesat decât tine să ai parte de lucrurile de care nu te poţi lipsi în viaţa de aici, cele necesare pentru trai; însă nu va împlini trebuinţele tale dacă acestea îţi sunt idealul şi visul pentru care trăieşti. Cât de des te simţi străin, nelalocul tău pe pământ şi tânjeşti dupa locul în care totul e caracterizat prin ,,deplin” ( 1 Cor. 13: 12)?

    Ca să primim răspunsuri potrivite, e necesar să punem întrebările corecte; astfel când te trezeşti plângând lângă o cutie goală care a adăpostit cândva numeroase visuri, nu arunca ambalajul sau cutia înainte de a afla cu ce ar vrea El să o umple.

Adresează-I-te simplu: ,,În această etapă, care este visul tău pentru mine? Ajută-mă să îl aleg pe acesta, şi nu un surogat. Dacă Te simt aproape, dacă lucrurile se întâmplă natural, fără să le complic sau să mă complic eu; voi înţelege că mi-ai dăruit un vis, şi ceea ce fac este să Te prind de mână şi să călătorim prin el, numai împreună!”


duminică, 23 februarie 2014

Umbrele





               Ne facem adesea zâmbetele umbrele
               Pentru mizeriile din debaraua inimii
               Prea conştienţi că nu ne acoperă totuşi,
               Dar indispuşi când n-apelăm la ele.

              În vasul vieţii ne cernem grimasele
              Şi mult prea rar depozităm o perlă,
              Un zâmbet cald şi-nfiorat de lumină
              Aprins la focul nevăzut al viselor.

              Pe stradă trec grăbite umbre şi...umbrele
              Iar ploaia momentelor le-atinge efemer;
              Mi-am aruncat umbrela undeva în noapte,
              Zâmbesc cu toate bătăile inimii!


                           
                                    

miercuri, 19 februarie 2014

Scara conflictelor



                                                          



                     Există oameni pe care îi placi în cinci secunde, există oameni cu care ai compatibilităţi, poveşti asemănătoare şi idei-gemene; există oameni care refuză să te asculte şi să fie pe frecvenţa ta; unii sunt lipicioşi şi calzi, alţii alunecoşi şi subtili...

Există oameni cu care ai locui sub acelaşi acoperiş chiar dacă ţi-ar ploua în casă căci ei ar deschide imediat umbrela credinţei şi te-ar invita sub ea; însă există şi oameni toxici care pleacă când nu mai ai ceva de oferit şi nici măcar nu spun ,,îmi pare rău''. Există oameni...mai simpli la minte, oameni contagioşi, oameni complecşi sau complexaţi, oameni care trec prin timp şi oameni care scriu istorie peste timp...

           Unde există oameni e viaţă, iar unde e viaţă sunt zbateri şi pulsiuni şi...conflicte. Oamenii adoptă două atitudini într-un conflict: îl sting din faşă sau îl escaladează. Îmi imaginez un conflict ca pe o scară a cărei ultimă treaptă nu o zăreşti. La început, provocarea pe care o lansează adversarul te ridică pe prima treaptă, cea numită tensiune. Poţi alege să tratezi blând dar ferm problema şi să foloseşti ,,stingătorul'' păcii sau decizi să mai urci o treaptă şi ai ajuns la atac. De pe această treaptă e atât de facil să tot urci, spre treptele pline de smoală ale insultei, mâniei, şantajului şi violenţei non-verbală sau verbală. Această scară nu are balastradă de care să te prinzi ca să-ţi mai tragi sufletul, prin urmare termometrul ceresc indică peste 40 grade C de nebunie.

   Starea se poate agrava prin dureri de tot soiul...ale tale, nu numai a celuilalt; căci tu loveşti în el dar de fapt te sfâşii pe tine cu propriile arme. Un capăt din arma ce o ţii în mână se înfige in inima ta, tăind din ea florile purităţii, credinciosiei faţă de Dumnezeu şi oameni, şi mai ales îi vei scoate ochii iubirii. Când oboseşti scara se clatină sub impulsivitatea momentului iar capătul ei nu îl atingi niciodată, te asigură de asta ,,anexele'' conflictului. Ea nici nu dispune de ultima treaptă, cu alte cuvinte de un scop.

Pe câte o treapta, rivalul îţi întinde la uscat iluzia unui scop, dar trebuie să părăseşti scara şi să te aşezi la masa comunicării active ca să găseşti punctul conflictului. Există oameni care învaţă repede că ascultarea şi empatia sunt mijloacele de transport cu care circuli pe autostrada comunicării, însă există şi oameni care învaţă după ce se lovesc de tuneluri şi pereţi.

Există oameni care îi permit lui Dumnezeu să fie a treia parte in conflict, Cel care alege soluţia. Oameni care nu se caţără pe scările celui rău căci mâinile lor au construit un pod între respingere şi acceptare necondiţionată.

luni, 17 februarie 2014

Fragment din ziua unei Ea



                                                               




       Ea se uita cu ochi goi la un perete. Aşteptase demult să fie eliberată din starea ei. Suferea după trădarea lui. Nici măcar nu fusese al ei şi totuşi se simţea trădată, ca şi cum el ar fi fost partea cea mai fragila din fiinţa ei ce tremura. Prietenul ei cel mai bun. Doar din perspectiva ei. El o crezuse mânuşa de unica folosinţă, pe care o poţi agăţa într-un cui şi să pleci, trântind uşa. Se întreba dacă atunci când îi spusese ,,Eşti sora pe care nu am avut-o niciodată...'' chiar a fost în toate minţile. Privirea ei nu ii spunea ,,frate''. Orb să fi fost şi ar fi văzut, mai bine zis simţit. El a trasat o graniţă între lumea ei şi lumea lui complicată şi ea nu ştia cui trebuie să îi plătească ,,vama'' ca să intre.

Se întâmplă în fiecare zi. E o zi ca oricare alta pentru câteva milioane de oameni, dar pentru un El sau o Ea e ziua colorată din acea etapă a vieţii lor. O fată observă un băiat. Un bărbat observă o femeie.

      Ea vine din tabără şi tot drumul spre casă absoarbe amintiri, precum roţile maşinii înghit kilometri. Parcă a păşit afară în realitate chiar băiatul din visurile ei, când l-a văzut întâia oară pe cel care era campion la toate jocurile şi lider la studiu, cel care i-a împrumutat jacheta lui să îi ţină de cald la focul din ultima zi de tabără. A sperat că îi va cere numărul de telefon şi id-ul şi minunea s-a întâmplat. Fără intermediari. Era sigur pe el când i-a făcut cererea de prietenie. Avea nevoie de cât mai mulţi ,,fraţi şi câteva surori în Domnul” în lista lui virtuală cu care să se încurajeze. Tinereţea cântăreşte mult. De ce să nu facă schimb de sfaturi şi versete?! Aşa a început totul, apoi şi-au spus totul.

    De la amica din tabără, ea a devenit prietena specială. El a pus de la început câteva limite, dar în practică le încălca. Ea simţea că i se adresează ca şi cum ar vorbi cu viitoarea parteneră de cursă lungă. Avea sentimentul ciudat că e soţie, mai ales când îi cerea subtil socoteală despre celelalte prietenii din viaţa ei şi despre modul în care îşi petrece timpul. Se întreba dacă aşa fac toţi prietenii buni sau al ei e mai cu moţ. Poate mai grijuliu fiindcă îi spusese că îl consideră cel mai bun prieten. 
   
    ,,Voi avea mereu grijă de tine, doar esti o prietenă atât de bună”, erau cuvintele lui obişnuite. Apoi a mai venit o zi marcantă. El i-a spus că trebuie să se decidă pe care dintre ,,cele mai bune prietene” le păstrează. La biserică a auzit că nu e voie decât cu una, şi doar în vederea căsătoriei. Din nefericire, ea nu îndeplineşte toate ,,condiţiile”. Atunci a rămas ea cu un număr de telefon în minus în agendă şi cu o minte plină de întrebări. Inima o avertiza că s-a îndrăgostit. De cel mai bun prieten. Ce să facă dacă internetul e atât de accesibil şi prietenele râd de ea dacă nu socializează cu cât mai mulţi prieteni buni?!

    O altă Ea se întâlneşte la magazinul unde obişnuieşte să îşi facă cumpărăturile cu un zâmbet pe care nu îl poate uita. Apoi îl vede la o nuntă şi îşi dă seama că sunt vecini nu doar de masă, ci şi de cartier. Au prieteni comuni, dar care nu se grăbesc să le facă cunoştinţă. Dar ea e fată descurcăreaţă şi face rost în spatele uşilor închise de datele lui de contact. Îl abordează şi...trăiesc nefericiţi până la pensie. 

 El are mereu grijă să îi aducă aminte că a fost ,,agăţat”. Ea l-a curtat, şi el fiind mai slab de inimă, a primit-o repede în viaţa lui; fără să mai ceară părerea Domnului. Ea are grijă să îi dea replica că e voie cu oricine dar să fie în Domnul. Într-o biserică evanghelică. Şi a fost. Doar că inimile lor nu erau create una pentru cealaltă şi nu s-au deranjat să întrebe Autorul.

,,Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp, NU STÂRNIŢI, NU TREZIŢI dragostea până nu vine ea,” Sulamita. O altă Ea, tare isteaţă, care a înţeles că dragostea adevărată merită preţul aşteptării. 
    O floare aşteaptă să fie culeasă, nu se aruncă singură în buchet. Dumnezeu are grijă să fie ,,culeasă” la timpul potrivit, de către bărbatul potrivit.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Capcanele flirtului


                                                 
                                                             

                      

            În bisericile noastre evanghelice flirtul e o artă. Noi nu suntem atât de direcţi ca necredincioşii, o, nu şi-ar permite un frate care obişnuieşte să mai dea un îndemn sau să predice să se joace cu sentimentele unei fete pe faţă, dar mulţi se poartă în parcarea bisericii sau la întâlniri de tineret ca nişte demoni experţi în psihologia feminină. Oare se întreabă tânărul creştin care cere insistent adresa de mail sau de facebook a unei surori, iar apoi nu o mai caută dacă şi Cristos ar face acelaşi lucru? 

     Cristos şi-ar întoarce capul în timpul programului de dimineaţă de la biserică spre partea femeilor, cu scopul de a atrage privirea unei fete şi a o distrage de la predică? Dar fetele naive care îşi dau repede adresele de contact oricărui tânăr în costum şi cu o Biblie în mână, se întreabă vreodată cum ar arăta viitorul lor alături de acel frate care nu le respectă la prima întâlnire ci, le pun întrebări prea intime despre trecut sau despre viaţa lor personală?

         Acestea nu sunt lucruri despre care se vorbeşte uşor. Din nefericire, s-au inventat o mulţime de scuze pentru bărbaţii şi femeile din biserică care flirtează, în special dacă sunt întorşi de curând. Ne e frică că vor părăsi adunarea dacă îi mustrăm pentru comportamentul lumesc.

Au fost cazuri în care o tânără inocentă a fost abordată de un ,,frate” care a vorbit cu ea aşa cum ar trebui să vorbească numai un logodnic, ca apoi să o lase cu ochii în soarele ce nu-i mai putea încălzi inima frântă. Iar dacă fata a îndrăznit să vorbească cu un frate mai vârstnic despre cele întâmplate, a primit un avertisment: ,,să nu vorbeşti de rău robul Domnului, el slujeşte în biserică, nu ar face niciodată aşa ceva. tu nu ai dovezi.” Lacrimile şi sinceritatea din vocea fetei nu erau dovezi în sine pentru fratele respectiv.

      Într-o zi Dumnezeu va aduna toate lacrimile inimilor frânte în jocul flirtului, le va înmulţi cu acele ocazii când persoana care a flirtat nu şi-a cerut scuze şi, va aplica principiul ,,Cum ai făcut aşa ţi se va face.” Tânărul care discută cu o fată la telefon sau online ar trebui să se gândească ce ar simţi el în locul tatălui fetei. 
Mai are curaj să susţină privirea acelei fete dacă îi vorbeşte uşuratic, ca şi cum ar dezbate un articol de ziar, despre subiecte atât de profunde precum relaţia de prietenie sau căsătoria?! Dacă ea e rezervată şi totuşi el caută să o cunoască mai bine, îi pune întrebări personale şi ghidează toate discuţiile dar apoi se retrage brusc din ,,joc” fără să-i dea o explicaţie; acel tânăr nu merită nici măcar sa îi deschidă portiera maşinii. Poate fi un jucător expert în flirt dar nu un soţ respectabil.

        Din perspectiva unei femei aş vrea să le spun fraţilor mei în Cristos: nu vă jucaţi cu sentimentele noastre, pentru că avem un Tată care îşi apără fiicele şi poate nu va folosi o bâtă de baseball precum un tată pământesc, dar are El metodele Lui.

,,Dragostea nu face rău aproapelui, dragostea deci este împlinirea legii” Romani 13:10.

vineri, 14 februarie 2014

Ziua iubirii la reducere de preţ




                                                             


    ,,Nu stârniţi, nu treziţi dragostea pănă nu vine ea.” E unul din cele mai vechi sfaturi matrimoniale. Mă lasă rece tot marketingul acesta în care se vinde ,,dragostea” şi poveştile siropoase care nu ţin decât câteva zile, cel mult câteva luni. 

    Dacă există o dragoste care nu are termen de valabilitate aceea e din Dumnezeu; ,,ea rămâne-n veci la fel, când toate-n jur se clatină rămâne; o poţi simti atunci când plângi, atunci când eşti voios, iubirea ce rămâne e Cristos.'' Prea multe fete devin victimele propriei inimi, care e nespus de înşelătoare şi o urmează fără să consulte şi creierul.     

     Un bărbat adevarat e unu la un milion şi te va găsi dacă aştepţi şi eşti atât de pasionată de Dumnezeu incât, acel ,,el” să-L caute mai întâi pe Domnul, ca să te găsească pe tine. 
   Nici un băiat nu merită să plângi pentru el, prinţesă a lui Dumnezeu, asa că ridică-te că iţi cade coroana. Cel care te va iubi nu te va face să plângi decât de bucurie. ,,Aşteptarea celor neprihănite (parafrazare) nu va fi decât bucurie.”

Nu contează că eşti înconjurată de cupluri şi îţi vine să le invidiezi maxim, atâta timp cât ştii că ai un vis în inimă pentru care lupţi: o poveste de dragoste scrisă de Dumnezeu.

    Dacă în perioada când eşti singură nu eşti fericită cu tine, nu o să fii mai fericită doar pentru că un el apare şi îţi şopteşte promisiuni. El ar trebui să te găsească împlinită, nu disperată după atenţie fiindcă asta doar îl va pune pe fugă. Avem tendinţa când ne îndrăgostim să îl facem centrul universului, dar e doar un bărbat şi dacă încă nu ai aflat, toţi bărbaţii sunt păcătoşi şi dezamăgesc la un moment dat. Ai dezamăgit şi tu pe cineva, cel puţin o dată; e în natura umană. 

     Alege să fii diferită, chiar dacă asta înseamnă că-ţi vei atrage porecla ,,ciudata”. La sfârşitul unei perioade mai lungi sau mai scurte de aşteptare, te va găsi cel pentru care ai fost creată, şi nu va trebui decât să îl laşi să lupte pentru tine. Fetele care fac ele primul pas, ucid în bărbat ceva pus de Dumnezeu acolo: nevoia de a fi luptător, de a cuceri şi a explora munţii care îl despart de femeia iubită.

 Celebrează şi tu dragostea azi, dar şi mâine şi în toate zilele ce vor veni prin rugăciuni pentru el. Ştiai că îl poţi îmbrăţişa de la distanţă, atunci când te gândeşti la el şi te rogi pentru el?!

miercuri, 12 februarie 2014

Unde locuieşte fericirea?


                                                



    Am trecut pe străzile vieţii cu tinereţea de mână şi cu o geantă plină de visuri agăţată pe umăr şi am căutat...ceea ce şi tu cauţi, indiferent cine ai fi. Condiţia de om e sinonimă cu ,,căutător de fericire''. Doar omul e creat pentru a-şi împlini toate cele cinci nevoi de bază din piramida trebuinţelor, în timp ce necuvântătoarele sunt ,,copiii'' instinctului şi nu cunosc tânjirea după un ceva nedefinit care sa umple golul interior.

Pe aleile vieţii sunt buticuri ce vând vise la reducere, aici câte un drog uşor, dincolo o halbă de bere,o partidă de sex; iar comercianţii de visuri produc versiuni ieftine şi palide ale visului ce il porţi în tine; precum haine de firma, un gadget sau o maşină de lux.

   Am întrebat copiii şi mi-au spus că fericire e atunci când mănânci câtă ciocolata vrei, ai prieteni şi faci pozne toata ziulica iar seara mama te cuminţeşte cu o poveste.

   Am întrebat adolescenţii şi au zis că fericire e când furi primul sărut şi esti în trend în toate aspectele, dar mai ales când te regăseşti pe tine şi poţi să faci ce îţi place şi după placul inimii, nu a unor reguli.

           Am întrebat tinerii şi mi-au spus că fericirea e o destinaţie spre care tind; că ea locuieşte lângă facultatea de prestigiu la care studiează, aproape de locurile unde se petrece şi cu siguranţă stă pe stradă cu firma sau instituţia la care râvnesc să se angajeze.

  Am întrebat oameni maturi şi ,,cu capul pe umeri'' şi am aflat că fericirea e relativă şi, că totul e permis ca în dragoste şi război, dacă sentimentul care îl trăiesc odată cu experienţa îl etichetez drept ,,fericire''.

            Am chestionat oamenii de ştiinţă şi studiile lor iar un ,,nene'' psiholog a afirmat vehement că la jumătatea drumului dintre ceea ce îţi doreşti să se întâmple şi ceea ce se întâmplă în realitate, se află ,,căsuţa” fericirii; iar imaginea ta de sine se modifică în funcţie de cât de frecvent ajungi să atingi sinele ideal sau versiunea ta cea mai bună. Oamenii care îşi propun să îl atingă cu orice preţ sunt cel mai probabil nefericiţii planetei. Însă un filosof existenţialist comentează cu patimă că, sursa fericirii se află în noi, ne suntem nouă înşine îndeajuns. Atunci de ce am inventat consilierea şi şedinţele de psihoterapie?! De ce avem nevoie de alţii, de confirmarea sau părerea lor? Deoarece autosuficienţa e un drum sigur spre dezastru şi aduce la pachet tulburari psihice.

Cu cine face casă bună fericirea? Cu un apus magnific, o seară liniştită în natură, maci singuratici în lanul de grâu imortalizaţi cu persoana iubită în cadru, ori toate mărunţişurile dulci şi imperios ,,necesare” cu care ne înconjurăm zi de zi?

         M-am oprit din căutarea ,,adresei” fericirii atunci când am făcut cunoştinţă cu o Persoană. Când cuvintele lui Asaf au ieşit din tiparul lingvistic şi le-am experimentat : ,,Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de Adăpost ca să povestesc toate lucrările Tale.'' (Ps. 73.28)

    Fericirea nu e pretutindeni sau undeva în abstract ori cosmos; de multe ori nu poţi găsi cuvinte să o descrie atunci când o simţi pentru că fericirea locuieşte, în cel mai literar sens, în inima lui Dumnezeu...,,Eu nu sunt ca un Om'', declară El şi toate atributele Lui înseamnă fericire...
   Dragostea şi acceptarea oamenilor ţin în general, până la prima ta greşeală mai gravă sau până îţi cade un ,,schelet'' al trecutului din dulap; apoi te vezi în ochii lor mai vulnerabil decat o bucată de aţă...Oamenii judecă, Dumnezeu îşi deschide braţele...
Ei te resping uneori fără să te cunoască prea bine, El îţi zâmbeşte şi te invită să staţi la poveşti...Ei, chiar cei dragi sunt departe emoţional şi fizic uneori, însă Dumnezeu e la o distanţă de o rugăciune. Fericirea nu e între tine şi oameni, ci între tine şi Creatorul tău.

luni, 10 februarie 2014

,,Len-ii'' de lângă noi



                                                                


            Vreau să vă fac cunoştinţă cu cineva. Numele lui e ,,Len". Nu are nume de familie deoarece e un prototip. Aşezaţi-vă comod pe canapea şi observaţi cu ochii minţii cum arată viaţa unui bărbat caracterizat de ,,len-itate.''

    Frumosul Len, căci e întradevar frumos şi, din păcate el ştie asta; apare pretutindeni în ,,lumea bună'' şi totuşi e discret. E ca un clown, dar fără costumaţie astfel că poate trece drept profund dacă închide gura şi te priveste cu ochii aceia care parcă trec prin tine.

                S-ar putea spune că ai nevoie de o hartă ca să îl citeşti, atât de ascuns şi de transparent e totodată. Mereu e în centrul atenţiei, carismatic şi molipsitor şi dispune de o rezervă de poante pe care le serveşte gratuit celor care îi sunt apropiaţi. În aparenţă, când faci cunoştinţă cu Len o să ai senzaţia că ai întâlnit un om valoros, şi aşa este fiind şi el o fiinţă umană totuşi; însă aura de erou se destramă ca un fum după câteva ore petrecute în compania lui căci dragul de Len e tare supus slăbiciunilor.

Aceste ,,slăbiciuni'' înseamnă în traducere anturajul lui. E omul din locul nepotrivit care crede ca ajută oamenii dacă se identifică cu ei. Până acolo încât pentru a avea o listă lungă de prieteni e dispus să renunţe la intimitatea sa şi nu îşi bate capul cu viaţa personală. Cv-ul lui oricum e citit de publicul larg. Simte că e fericit, fiind înconjurat de mulţime însă când rămâne cu el însuşi, nu are curaj să îşi citească sufletul în oglindă ori nu şterge bine oglinda de praf şi aceasta îl minte drăgălaş. 
   Len e de regulă ,,om de afaceri" şi îl vei putea consulta ca pe o gazetă, căci e curentat cu tot ce e nou sau de interes. Unul din subiectele lui preferate e moda şi chiar dacă pare ca nu face mare caz, se interesează mai abitir decât o fată de ultimii converşi roşii lansaţi de Nike.

      Len e plin de calităţi, să nu mă înţelegeţi greşit, însă acestea sunt imprevizibile şi fiindcă plăcerea lui supremă e popularitatea de braţ cu faima (ca să nu se plictisească prima); se organizează în aşa fel încât obţine mereu aproape tot ce îşi doreşte. Nu ia niciodată o femeie prea în serios dar nici ele nu pot fi serioase în prezenţa lui fiindcă are un mod plastic de a le face să zâmbească tot timpul cât dialoghează; apoi el îşi ridică un deget în sus în semn de victorie. 
     O, Len e cuminte în privinţa relaţiilor cu sexul opus. Princiipiile lui morale şi religioase nu-i îngăduie să meargă prea departe dar e starea lui naturală să fie înconjurat de admiratoare care suspină în taină sau îl iubesc pe faţă, afisand o dragoste de ,,soră.'' El a inventat tehnica: convertire la cuptorul cu microunde al flirtului. Cu alte cuvinte, dacă iese la o cafea cu o fată şi îi povesteşte despre biserica pe care el o frecventează şi despre cât de fain e să fii în pielea unui membru; cea care stă în faţa lui în Starbucks are senzaţia că e specială doar pentru că un asemenea tânăr o priveşte lung în ochi şi o mai atinge pe braţ din când în când, ca din întâmplare; în timp ce îşi presară discursul cu complimente la adresa ei. Cât de valoroase ar fi talentele ei pentru grupul de tineri, ce efect ar avea mărturia ei dacă s-ar implica în tot felul de departamente, mai ales acolo unde nu e coadă la slujire...
     Len e dornic să includă cât mai multe fiinţe în agenda lui de telefon, în agenda cu tabere sau conferinţe pentru tineri, şi acest motiv stă la baza comportamentului său. La vârf însă, oamenii se întâlnesc cu mândria sa. Îşi atribuie anumite merite atunci când înregistreaza un succes, deşi foloseşte formule spirituale de genul: ,,slavă Domnului'', ,,cu voia Domnului''. 

   Detine un strat gros de cunoştinţe şi teorii spirituale, căci e un om al studiului atunci când are ceva de demonstrat. Totusi, Len poartă haina sincerităţii. Inima lui chiar e dedicată în tot ce întreprinde şi crede că nu e vorba despre el, însă de fapt totul se învârte în jurul lui. Au mare grijă ,,sateliţii'' dânsului de asta. 
  Dacă cineva l-ar uita pentru un timp, ar cunoaşte adevărata faţă a lui Len. S-ar ocupa Lenişor ca acel ,,cineva'' care l-a încomodat să nu mai aibă acces în anumite cercuri.           Len are foc şi gheaţă în venele lui şi declară cu îndrăzneală că nu-i place să fie luat drept prostuţ. Ce viaţă controversată duce! Oare cum ar arăta aceasta dacă Len ar da cel mai greu test: confruntarea cu el însuşi şi expunerea la o radiografie a sufletului făcută de aparatul care nu se strică niciodată: Scriptura?! 

      Len e tânăr, cool şi se crede liniştit. 

Cel care îl iubeşte până la capăt, Creatorul lui, îi oferă bucuros acea nelinişte sfântă care duce la schimbare. Dacă Len o acceptă, oare care va fi noul lui nume?

sâmbătă, 8 februarie 2014

Psalmul 23 în versiunea creştinului depresiv




                                                   


      Eul meu îmi este păstor, întotdeauna duc lipsă de ceva.
      El mă duce printre gânduri iraţionale şi rele
      Pentru că refuz să mă odihnesc în păşunile verzi ale Domnului,
      Mă scald în apele îngrijorării,
      Neliniştea se hrăneşte cu sufletul meu.
     Teama mă povăţuieşte pe cărări strâmbe,
      Din pricina încăpăţânării firii mele.
     Simt suflarea morţii în ceafă,
     Pentru că mă bazez pe mine când umblu prin valea unde satan rage ca un leu,
     
Şi mă tem de orice rău 
     Căci nu cred că Domnul mai are timp pentru mine.
     Toiagul şi nuiaua de care mă sprijin sunt televizorul şi internetul,
     Muzica, filmele şi orice nimic care îmi anesteziază durerea.
   
    Tăcerea Domnului e pedeapsa mea,
    Aşa că mă aşez la masa consilierilor şi a prietenilor,
    Îmi umplu capul cu sfaturile lor
    Iar paharul meu cu ,,de ce-uri” e plin de dă peste el.
    Da, tristeţea şi lacrimile mă vor însoţi
    Până când din alergare mă voi opri
    Şi voi îngenunchia la crucea Domnului.
    Voi avea din nou sentimentul apartenenţei de casa lui Iahve
    Când eul meu va da conducerea Păstorului.


vineri, 7 februarie 2014

Consumatori de aparenţe




                                                    


         Dacă s-ar inventa un detector de oameni falşi, probabil că cel care l-ar breveta ar ajunge în topul miliardarilor. Ai putea începe o conversaţie cu cineva şi, la un moment dat din buzunarul tău să bipuie discret acel obiect, dându-ţi semnale de tipul ,,Atenţie! Nu-i atât de sincer precum îi e zâmbetul,” sau ,,Arată ca scos din cutie dar nu şi-a făcut timp să îşi ducă la curăţat sufletul.” Totul în viaţa socială se reduce la un singur cuvânt: consum. 

    Datorită faptului că iubim aşa mult să acaparăm cu toate simţurile miezul din fiecare experienţă şi să ne delectăm cu el mai târziu; pe moment când avem parte de un lucru nou, suntem condiţionaţi în reacţii de către reacţia celuilalt. Îi preluăm în inconştient semnalele pe care le transmite şi simpatia sau antipatia care se formează între ambele unghiuri de vedere poate să nu fie chiar raţională.

   Posibil să îmi placă de tine la prima vedere pentru că te îmbraci colorat şi să numesc asta simpatie dar ce plac eu de fapt e curcubeul care l-ai tras pe tine; fiindcă dacă s-ar face un studiu pe tema primei impresii, datele ar duce la concluzia că oamenii nu îşi pun întrebarea ,,De ce?” atunci când fac cunoştinţă ci ,,Ce?”. Iar aceasta înseamnă că ne interesează să aflăm ce profesie are noul nostru prieten, ce statut îl defineşte, ce lucruri posedă, ce cărţi citeşte, ce filme vede, ce îmi poate oferi în relaţie, ce reţea socială are şi altele asemenea. Eu numesc asta ,,consum de aparenţe".

        Nu facem risipă din energia creierului ca să observăm pe cineva o vreme şi să ne întrebăm de ce îl îndrăgesc sau îl resping. De ce detest la o persoană vocabularul sau neîndemânarea şi alteia îi trec cu vederea poate chiar aceleaşi cuvinte neasortate cu principiile mele. Dacă un prieten comite o gafă mă simt liber să râd cu el dar adesea pot râde de altcineva care face aceaşi greşeală, doar pentru că nu cunosc persoana prea bine. Mă descurc de minune să devorez aparenţa pe care mi-o oferă şi să îi pun o ştampilă.

    Persoana mă priveşte pe furiş şi cu ochi trişti, plecând mai departe iar eu rămân cu întrebarea ,,Ce?” în palmă şi o port ca pe un breloc. La următorul incident, îmi lărgesc colecţia de ,,brelocuri ce”, în loc să le schimb cu legătura de chei a ,,De ce-ului?”.                 
         Chiar e bizar că atunci când trecem printr-o problemă folosim până la ruginire cheile de ce-ului: ,,De ce tocmai mie mi se întâmplă?” iar când altcineva e la mijloc uităm sau nu învăţăm că pentru a-l înţelege nu e nevoie să îi oferim un breloc ci o cheie. Nu contează mărimea ei ci să fie acolo când vieţile voastre se împletesc. 
Atunci când consumi aparenţa cuiva, când îl priveşti pentru prima dată ,să cauţi drumul spre inima lui întrebându-te de ce este aşa cum se prezintă şi dacă nu ai putea găsi mai multe lucruri care să-ţi placă după o săpare mai adâncă.

        Poate fata aceea pe care o descrii drept ciudată sau rezervată e de fapt rănită sau pierdută în neîncrederea în semeni. Nu ne dorim să trecem prin experienţele ciudaţilor de lângă noi dar îi evaluăm ca nişte critici de artă umană. Însăşi aceste experienţe îi fac să pară într-un anumit fel dar nu sunt ei cei reali acolo, în aparenţa pe care o consumăm în regim fast-food.
  Au nevoie de timp pentru a se face cunoscuţi şi de cheia ,, de ce-ului" care e la îndemâna oricui.  Vrei să îi înţelegi pe ceilalţi ca să poţi fi şi tu răsplătit cu acelaşi bănuţ? Întreabă-te mereu de ce se comportă în acel mod, de ce a ajuns demn de milă şi poate vei descoperi că aveţi mai multe în comun decât credeai. Ai şi tu metehnele şi durerile tale şi nu-ţi doreşti atunci când cunoşti un posibil consumator de aparenţe să te judece după ele. 

   
          Un consumator de aparenţe poate să aibă multe contacte sociale dar nu va trece mai departe în aprofundarea relaţiilor deoarece e dependent de prima impresie pe care şi-a format-o despre cineva. Probabil aţi întâlnit şi voi persoane care au impresia că te pot citi de la prima vedere şi că nu se înşeală niciodată.

          O dată cineva s-a încumetat să folosească cheia ,,De ce-ului? în dreptul unui om popular şi cunoscut pe care îl invidia în taină şi câteodată îl judeca. A primit de la Dumnezeu un răspuns când a pus întrebarea ,,De ce e X aşa?". Omul acela era ascuns sub masca şarmului, abilităţilor personale şi obligaţiilor dar era presat să fie în acel mod, ,,ajutat” de cercul de prieteni din jurul lui, de locul nepotrivit în care se afla şi la care nu renunţase. Adevăratul lui eu era de fapt o comoară mai valoroasă decât aparenţa perfectă.
              El, omul adevărat uneori nu avea de ales. Putem să îl înţelegem dacă încetăm consumul de aparenţe cu ajutorul Celui care te priveşte în ochi şi îţi spune că iubeşte cine eşti, aşa cum eşti şi că El nu are nevoie de detector pentru falsitate căci oricum o zăreşte şi pe cea mai minusculă; totuşi alege să se descopere omului real, nu aparenţei fluturate.

   Dumnezeu dă la o parte aparenţa ta ca să ajungă la cauza ei şi aşteaptă acelaşi lucru de la tine dacă ai dorinţa de a construi podeţe între inima ta şi a celorlalţi. Numai gândurile de pace pot traversa apoi acele poduri, iar tu te vei odihni cu adevărat şi vei fi răsplătit cu ,,salariul” pe viaţă al prieteniei odată ce ţi-ai abandonat ,,cariera" de consumator de aparenţe.






joi, 6 februarie 2014

Un fragment din povestea mea




                   Dragelor şi dragilor, am să mă prezint aici cu pseudonimul Ella, care e o prescurtare din numele meu adevărat. 

        În caz că vă întrebaţi câţi ani are sufletul din spatele postărilor, o să spun doar că sunt o tânără de 24 de ani, iar restul detaliilor importante le veţi afla pe parcurs. Vă dezvălui în cele ce urmează o mică recenzie a tinereţii mele.

     Mi-am imaginat odată o iapa ( doar pentru că îmi plac caii la nebunie) neagră şi zveltă care aleargă liberă pe un câmp cu maci. Dă din copite şi nechează când şi cum îi place, încercând să scape de dresorii care o vor legată. Ei o numesc ,,impulsivă'' dar nu au timp să facă cunoştinţă cu inima ei. Ei bine, iapa aceea ar fi versiunea mea din adolescenţă...La 16 ani eram implicată într-o relaţie cu un bărbat cu cinci ani mai mare şi mi-ar lua o carte să descriu tot ce am trăit.

  Mă simţeam prinsă între două lumi, pe de o parte erau părinţii mei creştini ,,demodaţi" care trăiau după regulile Bibliei, şi bărbatul meu favorit din întreaga lume (bunicul meu), care se rugau pentru rebela de mine; de cealaltă parte era el.  Acest el încerca să mă despartă de toţi cei pe care îi iubeam. A mers până acolo încât mi-a propus sa fug cu el. Era viaţa mea totuşi, nu un film. L-am refuzat categoric.

    Nu am intrat în acea relaţie cu un bărbat abuziv şi cu probleme psihice, după cum aveam să descopăr mai târziu, fiindcă îmi plăcea ceva la el, ci datorită presiunii din primul an de liceu de a avea un prieten, şi a unor probleme din familie.

      Am fost ,,oaia neagră'' în familie mult timp, deşi foarte iubită dar neînţeleasă în ,,crizele mele existenţiale''. Nu vorbeau pe limbajul meu, caz clasic în relaţia dintre părinţi şi adolescenţi. 
    Am avut diverse porecle, printre care şi ,,filosoafa'' pentru că despicam orice chestie în 7 fire, puneam prea multe întrebări deranjante, nu voiam să ,,înghit'' credinţa lor just like that, fără să experimentez viaţa puţin şi, din nefericire, parintii mei aveau prea puţin timp. Timp pentru discutii cu o fată în căutarea identităţii. 
Tatăl meu era implicat în afaceri, mama lucra şi ea la firma lui, prin urmare am primit o grămadă de ,,liste'' cu reguli, în loc de o relaţie bună cu ei; reguli pe care le încălcam una câte una şi îmi făcea o deosebită plăcere. Ei au făcut tot ce au putut pentru mine la momentul respectiv iar eu îi sfidam pe ascuns, aşa cum s-a întâmplat când m-am lăsat ,,cucerită'' de el.  A făcut rost de numărul meu de mobil de la o colegă de liceu cu care era consătean şi mi-a dat întâlnire. 

        Eu dintotdeauna am fost sensibilă şi visătoare şi îmi cream scenarii de romane în minte când îmi plăcea câte un băiat, dar erau copilării inspirate din cărţile citite. Încă din copilărie prietenele mele cele mai bune erau cărţile. Nu ştiam nimic despre cum funcţionează o relaţie de la alte fete cu experienţă. Nu ştiam ce se spune şi ce se face aşa că m-am consultat cu ,,surorile mai mari'', adică revistele de genul Cool Girl şi Bravo Girl. În perioada respectivă nu aveam nici o prietenă cuminte, mai matură decât mine, care să fie dusă pe la biserică şi cu care să vorbesc foarte deschis despre relaţii. Le vedeam şi pe unele fete religioase din şcoală umblând după băieţi, că aşa era trendul. 
    Când m-am îndrăgostit prima oară, pe la vârsta de 14 ani, am descoperit că cel mai bine mă cunosc când scriu. Am început atunci o carte cu noi doi ca personaje principale. :) Sigur, ,,iubirea'' a fost neîmpărtaşită în viaţa reală dar în caietul meu cu pătrăţele eram suflete pereche. Încă mai am jumătatea aceea de roman şi poate îl voi termina odată. 
    Ideea e că aproape tuturor băieţilor de care mi-a plăcut le-am scris. În jurnale sau poeme ori chiar scrisori. Ei nu citeau niciodată pentru că nu le arătam, bineînţeles.
     
                Începeam să îmi descopăr pasiunea pentru scris şi să îl folosesc ca pe un instrument de catharsis. Dădeam toate ideile creative din minte pe foaie dar ştiam că sunt genul de fată care îşi poate dărui inima doar o dată în viaţă unui bărbat. Şi a rămas ,,la locul ei". 
   Cât timp am fost cu primul meu prieten nu am putut scrie aşa cum am vrut. Nici măcar un rând. Nu eram eu însămi. Lui nu i-am scris pe hârtie. Primeam în schimb sute de declaraţii siropoase de la el pe telefon. Le-am transcris pe foi apoi le-am ars după ce ne-am despărţit...
       Îl minţeam când spuneam ,,şi eu te iubesc'. La rândul lui, se minţea pe sine că iubeşte. 
   Cu toate astea m-am ataşat de el, era mereu acolo când aveam nevoie de un serviciu şi făceam tot ce îmi stătea în putinţă să nu îl rănesc. Mă atrăgea ca bărbat, îmi plăceau unele lucruri la el dar nu eram îndrăgostită. Atunci am învăţat că şi fetele pot săruta fără să iubească.
    
   Părinţii mei m-au transferat în clasa a zecea, după ce am avut o problemă cu fosta lui prietenă, la un liceu cu profil teologic din alt oraş ca să mă despartă de el. Am început să văd lumea cu alţi ochi, să cunosc tineri care puteau trăi şi fără o relaţie şi sincer, eram deja plictisită de el şi trecută prin lucruri prea grele ca să poata fi împărtăşite public.

    Mă simţeam bătrână. Pierdusem prea multe în relaţia cu el, dar cel mai preţios lucru nu mi l-a putut lua deşi a făcut presiuni. M-am jucat cu focul. El s-a jucat cu mine mergând până la abuz fizic dar întotdeauna intervenea ceva şi nu putea merge până la capăt. Am fost pe marginea prăpastiei dar mâna lui Dumnezeu m-a tras la timp să nu alunec în ea. 
   Poate sună incredibil, dar mi-a luat aproape un an şi jumătate doar ca să mă despart de el. Nu lucram la relaţie ca alte cupluri ci oboseam încercând toate trucurile posibile să îl îndepărtez, însă avea o putere diabolică în el prin care ma ,,lega" de el. 
Mă ameninţa mereu că se sinucide sau îmi face rău dacă îl las, şi atunci exista un gând de amânare în mintea mea: ,, îl părăsesc maine'.

    Mă speria tot ce făcea, avea obiceiuri ciudate şi deţinea permis de armă aşa că având o armă îmi era şi mai frică să îl supăr ca nu cumva să-şi pună în practică ameninţările. Îmi promisese că nici un alt bărbat nu mă va iubi în afară de el şi că dacă o să mă căsătoresc cu altcineva, mă va urmări şi îmi va distruge nunta. Trăiam la vârsta de 17 ani într-o teroare psihică de care cei apropiaţi nu aveau idee. 

        Nu vorbeam cu ai mei despre ce îmi face el, de fapt abia schimbam câteva vorbe cu ei uneori, şi el avea grijă să joace teatru în faţa lor şi să pară cel mai minunat pretendent la mâna mea. Părinţii mei n-au fost de acord să am o relaţie cât încă eram minoră dar nu m-au putut opri şi închide în casă, orice metode au încercat. Până la urmă, au cedat şi mi-au dat permisiunea să ies cu el dar cu o anumită condiţie.

          Era o viaţă dublă. La liceul teologic unde învăţam jucam rol de fată spirituală şi imitam viaţa creştinilor, aveam modele în profesori de la care învăţam, mă străduiam să fiu şi eu în topul clasei la note, şi eram una din cele mai liniştite şi timide fete în aparenţă în pauze. În afară de câteva faze minore, nu creasem niciodată probleme. 
            Nimeni nu bănuia ce lanţ trag dupa mine, nici faptul că era posibil să nu dau la facultate pentru că el nu era de acord. Nu-i plăcea să am opinii, să fiu eu însămi şi să gândesc singură. Ca în filmele cu violenţă domestică folosea tactica de a izola victima încetul cu încetul de familie, prieteni, viaţa socială. Dar nu stăteam comod pe o canapea urmărind un film de genul ăsta; ci eu eram actriţa iar filmul era viaţa mea. 
Nu doar femeile căsătorite au parte de violenţa domestică ci şi fetele, minorele în special, care sunt într-o relaţie cu un bărbat mai mare dominator. 
     Aveam totuşi personalitatea deja formată şi dacă tot nu puteam să mă despart de el, încercam să nu-l las să-mi controleze toată viaţa. Astfel ajungeam să ne certăm mereu din cele mai stupide motive. Forma lui de abuz asupra mea era verbală şi emoţională căci nu m-a bătut niciodată. Când am fost într-o excursie de o zi cu el s-a întâmplat însă un singur incident care mi-a lăsat urme fizice. Ne-am certat şi a avut o privire de nebun, apoi mi-a muşcat mâna ca un animal.

   În penultimul an de liceu, Dumnezeu a decis că e momentul să intervină şi să îmi facă cunoştinţă cu El. Îmi vorbea prin sute de căi încă din copilărie, ca să realizez că El e Viaţa, nu doar o idee dintr-o Carte pe care se sprijină unii mai slabi sau ,,nebuni".
 Creatorul meu îmi arăta prin lucruri pe care le numim de regulă ,,coincidenţe" că mă iubeşte şi că tot ce scrie în Biblie e adevărat şi valabil şi pentru mine. M-a atras într-o relaţie cu El nu prin pedepse sau ameninţări, (cum o fac unii lideri religioşi) deşi le meritam; ci cu funii lungi de dragoste. 
      A folosit oameni, momente speciale, vise de noapte...

     Am reuşit marea ,,victorie'' spre sfârşitul clasei a 11-a să facem o pauză în relaţie de 2-3 luni la propunerea mea. În timpul acesta, el şi-a găsit repede pe altcineva, şi nu pe oricine, ci chiar pe o fostă colegă de şcoală cu care fusesem prietenă bună şi care accepta să facă cu el orice îi cerea. M-a lovit sub centură iar eu nu prea eram obişnuită să pierd şi fiind orbită de sentimentul de trădare şi chiar gelozie, am promis că va fi din nou al meu. Nu eram raţională, din moment ce scopul meu fusese să ne despărţim. 
Dar eu ştiam că ne-am înţeles să luăm o pauză în care să clarificăm lucrurile, nu să ne căutăm alţi parteneri. Iar faptul că m-a înlocuit foarte repede m-a doborât. 
   
  Oricum avea talentul de a mă face să mă simt fără valoare şi cu asta a pus capac pe oala cu trăiri negative. Am ieşit şi eu din răzbunare cu un student de la Academia de Poliţie pe care l-am cunoscut pe internet dar la a doua întâlnire am pus capăt ,,relaţiei" fiindcă am fost la un pas de un dezastru, de un incident care putea să îmi distrugă complet viaţa şi aşa destul de marcată. 
   De fapt şi acel incident care s-a petrecut când mergeam la întânire cu el (o tentativa de viol a unui nebun homeless într-un loc mai izolat din cartierul unde stăteam în chirie ) a fost modul lui Dumnezeu de a-mi spune: ,, Opreşte-te! Nu asta e viaţa pentru care te-am creat.'' 
      Am ajuns la întâlnire plânsă după ce scăpasem ca prin minune de la o tentativă de viol. Eram în stare de şoc şi nu am anunţat poliţia dar i-am spus lui, crezând că viitorul poliţist o să mă ajute. Nu m-a luat foarte în serios şi când m-a condus acasă mi-a spus că putem continua relaţia doar dacă mă culc cu el. I-am spus ,,nu" şi am dat delete la numărul lui de telefon. Îmi dădeam seama că atrăgeam fără să vreau bărbaţii nepotriviţi, cei care voiau un singur lucru de la mine: trupul meu. Eu căutam o legătură cu inima lor fiindcă eram flămândă după atenţie şi afecţiune, ei căutau distracţia.
Voiam lucruri complet diferite!


   La majoratul meu, care a urmat la scurt timp după acel incident, mi-am chemat cei mai buni prieteni şi am primit cadouri superbe; însă a mai sosit unul ,,cu puţină întârziere'''. Primul meu prieten s-a intors la mine. Şi l-am acceptat. Ca o pisică fără minte, ce şi-a obţinut iar prada din ghearele alteia.
     M-a ,,răsplatit" cu o scenă în faţa tuturor prietenilor. A început să declare arogant că eu nu am nevoie de facultate când o prietenă m-a întrebat ce planuri am de viitor; iar eu am zis, fără să îndrăznesc să îl privesc, că vreau să îmi fac o carieră, să dau la facultate...
       Părinţii mei voiau să investeasca în mine, îmi plăcea să învăţ, iar acum venea el şi zicea subtil că nu sunt îndeajuns de bună. Atunci l-am văzut pe fratele meu pentru prima oară că intervine între noi şi se înfurie pe el. Au ajuns aproape la bătaie. Dupa faza asta, fratele meu venea în camera mea şi mă ruga aproape cu lacrimi să mă despart de el, că îmi face numai rău. Era toxic pentru mine, şi eu pentru cei din jur datorită relaţiei cu el...

         Acum chiar trebuia să iau o decizie radicală. Ar fi trebuit să spun cuiva că mă ameninţă, căci el continua cu vechiul tipar, dar îmi era teamă de consecinţe. El era nepotul unuia din ce mai bogaţi şi influenţi oameni din oraş şi îl credeam în stare să facă rău familiei mele prin unchiul lui.

  Mama mi-a dăruit la majorat cartea ,,Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu'' şi am plâns la aproape fiecare pagină citită. Parcă era şi povestea mea. Dorinţele, visurile mele. Doar că până să o citesc nu îmi scanasem profund inima, să aflu că tânjesc dupa acelaşi lucru...O dragoste pentru care să merite să aştepţi.
  I-am arătat şi lui cartea. A citit textul de pe coperta din spate şi a aruncat-o la propriu de pereţi. Eram obişnuita deja cu astfel de comportamente şi am ţinut tot ce învăţam din ea pentru mine.
   Părinţii mei au început să se roage pentru mine fară ca eu să ştiu, cerând să mă elibereze Însuşi Dumnezeu de el. Dar ei nu bănuiau nici măcar un sfert din chinul meu interior. 

     
     Într-o zi a venit la mine ca deobicei. Era cu scuterul lui şi am avut o discuţie lungă, inclusiv afară în faţa porţii casei. Eu îi explicam ce îmi doresc de acum, el a blestemat cartea lui Eric şi Leslie Ludy pentru că m-a ,,zăpăcit" şi brusc a avut o privire ciudată în ochi, de nebun şi mi-a zis: ,, Azi mă sinucid. Mă înec''.    
Eu am încercat o noua tactică ca să nu îl mai las să îmi inducă iar sentimentul de vinovăţie sau să mă şantajeze; asa că i-am spus că se poate arunca liniştit, că îl şi ajut dacă vrea. A fost şocat. Se astepta să îl implor. Apoi fiindcă a văzut că nu îl iau în serios, a pornit scuterul, l-a băgat în viteză la maxim şi s-a aruncat în stâlpul de curent. Am ţipat atât de tare că tatăl meu a venit alergând. Eram în stare de şoc şi nu mai puteam vorbi. Din fericire, nu a avut nici măcar o zgârâietură, doar scuterul s-a şifonat puţin de la impactul cu cimentul. 
      Tata  a pus piciorul în prag şi i-a spus că dacă vreodată se mai apropie de mine îl denunţă la poliţie. A plecat fără să îmi arunce o privire. Am avut coşmaruri mult timp după aceea. Nu a îndrăznit să mai vină la mine dar am inceput să primesc mesaje şi telefoane de ameninţare. În fiecare seară. Am fost nevoită să îmi schimb numărul şi să evit anumite zone din oraş, unde era posibil să îl întâlnesc. 

      În vara care a urmat după despărţire, mi-am dedicat viaţa lui Dumnezeu, şi am început să mă îndrăgostesc de El. 

  A fost aşa cum spune un cântec ,, Dragostea Lui m-a ridicat din valul de păcat şi m-a salvat." El e ,,bărbatul" perfect, acel The One pe care fetele îl caută toată viaţa!
L-am cunoscut citind Biblia şi am văzut că El nu e aşa cum cred majoritatea oamenilor -Cel care strică toată distracţia din viaţă; din contră. Ultimul an de liceu a fost extraordinar. Am început să trăiesc...nu mai eram o victimă! Şi am recuperat aproape toţi anii pierduţi. 
   Era însă ceva despre care nu vorbeam cu Dumnezeu când mă rugam. Incertitudinea mea cu privire la viitor, în special în domeniul relaţiilor. Mi-era teamă să cred că mai am o şansă la dragostea adevarată, îmi ziceam că nu o merit şi nu pot să Îi cer să îmi scrie şi mie povestea, cum a fost în cazul lui Eric şi Leslie Ludy. 
  Dar gândul sâcâitor că trebuie să deschid şi ,,uşa'' asta, să aduc problema înaintea Lui, nu-mi dădea pace. Mi-am făcut curaj şi I-am spus că dacă are şi pentru mine o poveste de scris, dacă exista un prinţ, un bărbat diferit de ceilalţi, pentru mine să îmi arate printr-un vis. Şi mi-a răspuns în noaptea în care m-am rugat. Nu mi l-a dat mie, ci unei persoane dragi care mi-a spus visul.

  Apoi am înţeles că trebuie să intru la ,,cursuri'' de prinţesă ca să fiu pregatită pentru un prinţ. Când spun prinţ mă refer la un bărbat care trăieşte 
dupa standardele lui Dumnezeu, nu ale societăţii. Asta fac de mult timp, Îl las sa modeleze în mine femeia pentru care se roagă un prinţ. Mai are mult de lucru dar fac multe lucruri în perioada asta de aşteptare...Tot ceea ce fac e ,,jumătatea'' mea. 
    Ceea ce face el între timp e ,,jumătatea'' lui şi într-o zi cele două se vor întâlni...

   Am încercat să vă spun varianta scurtă a poveştii, şi m-a costat puţin; despre unele lucruri nu vorbeşti usor. Însă trebuie spuse pentru ca Dumnezeu să fie glorificat şi să încurajeze pe cei care cred că sunt prizonieri într-o situaţie fără ieşire.

      
    Dacă eşti victima oricărei forme de abuz ( verbal, fizic, psihologic) vreau să îţi spun că am fost acolo şi există salvare. Dar trebuie să vorbeşti. Cea mai mare greşeală a mea a fost că am tăcut doi ani. Cere ajutor unui specialist, unui centru sau ONG dacă nu poţi vorbi cu familia sau dacă ei sunt abuzatorii, vorbeşte cu oricine e dispus să te asculte şi să ajute. 
   Ultimul cuvânt în viaţa ta trebuie să îl ai tu şi cu Dumnezeu, nu abuzatorul tău!

  Îmi plac versurile băieţilor de la Taxi din piesa dedicată campaniei împotriva violenţei asupra femeilor. În urmă cu 6 ani aveam şi eu o tăcere în ochi, două lacrimi în glas şi câte o tristeţe în fiecare gest, în fiecare pas...
        
                      Există viaţă după un abuz! :)



                                          
                                           
                                          

Interior de femeie





                                                             




    Există haine de zi cu zi, obiecte de zi cu zi dar nu femei de zi cu zi. Nu poţi fi comparată cu ceva ce se măsoară prin întrebuinţ
are zilnică, cum ar fi frigiderul, aragazul etc. Pe acestea, un bărbat are dreptul să le utilizeze abuziv sau neglijent, dar nu şi pe tine. Evită să îţi pui sufletul pe tava unui bărbat în schimbul unor beneficii: lucruri materiale, bani, cadouri, aventuri.

      Timpul tău, gândurile, trupul, personalitatea şi sentimentele tale sunt ceva preţios. Fiecare moleculă din ADN-ul tău a fost ţesută cu dragoste de Creator în uterul mamei tale şi atunci când erai doar un embrion în proces de formare, ochii lui Dumnezeu te vegheau şi mâna Lui scria un plan pentru viaţa mai lungă sau mai scurtă care îţi stătea înainte.
Dacă realizezi asta şi te mişti prin lume precum o regină ce îşi poartă coroana, vei observa că oamenii te vor percepe ca atare. Nu ingădui nimănui să te facă să te vezi slabă sau inferioară. 
   
              Totul incepe din mintea ta. Gândeşte-te cum te vede Dumnezeu. Tu cum te vezi? Aceiaşi imagine o vor vedea şi semenii tăi. Ce crezi despre tine ţi se citeşte în ochi şi în limbajul gesturilor, apoi se converteşte în vorbe, fapte şi comportamente. Spune-ţi într-o dimineaţă în faţa oglinzii că eşti frumoasă şi încearcă pe parcursul zilei să alungi gândurile negative şi să le înlocuieşti cu cele optimiste care conţin amintiri frumoase, citate din cărţile preferate, planuri pentru petrecerea timpului liber într-un mod plăcut; şi fă lucruri care trezesc sentimentele alea ce te fac sa zici ,,wow'', şi vei observa că oamenii te privesc cu alţi ochi.
    
   Părăseşte relaţiile care ucid tot ce e mai bun în tine. Când erai copilă te uimeai de fiecare tren cu care călătoreai şi aşteptând pe peron, ai fi dorit să îl poţi alege pe oricare în funcţie de cât de ,,interesant'' arată; ca să te aventurezi spre tărâmuri neexplorate precum cele din cărţile de poveşti. Când fetiţa lasă loc femeii, trenurile în care te urci ocolesc adesea aventurile şi te poartă spre tuneluri şi văi pustii. 
        Gândeşte-te de şapte ori înainte să urci într-un tren (decizie mare) sau trenuleţ (decizie mica).
     E mai sănătos să aştepţi câteva ,,minute'' pe un peron şi să descoperi că trenul care avea întârziere e singurul în care încape valiza ta de călătoare, iar tu te poţi aşeza confortabil să îţi savurezi călătoria. Nu uita atunci să le fluturi un zâmbet şi biletul (ne)compostat cârcotaşilor ce te privesc de pe peron.

Stări



 Frumuseţea din sufletul unei persoane îi alimentează stările prin care trece. 

    Uneori o stare de spirit pare a fi asemenea unei pâini plină de nutrienţi atunci când suntem calzi şi disponibili, alteori se aseamănă cu o băutură răcoritoare când ne simţim în largul nostru şi îi ,,stropim" pe toţi din jur cu bucuria noastră contagioasă; mai sunt şi momentele când avem o stare de prajiturică plină ochi de ciocolată. 

Asta se întâmplă când suntem foarte dulci, lipicioşi şi iubăreţi pentru că ceva din exterior sau interior ne-a produs starea asta.
  Sunt clipe când alegem să fim castravetele din borcanul cu murături şi toţi vor să fugă la Polul Nord cu primul tren din calea mâniei şi a capriciilor noastre , ori paradoxal devenim cireaşa de pe tort, adică omul potrivit la locul şi momentul potrivit.
    

       În numai câteva minute te poţi ,,metamorfoza''. Traversăm uşor drumul de la o stare de spirit la alta şi uităm să verificăm dacă nu cumva a ramas vreuna cu bilă neagră ataşată de noi.