joi, 12 iunie 2014

Dezbraci un suflet sau un trup?






      Căldură mare, my ladies! Termometrele ne dau de ştire că vara e stăpână peste ţară. Nu ne putem duce cu toţii deodată într-o vacanţă răcoroasă sau la munte aşa că viaţa îşi continuă mersul. Şi ce mers! Fără inhibiţii. Picioare bronzate, epilate şi goale în autobuze, magazine, pe străzi şi, dacă iarna ni se face rău la tăierea porcului, în sezonul cald ar trebui să ne fie silă de pieile goale, parcă ieşite dintr-un ,,abator" şi să ne îmbrăcăm. Fetele creştine se îmbracă şi la 40 de grade plus.

Cu câteva sute de ani în urmă, femeile aveau două accesorii acasă: demnitatea şi bunul simţ. Cele două se asortau cu stilul şi formau o apariţie graţioasă şi feminină.

      Cele mai multe păcate de natură sexuală se comit vara. Dacă aveţi şansa ca un băiat să vi se confeseze, veţi afla multe informații despre modul în care sunt ei creaţi și despre luptele pe care le duc în cuget şi ,,încălțând'' într-o oră de discuții papucii lor, veţi pricepe că răspunsul lor la vederea unei fete dezbrăcate e natural.

Fetele îşi găsesc diverse scuze pentru decolteuri, fuste scurte, pantaloni scurţi şi costume de baie, dar cum ar fi să vedeţi voi în fiecare zi în mediul vostru ce vă place cel mai mult şi să nu puteţi atinge şi lua?! Dorința naturală şi lăsată de Dumnezeu, în afara cadrului legitim în care se poate împlini, devine păcat. 

Dorinţa bărbatului e naturală şi se perverteşte dacă îi dă curs în afara cercului stabilit de Dumnezeu: căsătoria.

Imaginaţi-vă fetelor că ar fi pe străzile oraşului vostru haine şi prăjituri şi toate minunăţiile care ne plac nouă. Expuse pe trotuare, la treceri de pietoni, în parcuri şi diverse locaţii. Oare nu aţi înghiţi în sec? Nu aţi avea dorinţe?
Te vei controla dar va fi o tortură să vezi în fiecare zi ,,fructele'' interzise pe traseul tău spre locul de muncă sau şcoală. Nu ţi le permiţi, dar poate mănânci prăjiturile în mintea ta şi îmbraci hainele în imaginaţia ta.
      Înţelegi acum scenariul: vară + indecenţă ( piele la vedere) + bărbați?
Nu că băieții au vreo scuză dacă poftesc. Dar vreau să înțelegi partea ta.

         O fată care își expune anumite zone din trup nu are respect de sine și crede că poate avea și păstra un bărbat dacă îi arată înainte de ziua nunții frumusețea ei fizică.
  Un băiat serios nu va arunca a doua privire către o asemenea fată și nu o va alege ca viitoare mamă a copiilor lui. Un băiat ușuratic va cădea în plasă dar îi va lega doar relația fizică. Când fata a terminat de expus tot din ,,vitrină'', băiatul se duce la următoarea.
,,Dar pe noi nu ne leagă doar sexul, facem și alte lucruri împreună și ne simțim foarte bine'', o replică pe care am auzit-o des. Una de 2 bani. Nici chiar persoana nu crede ce spune. Dacă nu vă leagă sexul, dovediți prin abstinență până în noaptea nunții. Dacă nu o vrei doar pentru sex, bărbate, dovedește cerându-o de soție și asumându-ți toate responsabilitățile.

      Vara, fetele au tendința să se compare între ele ( care e cea mai bronzată, are picioarele cele mai lungi etc.) iar băieții să poftească.
 Ca în fiecare anotimp, facem alegeri și vara. Doar că alegerile specifice sezonului cald țin de relația trup-suflet.
      Un suflet curat îi va ,,interzice'' trupului să se arate. 
    O fată care îi iubește pe băieți cu dragostea lui Cristos va dori să îi protejeze de ispitele cărnii și își va dezvălui sufletul în fața lor, nu trupul. 

Câștigi osândă împreună cu băiatul pe care l-ai făcut să păcătuiască dacă nu ai grijă la îmbrăcăminte. Nicio fată nu este scuzată de Dumnezeu.
 El respinge scuzele ,,nu știam, nu pot altfel, așa sunt eu; toate umblă așa.''
Și dacă toate fetele indecente vor sfârși în nefericire și divorț, vrei și tu partea lor?
       Dezbracă doar sufletul, când trebuie!