joi, 29 septembrie 2016

Dumnezeu nu te aseaza pe un scaun deja ocupat


Draga tanara,

S-a scris si s-a vorbit pe acest subiect delicat.
Nu prea mult, din pacate, ca sa nu se supere unii.
Dar ar trebui sa ia cineva atitudine in biserici, mai ales pastorii. Le-as recomanda chiar sa se uite la filmul meu preferat de dragoste, Jane Eyre ( varianta 2006) si la scena din biserica , in special.
E trist ca uneori regizorii si scriitorii surprind mai realist si mai corect decat pocaitii cum arata dragostea si ce e acceptat in dragoste din punct de vedere moral sau biblic.

Scena cea mai relevanta din film:

Preotul: ”Va cer amandurora sa raspundeti ca si cum ati fi in ziua Judecatii de Apoi , cand vor fi cunoscute secretele tuturor inimilor , daca vreunul dintre voi cunoaste vreun impediment din cauza caruia nu va puteti uni prin casatorie...sa il marturisiti acum. Pentru ca stiti ca toti aceia care sunt uniti in afara Cuvantului lui Dumnezeu, nu sunt casatoriti in ochii lui Dumnezeu si nici casatoria lor nu e legala.”
-Casatoria nu poate continua. Declar existenta unui impediment.
Mirele: Continua...Am spus sa continui.
Preotul:-Nu pot continua fara sa cercetez.
Martorul: Domnul Rochester are O SOTIE IN VIATA.”

In acele timpuri nu se accepta divortul si recasatorirea. Da, au fost vremuri cand slujitorii bisericii nu si-ar fi pus mainile peste un cuplu care vine la altar incalcand Scriptura. Ce s-a schimbat in zilele noastre?

 Scriptura e aceasi, noi ne-am schimbat si cautam scuze pentru divort si recasatorire; scuze pe care le ambalam in versete scoase din context, reinterpretate aiurea si se vorbeste despre un har care face toate lucrurile noi, ca si cum ar anula ca cineva a fost casatorit inainte.

Dimpotriva, Biblia spune:
”Caci femeia maritata este legata prin Lege de barbatul ei cata vreme traieste el; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de legea barbatului ei. Daca deci, cand ii traieste barbatul, ea se marita dupa altul, se va chema preacurva; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de lege, asa ca nu mai este preacurva, daca se marita dupa altul.” Romani 7

Dumnezeu spune aici ca nicio lege a Lui nu dezleaga un barbat sau o femeie de partener cat acesta e in viata. Chiar daca cineva a divortat, Dumnezeu nu l-a divortat. Tribunalul sau notarul a intocmit hartiile dar se duc si la biserica cuplurile sa ii dezlege Dumnezeu? Cu siguranta, nu. Ei nu se gandesc la asa ceva pentru ca e absurd, doar oamenii stiu in constiinta lor ca in fata Domnului e valabil legamantul pana la moarte, nu pana la divort.

Dumnezeu este martor intre un barbat si sotia tineretii lui, nu intre el si a doua sotie sau a treia, a patra...Exista viata si iertare dupa divort, dar nu sansa de a te recasatori cat fostul partener e in viata ( chiar daca e casatorit cu altcineva). 

Daca cineva se recasatoreste, un om al lui Dumnezeu spunea ca, o face pe riscul lui.
      Dumnezeu, oricum nu va fi prezent la nunta. A fost deja martor la prima casatorie. Indiferent in ce religie s-au casatorit mirii prima data si chiar daca ar fi facut doar cununie civila. Daca cineva se casatoreste a doua oara, crezand ca e schimbat si Dumnezeu ii ingaduie din mila pentru singuratatea lui, isi risca vesnicia. 

Cu responsabilitate o spun, si nu de la mine. Dumnezeu nu va binecuvanta niciodata preacurvia.

” ...Pentru ca Domnul a fost martor intre tine si nevasta din tineretea ta, careia acum nu-i esti credincios, macar ca este tovarasa si nevasta cu care ai incheiat legamant!” Maleahi 2:14

Draga tanara, nu te amagi crezand ca vei fi sotie daca te casatoresti cu un barbat divortat. Vei fi preacurva in ochii lui Dumnezeu toata viata. El are in plan pentru tine un barbat care nu a mai fost casatorit. Nu te-ar aseza niciodata, metaforic vorbind, pe un scaun deja ocupat. Chiar crezi ca ai putea sa nu te simti vinovata stand in pat cu barbatul altei femei, a unei femei care e in viata? Ai ajunge sa te gandesti la ea, poate sa te compari cu ea si ti-ai amarî si complica existenta. 
       O sa spui poate ca nu mai exista barbat crestin ca si el, ca dovedeste ca e schimbat si nu va repeta cu tine greselile pe care le-a facut cu prima. Te risti, ca sa afli dupa nunta ca nu e asa cum l-ai crezut? 

Si chiar daca ar fi cel mai minunat si pocait barbat de pe planeta, slava Domnului, e al Lui, chemat sa ramana singur si sa Il slujeasca pe Domnul sau sa se impace cu prima sotie , dar nu e al tau. Intelege-ma bine. 
Si daca doare ce spun, un barbat deja casatorit in ochii lui Dumnezeu, chiar daca divortat in ochii oamenilor, nu e alesul tau. 

Nu iti risca relatia cu Dumnezeu pentru un barbat! Sa fie pastor, evanghelist, orice, cat timp ar alege preacurvia, nu e barbatul pentru care te-ai rugat. Nu te insela alegand o evanghelie diluata. Dumnezeu nu aseaza pe nimeni pe un scaun ocupat.

duminică, 25 septembrie 2016

Prietenul meu, celibatul



Nu va speriati de titlu. Cele ce urmeaza nu sunt o declaratie ca raman celibatara si un lobby pentru viata de celibat. E un text din jurnalul meu personal, pe care m-am decis sa il impart cu voi. Cu voi, fetele.    L-am scris in anul 2012, intr-o seara in care am avut o revelatie. Sa ma bucur la maxim de fiecare etapa si sa nu traiesc pentru ziua nuntii. Fata care nu e fericita singura, nu va fi nici in casatorie! 

”Am primit un mesaj de la o prietena care se va casatori la primavara. Cand mi-a sunat telefonul,
m-am intrebat cine imi scrie la ora 11 noaptea. Dar ea e inca in Italia si se va repatria peste o saptamana. In bagaje va aduce amintirile anilor traiti acolo dar si nerabdarea ei de a fi cu viitorul sot.

M-a cuprins o stare de dor. Nu dupa ceva ce va veni, nu dupa print, ci dupa ceva din trecut. Eu, Roxi si Dana, trioul de printese a lui Dumnezeu, suntem aproape sa ne despartim de un bun prieten: celibatul. Acum incepe sa ma doara, chiar organic toate pierderile ce le voi avea.

Am retrait scena cu ele de anul trecut, la Pasti pe o strada din Italia. Mergeam, aproape ca pluteam pe un trotuar tinandu-ne de brat si tin minte ca Dana era intre noi ca un pod in carne si oase, pentru ca eu si Roxi ne incapatanam sa nu tinem una la alta cum o facem azi. In ziua aia, am ras mult si am vorbit ca trei surori. In ziua aia, au fost surorile pe care mi le-am dorit dar nu le-am avut niciodata.

In ziua aia perioada de asteptare merita toti ,,banii''. Si, dupa ce am citit mesajul, 
mi-am vazut documentele word de pe desktop cu alti ochi. Alea semnate cu numele si prenumele meu. Voi renunta la numele meu. Voi renunta la dulcea asteptare cu toate fazele ei de pomina, voi renunta la plimbari lungi de una singura, voi renunta la.....Of, nu...Ar trebui sa ma opresc. De ce nu mi-a spus nici o femeie casatorita ca doare, mai rau ca o durere de masea, (dar nimeni nu vrea sa recunoasca) despartirea de versiunea ta celibatara?!

Fiicele Romaniei isi plang fecioria dar in ascuns...Daca ar iesi pe strazi sau pe camp ca fiicele Ierusalimului din primele secole, eu as fi lidera procesului de jelire si ingropare a cufarului ce contine comorile unei fete single. Cred ca va trebui sa fiu beata, dar nu de vin ca sa ajung eu in fata altarului cu Printul. Numai daca ma va imbata la propriu cu dragostea lui, voi reusi sa fac fiecare pas micut pana in fata. Cand o sa imi schimb numele, oare nu va fi ca si cum as trada un prieten?! Poate chiar o parte din mine...

M-am intrebat tare ,,Doamne, de ce trebuie sa fie viata unei femei o cautare a aceluia caruia sa i se supuna?''

Tacere. Poate ca Eva, prima doamna a lumii m-ar putea ajuta cu un raspuns. Ea ne-a transmis ,,boala'' dorintelor. Dorintele noastre cele mai adanci se tin dupa ei...

Va fi ciudat sa nu imi mai scriu numele. Sa il ,,imprumut'' pe al altuia. Imi place prea mult numele meu. Suna nobil si antic. Poate negociez cu el sa il pastrez. In clipele astea parca mi-a tras cineva o perdea de pe ochi si vad. Vad ca unele lucruri ce le fac acum , in perioada de asteptare sunt ,,de unica folosinta.'' Le fac pentru ultima data apoi le impachetez intr-un album cu poze si amintiri.

 Nu vreau sa sune ca si cum m-as duce la inchisoare si dramatizez dar casatoria, pe langa noile bucurii ce mi le va aduce, ma va desparti pe veci, etern, forever -si ce alt sinonim sa mai gasesc?- de unele obiceiuri, prietenii, lucruri personale....

    Duse vor fi ritualurile mele cu mama, zilele de sambata in care gateam impreuna si trageam si de timp ca sa povestim, dar mereu mai ramanea ceva de spus...Duse vor fi plimbarile noastre obisnuite la cumparaturi sau doar ca sport, doar ca sa fim impreuna; cele neobisnuite cand e seara sau cand prindeam un apus ,,desenat'' parca pentru noi, ori drumurile memorabile la librarii cu amandoi parintii; duse pe veci vor fi dezbaterile cu rasete dar si cu lacrimi; duse vor fi taclalele nesfarsite si analitice despre Print...
Duse vor fi...mainile mamei prin parul meu, acele discutii ,,speciale'' cu fetele, reactiile de femeie independenta si toate fazele de genul ,,eu nu am nevoie de un barbat''...Duse vor fi.....Am o lista prea lunga...Si scriu fara sa imi pese ca plang. Nu ma vede nimeni...

Imi voi trada cel mai vechi prieten. Daca ar avea voce, m-ar intreba ,,De ce ma lasi? Te merita Printul mai mult decat mine?'' Da, celibatule scump, el ma asteapta si ma merita dar tot ma doare ca o sa pleci la alta.
Alta fata care te va uri ca mine la inceput, apoi te va tolera, ca in final sa se obisnuiasca cu tine si chiar spre sfarsit sa realizeze ca s-a indragostit de tine. Am vazut cam tarziu ca esti imperios necesar in viata unei fete si ca tu o sa razi la urma. De noi.

Pentru ca nu ti-am cautat ,,dulciurile'' prin buzunare si ne-am uitat la mainile tale goale de ,,lucruri facute in doi.'' Ai atatea comori si lucruri de explorat. De ce imi spui abia acum tare, sa auda si partea mea adormita de doruri; ca am fost prostuta odata sa cred ca viata adevarata incepe cand imi voi cunoaste Printul. Viata mea din belsug a inceput cand mi-am cunoscut Primul Logodnic, si viata incepe in fiecare ,,azi''.

    O sa-mi fie dor de seara asta intr-o zi cand voi fi in bratele lui. Stiu ca atunci nu-mi voi dori sa mai plec de acolo, din caminul inimii lui; doar ca o piesa, o carte sau poate o fata single imi va aminti de seara asta si de lectia (re)invatata. In zile ca asta toate lucrurile mici conteaza.

Ele sunt Comori. Pierderi. Furate de timp si de dragostea dintre un el si o ea. Lucrurile mici sunt importante...Doamne, de ce vad atat de greu fetele ca asta e tot ce avem si nici nu ne trebuie ceva in plus in perioada de asteptare? Ne-ai daruit ,,detaliile''. O cana cu lapte si miere savurata cu romanul tau preferat, discutiile de fiecare seara cu mama, mesajele de incurajare de la un prieten, visatul cu ochii deschisi, sedintele foto pe unde apuci, cursurile, viata de student...Daca s-ar putea, as ramane in rol de studenta o viata. Poate as primi si o diploma. Nu-mi puneti eticheta. Nu m-am imbolnavit de sindromul Peter Pann. Cresc in fiecare zi, cu placere....

Dar pierd, odata cu schimbarile aduse de fiecare etapa. As trece mai usor peste pierderi daca nu ar fi gustul de mucegai al regretului ce il am acum. Ca am indraznit sa fiu nemultumita de singuratate, sa pun intrebarea ,,dar de ce nu vine odata?'', sa pierd timpul cu plangeri...

Nu ma mai intalnesc cu nici un moment in care puteam doar sa traiesc prezentul. Parca i-as cere lui Dumnezeu inca o portie maaare de celibat. Cu frisca, Te rog! Si cu o inima plina de bucurie.

    Traiesc. Nu voi incepe sa o fac din ziua nuntii. Sunt vie cu adevarat de multi ani!

Dar El a verificat deja in ,,bucatarie'' si Ii pare rau, dar mai are doar o felie din prajitura Celibat. Nu-i nimic, desi nu stiu cat de groasa e felia, am de gand sa o savurez secunda cu secunda. Si sa plang pentru lucrurile din cufarul meu de fata. Cred ca e o varianta moderna a lazii de zestre. Doar ca aceasta lada nu e pentru Print, in primul rand. E a mea. O are si el pe a lui. Cred ca fiecare va avea sub partea lui de pat, ,,lada'' invizibila a celibatului.

Pusa acolo asa cum duci lucrurile in pod si te faci ca uiti de ele, insa din cand in cand te surprinzi vizitandu-le si facandu-le un masaj cu carpa de praf. Doare. Tare de tot.

     Ma voi desparti de numele meu...Nu-mi vine sa cred...Cand celibatul se intoarce in cutie, pui capacul dar nu il lipesti cu scotch si iti permiti sa oftezi pentru ca ai vrea ca jocul vostru sa nu se incheie. Cu 1-0 pentru el. Totusi, in ziua nuntii, eu voi egala scorul. Dar cum spuneam, doare...Sa mori fata de tine. ,,Daca bobul de grau nu moare, ramane singur.'' Bobul de grau a inteles ca deja incepe sa isi dea ultimele suflari, chiar acum cand scrie. Se stinge incet. Poate de asta curg si lacrimi.

             Draga celibat, multumesc ca viata incepe in fiecare ,,azi''!”

joi, 22 septembrie 2016

Ce faci cand esti mai aproape de moarte, decat de viata?



O zi si o noapte, am simtit ca sunt mai aproape de moarte decat de viata, si vara care a trecut am mai gustat apropierea mortii. 

Dumnezeu insa mi-a redat sanatatea si viata pentru ca nu mi-am sfarsit alergarea.
El vrea sa isi ia slava din orice experienta prin care trecem.

Dar ce faci daca simti ca viata ti se scurge, desi esti tanar(a)? La cine apelezi?

In acele momente, iti garantez, nu te pot ajuta parintii, medicii, cei mai buni prieteni, persoana iubita, medicamentele de ultima generatie, tehnologia, banii din cont. In momentele cand moartea iti sufla in ceafa, uitate sunt carjele de care ne agatam pentru a ne ridica stima de sine: bunuri materiale, calatorii, poze, selfie-uri, facebook, chiar biserica, cartile bune.


      Cand vei ajunge singur, in baie, cu dureri in trup de nesuportat si oamenii nu vor sti ce sa-ti mai dea, vei realiza ca exista Cineva care vine cand Il chemi.
 Numai El are putere asupra vietii si a mortii. El nu intarzie cand striga un nenorocit. 
Dar Isus Cristos vine la cei care sunt ai Lui, se lasa gasit de ei si ii ajuta la vreme de nevoie. 
          Esti tu al Lui? Slab, cu caderi, infrangeri, din esec in victorie, dar totusi al Lui? 

In fata mortii, ca si in fata vietii numai de El ar trebui sa ne prindem cu toata fiinta. La bine si la greu, sa nu iubim nimic si pe nimeni mai mult decat pe Cel care si-a dat viata la cruce pentru noi. Iar suferintele de acum lucreaza o greutate vesnica de slava!
Sa nu crezi ca meritam ceva de drept, ca ni se cuvine ceva. Daca nu ma crezi sau te gandesti ca sunt fanatica si exagerez, va veni momentul cand vei vedea ca depinzi de Dumnezeu in orice lucru. Nu meritam nici macar urmatoarea respiratie. Daca o primim, e har.


                                   


joi, 15 septembrie 2016

Cum sa ne raportam la suferinta



Voia lui Dumnezeu include suferinta, e mijlocul prin care ne desavarseste, conform Bibliei. Ce se intampla, de fapt, cand nu mai intelegi nimic si ti-a ramas doar durerea? Dumnezeu ti-a facut candva niste promisuni, ti-a aratat poate niste lucruri dinainte, 
ti-a descoperit prin ce vei trece si....apoi a stins lumina. 


Ai ramas aparent singur, intr-o camera pe care o crezi goala si te gandesti ca totul s-a terminat. Insa, tot ce ti-a spus EL la lumina, e acolo si nu se schimba nici in intuneric; camera e plina de lucrarile Lui, dar tu nu le vezi decat daca alegi sa le privesti prin credinta. Nimic nu s-a schimbat. Doar tu. Esti testat o vreme. Asa am inteles eu suferinta. 
    Dumnezeu mi-a facut anumite promisuni precum un Tata care ii spune copilului ce i-a pregatit peste un an, doi sau cinci si acelasi tata bun si iubitor, ca sa il testeze pe copil ”stinge” lumina si il intreaba : Acum cand nu le vezi, cand parca au disparut, mai crezi ca darurile mele pentru tine sunt aici? Mai crezi ce ti-am spus?

     Daca esti parinte si stii ca al tau copil are incredere in tine si il duci intr-o camera plina de jucarii frumoase care vor fi numai ale lui, si ii aplici un test ( stingi lumina si il intrebi daca mai crede ca jucariile sunt tot acolo), oare nu te-ai simti ranit daca copilul ti-ar spune ca nu te crede? Cat de bine te-ai simti daca el ar raspunde: Da, cred pentru ca mi-ai spus tu si le-am vazut inainte sa stingi becul.
      Dumnezeu, Cel mai bun Tata procedeaza asa cu noi pentru a ne maturiza si a ajunge sa semanam cu Cristos. Nu o face ca sa se joace cu noi, sa faca un experiment ori sa se bucure ca suferim. 
Adevarul este urmatorul: nu poti invata umblarea prin credinta decat daca ti se ia vederea! E logic. Si ”a ti se lua vederea” poate insemna diverse tipuri de suferinta, ingaduite de El pentru o vreme. 
             Dar ce e mai bun, doar de atunci urmeaza!


            
                                    

duminică, 11 septembrie 2016

O poveste dintre om si Cristos


      Sala de adunare , frumos decorată, freamata de emotiile celor prezenți la nunta. Totul e aranjat cu gust si surprinde placut iar invitații s-au integrat in atmosfera. Mirii sunt față in fata, gata sa isi incheie legămantul. Ea are o rochie stil prințesa, cu o croiala delicata si înfătisarea ei fascinează orice ochi.
      Fotograful ii face sute de poze doar miresei dorind sa profite de sansa de a capta în imagini o fata aproape perfecta. Mirele e fermecător, la rândul lui, un bărbat despre care nimeni nu ar putea depune vreo mărturie negativă.


Cei doi miri se privesc în ochi. E o liniste deplină. Urmează momentul care le va pecetlui viitorul. Vor depune juramant. El vorbeste primul. Multi ochi lacrimeaza la auzul cuvintelor rostite din inima. 


Mireasa se sterge discret la ochi si ridica microfonul pentru a spune si ea partea ei de jurământ. Si, fara ezitare, declară : Eu, fiica lui Dumnezeu ....te aleg pe tine sa îmi fi soț. Promit ca iti voi fi alături cu trupul, dar vor fi multe momente când ma voi gândi în alta parte. Fizic voi fi numai a ta , mereu langa tine. Când tu nu esti prezent insa, îmi voi îngădui sa ma uit la poza unui anumit bărbat. Declar ca sunt pregatita sa ne casatorim, am luat rochia perfecta, tot ce îmi trebuia ca sa fiu o mireasa de revista si nu am uitat decat ceva : inima. De fapt , am ales sa nu o iau. Va trebui sa te mulțumești cu un trup, inima nu e a ta si nu va fi niciodată...
   Nu pot sa iti făgăduiesc altceva, decat ca trupul meu se căsătorește cu tine, dar inima nu. Accepti condițiile mele ?" Mirele si invitații sunt in stare de soc ....

El se întoarce după câteva clipe si pleacă spre iesirea din clădire, spunând : Îmi pare rău , nu pot sa accept . Eu vreau o iubita , nu o sclava! " Povestea asta e reală . Nu s-a petrecut (încă ) la nicio nunta dar ,stiti unde are loc ? In relația dintre om si Christos .
Apar pe internet tot felul de mărturii ale unor oameni care se pretind a fi crestini si mai pretind ca au vazut raiul si iadul si le-a descoperit Dumnezeu anumite lucruri. Cele mai multe mărturii vin de la femei. Doar Eva a fost mereu vulnerabila si inflentabila.
      Nu contest ca exista si marturii autentice si nu vorbesc impotriva lucrarii Domnului, dar Biblia spune sa cercetam toate lucrurile si sa nu dam crezare oricarui duh caci in lume au iesit multi proroci mincinosi.

Cercetand unele dintre aceste marturii, observ ca efectul lor e sa bage o stare de groaza si frica in om, nu sa il indrepte spre Cristos. Am fost atat de tulburata dupa ce am auzit ca cei care poarta ceas sau verighete , si femeile fara batic ( sa acopere tot , fara sa se vada un fir de par) vor ajunge in iad.

In seara respectiva, dupa ce ascultasem cateva marturii pe youtube, mi-a fost atat de frica, ma paralizase fizic incat parca uitasem cine e Dumnezeu si cum Il descrie Cuvantul. Mi-a fost frica sa deschid Biblia. Va spun toate astea ca sa intelegeti ce efect produc la nivel spiritual oamenii care declara ca ei au mers in iad si au vazut acolo pocaiti, pe care ceasul lor sau verigheta sau pantalonii, in cazul femeilor, i-a dus in pedeapsa vesnica. Daca un obiect ti-e idol si nu te pocaiesti, da, vei ajunge in iad; dar nu datorita obiectului in sine.

   Femeile astea provin de la penticostali ( nu am nimic cu penticostalii, apropo, m-am botezat in biserica penticostala), si se stie ca, ce spun ele e de fapt vechea randuiala penti: fara ceas, cravata, verigheta etc. Astept ziua in care un barbat, nu o femeie, un om al lui Dumnezeu incercat de la baptisti sau alta confesiune evanghelica sa marturiseasca ca i-a descoperit Domnul despre nu stiu ce obiect ca ar fi pacat. Ar fi totul mai credibil. Sa revenim la subiect. Sper sa nu fie o postare prea lunga, dar imi arde inima de durere cand vad ce se intampla.

     Am fost atat de tulburata si m-am rugat sa inteleg daca astfel de oameni vorbesc din partea Domnului. Pe scurt, o sa spun cateva raspunsuri primite: in primul rand, Domnul m-a indemnat sa citesc 2 Timotei cap.3. Mentionez un verset cheie: ”Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire...” Dumnezeu imi spune prin el ca, doar pe baza Scripturii trebuie sa traiesc, pe baza ei voi fi judecata; si nu pe baza marturiei si revelatiei sorei X. 
    Domnul nu ma va mustra daca nu am ascultat ce zice X si daca nu am purtat batic fiindca asa porunceste ea, ci ma va mustra daca nu am implinit Scriptura si daca nu L-am ascultat pe El. Daca Domnul si Mantuitorul meu imi descopera personal ca trebuie sa port batic dupa ce ma casatoresc, asa am sa fac, si motivatia trebuie sa vina din dragoste, nu din frica ca ma va pedepsi si ma va arunca in iad.

    Tot ce trece peste Cuvant, nu este insuflat de Dumnezeu. El spune sa pastram pentru noi incredintarea ce o avem. Cu alte cuvinte, daca eu am incredintarea, de exemplu, sa nu port pantaloni, e pacat sa impun altor surori si sa fac o lege din asta. Ba, mai mult, sa amenint cu iadul. Fiecare copil al Domnului se afla intr-o anumita etapa la nivel spiritual: unii sunt prunci in Cristos, altii tineri, altii batrani.

Daca eu am ajuns matura si am incredintarea sa nu port pantaloni, trebuie sa am ingaduinta cu cea care e prunc si care va intelege mai tarziu. Va trebui ca Domnul sa ii spuna, prin diverse metode daca e pacat sau nu, iar eu sa ma retrag, ca lauda sa nu fie a mea: vezi, eu am convins-o pe sora mea sa nu poarte pantaloni. Nu ii va purta din frica, in loc sa o faca din dragoste pentru Domnul.

        Dar cum am inteles povestea asta dintre om si Cristos e interesant. E de fapt o analogie cu ceva pamantesc. In a doua seara dupa ce ascultasem marturia, stateam in pat si brusc mi s-a redeschis rana legata de drama in care traiesc de ceva timp. Mi s-a facut dor de un anumit El, mi-a venit sa plang si I-am spus Domnului ca va trebui sa faca ceva, ca daca ma casatoresc cu altcineva, ii voi da sotului meu un trup, dar nu si o inima. Daca tot va trebui sa ma casatoresc, fie, dar daca nu are loc o minune, sotul meu va avea doar trupul meu, si inima ii va apartine altuia. Bineinteles ca nu doresc sa ajung in situatia respectiva. Si povestea mea nu se va termina asa, am incredintat in urma cu multi ani stiloul ei Marelui Autor.

Indiferent ce vor crede cei care ma vor citi, am ales sa fiu sincera si nu voi sterge ce am scris. Da, am iubit pe cineva si povestea nu a fost cu finalul asteptat. Iar inima are nevoie de vindecare. Am inteles insa ceva, pe fondul povestii mele triste, in cateva secunde, in seara respectiva, de parca Domnul imi vorbea chiar langa mine. Am inteles ca asa e si relatia cu El.
El vrea o mireasa care din dragoste, cu toata inima sa il asculte, sa mearga cu El. Daca o face din frica, e o roaba. Si daca in exterior, ea e imbracata numai in haine lungi, cu batic etc. incat sa arate ca o sfanta, dar inima nu e acolo ( in inima poate are pacat sau dorinta de a fi ca cele din lume, dar ce sa faca saraca, nu are de ales decat sa poarte batic), totul indica robie si lege; nu har si dragoste.


Nu poti sa ii dai Domnului trupul, si sa nu ii dai inima. El cere inima, ca sa faca schimbarea din interior, nu din exterior spre interior. Cei ce sunt ai Lui , sunt si calauziti de Duhul Lui, deci, nu au nevoie sa ii invete sora X care s-a intors cica din morti, cum sa se imbrace. O spun cu dragoste, nu cu dispret. Cine are Duhul Domnului, fara niciun dubiu, se va imbraca cuviincios si decent. Dumnezeu nu a esuat niciodata in a-si invata copiii ce sa faca si cum sa faca incat sa fie o marturie pentru lumea vazuta si nevazuta.

   Am fost tentanta sa las link-uri cu exemple de marturii , ca sa stiti si de ce sa va feriti, dar nu pot. Nu vreau sa le judec, Dumnezeu o va face. Vreau sa va indrept spre Scriptura, acolo sa Il cautati pe Cristos.




                                                  

vineri, 2 septembrie 2016

Privirea omului care a iubit



                                                



E ceva special în ochii care au privit fața omului iubit , si nu vreau să folosesc cuvinte mari, căci doar văzând expresia unor ochi care iubesc, rămâi fara cuvinte care să descrie ce simte el, sau tu ca spectator. Am avut harul să văd ochii unor oameni-atât bărbați cât și femei, care iubesc cu adevărat.

Ochii care iubesc sunt mai mult decat luminoși, au amprenta unui soare care le răsare și le apune în suflet. În acei ochi sunt doua trăiri -bucuria și frângerea inimii; căci nu poți face cunoștintă cu Iubirea fără să îi devii apropiat și surorii ei, durerea.

     Ai vrea să privești la nesfârșit poza unui om a cărui ochi vorbesc despre o iubire trăită sau doar sperată. Poate mâine întâlnești pe stradă acel prieten care e poreclit "frigiderul " fiindcă e rece mereu si calculat de parcă și sentimentele au calorii și nu vrea să se îngrașe, însă în acea zi vei vedea acelasi prieten pe care îl știi de-o viață, însă pe fața lui sunt alți ochi, o nouă privire. Și îți vor muri cuvintele de tachinare pe buze căci în fața iubirii, oamenii trebuie să își scoată pălăria. 

Vei putea sa întrebi doar : "Cine e?”, și dacă ai favorul de a primi un răspuns, o să știi cine i-a pus lumina in ochi. Ochii care iubesc, nu se mai joacă cu sentimentele altora , si persoana iubita e toată lumea lor. Între cele doua sprâncene pot să se vadă mai multe lumi prin ferestrele spre suflet. 

Ochii care iubesc, nu pot fi descriși cu niste cuvinte atât de sărace precum "frumoși " sau "minunați ", poate doar îngerii care vad Fața Iubirii în permanență ar avea cuvinte în vocabular pentru a-i descrie. În ochii care iubesc, se vede că iubirea a schimbat acea persoană. 

Bărbatul care are cei mai "vorbăreți " ochi când te afli în preajma lui, va fi și cel care merită inima ta pentru că el a luat lecții de la Maestru : de la Cristos !