duminică, 21 septembrie 2014

Sunt frumoase dimineţile...


                                               


      În care ai deschis ochii sănătos şi protejat de braţele lui Dumnezeu, iar afară e un Septembrie cu miros de ploaie.
În care ai pacea unei zile de duminică, ziua ta preferată din săptămână.
În care primeşti mesaje de la cei dragi şi simţi că ai motive să mergi mai departe.
În care citeşti o carte bună şi evadezi cu totul din timp şi spaţiu, aflând în acelaşi timp şi răspunsuri la dileme.
Dimineţile sunt un mister frumos şi un cadou pentru cei care mai primesc o zi de călătorie pe pământ. Dacă seara simţi uneori un gol şi dorul după ceva mai mult care să îţi completeze sufletul, dimineaţa e promisiunea că nu mai ai mult de aşteptat şi ghiduşă, parcă te îndeamnă să cauţi un câmp plin cu flori mov sau roşii şi să alergi în picioarele goale dar cu inima plină.


      E frumoasă dimineaţa în care am avut revelaţia că tu ai ales o fată cu ochii, dar pe mine mă va alege cineva mai bun cu toată inima lui curată, şi e mai uşor să te las să pleci din locul tău rezervat la mine în suflet.
    Dimineţile sunt şansa unui nou început, în care putem repara greşeli. Miros de cafea, fructe şi vafe se împletesc cu emoţii şi uneori au gust sărat de la o lacrimă.
Sunt frumoase dimineţile în care toate lucrurile parcă sunt la locul lor, îmbinate ca un puzzle şi ai pace, acea pace care întrece orice pricere şi pe care o dă credinţa în Cel ce iubeşte dimineţile la fel de mult ca şi mine.

Tocmai de aceea ne-a dat întâlnire cu El în dimineaţa....Învierii!

         
    

vineri, 12 septembrie 2014

Motive de recunoştinţă


                           

Aş vrea câteodată să-mi pot scrie gândurile pe cer sau pe nişte baloane colorate şi să i le trimit lui Dumnezeu. În special gândurile de mulţumire. Îmi dau seama tot mai mult, în ciuda dramei personale prin care am trecut anul acesta, că sunt ridicol de binecuvântată şi că Dumnezeu nu e dator să îmi ofere nimic dar îmi dă totul pentru că asta face Dragostea cât e ziua de lungă. Dăruieşte!
    Dumnezeu nu e dator să ne dea respiraţia, sănătatea, fericirea, lucrurile materiale, persoanele pe care le iubim şi dacă ar fi ca noi şi-ar uita să facă ce trebuie, nu te-ai mai trezi dimineaţa şi nu am mai avea lună şi soare. Îmi plac mult răsăturile de soare, în special cele văzute din tren, fiindcă îmi amintesc de un atribut al lui Dumnezeu: credincioşia. El nu poate uita să fie Dumnezeu şi să facă lucrurile după cum Îi este natura.

           Trăim în mod mecanic ca şi cum ni s-ar cuveni fiecare respiraţie. Dar noi Îi suntem datori Lui, nu invers. Totuşi a ales să şteargă toate datoriile noastre la crucea de la Calvar. Iar nota de plată ( separarea de Dumnezeu o veşnicie) nu o mai plătesc decât cei ce resping oferta salvării prin har, nu prin fapte.
    Azi aleg recunoştinţa. După cum spunea psalmistul David şi parafrazez: chiar dacă aş suferi zilnic, aş plânge şi parcă toate valurile ar veni peste mine, chiar dacă nu înţeleg...mă încred în Tine şi mulţumesc!