duminică, 21 decembrie 2014

6 ani de logodnă


                                                 


           
 Azi am sărbătorit. Sunt logodită de 6 ani şi data nunţii nu o ştiu. În relaţia aceasta El e perfect, bărbatul perfect iar eu logodnica plină de pete şi cusururi pe care El le acoperă mereu cu tandreţe. Începutul a fost ca un vis care aş fi vrut să nu se mai termine. Retrăiesc fiecare moment din acea zi de iarnă, 21 decembrie 2008, în care am rostit în faţa unor martori un jurământ.
 Eram tânără şi neîncercată şi dacă cineva mi-ar fi spus că peste 6 ani îmi va fi testată credincioşia faţă de logodnicul meu într-un mod foarte dur, aproape de limita nebuniei, nu l-aş fi crezut. Daca aş fi ştiut că logodnicul meu putea să împiedice ce urma şi totuşi nu a făcut-o, I-aş mai fi spus "Da"? 
      Dar El a avut grijă să Îl cunosc destul de bine încât să mă încred în inima Lui atunci când nu cunosc şi nu înţeleg gândurile Lui, şi astfel m-a pregătit oarecum pentru anul 2014. Eu I-am fost necredincioasă de multe ori şi aş vrea să nu o fi făcut, să fiu logodnica ideală, dar nu sunt, însă El a fost mereu credincios şi nu a renunţat la mine. Am convingerea ca niciodată nu-mi va cere inelul de logodnă înapoi

      El m-a curtat luni de zile şi dragostea m-a adus în braţele Lui. Uneori se ascunde jucăuş pentru că vrea să Îl caut mai mult decât pe oricine altcineva . M-a învăţat să iubesc prin faptul că m-a lăsat de multe ori să simt puţin din ce e în inima Lui şi o astfel de dragoste te îngenunchiază. Au fost momente când mergeam pe stradă şi aş fi vrut să îngenunchiez chiar acolo şi să-I mulţumesc pentru tot . Sunt testată, dar binecuvântată!
            Logodnicul meu îmi cunoaşte viitorul dar chiar dacă însist nu îmi spune tot ce urmează. Însă stă în caracterul Lui să păstreze ce e mai bun la sfârşit. La finalul oricărei probleme, la capătul oricărui necaz şi la ieşirea din cuptoarele suferinţei, primesc întotdeauna porţia de "cel mai mare bine". 

      Azi mi-a făcut nişte surprize plăcute la biserică şi m-a încurajat prin cineva care a spus: Dumnezeu nu dă binecuvântarea cu porţia, ori o dă pe toată, ori nu o dă deloc. 
         Cea mai mare binecuvântare e Însuşi Cel cu care am făcut legământ...."Cristos în mine, speranţa gloriei". Va urma....gloria!

marți, 25 noiembrie 2014

Iubirea tainică



  

          Iubirea tainică e crucea pe care-o porţi fără s-o simţi
          Căci greul ei ia forma inimii ce bate
          Pentru suflete care nu o merită,
          Pentru că tu ai fost iubit mai întâi.
          Creaţia întreagă e născută în dragoste!
          Tu de ce nu iubeşti până la durere?

          Când am ieşit din sufletul meu, mi s-au deschis ochii

          În alt suflet.
          I-am cercetat locuinţa
          Şi nu tot ce am văzut mi-a plăcut.
          Fără imperfecţiunile lui însă, iubirea nu ar fi perfectă
          S-ar măsura în "dai şi îţi dau".
          Dragostea nu e târg ci curgere din tine.
          E povestea de care ţi-a fost teamă la început
          Ca apoi să vezi că e chemarea ta.

          Iubim când nu măsurăm nimic...

          Lacrimile curse, vorbele curate, zâmbetele şi timpul.
          Iubirea tainică e inexplicabilă în frumuseţea ei
          Dar puţini aleg să moară pentru ca apoi
          Să învie la o altă identitate.
          Cristos ne-a iubit şi astfel putem să lăsăm amprente 
          Cu inimile!

miercuri, 12 noiembrie 2014

Sirenele lui Mark Zuckerberg


                                         


        Ştiţi legenda cu sirenele lui Ulise, dar v-a povestit cineva o alta şi mai tare, tare de tot în care personaje sunteţi chiar voi şi un calculator conectat la internet sau un telefon mobil?
    Să derulăm "legenda" modernă. Ulise al nostru e un El sau Ea care se pregăteşte să navigheze pe marea cunoaşterii. E ceva greşit în asta? Până aici, toate roz. Mintea trebuie folosită altfel mor neuronaşii, drăguţii de ei. Personajul vine acasă şi nu îşi caută o barcă prin debarale sau beci ci intră în camera lui şi încuie uşa. Marea albastră e laptopul cu brizbrizuri colorate pe care personajul navigator îl deschide şi se face comod în pat. Se acceptă şi chipsuri sau gustări în această "barcă".
     Personajul legendei începe să vâslească, în traducere, să deschidă pagina de internet. Iată că apele devin tot mai dulci şi valurile mai mari în timp ce mouse-ul se avântă în ele. Un şoarece umblă pe ape.
Iată în faţă o insulă tentantă numită Facebook. Personajul nostru se opreşte pe ea şi sondează comori ascunse ale informaţiei. Se pregăteşte să salveze în barcă un articol ştiinţific şi o piesă muzicală care au fost distribuite generos de către un prieten de-a lui, când prima sirenă se ridică albastră şi frumuşică din valurile adânci ale tehnologiei.  Sirena are un deget ridicat în sus şi începe să cânte suav:
    "Atinge-mă şi mă voi multiplica în zeci şi sute, poţi să ai din mine zilnic şi eu caut să stau între tine şi prietenii tăi. Nu-i prietenie dacă nu mă daţi de la unul la altul. Cu cât ai mai multe like-uri, cu atât eşti mai valoros. Dacă pui o poză cu tine şi ai doar 5 bucăţi din mine, e dezastru. Înseamnă că nu te iubesc prietenii şi ia spune-mi când te-ai uitat în oglindă ultima dată? Oare ai văzut că începi să faci riduri, că eşti mai gras decât un motan leneş şi că trebuie să faci ceva cu aspectul tău? Fă ceva. Nu vin la tine fără pretenţii. Dacă o să mă poţi avea de sute de ori, vei fi fericit". 

    Personajul cade pe gânduri şi ţine apăsat butonul magic, dând like-uri la pozele tuturor prietenilor în speranţa că va primi înapoi. Priveşte atent albumele prietenilor şi se înverzeste, nu de la prea multe chipsuri mâncate pe "corabie", ci de invidia că ei au mai multe like-uri. Nu-i trece o clipă prin mintea îmbătată de cântecul sirenei "Like, like me", că dacă o persoană are zeci de aprecieri virtuale, poate în viaţa reală nu are niciuna sau primeşte şi oferă rar câte un cuvânt bun. 
   Personajul crede că trebuie să bată un record, să aibă măcar la o poză peste 100 de like-uri, dar îşi dă el seama oare că până la urmă contează doar acel like care vine de la un prieten adevărat?! Poate avea cu zecile şi să fie false, precum relaţiile cu acele persoane care le-au dat. Având sute de like-uri asta spune despre personajul din "legendă" că în lista lui de contacte sunt foarte mulţi amici virtuali care îi mai dau de plictiseală câte un deget albastru.

     Dacă cineva are doar 100 de prieteni în listă, normal că va primi mai puţine aprecieri faţă de altcineva popular şi la finalul zilei va conta cu câţi prieteni am vorbit faţă în faţă. Iar o fată care are 300 de like-uri se mândreşte degeaba cu ele fiindcă sirenele mint, întotdeauna mint şi îi vor spune că e frumoasă pentru că a primit aprecieri. O fată e frumoasă pentru că e creaţia unică a lui Dumnezeu şi punct!
Ea e frumoasă doar în ochii unora care au dat like şi cei mai mulţi i-au apăsat butonul cu interese ascunse şi pentru schimb. Nu mai facem schimburi de şerveţele şi abţibilde, la maturitate se dă un like pe un like. Care e câştigul de fapt? Are cineva curaj să facă sirena aia albastră să tacă din gură, mergând la fiecare prieten la care i-a dat like şi spunându-i direct ce îi place la el?

      Să rămânem alături de personajul nostru care s-a întâlnit cu o altă sirenă. Ea îl bate pe umăr şi îl invită să intre în vieţile oamenilor. Personajul apasă un singur buton "Follow sau Urmărire" şi gata, e agent secret care poate afla informaţii despre sute de persoane fără să iasă pe teren. Sirena îi şopteşte: Trebuie să îi urmăreşti pentru că viaţa ta e mai plictisitoare ca a lor şi doar nu o să fii o oaie fără minte care se închide faţă de lume?!" Pe scurt, personajul are şansa să trăiască zeci de vieţi, dar din păcate, nu are timp să o trăiască pe a lui.
         O altă sirenă ademenitoare se alătură grupului şi începe să îi cânte: 
"Hai spune-ne, spune-ne cine e în poza ta? Spune-ne, spune-ne unde ai fost, ce ai mâncat, cu cine ai umblat? Ce citeşti, ce limbi vorbeşti, ce muzică asculţi? Hai pune laude la greu că doar e profilul tău. Nu uita să dai check in, altfel te consideră lumea pustnic, hai spune-ne totul despre tine, dragă, şi toate informaţiile vor fi vândute mai departe dar ăsta e un alt cântec şi o să îl afli prea târziu."
           Celelalte sirene vă las plăcerea să le găsiţi singuri în legendă. Navigaţi cu înţelepciune pe apele mării lui Zuckerberg! Sirenele îşi vor găsi pierea când vom începe să ne trăim viaţa în afara lumii virtuale. 

joi, 30 octombrie 2014

Povestea toamnei


 



      Două umbre se proiectează pe un geam închis cu un oblon verde, fiind singure pe strada cu multe case de epocă, vorbele se spun încet dar gândurile se aud tare.
-Cum te simţi azi?
-Ca şi trezită dintr-un somn ciudat.

În fundal se aud bătăi de clopot şi dincolo de fereastra închisă, cineva începe să cânte la pian. Ploaia intră şi ea în decor iar triunghiul e complet: ei doi plus un anotimp.

-De ce e ciudat somnul tău?
-M-a făcut să umblu prin vedere câteva luni, nu prin credinţă şi eu sunt o femeie a credinţei, de aceea mi se întâmplă lucruri pe care nu le înţeleg şi mi se dă o singură opţiune: pune-ţi toată încrederea în Cel care le înţelege.

      Frunzele se lipesc de hainele lor de parcă ar căuta un pat cald în care să îşi dea sfârşitul. Luând în mâini câteva frunze mici şi galbene, umbra mai lungă întrebă:
    -Crezi că frunzelor le e dor de copacul din care sunt smulse?
    -Cu siguranţă. Sunt o parte din el. Aşa mă simt eu acum şi asta înseamnă toamnă.
 Să pierzi o parte din tine ( persoana cea mai dragă) şi să simţi că ţi s-a luat un organ din trup şi de acum viaţa ta va fi o continuă aşteptare a acelui moment în care îl primeşti înapoi. 

   Umbrele îşi urmară drumul în tăcere câteva minute.
   -Înţeleg...Primăvara copacii îşi primesc frunzele înapoi iar tu...?
   -O să fiu reparată de bisturiul lui Dumnezeu care m-a tăiat ca să mă vindece de răni vechi. Cea mai mare dintre răni era aceea că nu voiam să iubesc necondiţionat.
Atunci Chirurgul m-a băgat în sala de operaţii şi mi-a tăiat inima punând în ea o iubire ca a Lui pentru un om care nu o merită. Aşa s-a făcut toamnă în mine!
              Ceva se întâmplă toamna în fiecare inimă.

marți, 28 octombrie 2014

Niciun loc liber


                                           



      Poate nu ai excelat niciodată la sport sau activităţi fizice dar dacă eşti creştin, indiferent de greutatea ta în kilograme sau forţa muşchilor, eşti într-o arenă de luptă. Din afară se vede că trăim cu toţii între ziduri de beton, sticlă, parcuri frumoase şi mall-uri. Realitatea care nu se vede şi cea care ne-ar îngrozi dacă Dumnezeu ne-ar deschide ochii spre supranatural, e că lângă fiecare om de pe acest pământ se află permanent tatăl lui spiritual: Dumnezeu sau diavolul şi cei doi nu îşi vor strânge mâinile niciodată ci vor lupta pentru suflete.

       Într-o încăpere plină de oameni, poţi simţi tensiune şi ceva în aer uneori, şi se găseşte repede explicaţia: nu au interese comune sau sunt prea diferiţi. Dar cum rămâne cu cele două Împărăţii? Când un fiu al întunericului stă alături de un fiu al luminii, se dă o bătălie în văzduh. Cel rău îl provoacă pe fiul lui la tot felul de glume sau subiecte de ceartă ca să îi înăbuşe vocea firavă a conştiinţei care îi vorbeşte când e lângă un creştin, şi se dă o bătălie corp la corp pe un ring invizibil. Îngerii lui Dumnezeu lovesc în demoni pentru a ajunge la sufletul omului. 
    Ceea ce spun nu sunt secvenţe dintr-un film SF şi dacă citind aceste rânduri te revolţi, înseamnă că viaţa ta e o umblare prin vedere strict cu ochii fizici şi nu ai avut parte de atingerea lui Dumnezeu care să-ţi deschidă şi ochii spirituali. Cere-I să o facă! El nu are plăcere mai mare decât restaurarea... 

      Lumea e pentru un creştin care îşi practică credinţa, precum un autobuz mare şi plin până la ultimul scaun şi în care toţi primesc câte un loc, în afară de el. Dacă lumea îi spune unui creştin: "bine ai venit printre noi, ocupă loc şi simte-te ca şi acasă", e clar că acel om e asemănător cu ei şi de aceea îl iubesc. Suntem chemaţi să trăim în pace cu oamenii şi să îi iubim, dar uite o veste: ei NU ne vor iubi! Cel puţin până nu ajung fraţii noştri în Cristos.

Aş vrea să încetez de tot să mai sper că există ceva bun într-un necredincios care va învinge şi îl va face să mă accepte. M-am ales cu multe lacrimi, frustrare şi nervi pentru că am aşteptat să fie bine şi să mă simt liberă în orice companie umană cât timp eu fac ce trebuie. Nu funcţionează legea reciprocităţii cu lumea: dacă eu sunt bună, mai degrabă ei vor fi şi mai răi.
       E legea păcatului care îi ţine robi şi nu au alternative decât să acţioneze pe baza ei. Cineva mi-a spus odată: scuză-ne că noi vorbim şi porcoşenii, aşa ne e firea. Era necredincios şi totuşi a spus un adevăr biblic. Firea lor pământească era vinovata pentru limbajul lor. 
Niciun loc liber pentru un creştin dar oamenii te văd mai bine când stai în picioare şi trebuie să admită că ai o altă fire. Creaţi pentru slavă, să învăţăm bucuria de a nu primi aici un loc.
     Suntem în pericol dacă ni se face loc şi suntem primiţi cu braţele deschise întotdeauna.

   Crezul unei anumite religii neoprotestante spune că trebuie să fim ca ei cât mai mult ca să îi câştigăm, dar dacă ai cea mai scumpă haină albă vei vrea oare să intri într-o baltă de noroi lângă cineva îmbrăcat în zdrenţe?! Gândeşte-te! Un scaun liber aici în cursa spre iad sau unul rezervat în Împărăţie? 

miercuri, 8 octombrie 2014

Meseria de escroc sentimental


                     



Fişa postului:

Sex: Bărbat

Ocupaţie: Demolarea inimilor

Nickname: Buldozer

Trăsături fizice: De regulă, e brunet cu ochi albaştri sau căprui. Frumuseţe ieşită din comun

Orarul de lucru: Tot timpul când intră în contact cu o prezenţă feminină

Religie: Baptist sau penticostal, evanghelic "licenţiat" în flirt


         O să te facă să-l iubeşti şi să suspini după el, şi o face într-un mod foarte subtil, atât de subtil încât, dacă înainte să-i cazi în plasă ţi-ar spune cineva despre caracterul şi faptele lui, nu ai crede, orbită fiind de spiritualitatea afişată. El este lider în orice grup sau măcar iese în evidenţă în turmă. E atât de natural încât zâmbetele ce le dăruieşte generos fetelor, discuţiile cu două înţelesuri şi alte minuni pe care le face în numele iubirii frăţeşti, par necesare şi mulţi bărbaţi mai tineri îl vor copia.


      Escrocul sentimental nu şi-a conservat niciodată inima, că doar nu trăieşte în epoca de piatră şi fiind avansată tehnologia pământului pesemne că şi Dumnezeu dacă i-a şters istoricul cu fetele, îi trece uşor cu vederea consecinţele şi închide ochii la sângele ce curge din inimile frânte. Cel puţin aşa crede licenţiatul în flirt.  Poate nu o spune sau gândeşte cu exact aceste cuvinte dar, draga mea, vei auzi de la el cuvinte precum: "dacă Dumnezeu ţi-a iertat trecutul, problema e la persoana de lângă tine căreia îi este greu să te accepte ( muşcat, mâncat şi încercat dimineaţa, la prânz şi seara de către femeile din istoric)". 

El intră în căsnicie cu experienţă în toate domeniile, să nu te miri dacă nu te tratează ca pe un egal. Tu visai inocent la ziua nunţii pe când el se îmbrăca după o noapte petrecută în patul unei curve.

      Sunt prea directă? Pot fi şi mai mult. Escrocul sentimental nu e un personaj fictiv, ci reprezintă deja o reală ameninţare pentru fetele credincioase. Pur şi simplu, nu merită să aibă nici zece minute din timpul tău, dar o să îţi dai seama de asta după ce i-ai dat ani preţioşi. El cere mult şi oferă pentru scurt timp sau deloc.       
 De exemplu, dacă i-ai oferit adresa ta de facebook s-ar putea să îţi acorde atenţie o zi-două şi apoi să pună gheaţă peste focul pe care tot el, buldozerul uman, l-a aprins. Tu o să aştepţi ca o fraieră următorul lui mesaj care nici măcar nu a fost gândit de el, iar scris şi trimis nu o să fie nici dacă ai fi în pericol de moarte. 
Când îşi cumpără câte o haină nouă, ar trebui să ceară vânzătoarei să îi lipească pe guler sau mâneci un abţibild cu un semn de avertizare, simbolizând un şarpe care muşcă dintr-o inimă şi apoi scuipă bucăţile. 
      După ce face schimb de confidenţe cu o fată, o tratează peste câteva luni de parcă niciodată nu au vorbit şi nu mai rămâne nimic de spus, în afară de: Ce mai faci? Bine,Tu? Şi eu." Tocmai au minţit amândoi.

El nu fost şi nu va fi bine până nu se lasă de meseria pe care o are în relaţii, meserie care e în sângele lui pasional şi i se pare normală şi masculină; ea nu va fi bine până nu va întâlni un alt bărbat care să dea sens cuvântului "dragoste" şi să dovedească că "Te iubesc" nu e o formulă prin care obţii mâncare, haine spălate, sex, supunere, copii şi toate cele.

     Primul "Te iubesc" real şi dovedit l-a spus în urmă cu mii de ani Un Bărbat pe o cruce! Vrei să te mulţumeşti cu puţin de la un bărbat? Ia-ţi un profesionist în relaţii, un jucător ce ţine în mâini inimi, precum ţin alţii zaruri. Vrei mult?
 Ai grijă să însemni tu mult şi să trăieşti la standardele cerului. Nu privi decât spre un bărbat care a trăit versetele care vorbesc despre frângere, smerenie, blândeţe şi a-ţi purta crucea.
       Un bărbat cu cicatrici, dar un războinic spiritual, un bărbat puternic dar blând...merită să îi oferi a doua privire. Şi dacă nu mai există astfel de bărbaţi?!
      Nu mă întrebaţi pe mine, ci pe Cel care încă nu a închis fabrica Lui de bărbaţi buni.     

miercuri, 1 octombrie 2014

O noapte la spital

      
                                                 


       Purtam un halat alb şi mă plimbam pe un coridor lung cu pereţi de culoare închisă, ce îţi dădeau o senzaţie de claustrofobie. Eram asistentă şi aveam responsabilităţi. Spitalul era plin de oameni dar nu aveau răni fizice şi totuşi aşteptau tăcuţi, pe scaune la etajul unu, să primeasca ajutor. Cele două etaje ale spitalului se terminau la ambele capete cu balcoane galbene mari, iar din balcon coborai cu uşurinţă pe scări exterioare în curte. Alergam de la o cameră la alta şi nu mă întâlneam cu nici o altă asistentă. Ştiam că spitalul are doi chirurgi iar unul din ei e cel pentru care lucrez. Îi ştiam numele. Era cunoscut în domeniul lui. Nu mă puteam mira, de parcă acel el chiar făcuse carieră în medicină.
   Nu aveam timp să mă ocup de mine şi nu observam că uniforma începe să prindă o culoare roşiatică la umeri. Chirurgii erau acolo dar aveau multă treabă şi nu ştiam în care zonă din spital au ajuns. Am intrat într-o cameră unde erau mai multe paturi supraetajate, ocupată doar de femei. De toate vârstele şi nuanţele pielii.
Stăteam pe pragul camerei şi încercam să vorbesc cu ele dar era un vacarm şi o nebunie care îmi acopereau cuvintele. O femeie de culoare închisă a pielii mă privea fix cu ochi răi şi se aruncă pe neaşteptate asupra mea, îşi infipse unghiile în carnea de pe umerii mei şi mă zgârie ca un animal de pradă. Am fugit. Sângeram.

    Ajutasem suflete pierdute, acum aveam eu nevoie de îngrijire. Îmi purtam toate rănile vieţii pe umeri, în amprenta lăsată de cele doua mâini. Am inceput să îmi caut chirurgul, cine altcineva s-ar fi putut ocupa de mine?! El trebuia să ştie cum să mă trateze. Mergeam prin tot spitalul, pe lângă oamenii ca nişte statui de ceară de pe scaune şi nu mă puteam gândi decât la chirurgul meu. Am ajuns la etajul doi şi brusc au aparut amândoi medicii în faţa mea, de parcă ar fi fost lăsaţi cu paraşuta. Aveam lângă mine un barbat blond cu ochelari, îmbrăcat in halatul de medic şi pe chirurgul care ma ,,angajase''. El purta haine de stradă, mai exact o cămaşă neagră şi pantaloni negri. Am început să vorbim, şi a mai venit cineva, o fată pe care nu o cunoşteam. Ea vorbea mai mult cu bărbatul blond. Eu mi-am arătat umerii şi am cerut ceva. Orice pentru durere.
Blondul l-a lăsat pe chirurgul meu să îmi răspundă dar el parcă era la sute de km distanţă. Nu mă privea cu adevărat şi când a inceput să îmi vorbească m-a copleşit un sentiment adânc. Dezamăgire. Şi milă.

El ducea o lupta, căci o parte din el ar fi dorit să mă ajute, credea ca aşa e drept; dar altă parte era trasă spre celelalte atribuţii pe care le avea. Mi-a spus, parcă cerşind scuze şi să îl eliberez, că ar trebui sa stea toata noaptea cu mine şi să îmi facă tratament, că am nevoie de o pungă întreaga cu apă în vene şi trebuie să stau în perfurzii. Însă el nu are timp, îi ia mult lichidului până se scurge în venă şi el, chirurgul nu are timp pentru asta. L-am lăsat sa plece, ba chiar l-am încurajat. I-am spus că o să mă descurc singură. 

Bărbatul blond m-a privit, dar ceva îl bloca să intervină. Au dispărut amândoi şi eu mi-am continuat ,,plimbarea'' prin spital dar eram mereu preocupată de chirurgul meu şi mi-am pus în gând să îl aştept toată noaptea. Ştiam că va veni dupa ce îşi va termina treburile. Era o noapte adâncă şi liniştită...

         Era noapte şi în camera mea când m-am trezit şi m-am întrebat dacă ăsta a fost tot visul.
 Am adormit iar şi am primit continuarea. Totul era atât de real că mi-am pipăit umerii când m-am trezit dimineaţa. Nu aveau semne fizice...In ,,partea a doua'' eram împreuna cu alte asistente şi a apărut el. Chirurgul nu s-a uitat la nici o fată. Toate ,,asistentele'' făceau ceva ca să îl impresioneze. Atrăgeau atenţia spre ele, se promovau. Sincer, nu ştiam care le era scopul. Eu una îl cunosteam pe al meu. Aveam nevoie de ajutorul chirurgului. Punct. 

Aveam încă rănile mele dar mâinile îmi erau ocupate cu ceva bandaje si tifoane. Ţineam şi o inimă în palme. I-am strigat de cum l-am văzut: ,,De ce ai întârziat atât? Te-am aşteptat! Sunt atâţia care au nevoie de ajutor.'' Încercam să îi arăt unde e nevoie de el. 
Spre surprinderea şi şocul meu, chirurgul vine spre mine şi strigă ceva de genul: ,, De astfel de o soţie am nevoie! În sfârşit, am găsit-o!'' O serie întreagă de astfel de exclamaţii spontane, iar faţa lui strălucea.
M-a îmbrăţişat şi mi-a sărutat obrajii, iar eu eram paralizată de uimire căci cuvintele ,,căsătorie'' şi ,,soţie'' nu se pomenisera în spital sau în relaţia cu el. Nu aveam astfel de aşteptări de la el.

Celelalte fete amuţiseră şi au inceput să îşi arate indignarea după o vreme. ,,Tocmai pe ea...cine e ea?!'' Hm, sunt acea ,,Ea'' care s-a trezit în urmă cu doi ani, în vara lui 2012 din acest vis şi nu ştiam pe atunci că prima parte va caracteriza o perioadă importantă din viaţa mea. Nu ştiam că există vise pe care le trăieşti minut cu minut, scene în care joci ca într-un film. A fost o realitate spirituală spitalul iar personajele cât se poate de reale. L-am iubit pe ,,chirurg" dar '' Cum aș putea să-mi iau răspunderea de-a te face să alegi ceva numai pentru că acel ceva este ceea ce-am ales eu? Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi..." (Ileana Vulpescu). Luna care a început îmi aminteşte trăirile dulci-amărui de atunci.
      Urmează partea a doua, visată dar netrăită. Cu alt personaj masculin pentru că e imposibil ca primul să mai joace un rol alături de mine.

    Octombrie, lună misterioasă, motto-ul tău vor fi versurile:
 ,,Doamne, a crede vreau, Tu să mă-nveţi, întotdeauna aş vrea, Tu să mă-nveţi; oricât AŞ RENUNŢA făcând doar voia Ta, deplin a mă preda, Tu să mă-nveţi...
Doamne a crede vreau, Tu să mă-nveţi, vreau să-Ţi fiu martor viu, Tu să mă-nveţi; iată trec zilele, albe sunt holdele, Tu-mi spui: coseşte-le, Tu să mă-nveţi..."


                                 





duminică, 21 septembrie 2014

Sunt frumoase dimineţile...


                                               


      În care ai deschis ochii sănătos şi protejat de braţele lui Dumnezeu, iar afară e un Septembrie cu miros de ploaie.
În care ai pacea unei zile de duminică, ziua ta preferată din săptămână.
În care primeşti mesaje de la cei dragi şi simţi că ai motive să mergi mai departe.
În care citeşti o carte bună şi evadezi cu totul din timp şi spaţiu, aflând în acelaşi timp şi răspunsuri la dileme.
Dimineţile sunt un mister frumos şi un cadou pentru cei care mai primesc o zi de călătorie pe pământ. Dacă seara simţi uneori un gol şi dorul după ceva mai mult care să îţi completeze sufletul, dimineaţa e promisiunea că nu mai ai mult de aşteptat şi ghiduşă, parcă te îndeamnă să cauţi un câmp plin cu flori mov sau roşii şi să alergi în picioarele goale dar cu inima plină.


      E frumoasă dimineaţa în care am avut revelaţia că tu ai ales o fată cu ochii, dar pe mine mă va alege cineva mai bun cu toată inima lui curată, şi e mai uşor să te las să pleci din locul tău rezervat la mine în suflet.
Au fost frumoase toate dimineţile în care fiecare bătaie de inimă şoptea numele tău şi visurile păreau atât de vii şi aproape că le-aş fi atins cu mâna şi nu o să regret decât dimineaţa de sâmbătă urâtă şi amară ca o pilulă care le-a ucis, dar aştept dimineaţa învierii inimii mele ce va veni. De atunci nu mai sunt prietenă cu ziua de sâmbătă, alegând să mă refugiez în duminici cu ploi, soare, ceaţă, orice. Duminică să fie.

    Dimineţile sunt şansa unui nou început, în care putem repara greşeli. Miros de cafea, fructe şi vafe se împletesc cu emoţii şi uneori au gust sărat de la o lacrimă.
Sunt frumoase dimineţile în care toate lucrurile parcă sunt la locul lor, îmbinate ca un puzzle şi ai pace, acea pace care întrece orice pricere şi pe care o dă credinţa în Cel ce iubeşte dimineţile la fel de mult ca şi mine.

Tocmai de aceea ne-a dat întâlnire cu El în dimineaţa....Învierii!

         
    

vineri, 12 septembrie 2014

Motive de recunoştinţă


                           

Aş vrea câteodată să-mi pot scrie gândurile pe cer sau pe nişte baloane colorate şi să i le trimit lui Dumnezeu. În special gândurile de mulţumire. Îmi dau seama tot mai mult, în ciuda dramei personale prin care am trecut anul acesta, că sunt ridicol de binecuvântată şi că Dumnezeu nu e dator să îmi ofere nimic dar îmi dă totul pentru că asta face Dragostea cât e ziua de lungă. Dăruieşte!
    Dumnezeu nu e dator să ne dea respiraţia, sănătatea, fericirea, lucrurile materiale, persoanele pe care le iubim şi dacă ar fi ca noi şi-ar uita să facă ce trebuie, nu te-ai mai trezi dimineaţa şi nu am mai avea lună şi soare. Îmi plac mult răsăturile de soare, în special cele văzute din tren, fiindcă îmi amintesc de un atribut al lui Dumnezeu: credincioşia. El nu poate uita să fie Dumnezeu şi să facă lucrurile după cum Îi este natura.

           Trăim în mod mecanic ca şi cum ni s-ar cuveni fiecare respiraţie. Dar noi Îi suntem datori Lui, nu invers. Totuşi a ales să şteargă toate datoriile noastre la crucea de la Calvar. Iar nota de plată ( separarea de Dumnezeu o veşnicie) nu o mai plătesc decât cei ce resping oferta salvării prin har, nu prin fapte.
    Azi aleg recunoştinţa. După cum spunea psalmistul David şi parafrazez: chiar dacă aş suferi zilnic, aş plânge şi parcă toate valurile ar veni peste mine, chiar dacă nu înţeleg...mă încred în Tine şi mulţumesc! 

miercuri, 3 septembrie 2014

Dacă şi dragostea ar avea o parolă


                                       



      Dacă ar putea toti ochii goi să privească nişte cuvinte şi să li se deschidă în faţă o lume de posibilităţi, ar fi mai puţine destine cu sfârşit bacovian.
      Dacă dragostea ar avea pe undeva în lume o parolă cu care să o deschizi, nu am mai vedea la ştiri copii singuri, flămânzi şi uitaţi. Ar fi la modă zâmbetele, şi râsul vesel ar răsuna ca o muzică de fundal pe străzi. Oh, dacă tastatura unui computer ar putea ascunde câteva cifre care să le deschidă inima celor bogaţi şi împietriţi, la fel de uşor cum se deschide o adresă de e-mail.

      Dacă aş avea o parolă pentru tine, dragul meu, te-aş găsi aproape şi pregătit pentru noi. Dar nu am decât calea spre Cel care este Dragostea şi speranţa că finalurile Lui întrec orice vis îndrăzneţ.
     Mă bucur că nu există o parolă tehnică pentru dragoste căci ceva etern şi indescriptibil nu poate fi manipulat cu cifre şi cuvinte. Dacă am avea o formulă pentru ea, nu ne-ar mai privi în ochi şi nu i-am mai simţi fiorul. Pentru ceva atât de viu nu poţi inventa limite!
      ,,Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ"
Cântarea Cântărilor 8:7.


luni, 25 august 2014

Nu există " Aşa sunt eu, nu pot mai mult" ci doar " Nu VREAU să fiu altfel"


                                   


               Mă aflam în biroul de la lucru când am auzit printr-un geam deschis câteva vorbe schimbate între doi tineri. Voci calde. El o întreba dacă a mâncat, ea l-a asigurat că a făcut-o. Apoi a venit rândul ei să întrebe ceva despre el. Parcă era un joc de tenis şi mingea care se arunca peste fileu era alcătuită din sentimente împachetate în cauciuc cu eticheta ,,îmi pasă de tine." Nu au stat mult la taclale, apoi el a plecat. Poate vă gândiţi că sunt un cuplu şi era ceva normal ce-mi auziră urechile. Ori poate că el era la începutul asedierii cetăţii şi ,,trebuia" să fie drăguţ cu ea ca să o cucerească.

Din întâmplare, îi cunosc pe cei doi şi sunt...fraţi. I-am văzut împreună în câteva ocazii. Într-o societate în care interesul personal este rege, cei mai mulţi bărbaţi sunt catifea în afara casei şi oţel înăuntru cu mamele, surorile, verişoarele etc. 
Am rămas surprinsă de ei doi tocmai pentru că respectul politeţea, grija şi curtoazia care erau atât de fireşti în case precum îmbrăcarea hainelor, în alte secole, acum sunt anormale. Fraţii vorbesc cum vor cu surorile, nu le tratează ca pe nişte vase fine, dar se mint singuri că se vor putea comporta diferit cu soţiile. 

        Dragilor, cum sunteţi în prezent veţi fi şi peste 50 de ani dacă nu vreţi să vă schimbaţi. E prea scurt timpul de pregătire pentru viaţă ca să ne mai găsim scuze. Nu sunt adevărate acele scuze care încep cu: ,,aşa sunt eu, am moştenit pe tata, pe bunicu...sunt impulsiv şi nerăbdător din fire, nu pot mai mult, eu nu am nicio vină că sunt aşa, tu eşti pretenţioasă...ia-mă la pachet, love me or hate me!"

        Dumnezeu subliniază clar faptul că totul depinde de voinţă: ,,Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi" Ieremia 2:33. Aţi văzut scene în care doi se ceartă şi sunt răutăcioşi unul cu altul dar dacă sună telefonul unuia, tonul vocii se face numai lapte şi miere? 
           De unde această schimbare bruscă? S-a acţionat butonul ,,magic" al voinţei.
Nu vroia ca persoana care îl sună să aibă o părere greşită despre el, să ducă vorba că e certăreţ sau să râdă de el. Cu alte cuvinte, a vrut şi a putut să îşi schimbe dispoziţia. A avut un interes pentru amicul de la telefon, în schimb persoana cu care se certa îl lăsa rece.
     Întreţinem ce iubim. Dacă iubim o floare în ghiveci, o udăm zilnic, dacă suntem fanii unui sport, ne aflăm în fiecare sâmbătă pe stadion, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, nu uităm să vorbim cu El.

      Sunt mai multe feluri de iubire, cel puţin aşa se exprimă oamenii. Biblia dă o singură definiţie. În Corinteni 13. Nu spune că mă iubeşti dacă nu mă cauţi cu zilele, nu-mi aduci un pahar de apă când sunt bolnavă, nu plângi cu mine când sunt tristă, nu mă întrebi ce mai fac, dacă am mâncat, cum mi-am petrecut zilele, ce păreri am despre diferite subiecte.

     Nu iubeşti un om dacă doar te rogi pentru el şi nu îl cauţi. Pot să mă rog pentru un copil cu Sida din Africa dar asta nu înseamnă că am o relaţie cu el. Într-o relaţie există comunicare şi îngrijire zilnică. Dar depinde ce însemni pentru acea persoană.
Dacă eşti orhideea lui/ei te va aprecia zilnic, dacă eşti ca o buruiană, te va ignora.
Inima trage după ea şi voinţa.

sâmbătă, 16 august 2014

Lumini stinse


                               



Dacă ultimele postări sunt cu gust melodramatic, invit cititorii să nu mă viziteze, dar eu nu scriu ca să vă provoc anumite emoţii ( nu sunt regizor) şi nu am pretenţia să par altcineva decât sunt. Dacă sunt tristă, nu voi scrie glume. 

Oamenii şi-au dezvoltat un gust pentru veselie, haz din nimicuri şi evadare în distracţiile facilitate de tehnologie, refuzând să accepte tristeţea ca parte normală din lumea asta căzută de la Adam încoace. Încercăm să ne apărăm de sensurile tragice ale unor situaţii, apelând la diverse replici, unele chiar spirituale. 

      Dar ce îi spui unui om în ai cărui papuci nu ai fost? Cum poţi să-i spui că îi sunt prea mici sau îl strâng dacă tu nu i-ai încălţat decât filosofic?! Urăsc toate acele replici care încep cu va ,,fi bine."
Poate într-o altă viaţă. Bine ar fi dacă ai avea înapoi acel lucru pentru care suferi.
,,Disperarea ajunge să semene cu diabolica situaţie de a fi închis într-o cameră supraîncălzită. Şi pentru că nici o boare nu răcoreşte acest cazan, pentru că nu e nici o scăpare din această înăbuşitoare detenţiune, este firesc că victima începe să se gândească necurmat la uitare" William Styron.

      Când luminile s-au stins în viaţa ta, ai nevoie de mâini întinse şi guri închise. Decât teorii şi critici, mai bine tăcere şi veghe. Am învăţat că întunericul nu te poate ghida prin întunericul în care deja eşti şi dacă flirtezi cu păcate în care evadezi ca să uiţi ce te doare, tot vei ajunge să pună Dumnezeu reflectorul Lui pe tine. Nu te lua de mână cu întunericul când treci prin văi de întuneric.
E mai comod să faci asta decât să traversezi zona aia în linişte şi aşteptând ajutorul Domnului, dar e prea riscant. Ceea ce devenim când suntem în întuneric, ne urmăreşte toată viaţa.

          Vor fi prieteni credincioşi care să aducă lumina cu ei când vizitează un suflet singur care are luminile stinse? Mi-aş dori să văd pe fiecare stradă din fiecare oraş purtători de lumină, a căror adresă să o şti şi să te salveze când e întuneric. Câtă lumină ar putea aduce rugăciunea în doi, trei, zece....
Visez la ceva imposibil.
Dumitru Budac are nişte versuri în care mă regăsesc: ,,Hai plânge cu mine, soră şi frate, căci nu ştii mâine ce te aşteaptă. Te voi ridica, dacă voi sta în picioare, ridică-mă astăzi soră şi frate. Lasă vorba deşartă, soră şi frate, căci în jurul tău strigă inimi amare, întoarce-ţi capul soră şi frate, la spatele tău Isus te aşteaptă. 

Apropie-te de mine, soră şi frate, hai nu ma lăsa să mă biruie noaptea, întăreşte-mă soră şi frate, hai treci pe la mine. Nu mă lăsa deoparte...”
          

duminică, 3 august 2014

Viitor cu parfum de lavandă uscată


                                                 



,,Nu mai ţin în casă decât flori uscate" suspină ea, privind o vază cu lavandă. Îşi privea în faţă viitorul. El, necunoscutul se întoarse spre fata cea tristă.
,,De ce nu aduci flori proaspete?"
,,M-ar îndurera să văd contrastul dintre viaţa lor şi moartea din mine."
,,Spune-mi, încă o dată, ce ţi s-a întâmplat."
Ea tresări. ,,Eşti singurul care întreabă. Care vrea să ştie şi perspectiva mea. Ceilalţi dau sfaturi şi trag concluzii, de parcă au trăit în locul meu un an de zile. Tot ce spun le intră pe o ureche şi nu le ajunge la inimă. Abia aşteaptă să tac ca să-şi poată ţine ei discursurile."
,,Oamenii ăştia îmi amintesc de prietenii lui Iov".
Ea schiţă un zâmbet. ,,Da, se pare că au urmaşi."
Liniştea se aşternu dar nu umplea golurile. Necunoscutul plecase. Era doar o proiecţie a minţii ei, era acel El pe care urma să îl întâlnească în viitor. Dar o întrebase ceva. Adierea de vânt care intra prin geamul deschis semăna cu mirosul lui şi simţea că el ar fi invizibil, lângă ea, şi aşteaptă un răspuns.

Necunoscutul nu îi putea întinde mâna, nu o putea atinge şi chema spre el cât timp povestea ei nu era terminată. El vroia să îi unească dragostea, nu suferinţa. El suferise în trecut, dar nu atât de mult ca şi ea. Frumoasa lui necunoscută era copila suferinţei şi el nu putea schimba asta.

       ,,Oare cum poţi spune în câteva fraze logice o poveste care s-a întâmplat, şi în acelaşi timp nu a avut loc?! Se întâmplă să ţi se promită ceva, se mai întâmplă să ţi se descrie caracteristicile acestui dar ca să îl recunoşti bine de tot, şi la un moment dat întâlneşti darul în călătoria ta prin lume. Cel puţin, crezi că e darul tău.

E identic. Nu îţi trece prin cap că Cel care ţi l-a promis s-ar ţine de glume şi ar face o ,,clonă" darului pe care ţi l-a pregătit din veşnicie, ca apoi să o arunce lângă tine doar ca să fi indusă în eroare şi rănită. A fost un joc periculos cu mai mulţi pioni. 
Cel care îţi vorbea despre darul tău e descris ca fiind ,,El-Shaddai, neschimbat din veşnicie", şi totuşi dialogurile cu El nu au dus nicăieri, nu s-a împlinit ce îţi spusese. Cineva L-a descris ca fiind un pic capricios, îşi schimbă planurile dacă vrea.
 Asta sună ca şi cum ar profita de puterea Lui chiar dacă îţi zdrobeşte inima. În Cartea Lui scrie că El nu rupe o trestie frântă. De ce ar frânge-o El atunci? El doar vine şi o repară după ce altcineva a distrus-o.

Mă întrebi ce s-a întâmplat? Oamenii pe care i-ai crezut instrumentele Lui prin care îţi confirmă ceva ce tu ştiai deja de la El, nu sunt pedepsiţi sau măcar mustraţi pentru că ţi-au întărit speranţele. Ei îşi continuă viaţa liniştiţi sub privirile lui Dumnezeu, care tace, iar tu ai iarnă în suflet şi nu îi pasă nimănui.
,,Aş da orice să pot face ceva..." Era glasul necunoscutului care vorbea în mintea ei.
,, Eu aş fi dat orice să fiu scutită de asta de către Cel care avea puterea să o facă. Ştia dinainte că voi suferi cât pentru zece ani şi că nu voi mai avea nimic de oferit în viitor. O să te păcălesc, necunoscutule, că am o inimă să îţi dau. A rămas la ,,clona" ta, la fratele tău geamăn şi nu îţi povestesc o telenovelă. E viaţă. După care se va scrie poate un roman."

Necunoscutul întinse mâinile să îmbrăţişeze dar erau ziduri invizibile între ei. Ea privi în faţă viitorul şi şopti: ,,Tu cine eşti?"

,,Cel care va însemna pentru tine alin. Am citit undeva despre tine, că Dumnezeu te va scoate din ce ai reușit să te bagi și de data asta. Și El îți va arăta calea și va trimite în drumul tău toți oamenii, ustensilele și situațiile de care ai nevoie."
      ,,Dar au rămas atâtea lucruri nespuse între mine şi el. Aş da orice să mă fi întrebat ce aş fi vrut eu cu adevărat să-i răspund, aş vrea să fi văzut în mine, nu prin mine când ochii noştri s-au întâlnit într-o zi de iunie...Aş vrea să îi fi dat sufletului meu o şansă să îi povestească ceva ce ştie doar Dumnezeu şi un jurnal....
Aş da orice să fi simţit că e o parte din mine, cum l-am simţit eu...Acea parte pe care o căutăm toată viaţa şi o recunoaştem când o întâlnim, printr-un proces natural. Nimeni nu învaţă omida să se transforme în fluture. Nu e o filosofie ci o trăire când te întâlneşti cu dragostea şi ştii că e unica. Dacă ea pleacă, rămân rezervele ca la fotbal. Un plan B."
     Viitorul se derula prin faţa ochilor ei. Mov închis spre gri, şi uscat ca buchetul de lavandă din vază. Nu a fost îndrăgostită. I s-au deschis ochii şi a văzut şi a ales. Nu a ,,orbit" din cauza sentimentelor şi nu şi-a propus nimic. Toate au venit de la sine. Cineva i-a împrumutat dragostea Lui. Acum nu o mai poate returna. Nu există sentinţă mai cumplită. Cât de departe să plece de el ca să uite? Oricât de departe ar pleca pe pământ, tot nu ar fi prea departe...Oriunde va găsi o oglindă şi îşi va vedea chipul, el va fi acolo. 

Necunoscutule, tu ai ajuns prea târziu...Ea nu vrea ca tu să o iubeşti şi ea să se mintă pe sine că iubeşte. Există oameni care nu pot iubi decât o dată şi complet.
Dar dacă Dumnezeu a dat şi tot El a luat, totuşi rămâne Dumnezeul meu.
 În care încă nu pot să mă încred într-un anumit domeniu dar nu mă voi separa de El. Ceea ce e cu neputinţă la oameni, e posibil la El. Am auzit că El încă dă pietre de mormânt la o parte!




     

miercuri, 30 iulie 2014

Dar, Eu te văd pe tine



                           

Am citit într-o carte scrisă de Max Lucado despre o întâmplare care a produs un click în mintea mea. Acel click care duce la cunoaştere, înţelegere şi liniştea răspunsurilor sigure. 
Un copil a fost prins într-un incendiu iar când familia acestuia tocmai alerga pe scări spre ieşire din casa cu etaj care era în flăcări, băieţelul speriat s-a întors din drum, a plecat de lângă cei dragi şi a luat-o în direcţia opusă. A început să urce scările spre ,,iadul" roşu şi nemilos.
      Partea cea mai interesantă vine acum. Tatăl începe să strige la el din afara casei: ,,Sari, fiule, sari!Te prind eu. " Băieţelul răspunde: ,,Tată, dar nu te văd."
,,Ştiu" îi răspunde tata, ,,dar eu te văd pe tine."

      Nu-L vedem pe Tata din cer în nopţile sufletului şi sentimentele ne spun că El ne-a pus ,,în aşteptare" şi se ocupă de alţii. Poate că nu e un Tată atât de bun pe cât se pretinde. Poate că taţii noştrii pământeşti ne-ar fi scutit de acea noapte, de chinul flăcărilor interioare, dacă le-ar fi stat lor în putere, dar Dumnezeu nu a făcut-o. Poate că ar trebui să le spunem gândurilor să tacă.


      Un gând născut din suferinţă e orb şi mincinos de cele mai multe ori. Nu vedem în întuneric ce face Dumnezeu şi la ce lucrează dar El ne vede. Unul din numele lui Dumnezeu din ebraică înseamnă ,,Dumnezeul care vede".
Nu te văd în noaptea mea dar mi-e îndeajuns că Tu nu îţi poţi lua privirea de la mine!
Dragostea şopteşte: Tu încă nu mă vezi, dar eu te văd pe tine...

,,Răul când va trece, nu va mai domni. Domnul Cel puternic îl va birui!"

                                        

luni, 28 iulie 2014

Femeia-vară



                               


Femeia care se identifică cu anotimpul vara este un ,,pieton" care traversează zilnic mai multe stări emoţionale şi caută mereu să fie surprinsă cu ceva de viaţă. Asta pentru că se plictiseşte repede şi totuşi nu e superficială. Lucrurile profunde nu le abandonează. Marile iubiri ale ei o consumă ani de zile şi poartă visuri în ochi de aceea puţini o înţeleg. 
      De cele mai multe ori îţi doreşti să te numească cel mai bun prieten al ei, alteori cuvintele ei pasionale şi izbucnirile te fac să o iubeşti şi să o urăşti în acelaşi timp. Dar nu poţi trăi fără numărul ei de telefon în agendă. Precum ţărâna de pe câmp, oamenii au nevoie de ploi cu tunete şi fulgere, urmate de mângăieri suave ca atingerea unei mame. Acesta e efectul domnişoarei cu personalitate de vară. 
Ea creează un loc în inima ta pe care nu îl mai poate ocupa nimeni şi nu-ţi întoarce umerii când ai nevoie de consiliere şi sfaturi. 
E adevărat că ei îi plouă des în suflet dar asta îl menţine verde şi tonic şi în timp ce încearcă să rezolve problemele altora, primeşte deseori răspuns şi la ale ei. Ea are curaj să sufere şi totuşi nu e prietenă cu suferinţa ci îi declară război când se întâlnesc şi astfel trec luni de zile, în care de afară tu vezi calm, graţie şi frumuseţe dar în interiorul ei e haos şi, pete de sânge îi stropesc camerele sufletului.

      Femeia-vară se cunoaşte foarte bine pe sine şi acesta e unul din aşii ei. Dacă crezi că îi spui ceva nou despre ea, află că mai întâi a trecut lupa ei mentală pe acolo şi a văzut pata despre care vorbeşti doar că ea a tras perdeaua orgoliului peste şi se va ocupa de problemă când va dori şi în special, când va fi singură. Ei nu îi place să îşi rezolve problemele în grup chiar dacă e foarte exteriorizată.
Se va baza pe doi sau trei prieteni de suflet sau pe ea însăşi. Confidentul ei favorit e Dumnezeu şi nu Îl ,,lasă" în pace până nu primeşte răspunsuri la rugăciuni. 

      Ea vrea să fie înconjurată de frumuseţe spirituală şi materială căci are în ea un dor după absolut şi nu se va simţi acasă până nu va umbla pe străzile perfecte ale cerului. Ea vrea totul de la tine sau nimic. Detestă un pahar umplut doar pe jumătate. Unul din defectele ei este acela că se retrage ca un melc în ea însăşi când trece printr-o perioadă grea şi s-ar putea să nu te caute zile în şir dar poţi avea garanţia că totdeauna eşti în gândurile şi rugăciunile ei.

      Ei îi plac oamenii care luptă cu ea într-o dispută şi nu pleacă indiferenţi după primele replici. Faptul că stai şi încerci să lămureşti problema, o face să simtă că îţi pasă. E dezechilibrată ca o ploaie de vară care vine şi trece repede dar mai sănătoasă la cap ca o femeie de tip-iarna care se reprimă şi se consumă în tăcere. 
      Nu există niciun ,,remediu" pentru lucrurile care nu-ţi plac la ea decât iubirea. Iubeşte-o şi mai mult şi asta o va dezarma iar cuvintele calde şi prietenoase îi vor opri furtunoasa exprimare. Femeia-vară te roagă să o scuzi că te ,,pătează" când intri în contact cu ea. I-a murit o parte importantă din ea, abia a apucat să o îngroape şi îi picură sânge de la răni precum stropii de ploaie pe firele de iarbă. 

 

sâmbătă, 19 iulie 2014

CV-ul lui Tata


                                         



În toate furtunile vieţii, iată cum se prezintă ,,CV-ul" Tatălui nostru din cer:

   Ocupaţia principală: Creator- ,,La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul" Geneza 1:1

 Funcţia ocupată în Univers în trecut, prezent şi în veşnicie:
 Creator, Rege, Lider,  Cârmuitor, Răscumpărător, Părinte, Judecător.

,,Domnul împărăţeşte: să se înveselească pământul şi să se bucure ostroavele cele multe! Norii şi negura Îl înconjoara, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.
Înaintea Lui merge focul şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui.
Fulgerele Lui luminează lumea, pământul Îl vede şi se cutremură.
Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ." Psalmul 97:1-5.


     Experienţă nelimitată în:

   Pază şi protecţie: ,,El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi" Psalmul 97:10.

   Veghe: ,,Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus?
El Îsi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ" Psalmul 113:5-6.

    Construcţii şi restaurări: ,,  Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc" Psalmul 127:1.
    ,,Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile" Osea 6:1.
   ,,Căci Domnul răscumpără pe Iacov şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el" Ieremia 31:11
   ,,El va răscumpara pe Israel din toate nelegiuirile lui" Psalmul 130:8.

    Rezolvarea problemelor imposibile: ,,El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr" Iov 9:10.
 ,,Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa" Iov 12:14.
 ,,Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcătului, pe însusi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului..." 
Romani 8:3.

    Psihoterapie: ,,Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă" 1 Corinteni 1:5.
Sunt încredinţat că Acela care a început în voi aceasta bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos" Filipeni 1:6.

    Vindecări: ,,...căci Eu sunt Domnul care te vindecă" Exod 15:26.
  ,,El îţi vindecă toate bolile tale" Psalmul 103:3. 
 ,,Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie" Ieremia 33:6.

   Învăţare şi instruire: ,,Eu - zice Domnul - te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta"
Psalmul 32:8.

   Împlinirea nevoilor emoţionale: ,,Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimante" Ioan 14:27.




                                    

duminică, 13 iulie 2014

Când nu-ţi mai vezi viitorul în oglindă


                                               



            Te trezeşti în multe dimineţi cu aceiaşi stare de cenuşiu deşi afară soarele colorează cu lumină cartierul de blocuri, şi nu zăboveşti la oglindă ca să nu începi să plângi. În urmă cu câteva săptămâni, ea îţi arăta un viitor în doi. Tu şi cu cel cu care semeni de parcă aţi fi două picături de apă.
Oriunde te întorceai şi îţi vedeai reflexia, ea doar îţi confirma ceea ce inima şoptea: El e coasta din care ai fost luată.


Acum îţi spui că Dumnezeu nu e chiar romantic şi implicat în detalii şi sunt minute lungi în care meditezi la gânduri precum ,, regizorii de la Hollywood sunt mai talentaţi la scris un scenariu despre o dragoste imposibilă şi totuşi posibilă dacă se vrea". În lumea altor prinţese a lui Dumnezeu lucrurile pur şi simplu vin de la sine, există prinţi şi vise împlinite...iar tu îţi vei plăti nişte greşeli?! O suferinţă a inimii te schimbă mai mult decât dragostea în sine.

     Când suferi pentru că nu-ţi sunt acceptate opiniile, asta e o suferinţă a minţii şi noi facem din orice durere o dramă, până ajungem să fim rupţi în bucăţi de ceva care ne implică inima şi atunci ne trezim şi ne spunem nouă înşine că am da orice să ,,suferim" numai cu mintea, dar nu cu inima. 
    Mintea suferă din orgoliu, inima suferă când dispare ceva ce alimenta viaţa interioară. Fie o promisiune, o aşteptare legitimă, o speranţă sau un om iubit.

Tu te schimbi. Oglinda nu-ţi mai arată un viitor. El a dispărut ca o fantomă.
Cei din jur îndreaptă un deget acuzator spre inima ta îmbibată de sânge iar tu schimbi des ,,pansamentele" ca să nu laşi urme peste tot dar nimic nu anulează ceea ce a rămas nespus. Ar fi putut să fie şi nu a fost....din cauza unor alegeri greşite. În toată povestea, o singură persoană nu se schimbă: Isus.
       ,,Când nu-ţi mai rămâne nimic altceva decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este îndeajuns!" 

                      
                      
                        

duminică, 6 iulie 2014

Doi străini în ploaie



                                               



      Mă apropii de tine fără să mă poţi auzi sau vedea. Încă suntem în cercuri umane diferite dar eu m-am oprit din căutarea ta când vocea ta a vibrat până în inima mea prin telefonul pe care îl ţineam cu o mână nesigură la ureche.

Uneori doi străini se întâlnesc în ploaie şi împart aceiaşi umbrelă pentru câteva minute. După ce se despart, amândoi îşi vor ţine respiraţia şi vor purta o greutate în piept până când se vor reîntâlni iar.
Noi doi ne-am adăpostit sub o ,,umbrelă'' a tehnologiei, o linie telefonică ce a avut onorea să fie poştaş în acea zi rece de iarnă pentru cuvintele noastre.

      Am fugit de tine încă dinainte să te aud şi am ales nesiguranţa în schimb. Dar au intrat în venele mele sunetul respiraţiei tale şi cuvintele sincere. Parcă erai un copil ce îmi înălţa un zmeu, mă împingeai dincolo de marginea lumii ce o cunoscusem până să te întâlnesc pe tine, când îmi povesteai diverse lucruri. M-ai iertat pentru ceva dar poate nu ţi-a mai păsat de ce ar fi putut să fie între noi. Poate ai ales indiferenţa ca să mă protejezi de...tine. 

Da, voiam să fiu protejată dar de braţele tale şi să fug în mintea mea cât mai departe de prezenţa ta, doar ca să deschid ochii apoi şi să fiu recunoscătoare că eşti la câţiva centimetrii de mine.

Marea dragoste e mută la început. Te iubesc, ,,străinule'' şi nu-ţi pot spune asta. Te-am iubit pentru că m-ai înfruntat transparent, pentru că ai transformat un duel al orgoliilor într-un inceput de poveste.

Când mi-ai rostit numele i-ai dat o valoare. Te-am iubit pentru că ai fost ,,străinul'' care s-a oprit să stea de vorbă cu mine de la suflet către suflet. 

      Nu ai ştiut ce vei lăsa în urmă. Ecoul vocii tale, pe care aş fi vrut să-l închid într-o sticluţă de parfum şi să mă ,,dau'' cu el de câte ori plouă şi deschid o umbrelă neagră.
Am fi doi străini sub aceiaşi umbrelă în ploaie şi m-aş apleca să-ţi sărut genele umede de lacrimi. Plângi, tu încă plângi prea mult. Aş vrea ca măcar câteva lacrimi să fi fost şi pentru mine.

Dar pentru noi nu mai există decât....prea târziu!
,,M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit!" Ieremia 20:7

joi, 3 iulie 2014

Departe





"Copil frumos, te-aş ţine-ascuns

În locul unde n-au pătruns
Nici răutatea, nici mânia,
În locul unde e stăpână bucuria.
Şi ţi-aş păstra desţelenită
Grădina vieţii, şi-nflorită,
Ca un surâs să fie fiecare floare,
Pe chipul tău să râdă lumina de la soare.
Şi ţi-aş aşterne dragoste în cale,
Din suflet aş lăsa să scuture petale,
Ca să nu simţi nici pietre ascuţite şi nici spini,
Să nu te rătăceşti prin mărăcini."

("Copil frumos" de Carmen Pricop)
            

      ,,Copil'' frumos în ochii mei, vei pleca departe şi eu voi rămâne cu întrebarea ,,cum ar fi fost dacă...?''
Mulţi te-au judecat şi o vor mai face, dar în ochii Creatorului eşti şi vei fi mereu acel copil frumos şi perfect în imperfecţiunea ta, rănit, speriat şi însetat după iubire.
     Dacă aş fi putut interveni eu în istorie, aş fi scris altfel scenariul vieţilor noastre şi la 20 şi ceva de ani, tu ai fi fost o floare fără spini. Doar a mea.

    
 Când vei fi fericit, inima mea va şti. E un mister, dar ea poate intui trăirile tale. Când vei fi trist, ea va înălţa rugăciuni pentru tine. ,,Copil" frumos, nici nu ştii cât de curat şi mult ai fost iubit.

Noi nu vom şti cum ar fi fost dacă intersecţia privirilor noastre ar fi oprit timpul în loc şi două inimi care s-au căutat toată viaţa, s-ar fi găsit. 

Orgolii, scheleţi din trecut şi orbirea ta, ne-au smuls şansa de a fi doi ,,copii" care trăiesc o poveste de răscumpărare.
      Viaţa nu e un scenariu de film, uneori e însăşi filmul pentru care repeţi luni de zile, dar un ,,accident" te împiedică să mai joci în el.

Nu am dorit niciunui om, binele suprem aşa cum ţi l-am vrut ţie, ,,copil" frumos.
     Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învăţat multe lucruri cât timp te-am iubit şi mi-a dat privilegiul să simt puţin din ce simte El faţă de o lume pe care o iubeşte chiar şi când ea îi intoarce spatele. O dragoste care, deşi o doare, nu se poate opri din a iubi.

Nu îţi spun ,,Adio" ci salutul pe care mi-l dădeai tu... Creştinii nu se despart niciodată.
,,Copil" frumos, să ai un sfârşit al alergării în cursa credinţei mai frumos decât începutul.

Te-am iubit. Te voi iubi, dar altfel...

P.S. E primul articol pe care l-am scris plângând.

                                                

     

joi, 12 iunie 2014

Dezbraci un suflet sau un trup?






      Căldură mare, my ladies! Termometrele ne dau de ştire că vara e stăpână peste ţară. Nu ne putem duce cu toţii deodată într-o vacanţă răcoroasă sau la munte aşa că viaţa îşi continuă mersul. Şi ce mers! Fără inhibiţii. Picioare bronzate, epilate şi goale în autobuze, magazine, pe străzi şi, dacă iarna ni se face rău la tăierea porcului, în sezonul cald ar trebui să ne fie silă de pieile goale, parcă ieşite dintr-un ,,abator" şi să ne îmbrăcăm. Fetele creştine se îmbracă şi la 40 de grade plus.

Cu câteva sute de ani în urmă, femeile aveau două accesorii acasă: demnitatea şi bunul simţ. Cele două se asortau cu stilul şi formau o apariţie graţioasă şi feminină.

      Cele mai multe păcate de natură sexuală se comit vara. Dacă aveţi şansa ca un băiat să vi se confeseze, veţi afla multe informații despre modul în care sunt ei creaţi și despre luptele pe care le duc în cuget şi ,,încălțând'' într-o oră de discuții papucii lor, veţi pricepe că răspunsul lor la vederea unei fete dezbrăcate e natural.

Fetele îşi găsesc diverse scuze pentru decolteuri, fuste scurte, pantaloni scurţi şi costume de baie, dar cum ar fi să vedeţi voi în fiecare zi în mediul vostru ce vă place cel mai mult şi să nu puteţi atinge şi lua?! Orice dorinţă e naturală şi lăsată de Dumnezeu dar în afara cadrului legitim în care se poate împlini, devine păcat. 

Dorinţa bărbatului e naturală şi se perverteşte dacă îi dă curs în afara cercului stabilit de Dumnezeu: căsătoria.

Imaginaţi-vă fetelor că ar fi pe străzile oraşului vostru haine şi prăjituri şi toate minunăţiile care ne plac nouă. Expuse pe trotuare, la treceri de pietoni, în parcuri şi diverse locaţii. Oare nu aţi înghiţi în sec? Nu aţi avea dorinţe?
Te vei controla dar va fi o tortură să vezi în fiecare zi ,,fructele'' interzise pe traseul tău spre locul de muncă sau şcoală. Nu ţi le permiţi, dar mănânci prăjiturile în mintea ta şi îmbraci hainele în imaginaţia ta.
      Înţelegi acum scenariul: vară + indecenţă ( piele la vedere) + bărbați?

         O fată care își expune anumite zone din trup nu are respect de sine și crede că poate avea și păstra un bărbat dacă îi arată înainte de ziua nunții frumusețea ei fizică.
  Un băiat serios nu va arunca a doua privire către o asemenea fată și nu o va alege ca viitoare mamă a copiilor lui. Un băiat ușuratic va cădea în plasă dar îi va lega doar relația fizică. Când fata a terminat de expus tot din ,,vitrină'', băiatul se duce la următoarea.
,,Dar pe noi nu ne leagă doar sexul, facem și alte lucruri împreună și ne simțim foarte bine'', o replică pe care am auzit-o des. Una de 2 bani. Nici chiar persoana nu crede ce spune. Dacă nu vă leagă sexul, dovediți prin abstinență până în noaptea nunții. Dacă nu o vrei doar pentru sex, bărbate, dovedește cerându-o de soție și asumându-ți toate responsabilitățile.

      Vara, fetele au tendința să se compare între ele ( care e cea mai bronzată, are picioarele cele mai lungi etc.) iar băieții să poftească.
 Ca în fiecare anotimp, facem alegeri și vara. Doar că alegerile specifice sezonului cald țin de relația trup-suflet.
      Un suflet curat îi va ,,interzice'' trupului să se arate. 
    O fată care îi iubește pe băieți cu dragostea lui Cristos va dori să îi protejeze de ispitele cărnii și își va dezvălui sufletul în fața lor, nu trupul. 

Câștigi osândă împreună cu băiatul pe care l-ai făcut să păcătuiască dacă nu ai grijă la îmbrăcăminte. Nicio fată nu este scuzată de Dumnezeu.
 El respinge ,,nu știam, nu pot altfel, așa sunt eu; toate umblă așa.''
Și dacă toate fetele indecente vor sfârși în nefericire și divorț, vrei și tu partea lor?
       Dezbracă doar sufletul!