joi, 20 martie 2014

Motive LOGICE pentru care o fată nu ar trebui să facă primul pas într-o relaţie


                                 


            1. E nepoliticos

     Până acum nu am cunoscut pe nimeni care să aibă obiceiul de a intra neinvitat în casa cuiva şi de a se aşeza la masă. Oricât de mult ţi-ar plăcea un băiat, dacă tu eşti cea care îl abordează şi nu aştepţi ca el să facă primul pas spre tine, va fi ca şi cum ai fi intrat peste noapte în casa lui, te-ai fi făcut comodă şi ai aştepta să fi servită cu ceva deşi nimeni nu te-a chemat. Orice fată decentă ar roşi doar la gândul acesta.
     Chiar dacă vrei să arunci vechile clişee de curtare la coş, totuşi cred că eşti prea bine crescută ca să intrii neinvitată în casa unui străin, cu atât mai mult în sufletul lui.

          2. Inversezi rolurile

     Ne-am emancipat dar nu e de bine. De când e lumea, în toate poveştile de dragoste bărbatul era cuceritorul. Existau şi excepţii dar nu s-au dovedit a fi fericite. 

Nu veni cu scuza că e timid şi aşteaptă să preiei tu conducerea şi să-i dai semnale roz că-l placi. Există întradevăr anumite ,,semnale" feminine nevinovate cum ar fi un zâmbet de încurajare, dar e neruşinare să îl abordezi tu prima pe net sau live, să frecventezi locurile unde şti că merge el doar ca să te observe, să ceri numărul lui de telefon sau adresa de mail de la un prieten comun, ori chiar să-i ceri ajutorul la teme, cursuri, proiecte de serviciu.
Actul de a colabora în sine nu e rău şi probabil ai învăţa o groază de la el dar nu ai juca cu cărţile pe faţă. Motivaţia ta ar fi să-l faci să se îndrăgostească de tine. Numeşte-mă demodată, dar e prea riscant pentru că nu şti ce ,,vânt" îţi poate întoarce cărţile, el va citi adevărul şi îţi va întoarce spatele. Nici un bărbat nu vrea să fie cucerit!
      

        Întrebaţi bărbaţii! Faceţi un sondaj, dacă nu credeţi pe cuvânt un psiholog :)
Oricât de timid şi pierdut ar fi un băiat în prezenţa fetelor, când iubeşte, sublinez, când e implicată şi inima lui, va face primul pas. Poate nu când vrei tu, dar îl va face şi între timp vei aştepta răbdătoare pentru că eşti matură, şi nu o fetiţă care întinde mâna după prăjitura fierbinte cu ciocolată de pe masă.
De-alungul istoriei trebuie să fi trăit milioane de timizi irecuperabili şi totuşi s-au însurat şi au dus genomul uman mai departe.
      Nu te aştepţi ca maşina de spălat haine să spele şi vase fiindcă a fost creată pentru un scop şi are anumite limite. Trăim într-o societate în care anormalul şi patologicul au devenit norme de trai dar totuşi, oamenii normali, educaţi, frumoşi în interior, încă mai cred în rolurile clasice ale bărbatului şi femeii şi lasă ,,maşina de spălat" să-şi facă treaba pentru care a fost fabricată.

        3. Ce poveste le vei spune copiilor tăi?

Copiii sunt curioşi şi vor vrea să ştie cum v-aţi cunoscut. Chiar şi pentru mintea lor fragedă va fi ciudat să audă că tu ai fost cea care a făcut paşi spre tatăl lor. 
Vrei să râdă de el sau să-l considere slab? Există posibilitatea să-şi piardă respectul şi pentru tine. Iar dacă de la început ai fost cu iniţiativa, în căsnicie vei face pe şefa şi, nu va exista o prietenie adevărată între voi în care deciziile se iau împreună şi se respectă principiile biblice legate de supunerea în Domnul.
    Tuturor ne plăceau în copilărie poveştile cu prinţese şi prinţi care le salvau şi ne-ar fi deranjat să citim o carte în care personajul feminin se luptă cu spada pentru un el sau călătoreşte peste mări şi ţări ca să-l întâlnească. Chiar şi în viaţa adultă, copilul din noi s-ar revolta să trăim un basm inversat. Permite-i bărbatului să fie un prinţ! În joc nu e o poveste de adormit copiii, ci două inimi.

         4. Vei regreta

    La un moment dat, poate într-o ceartă, e posibil ca el să-ţi reproşeze că l-ai ,,agăţat", că nu i-ai dat voie să fie bărbat şi chiar dacă nu ţi-ar spune nimic şi ar fi mulţumit, vei avea regrete că nu ai trăit un început de poveste mai puţin obositor, în care tu să fi super relaxată şi indiferentă iar el să lupte până îţi câştigă inima.
     Te vei întreba dacă el te-ar fi observat, în cazul în care nu te-ai fi dus tu să-ţi faci loc cu coatele doar ca să i te prezinţi. Te vei întreba, dacă te-ar mai alege dacă ar fi să o ia de la capăt. Regretele se vor adânci când vei povesti cu o prietenă care e încântătă că a fost cucerită romantic şi cerută cum nu se aştepta. Dacă faci pasul cel mai grav, şi anume să pui marea întrebare ,,Vrei să ne căsătorim?", ori îl vei pune pe fugă şi tu vei rămâne marcată pe viaţă din cauza umilinţei, ori va spune ,,da" şi tu te vei întreba mereu, chiar şi la bătrâneţe: ,,Cum ar fi fost dacă mă cerea el?".
               

Dacă tu faci primul pas, ce garanţii ai că nu va trebui să-i faci şi pe următorii iar relaţia ar fi oricum numai normală şi benefică nu. Ai trage tu mai mult căruţa iar el ar sta nepăsător în ea, metaforic vorbind.
Un ultim motiv ar fi că nu ţi se va părea amuzant când prietenii vă vor întreba cum v-aţi cunoscut şi el va trebui să mintă sau să recunoască: ,,Ea....."
      Bărbaţii adevăraţi vor să facă primul pas nu din orgoliu masculin ci pentru că aşa au fost creaţi şi e natural pentru ei, cum e pentru tine să porţi o rochie. Dacă iubeşti, aşteaptă-l să vină cu întrebarea. Tu eşti doar cu răspunsul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu