Iar El şi Ea se-ascund după perdele,
Prea obosiţi de ei înşişi să mai vorbească
Decât prin ţipete tăcute, grele.
La început au înotat în marea de iluzii
Dar ea-i purta spre ţărmul suferinţei,
Spre trecerea prin poarta dezvăluirilor
Unde trăiesc fatalele concluzii.
Ajunşi acolo după nopţi de contopire
Cu fiinţa ce-au numit-o fericirea,
Cei doi actori la teatrul vieţii plâng pe scena goală
Căci li s-a terminat prea repede iubirea.
Au ros cu dinţi înfometaţi de-afecţiune
Tot caşcavalul clipelor în doi...
Şi au rămas cu ambalajul frânt în mână,
La fel de dornici şi de goi.
S-a terminat ultimul act al piesei...
Un oarecare El şi Ea se-ascund după perdele
Căci n-au văzut dincolo de cele două trupuri
Îmbrăţişate în numele...iubirii.
În dragostea Eros îl vrei pe celălalt, în dragostea adevărată vrei binele suprem al celuilalt! Când te îndrăgosteşti tu eşti centrul iar el/ea ,,obiectul" care îţi satisface dorinţele; când iubeşti celălalt e totul. Nu mai puneţi în aceiaşi propoziţie îndrăgostirea cu iubirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu