marți, 23 august 2016

O cantare ”periculoasa”




     Cântăm la biserica cu o ușurătate care mă sperie, cântăm ca la spectacol versuri în care declarăm că nu mai vrem nimic decât pe Isus...Nu ne așteptăm să fim luați în serios. Am cântat ani de zile cuvinte care ar fi trebuit să îmi zguduie lumea și să mă facă conștientă că urmează testul. Le aplic ? Chiar îl doresc numai pe Isus ?

       A venit o dimineață de octombrie (2012) în care am spus din toata inima că nu mai vreau nimic decat pe Cristos, și apoi Dumnezeu m-a luat în serios. Mi-a dat testele . Chiar nu mai vreau nimic altceva? M-a ținut în teste câțiva ani și nu sunt sigură că s-au terminat , poate vom iesi din ele doar în veșnicie. 

    Când spui că Il vrei doar pe Isus și declari binecunoscutul cântec "Vreau pe Isus , vreau pe Isus , lumea-ntreagă de mi-ai da, vreau doar pe Isus", stii ce se va întâmpla? Dumnezeu îți va lua temporar sau pentru totdeauna ce iubesti cel mai mult , ce ai mai scump sau dorești cu toată ființa...
      Oh, și poate spui că nu am dreptate, că nu face așa ceva pentru că e bun. Tocmai pentru că e Bun, o face.

      Dacă nu te-ar iubi ,dacă nu ar fi Cel ce Este, te-ar lăsa să fi un ipocrit care spune de pe buze că Il vrea doar pe Isus, dar în viața de zi cu zi tot la idolul lui s-ar gândi și l-ar iubi mai mult. Unde te-ar duce asta? In iad....
Orice ia locul cel mai important din viața noastra e un idol. E un idol ceea ce ne ocupă cel mai mult timp, cele mai multe gânduri. Nu mi-e ușor să o spun.
 M-a costat multă suferință, prea multă. 

Nu m-am asteptat logic ca, după ce am spus că nu mai vreau nimic decât pe Cristos, Dumnezeu chiar să îmi ia "carjele " și pe cel pe care l-am dorit enorm, un om. Un simplu om care, orice ar fi făcut sau mi-ar fi dăruit, nu putea lua locul lui Isus. 

       Poate Dumnezeu îți va da inapoi ce ți-a luat ( dublu ), poate nu, dar îți va rămâne Isus și când trecem pragul veșniciei, asta contează. Idolul tau nu te va lua de mână la moarte. Idolul tău nu te va face biruitor în viață, doar te va consuma și obseda . 
Ca orice pasiune de altfel. 
    
Mai bine să nu cânți că Il vrei pe Isus dacă știi că nu e asa în realitate, si dacă te-ai răzvrăti când Dumnezeu vine cu mesajul : Dă-mi idolul, și Eu ți-L dau pe Isus !"

luni, 15 august 2016

Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge....sau cum e sa simti cu David


                                                         




             Vi s-a intamplat sa traiti literar versete din Scriptura? O binecuvantare...sa vezi ca realitatea corespunde unui anumit verset pe care il stii bine, dar il intelegi si capata un sens nou dupa ce il asociezi cu o experienta. Un om flamand de exemplu, degeaba citeste despre mancare pentru ca nu se va satura cu stomacul, poate doar cu ochii; tot asa si un crestin va intelege anumite versete dupa ce le va trai.

Am fost intr-o mica excursie ieri, intr-un loc unde visam si planuiam sa ajung de ceva timp. Pozele vazute pe internet care infatisau cetatea respectiva imi promiteau o aventura frumoasa si destul de lina. Nu ma gandeam ca implica mult efort fizic, cum ar fi cataratul pe stanci sau in padure.  Si nu m-am echipat corespunzator, desi imi luasem macar incaltaminte sport. 

Adevarul e ca cei care au promovat acel obiectiv turistic, s-au ocupat doar de afise si nu au amenajat putin zona, cat sa iti fie usor sa ajungi la ruinele cetatii si sa nu te expui pericolelor de cadere sau alunecare. Am cazut prada dezinformarii si ne-am dus fara sa stim prea multe despre drumul pana la cetate. Acum realizez ca data viitoare imi va fi mai usor sa ajung acolo, stiind dinainte totul, si voi mai lucra la conditia mea fizica; insa ieri ma rugam sa ajungem teferi acasa.

         Cetatea, ce a mai ramas din ea, are o poveste interesanta si o puteti gasi in judetul Bihor, insa nu ma opresc acum la detalii din istorie, ci as vrea sa scriu ce m-a invatat, cum am plecat de acolo imbogatita spiritual.

    Am inteles versetul ”De la capatul pamantului strig catre Tine cu inima mahnita si zic: "Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine!” Ps.61:2. Dar, stiti, nu doar o intelegere rationala. Cetatea vazuta ieri e undeva pe o stanca, foarte sus, nu stiu exact cati metri are, si drumul pana la ea urca prin padure, destul de abrut si alunecos. Trebuie sa te sprijini de ceva cand urci, aproape tot drumul prin padure, mai ales daca esti mai slab din fire. A fost o strategie buna de aparare sa fie amplasata acolo pe stanca. Privita de jos, de la drumul principal al padurii, pare extrem de greu sa ajunga acolo un om, ai crede ca e rezervata doar pasarilor. Dar am facut eforturi si ne-am catarat. Am urmat tabla indicatoare si pe alti doi turisti care au urcat cu putin inaintea noastra. 

    Partea trista, cea care m-a facut sa traiesc versetul, e ca am fost extenuata si nu am putut sa urc in cetate desi am ajuns foarte aproape. Tatal meu a urcat dar m-a avertizat sa nu merg, fiindca e periculos si el a alunecat o data. Desi eu sunt o fire care nu se da batuta pana nu isi atinge scopul, am cedat si am plecat dar voi merge din nou. Vreau sa intru in ea, sa fac poze acolo...Am fost atat de aproape de cetate, si totusi nu am intrat in ea. 

    Va suna cunoscut? Atat de aproape....de o relatie, de un loc de munca, de un vis, de un anturaj, aproape de mantuire....Aproape, dar totusi nu inauntru. Exista lucruri si locuri atat ceresti cat si pamantesti la care singur nu poti ajunge. Cum eu nu voi putea intra in cetatea de pe stanca fara ajutorul unui barbat care sa ma sprijine, tot asa nu poti ajunge pe Stanca care e Cristos si apoi in cetatea de sus, fara lucrarea Duhului Sfant in tine. 

Daca Dumnezeu nu te inviaza la o noua viata din starea de om mort in pacat, tu traiesti fizic, dar nu spiritual si nu vei putea ajunge in Cetatea de sus, nici cu toti preotii sau pastorii din lume langa tine, care sa te dezlege, sa te impartaseasca etc. Inaintea lui Dumnezeu Tatal nu poate sta nimeni, in cetatea cereasca, fara un Avocat. Acel Avocat care te duce pana acolo e Isus Cristos. 
    
Iar in viata de crestin, ai nevoie de El ca sa te ridice pe stanca din valea depresiei, fricii, problemelor, singuratatii. Oricate eforturi psihologice am desfasura noi ca sa ajungem la biruinta, folosindu-ne de carti crestine motivationale, consilieri, prieteni, diverse activitati ( nu ca ele ar fi rele in sine sau nu si-ar avea locul lor), toate sunt zadarnice, nu ne ridica pe Stanca. 

E nevoie de o mana puternica, de un Om si Dumnezeu in acelasi timp... care a mai fost acolo, care a fost si in locul nostru, in starea noastra, dar a biruit. Doar El intelege si e dispus sa vina in ajutorul celor slabi. 

        Am tanjit dupa acea cetate, vazandu-i doar zidurile antice. In viata am tanjit la multe lucruri si inca mai visez. Sunt o visatoare. Dar sunt si cu picioarele pe Stanca, in Cristos. Am inteles ca niciodata prin eforturi proprii nu voi intra in binecuvantarile promise de Dumnezeu in Scriptura si in cele ce mi le-a fagaduit personal. In cetatea de sus se intra numai prin har, nu si prin fapte sau efort omenesc. In experimentarea promisiunilor lui Dumnezeu se intra prin har, de mana cu Isus. Sunt prea inalte sa le poti ajunge singur.
    Asta ar trebui sa ne linisteasca. Pentru ca nu e vorba despre noi, ci despre El, Stanca. ”Du-ma, Doamne, in fiecare zi, pe stanca unde trebuie sa ajung, si la care nu pot ajunge caci este prea inalta pentru mine, un suflet de om.”