Motive de recunoştinţă

                           

Aş vrea câteodată să-mi pot scrie gândurile pe cer sau pe nişte baloane colorate şi să i le trimit lui Dumnezeu. În special gândurile de mulţumire. Îmi dau seama tot mai mult, în ciuda dramei personale prin care am trecut anul acesta, că sunt ridicol de binecuvântată şi că Dumnezeu nu e dator să îmi ofere nimic dar îmi dă totul pentru că asta face Dragostea cât e ziua de lungă. Dăruieşte!

    Dumnezeu nu e dator să ne dea respiraţia, sănătatea, fericirea, lucrurile materiale, persoanele pe care le iubim şi dacă ar fi ca noi şi-ar uita să facă ce trebuie, nu te-ai mai trezi dimineaţa şi nu am mai avea lună şi soare. Îmi plac mult răsăturile de soare, în special cele văzute din tren, fiindcă îmi amintesc de un atribut al lui Dumnezeu: credincioşia. El nu poate uita să fie Dumnezeu şi să facă lucrurile după cum Îi este natura.

           Trăim în mod mecanic ca şi cum ni s-ar cuveni fiecare respiraţie. Dar noi Îi suntem datori Lui, nu invers. Totuşi a ales să şteargă toate datoriile noastre la crucea de la Calvar. Iar nota de plată ( separarea de Dumnezeu o veşnicie) nu o mai plătesc decât cei ce resping oferta salvării prin har, nu prin fapte.

    Azi aleg recunoştinţa. După cum spunea psalmistul David şi parafrazez: chiar dacă aş suferi zilnic, aş plânge şi parcă toate valurile ar veni peste mine, chiar dacă nu înţeleg...mă încred în Tine şi mulţumesc!