Dar Eu te văd pe tine

                           

Am citit într-o carte despre o întâmplare care a produs un click în mintea mea. Acel click care duce la cunoaştere, înţelegere şi liniştea răspunsurilor sigure. 

Un copil a fost prins într-un incendiu iar când familia acestuia tocmai alerga pe scări spre ieşire din casa cu etaj care era în flăcări, băieţelul speriat s-a întors din drum, a plecat de lângă cei dragi şi a luat-o în direcţia opusă. A început să urce scările spre ,,iadul" roşu şi nemilos.
      Partea cea mai interesantă vine acum. Tatăl începe să strige la el din afara casei: ,,Sari, fiule, sari!Te prind eu. " Băieţelul răspunde: ,,Tată, dar nu te văd."
,,Ştiu" îi răspunde tata, ,,dar eu te văd pe tine."

      Nu-L vedem pe Tata din cer în nopţile sufletului şi sentimentele ne spun că El ne-a pus ,,în aşteptare" şi se ocupă de alţii. Poate că nu e un Tată atât de bun pe cât se pretinde. Poate că taţii noştrii pământeşti ne-ar fi scutit de acea noapte, de chinul flăcărilor interioare, dacă le-ar fi stat lor în putere, dar Dumnezeu nu a făcut-o. Poate că ar trebui să le spunem gândurilor să tacă.

      Un gând născut din suferinţă e orb şi mincinos de cele mai multe ori. Nu vedem în întuneric ce face Dumnezeu şi la ce lucrează dar El ne vede. Unul din numele lui Dumnezeu din ebraică înseamnă ,,Dumnezeul care vede".
Nu te văd în noaptea mea dar mi-e îndeajuns că Tu nu îţi poţi lua privirea de la mine!
Dragostea şopteşte: Tu încă nu mă vezi, dar eu te văd pe tine...

,,Răul când va trece, nu va mai domni. Domnul Cel puternic îl va birui!"