Am ascultat recent o parte din povestea unei tinere, medic. S-a pocăit înainte să își dea prima oară Rezidențiatul. A crezut că dacă ,,bifezi" anumite lucruri, îți faci partea, Dumnezeu îți dă, îți face automat. De parca El ar întocmi ,,contracte” cu noi. El e suveran și face ce vrea cu copiii Lui. Fiecăruia i-a scris o poveste unică.
Și Dumnezeu i-a inchis orice ușă, a trecut-o prin pustiu; a căzut la Rezi, nu și-a găsit de lucru. O vreme, nici soțul ei nu lucra. A învățat dependența de El. Apoi, a luat examenul. După cum spun toți oamenii lui Dumnezeu maturi: niciun creștin autentic nu e scutit de pustiu, de teste, de încercări. Doar că nu le avem la fel, și toți deodată. Pot fi similare, dar fiecare are un parcurs unic. Știu cum e să fii în ambele ipostaze: să ai viața de ,,succes” după standarde umane, și să fii în pustiu, (să ți se ia lucruri pentru care ești văzut bine de oameni, dar de fapt nu ele sunt identitatea ta).
Știu cum e să fii ,,rățușca cea....ochelaristă, timidă”, în școală și în anumite locuri. Știu cum e să ai parte de bullying, de abuzuri diverse, și nimeni (nici măcar tu) să nu știe că ai vocația de jurnalist, de TV. Eram apreciată de profesori și unii credeau că voi face Facultatea de Litere. Dar Dumnezeu.... După ce ești suficient de pregătită și frântă, Dumnezeu să te ducă în vocația ta, să te înalțe (cum scrie în Psalmi), să te pună în locuri și cu oameni unde nu ajung mulți, să fii recunoscută pe stradă, să spună despre tine jurnaliști profesioniști că ești un jurnalist bun, iar cel mai exigent șef să declare că ai putea lucra în orice televiziune.
Și să ți se pară o joacă televiziunea și jurnalismul, deși sunt grele. Deși e ca în armată în anumite privințe. Mereu contratimp. Doar pentru că e vocația ta. Și atunci nu prea simți că muncești. Și cel mai mare har: să depinzi de El și să te păzească de mândrie.
Dar Cel care dă, are dreptul să ȘI IA! Când vrea. Pentru cât timp vrea. De când m-a mântuit, în anumite privințe, parcă toate veneau pe tavă. Anii de la Oradea. Apoi Clujul. Facultatea și masterul, experiențe atât de frumoase! Apoi primul job, am avut și colaborarea pro bono (o slujire de fapt) destul de lungă cu un site creștin cunoscut, perioada destul de scurtă de lucru remote la un ziar (care m-a pregătit pentru ce urma: ziarul din Cluj și cariera în TV).
Atâtea daruri și experiențe mi-a dat Dumnezeu, atâtea lecții! Privind în urmă, toate se leagă ca niște piese de puzzle. In unele privințe, am avut cea mai frumoasă viață. Și pentru faptul că am avut onoarea să fiu nepoata unui erou al credinței (bunicul din partea mamei), să Îl văd pe Cristos în casa noastră; dar și din partea lui tata au existat eroi ai credinței, strămoși pe care nu i-am cunoscut; precum acea mătușă care s-a rugat în pădure când au atacat-o bărbați cu gând să o violeze și Dumnezeu a trimis fulgere care i-a izbit de copaci, iar ei au strigat să înceteze rugăciunea că nu îi fac nimic.
Nu aș face schimb cu nimeni! Deși uneori a venit ispita asta. Simt că am trăit unele lucruri cât nu au experimentat alții într-o viață. Atât în Cluj, cât și acasă, în perioada de pustiu. Pentru că am vrut sau am meritat? NU. Datorită Lui, care a scris povestea vieții mele și a pregătit faptele dinainte ca să umblăm în ele.
Dar Dumnezeu....Același care te binecuvântează, te și
testează! Diverse teste. Dacă în primii ani după mântuire sunt teste mai
ușoare, nivelul crește. Soldații nu sunt ținuți în bucătărie, ci trimiși în
luptă. Când crezi că ai
experimentat războaie și
lupte grele, urmează după cel mai greu război: un pustiu. Care diferă pentru
fiecare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu