sâmbătă, 15 februarie 2014

Capcanele flirtului


                                                 
                                                             

                      

            În bisericile noastre evanghelice flirtul e o artă. Noi nu suntem atât de direcţi ca necredincioşii, o, nu, nu şi-ar permite un frate care obişnuieşte să mai dea un îndemn sau să predice să se joace cu sentimentele unei fete pe faţă, dar mulţi se poartă în parcarea bisericii sau la întâlniri de tineret ca nişte demoni experţi în psihologia feminină. Oare se întreabă tânărul creştin care cere insistent adresa de mail sau de facebook a unei surori, iar apoi nu o mai caută dacă şi Cristos ar face acelaşi lucru? 

     Cristos şi-ar întoarce capul în timpul programului de dimineaţă de la biserică spre partea femeilor, cu scopul de a atrage privirea unei fete şi a o distrage de la predică? Dar fetele naive care îşi dau repede adresele de contact oricărui tânăr în costum şi cu o Biblie în mână, se întreabă vreodată cum ar arăta viitorul lor alături de acel frate care nu le respectă la prima întâlnire ci le pune întrebări prea intime despre trecut sau despre viaţa lor personală?

         Acestea nu sunt lucruri despre care se vorbeşte uşor. Din nefericire, s-au inventat o mulţime de scuze pentru bărbaţii şi femeile din biserică care flirtează, în special dacă sunt întorşi de curând. Ne e frică că vor părăsi adunarea dacă îi mustrăm pentru comportamentul lumesc.

Au fost cazuri în care o tânără inocentă a fost abordată de un ,,frate” care a vorbit cu ea aşa cum ar trebui să vorbească numai un logodnic, ca apoi să o lase cu ochii în soarele ce nu-i mai putea încălzi inima frântă. Iar dacă fata a îndrăznit să vorbească cu un frate mai vârstnic despre cele întâmplate, a primit un avertisment: ,,să nu vorbeşti de rău robul Domnului, el slujeşte în biserică, nu ar face niciodată aşa ceva. tu nu ai dovezi.” Lacrimile şi sinceritatea din vocea fetei nu erau dovezi în sine pentru fratele respectiv.

      Într-o zi Dumnezeu va aduna toate lacrimile inimilor frânte în jocul flirtului, împreună cu acele ocazii când persoana care a flirtat nu şi-a cerut scuze şi, va aplica principiul ,,Cum ai făcut aşa ţi se va face.” Tânărul care discută cu o fată la telefon sau online ar trebui să se gândească ce ar simţi el în locul tatălui fetei. 
Mai are curaj să susţină privirea acelei fete dacă îi vorbeşte uşuratic, ca şi cum ar dezbate un articol de ziar, despre subiecte atât de profunde precum relaţia de prietenie sau căsătoria?! Dacă ea e rezervată şi totuşi el caută să o cunoască mai bine, îi pune întrebări personale şi ghidează toate discuţiile spre ceva serios dar apoi se retrage brusc din ,,joc” fără să-i dea o explicaţie; acel tânăr nu merită nici măcar sa îi deschidă portiera maşinii. Poate fi un jucător expert în flirt, dar nu un soţ respectabil.

        Din perspectiva unei femei aş vrea să le spun fraţilor mei în Cristos: nu vă jucaţi cu sentimentele noastre, pentru că avem un Tată care îşi apără fiicele şi poate nu va folosi o bâtă de baseball precum un tată pământesc, dar are El metodele Lui.

,,Dragostea nu face rău aproapelui, dragostea deci este împlinirea legii” Romani 13:10.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu