sâmbătă, 6 mai 2017

Cand iti ingropi un vis si Dumnezeu il invie 9 ani mai tarziu sau cum e sa ai cel mai bun Tata





În anul 2008 terminam liceul si imi alesesem Psihologia ca prima optiune pentru facultate, desi am mai cochetat si cu Literele, Dreptul, Farmacia si Jurnalismul. In 2008 eram o copila care stia ce vrea, dar nu pe termen lung. Vroiam sa ma vindec de niste rani prin facultatea de Psiho - ulterior am constientizat- si sa ajut oamenii.

M-am indragostit de Psihologie intr-o zi ploioasa cand ma aflam in cabinetul unui psiholog care mi-a facut terapie cognitiv-comportamentala. Nu stiam pe atunci ce e aia, dar mi-a placut enorm ce mi-a spus psihologul, cum sa imi schimb gandurile, ca sa ma adaptez realitatii - care uneori nu se poate schimba. 

Totul incepe din minte, de aceea si Biblia pune accent pe innoirea mintii. Biblia si Psihologia au cateva lucruri in comun. 

In fine, am vrut sa fiu psiholog si ca orice boboc credeam la terminarea liceului ca va fi usor sa imi deschid un cabinet de psiholog. E drept ca nu m-am informat foarte mult despre cariera de psiholog, desi am discutat cu o studenta la Psiho, asa ca nu imi tulbura niciun gand legat de bani visul meu roz. Parintii mi-au respectat alegerea si s-au rugat sa intelegem voia Domnului. 

In paranteza fie spus, daca Domnul ne-ar fi deschis ochii sa vedem atunci in viitor faptul ca voi face o facultate, apoi voi lucra in cu totul alt domeniu, ca mi se va implini de fapt cel mai important vis dupa ce voi renunta la primul vis, probabil nu as fi crezut. Uneori ma simt stranepoata lui Toma.

Parca ma vad si acum cu mama in doua orase diferite, unul mai neinsemnat din punct de vedere academic și altul- oras universitar - trecand prin toate etapele inscrierii la facultate. Nu mi-a placut deloc in Oradea, atmosfera de la facultatea de acolo mi s-a parut a fi una de inchisoare, parca ma ingradea, ma sufoca....si asta la prima vizita. Oricum, am ales Oradea doar ca sa am o rezerva in caz ca nu intru la facultatea din orasul universitar. Cand ne-am dus in orasul in care visam sa ajung, m-am simtit acasa pe holurile facultatii de Psiho si am vazut mana Domnului la fiecare pas, mi-a confirmat ca e locul meu. 

Am intrat ca prin urechile acului, printr-o minune. Era sa imi pierd locul - foarte multi, sute au fost admisi in 2008- deoarece nu am stiut ca trebuie sa platesc prima rata ca sa mi se confirme locul si am aflat abia in ultima zi cand mai acceptau confirmari. Am dat o fuga pana in orasul respectiv cu mama, numai noi stim ce emotii ne scaldau. Am platit si am primit oficial statutul de studenta la Psiho.

Acum urmeaza partea cea mai interesanta cu visul ingropat si uitat, peste care m-am gandit ca Dumnezeu va pune flori metaforic, adica ma va consola si cam atat. Nu mi-am imaginat ce avea sa urmeze.

La putin timp dupa inceperea facultatii am mers impreuna cu o prietena sa imi retrag dosarul de la facultatea de Jurnalism, din acelasi oras universitar. De fapt, am dat la 3 facultati. Doua de Psiho si la Jurnalism. Nu am luat in serios Jurnalismul, adica ma gandeam ca nu prea am nu stiu ce sanse, se vorbeau multe despre presa, a fost, nici nu stiu cum sa explic acum, o tentativa de a face ceva imposibil: sa incerc o cariera care mi-ar fi permis sa traiesc din scris. 
Am atins doar apa cu degetul, am bagat dosarul, am intrat tot la taxa si l-am retras pentru dragostea mea: Psihologia. Dar scrisul mi-a fost ca respiratia inca din primele clase la scoala. Si cand ceva e atat de firesc, chiar daca e si darul cu care te-a inzestrat Dumnezeu, uneori te obisnuiesti sau te resemnezi cu faptul ca putini traiesc din scris in tara asta, ca poate nu e pentru un crestin presa si sincer, nu prea m-a incurajat nimeni spre jurnalism. Ma vadeau cei mai multi la Litere , stiau ca pasiunea mea e lectura, scrisul, limba romana si ”logic”, trebuia sa ma fac om de litere. Dar eu in subconstient aveam plantat visul sa traiesc din scris. 

Nu am stat sa analizez domeniul jurnalismului si cred ca ma vedeam nepotrivita, slaba, nu suficient de buna si dotata pentru a fi un jurnalist. Poate fata care eram atunci credea ca doar fetele foarte frumoase si cu anumite atuuri ajung jurnaliste, și mai ales fetele indraznete si neinfricate - trasaturi care nu ma defineau la 19 ani. As fi dat bir cu fugitii numai la ideea de a lua un interviu cuiva sau de a tine un microfon de tv in mana. Vroiam sa scriu toata viata , dar nu tineam mortis sa fiu jurnalist. A fost un vis trecator, fermecator si scurt. Ceva peste care pui rapid stampila : imposibil. Mi-am retras dosarul , il mai am pe undeva, si am inchis subiectul jurnalismului pentru multa vreme. Eram fericita cu Psihologia. 

Mi-am cunoscut cea mai buna prietena in facultatea de Psiho, a fost un dar de la Domnul, sora pe care nu am avut-o niciodata. Daca ar fi sa aleg inca o data, da, nu as schimba nimic, as face tot Psihologia. Si spun asta acum , 9 ani mai tarziu, in calitate de ....jurnalist. Ce misterioase si minunate sunt caile Domnului!

Nu o sa va povestesc toata experienta cu Psihologia, ar lua prea mult, dar mentionez ca Domnul m-a lasat sa ating in cariera de psiholog doar prima treapta, pur si simplu nu am putut sa fac un master in domeniu - lucru obligatoriu pentru a fi psiholog, nu doar licentiat in Psiho. Am avut o incercare, nu am intrat, m-am gandit mult cum sa fac sa imi finalizez studiile, pur si simplu mereu intervenea ceva. Am facut pana la urma un master in Justitie. Probatiune si Mediere, mai exact. Mi-a placut. Mult. Am incercat in 2013 sa devin consiler de probatiune. Nu am reusit. Dumnezeu mi-a inchis usa. Am crezut atunci ca e o tragedie. A fost har. Puteam si as putea oricand sa profesez in Psihologie sau Justitie, imi pot continua pregatirea, ma adaptez usor, nu as avea probleme. Iubesc sa lucrez cu oamenii. Dar Dumnezeu vroia sa imi arate maretul Lui talent de a reinvia vise. Si m-a lasat sa incerc putin din Psiho, putin din Justitie, pana la un punct cand a pus o bariera.

E amuzant. Amuzant cum mi s-au implinit niste dorinte. Nu am facut Dreptul, dar am facut un master in care am invatat notiuni de drept. Am absolvit Psihologia si m-a ajutat enorm in multe privinte. Dar primul meu job, dupa master, a fost la biroul unei florarii, in vanzari. Faceam mai multe lucruri, am scris pentru o vreme si articole de marketing pe blogul firmei, dar in principal aveam atributii pe call center. Acolo a fost scoala mea cu oamenii. Am invatat sa lucrez cu aproape fiecare tipologie si personalitate. Am invatat numele florilor si a unor plante. Daca ar fi sa aleg inca o data, nu as ezita nici un minut si ar fi tot primul meu job. Dumnezeu nu greseste si abia cand te uiti in urma, peste ani, descoperi ca fiecare detaliu e tesut intr-un plan. 

In timp ce lucram acolo, am auzit si eu intamplator de actualul meu sef. De prin 2013 cred, cand am terminat masterul, citeam ziarul coordonat de seful meu. Logic, ca nu ma gandeam, nu visam si nu speram sa lucrez la acest ziar. Poate uneori ma intrebam cum ar fi....Uneori poate ii invidiam pe ziaristi. Ce stiu sigur e ca ma atragea ca un magnet ziarul respectiv, nu era obsesie, dar il citeam destul de frecvent. Dealtfel, era singurul ziar local pe care il citeam. 

Deci, lucram in vanzari, o absolventa de Psiho trezita la realitatea ca pentru a fi psiholog ai nevoie de multi bani, dar tot nu as fi renuntat la cariera in Psiho, esuasem la examenul de stat in Probatiune ( nu pentru ca am fost nepregatita, ci pentru ca asa a decis Dumnezeu) si citeam ziarul la care urma sa scriu peste cativa ani. Cine crede ca Dumnezeu nu are simtul umorului, inseamna ca nu L-a cunoscut.

In continuarea istorisirii, dupa ce am lucrat un an si o luna in vanzari, Dumnezeu a hotarat ca am stat destul si e timpul pentru urmatorul nivel. E drept ca plecarea nu a fost dulce, dar ceva bun iese si de aici. Un fost coleg imi spunea ca o sa plec de la ei la pensie. Ce gluma! Da, as fi putut avansa si sa lucrez bine mersi in vanzari, dar nu era visul meu...ingropat. Si Dumnezeu avea treaba cu visul ingropat.

A urmat o etapa pe care o inteleg abia acum, privind in urma. Am stat acasa peste un an, nici macar nu aveam somaj, si nu reuseam sa ma angajez chiar daca ma zbateam pentru asta, faceam tot ce trebuie: depus cv, interviuri etc. Ce rugaciuni se faceau. Ce imi plangeau unii de mila, iar altii ma vorbeau pe la spate. Unii indrazneau sa imi spuna in fata lucruri josnice: ca as fi pretentioasa, ca aleg, ca stau pe banii parintilor etc. 

S-a intamplat ca dupa doar 5 luni de la demise sa vad un anunt pe internet de la un oarecare ziar - nu cel pe care il citeam- care cauta editori. Am scris un mesaj ziarului, asa spontan, doar cand era vorba de scris, as fi aplicat oriunde, chiar daca nu aveam multa experienta. M-au acceptat. Am inceput sa lucrez de acasa ca editor colaborator, pe bani putini, pentru un ziar national care era anonim, destul de recent lansat si cauta oameni. Nici macar nu mi-am vazut ”sefii” la fata. Am vorbit o data la telefon cu un tip si apoi doar prin mailuri cu cei care ma plateau. Unii ar zice ca am riscat. Da, am riscat oarecum. Dar a fost un plan si eu doar am intrat in el. Am avut pace cand am aplicat la ei, iar cand am pus pe site primul articol semnat de mine, am plutit toata seara respectiva.

Am colaborat cu ei un an si cateva zile - inca lucrez si acolo dar mai rar - pana sa primesc jobul nevisat si neasteptat. Eu imi cautam intre timp un ”job adevarat”, si sincer, nu credeam ca ar putea fi tot un ziar. Nici prin cap nu imi trecea, desi lucram de acasa pentru un ziar. Cine m-ar fi angajat pe mine la un ziar, o absolventa de Psiho? Ca aveam darul de a scrie si putina experienta in presa....nu le puneam in balanta. Am cautat cand aplicam la joburi si ceva in domeniul jurnalismului, mai mult din joaca, am trimis la un ziar din Capitala, am fost sunata si poate m-ar fi angajat daca as fi fost dispusa sa ma mut.

Eu stiam, credeam ca Domnul imi va da ceva tot in orasul meu de suflet. In luna ianuarie a acestui an, am primit un verset, chiar in prima zi din an: Iata, voi face ceva nou si-i gata sa se intample, SA NU-L CUNOASTETI VOI OARE? Voi face un drum prin pustiu si rauri in locuri secetoase.” Dupa cateva zile a inceput miracolul. Am aplicat iar ”intamplator” la un ziar care cauta redactori. Totul s-a derulat rapid, totul a fost o minune. Si am ajuns redactor la un saptamanal local. 

Am ajuns sa traiesc din scris. Am fost angajata de doi oameni care nu pretuiesc diploma de Jurnalist, ci talentul si dispozitia de a invata, am fost angajata de Dumnezeu de fapt. Surpriza uriasa a fost sa aflu , chiar inainte de a incepe proba de lucru, al cui e ziarul. Si am aflat ca aceasta persoana avea un post de tv si 2 ziare. Iar unul dintre ziare este cel pe care il citeam, de care eram mereu atrasa. Lucrez la cele 2 ziare, am ajuns sa tin in mana si microfon de tv, si totul, dar totul pare un vis. Uneori imi vine sa ma ciupesc, sa vad daca nu cumva e un somn lung din care ma voi trezi la realitatea ca sunt somera. Dar e real, legitimatia mea de presa e reala....si spun toate astea ca sa arat spre Dumnezeu, nu spre mine. Nu ma laud, nu merit ce mi se intampla si depind de El. 

Nu as fi crezut ca va lua visul meu ingropat si il va transforma in cariera vietii mele, ca oamenii vor spune dupa ce ma citesc ca eu scriu de parca asta am facut mereu, desi nu sunt cu diploma de jurnalist....da, nu as fi crezut ca niste cuvinte ce le-am scris in Biblia mea vor prinde viata peste ani: CAND ITI INGROPI VISELE SPULBERATE, DUMNEZEU POATE UMPLE LOCUL CU FLORI!