Eroi sau lași?

 

                                                     

                                            sursa foto: pixabay.com

Moartea lui Charlie Kirk a zguduit ca un cutremur. A lăsat amprente și a ridicat zeci de întrebări. Fiii satanei, cei vânduți unor ideologii woke, jubilează. Nici nu stiu, săracii, că dansează pe propriul lor mormânt. 

Pentru că sunt morți spiritual și umblă printre morți ca ei. Iar dacă nu se pocăiesc, îi așteaptă iadul veșnic. Nu sunt amenințări sau povești, e ceea ce spune Scriptura. Totuși, si printre necredincioși sunt mulți care deplâng o asemenea tragedie. Au empatie pentru familie. Afirmă că nu sunt de acord cu crima în nicio circumstanță.

Charlie Kirk e martir pentru unii, pentru alții doar victima unui asasinat politic, la comanda unei forțe oculte. Ziua Judecății va arăta totul în amănunt. Dar nu putem tăgădui că a plecat ca un erou. Un bărbat curajos, cum puțini sunt, care a afirmat public cuvintele Scripturii, valorile creștine. 

Nu putem fi de acord cu tot ce a spus sau a făcut el. Nu putem pune un muritor pe un soclu și să îl idealizăm. Nici măcar nu e un exemplu de urmat în anumite privințe; vezi ce credea despre arme. Însă, admir cel mai mult la el îndrăzneala. Curajul de a fi bărbat adevarat. Nu cum îți dictează societatea. 

De a fi soț și tată bun. De a vorbi deschis într-un loc atât de controversat și periculos cum e SUA. De a apăra pricina celor nenăscuți. 

Umbrele lui le las în mâna lui Dumnezeu. Singurul care cunoaște totul deplin. E important dacă a avut veșnicia asigurată, dacă până la capăt a umblat necompromis cu Cristos. În ultimele minute de viață a citat din Corinteni. 

Cum mor cei mai mulți bărbați? Ca eroi sau lași? Charlie a murit apărând creștinismul, citând din Biblie. Alții mor cu sticla de băutură în mână sau cu drogurile în sânge. Cu mâna pe mouse după ce au vizionat pornografie. Sau în urma unei bătăi într-un bar. Ori dupa ce s-au culcat cu amanta. 

Știu despre un preot că a murit în mașină, în timp ce era cu o prostituată. Era om bătrân. Care a trecut degeaba prin viață. 

Unii trăiesc și fac lucruri în 30 de ani cât alții nu fac in 70 sau 100. 

Un bărbat adevărat e un erou. Nu toți trebuie să facă acte ,,mari” de eroism, cunoscute pe internet. Dar când un bărbat decide să nu se compromită la locul de muncă, să își păstreze ochii si inima doar pentru soția lui, să nu înșele pe nimeni, să își plece genunchii în rugăciune, să studieze Scriptura, și multe altele, este un erou. Al credinței. 

E valabil si pentru femei. A face ce îți cere Dumnezeu, ce trebuie, este eroism. Nu lașitate. Chiar daca pierzi un job, relatii, oportunități. 

Chiar daca unii vor crede că ți-ai închis viața sau că ești ratată. Cum spunea cineva: ,,A astepta timpul lui Dumnezeu e dovadă de putere, nu de slăbiciune.” Putere pe care o primești de la El.

A trăi în voia și planul lui Dumnezeu este eroism. Mulți eroi, nevăzuți și nebăgați în seamă de oameni sau reflectoare, are Cristos în toată lumea.

E important și cum trăim, și cum murim! 

,,Cristos în lumină-i așteaptă, pe cei ce-au trăit în lumină.” Amalia Preda

                                               

Necăsătorit(ă) și fericit(ă)?

         

                                                                        

sursa foto: pixabay.com

             Dacă ești trecută de o anumită vârstă și nu te-ai căsătorit încă, să știi că:

Nu ești defectă, ratată și fără șanse.

Fericirea nu depinde de oameni sau circumstanțe.

Dumnezeu are un plan, chiar dacă nu înțelegi încă.

Există undeva un partener pregătit de El, nu e vorba de ,,noroc”, întâmplări sau coincidențe.

Te vei căsători la momentul potrivit; nici mai devreme, nici mai târziu.

Poate ți-ai dorit să te căsătorești tânără și e normal, dar, nu deținem controlul asupra vieții, și viitorul soț trebuie să te găsească (nu tu pe el). 

Și dacă suntem copiii lui Dumnezeu, toate piesele de ,,puzzle” lucrează spre binele nostru. El nu greșește. El ne înțelege, dar noi nu vedem ce vede El, nu știm ce știe El.

Ascultă și gândurile, perspectiva mea audio. E prima dată când fac asta. Sper să fii înțelegătoare.

Cine îi va șterge lacrimile?

 

                                                   

sursa foto:pixabay.com

Alegerile prezidențiale au scos la iveală multe. Precum o apă tulburată care își revarsă din adâncuri ,,comorile”. Puteai, ,,pescui”: adevărata față a unora, mânie dezlănțuită, jigniri și injurii, atitudine de tipul ,,mă lepăd de tine pentru că nu zici ca mine”, minciuni, dezinformare cu găleata, șantaj emoțional; dar, din fericire, și limbaj respectuos, argumente raționale și echidistante, dorința de a păstra relatii. 

Apoi vine bomba cu declarațiile de avere ale membrilor CCR. Și, la scurt timp, o știre șochează țara. Tânără mamă, însărcinată, cu fetița de trei ani în brate, este împușcată pe stradă. De un bărbat care a abuzat-o timp de doi ani. Pentru unii rămâne o știre senzațională și atât. Poate îi apucă plânsul pe moment sau li se strânge inima gândindu-se că putea fi o persoana dragă lor în locul Teodorei. 

Cele care au trecut printr-un abuz nu pot fi indiferente la o astfel de știre. Nu pentru că vor să se alinte, să cerșească atenție sau milă; ci pentru că ar dori ca nimeni să nu mai umble în ,,papucii” lor. Și atunci simt nevoia să vorbească, să ajute cumva.

Dar tu ce simți? Dacă ești lider de opinie, mai ales creștin practicant (poate chiar pastor), alegi să dai scroll și să mergi mai departe? Știi câte fete pot fi următoarele pe lista unui abuzator? Vă rog să îmi spuneți, dacă știți, câte biserici sau școli din mediul neoprotestant se implică activ în lupta împotriva violenței domestice, a abuzurilor asupra femeilor. Măcar cât s-au implicat unii în politică. Cei care s-au aprins la amvon pentru politică, pentru o anumită tabără. Dar când femeile suferă, nu e un subiect. Nu merită discutat. 

Știu că nu e comod ce scriu, că unii vor judeca sau interpreta greșit. Vreau doar să trag un semnal de alarmă. Să pun pe gânduri. Să ,,zgâltâi” metaforic oameni prea ocupați cu nimicuri sau cu politica. Poate ne va păsa mai mult. Poate vom vorbi mai mult în mediile noastre despre cum am putea ajuta potențialele victime. 

Câți dintre noi știu să recunoască semnele unui abuz, de orice fel? Eu știu. Și pentru asta nu trebuie să fii licențiat în Psihologie, ca mine. Sau să fii cu un bărbat care deține o armă și ești ca un iepure hăituit. Am fost și acolo, în adolescență. 

A încercat să mă distrugă, să îmi linșeze demnitatea, a vrut să mă separe de oamenii dragi, să fure ce are o fată mai de preț. Nu mi-a spus direct că mă ucide (amenința că se sinucide el dacă îl părăsesc), dar cu un om care te abuzează psihic și îți mușcă mâna într-un moment de furie, nu ești în siguranță. Mai ales dacă deține o armă, pe care ți-o și arată.

Doar Dumnezeu m-a salvat. Dar a fost nevoie să lucreze, la un moment dat, prin cineva care mi-a amenințat agresorul cu poliția. 

De ce am fost o victimă? De ce ajunge o fată o victimă? Sunt nenumărate motive, povești care nu pot fi spuse oricui; ai partea ta de vină când faci anumite alegeri greșite, când nu fugi, nu ceri ajutor etc. Dar toate astea nu îl scuză pe abuzator. Nu există niciun motiv pentru a face rău. 

Nimeni nu vrea să ajungă o victimă. Nimeni. E un lanț întreg de factori. Iar păcatele victimei nu ar trebui să fie o scuză. Păcatele unei femei nu îți dau dreptul să o pedepsești, să o abuzezi sau să o ucizi. Doar Dumnezeu are drept asupra vieții.

Deci, nu îți trebuie decât o inimă curată și deschisă ca să vezi dacă cineva din jurul tău e o victimă. Să îi auzi țipătul, chiar dacă nu folosește cuvinte. 

Să anunți autoritățile, când este cazul. Să te rogi. Să ajuți în mod practic. Chiar să găzduiești temporar o victimă, dacă trebuie. Să împrumuți sau să dăruiești bani. 

Însă trăim vremurile din urmă. Suntem pe fugă. Dragostea (firească, naturală), se stinge tot mai mult, ca un muc de lumânare. Fugim de realitățile prea grele. 

Viata e frumoasă în anturajul nostru exclusivist de prieteni, ori pe Facebook unde victima si abuzatorul pozează în cuplul perfect și scriu ,,Love my life”, ,,Love u to the moon and back”. 

Viața e roz în bula unora, unde contează banii, recunoașterea socială, renumele, diplomele bifate, pozele de familie, vacanțele perfecte. Sunt normale și de dorit, până la un punct. Până nu te dețin și te robesc. Până nu te îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. 

Când trăiești doar pentru tine, când ești rece, și gol, și nu oferi; nu mai auzi și simți durerea unui om, ești în starea cea mai de jos. Când pentru tine o victimă ca Teodora e: ,,doar o stire”, ,,așa sfârșesc toate de teapa ei, ce să faci?!”; e atât de trist la tine în suflet. 

Este revoltător că suntem țara în care victima e vinovată pentru crimă, în opinia unora. Țara în care prea puține femei nu au fost abuzate, într-un fel sau altul. Știi cum e să îți spună un bărbat: Nimeni nu o să te mai iubească, o să îți stric nunta? Dacă nu știi, nu judeca. Știi cum e să te bată un bărbat până leșini? Dacă nu știi, nu judeca.

Știi cum e să răspândească un bărbat minciuni despre tine? Dacă nu știi, nu judeca. Știi cum e sa te strângă un bărbat de gât? Dacă nu stii, nu judeca. Stii cum e să ți se interpreteze greșit intențiile și să îți facă un bărbat avansuri, ca apoi să te acuze că tu ai vrut să-l seduci? Dacă nu știi, nu judeca. 

Știi cum e să ți se spună că ești proastă, că nu vei ajunge nicăieri, că nu ai succes ca altele? Dacă nu știi, nu judeca. 

Știi cum e să acoperi cu machiaj urmele ,,iubirii”? Dacă nu știi, nu judeca. Am descris realitatea multor femei. 

Eu nu trăiesc într-o bulă, fără să îmi pese, chiar dacă am fost ferită de multe rele. Dacă tu nu ai avut parte de niciun fel de abuz, recunoaște că nu e meritul tău, că nu te face special(ă) sau superior(oară). Admite că TOȚI avem lucruri dureroase în ,,dulapuri” și un trecut pe care numai Dumnezeu îl poate ierta. 

Doar fariseii se bat cu cărămida autoîndreptățirii în piept și evită oamenii care ,,nu sunt ca ei.” ,,Doamne, eu nu am fost bețiv ca ăla, sau nu mi-a trebuit iubit/ă la 16 ani....”

Dar ce alte păcate ai făcut? Toate păcatele sunt la fel în fața Judecătorului Suprem. Doar că unele au consecințe diferite, mai dureroase. 

Când păcătoșii, și mai ales cei iertați (din biserici) aruncă cu pietre în alți păcătoși, în loc să întindă o mână, denotă că nu au inima lui Dumnezeu, perspectiva și iubirea Lui. 

Știți și câte prejudecăți se ,,plimbă” chiar și prin biserici? Și ele pot fi o formă de abuz. Calomnia și bârfa în ce categorie se încadrează?

 ,,Sigur aia a făcut ceva, s-a angajat pe pile, s-a compromis, nu s-a măritat pentru că......,nu are copii fiindcă o pedepsește Dumnezeu” etc. De multe ori, femeile sunt ținta. 

De atâtea ori, chiar și femeile devin agresori, fac bullying sau calomniază. Femeile sunt experte în a se răni una pe alta. Cu voie sau din neatenție, adică nu filtrează ce spun, nu se gândesc la efectul cuvintelor sau limbajului lor nonverbal.

Eram la un eveniment în mediul evanghelic. Și m-a abordat o doamnă, pe care o știam de mult timp. Dar nu aveam o relație apropiată. M-a descusut. ,,Câți ani am, unde lucrez...” 

Când i-am spus că am fost o perioadă în televiziune, expresia ei a fost ceva de pus în ramă. Nu știu dacă aș putea să descriu exact.

Șoc, mirare, și alte sentimente. Parcă i-aș fi spus că am făcut videochat. E un om bun, ne-am despărțit prietenește, nu vreau să o judec. Chiar dacă ea m-ar fi judecat în gând. Mulți oameni buni au capul plin de prejudecăți și stereotipuri. 

E adevărat că nu sunt mulți în mediul neoprotestant care să fi lucrat în presă, mai ales la TV. Și ce nu cunoști, judeci usor. De aceea unii pun imediat etichete. Profesia de jurnalist e compatibilă cu un creștin, dacă nu te compromiți. Nu m-am angajat niciodată undeva pe pile, pe ochi frumoși, pe aspectul fizic. Slavă Domnului, că El mi-a deschis ușile de fiecare dată și mi-am folosit doar creierul. Nici măcar nu visam sau să doresc să lucrez în TV. Am început cu presa scrisă și am fost avansată. 

Am avut oameni de la care să învăț și care mi-au acordat șanse. Deci, da, se poate să fii creștină practicantă și jurnalist, în același timp. 

,,Presa minte”- lozincă aruncată în perioada alegerilor. Nu toată presa minte. Ai verificat măcar? E ca și cum ai spune că toți șoferii fac accidente sau toți medicii sunt șpăgari. Oare generalizările nu sunt un abuz? 

Ne obișnuim cu abuzuri ,,mici”, iar ulterior cele ,,mari” sunt tolerate ușor. Sau uitate. 

Sunt înghițite ca un meniu de fast-food. Știi că nu îți pică bine, că e uleios și gras, că te îmbolnăvește, dar dacă toată lumea consumă, eu de ce să nu o fac?! 

Mulți lideri duc diverse lupte. Dar oare câți au în agenda lor și lupta contra violenței domestice și a abuzurilor?! Dacă te bate soțul sau te amenință cu moartea; și consilierul, biserica, rudele, pastorul tău nu te iau în serios sau te acuză, caută ajutor în altă parte. 

Caută până vei găsi un umăr. Cere-I lui Dumnezeu să te îndrume. Sunt organizații care se ocupă de femei abuzate. 

Iar dacă ce am scris ți se pare că e feminism, că sunt o rebelă care îți deranjează somnul conștiinței, că exagerez sau că sunt plină de amărăciune sau neiertare pentru că am fost și eu cândva o victimă, să știi că te înșeli. Eu sunt liberă și fericită. Sunt în viață, datorită lui Dumnezeu. Puteam fi ca Teodora, dacă mă căsătoream cu el. 

Nu voi tăcea când e vorba de abuz. Nu sunt și nu voi fi naivă; nu voi scuza niciodată răul și nu voi ,,peria” abuzatori, doar pentru că sunt în funcții importante. Cum o fac mulți.

Uită-te în oglindă și întreabă-te sincer:

Dacă eu aș fi în locul unei victime, mi-ar plăcea să am alături pe cineva ca mine? 

Ce fel de om am devenit? Sunt eu oglindă a caracterului lui Dumnezeu? Semăn cu El? 

O femeie a fost împușcată de un bărbat. Ce propoziție rece, dacă nu o citești în cheia potrivită. Și cu siguranță nu s-ar fi ajuns aici dacă autoritățile își făceau treaba, dacă celor din jurul ei le-ar fi păsat mai mult. 

Fetița care a rămas în urma ei va creste intr-o lume care aplaudă indivizi ca frații Tate, printre oameni care poate îi vor spune că mama ei a meritat să fie ucisă. Cine va șterge lacrimile acestei orfane?

,,Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor?” (Ps.58:1)

• ,,Izbăvește pe cei târâți la moarte și scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiați. -
• Dacă zici: "Ah! N-am știut!"… Crezi că nu vede Cel ce cântarește inimile și Cel ce veghează asupra sufletului tău? Și nu va răsplati El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbe 24:11,12)

                                    

,,Dumnezeu nu e agenție matrimonială”

 V-a șocat titlul? Acesta este un articol despre un subiect greu, sensibil. 

Așteptarea unui partener de viață pregătit de Dumnezeu; într-o lume plină de aranjamente mai mult sau mai puțin băbești pentru căsătorie, în același timp o lume digitalizată, cu întâlniri pe Facebook și flirturi pe Instagram, relații pasagere, aventuri de o noapte sau de-o vară, dramele că ți-a trecut vremea, competiție strânsă între tineri pentru ,,nunta anului” și pentru like-uri la pozele în doi. 

În unele cercuri sau biserici există teoria/doctrina că omul alege și Dumnezeu binecuvântează. Unii, mai obraznici, spun cu emfază că ,,Dumnezeu nu e agenție matrimonială”. 

Cu alte cuvinte, tu trebuie să faci lucru ,,manual”, să îți iei viața în mâini, să te folosești de orice oportunitate, și de talente plus trucuri ca să pui mâna, în final, pe soțul sau soția de vis. Clasica tavă cu prajitură, (un tertip din lumea evanghelică) oferită tipului râvnit, a dus pe unii în fața altarului. 

O dată un bărbat, încă burlac, mi-a spus direct să fac o prajitură și să i-o ofer. Acea prajitură nu a fost coaptă niciodată pentru el și nici nu va fi. 

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această tehnică de agățat, este vorba strict de prăjituri, nu e o metaforă pentru altceva. Unele fete s-au dus direct la câte un el, cu prăjituri, ca să îi atragă atenția, să își arate talentul în bucătărie și să îi transmită astfel un mesaj subtil: ,,te plac, eu am făcut un pas, fă tu următorul”. 

Altele au înlocuit prăjitura cu altceva. Poate o carte, un cadou, un mesaj, o cerere de prietenie pe Facebook, inimioare la postările lui. O altă tactică de ,,pescuit” e să intri în anturajul lui, să te împrietenești cu cine poți din grupul lui.

Să transmiți mesaje prin intermediari. Să apari ca o ploaie de vară, din senin, în locurile unde e prezent.

Aproape totul e permis în goana după măritiș. Asta cred mulți. Doar Dumnezeu îți dă, tu trebuie să îți bagi în traistă, sau mai bine zis pe deget. Inelul. 

Fără de care ,,nu ești, maică, în rândul lumii.”

,,Ești o ciudată. Ceva nu este în regulă cu tine. Ascunzi tu ceva. Ai fițe. Respingi bărbații care fac coadă la ușa ta, nu? Ai standarde prea înalte.”

Știu cârcotașii și bârfitorii de ce NU te-ai căsătorit. Cum le știu ei pe toate, mai puțin să își țină nasul doar în propria viață. Problema e că de multe ori nu înțeleg cei care pretind că au o relație cu Dumnezeu. 

Dacă spui unor persoane că tu aștepți o poveste de dragoste scrisă de Dumnezeu și nu vrei să faci tu ceva, să te îndeletnicești cu ,,pescuitul”, ci să te găsească el (bărbatul potrivit); te privesc de parcă ai fi picat din altă lume. 

Dacă ai trecut de o anumită vârstă și nu ai ,,pescuit” nimic, unii au pus deja ștampila pe soarta ta: fată bătrână, nu se mai mărită, i-a trecut vremea, nu are cine să o ia, bărbații buni sunt cam luați. 

Ei bine, eu sunt una dintre fetele ,,ștampilată” de unii, poate nu cu voce tare, dar în mintea lor. Și atitudinea îi mai dă de gol uneori. Citesc foarte bine oamenii. Vorbe care dor? Am auzit. Pot face o colecție.

De mai mulți ani aștept povestea scrisă de mâna lui Dumnezeu și nu mă clintește nimic, nu mă face nimic să abandonez și să zic: ,,Dumnezeu e prea ocupat, mă trece cu vederea, ar fi bine să îmi găsesc eu jumătatea.”

Chiar dacă tentația asta vine. Chiar dacă acest drum al așteptării nu este ușor. De ce îi lasă Dumnezeu pe unii să aștepte mai mult? Doar El poate da răspunsul. 

Uneori, înțelegi. Parțial, cel puțin. Alteori, întelegi după ce îți cunoști partenerul. Sigur, cei care cred că ,,Dumnezeu nu e agenție matrimonială”, că El nu căsătorește pe nimeni, mereu vor găsi argumente să te contrazică. 

Au uitat sau nu știu versetul din Efeseni 3:

• ,,…Iata de ce, zic, imi plec genunchii inaintea Tatalui Domnului nostru Isus Hristos, din care isi trage numele orice familie, in ceruri si pe pamant...”

Arată clar implicarea lui Dumnezeu în căsătorie. El ne-a creat, ne cunoaște cel mai bine, e logic că e Singurul care știe cu cine ne potrivim, cu cine putem fi fericiți, nu pentru 2-3 ani ci pe viață. E blasfemiator să rostești o propoziție ca asta: Dumnezeu nu e agenție matrimonială. Să Îl compari cu așa ceva.  

Nimeni dintre cei care așteaptă sau au așteptat o poveste scrisă de Dumnezeu, nu au mers la El ca la o agenție matrimonială. O agenție matrimonială îți percepe o taxă, în plus nu garantează nimic și face greșeli. 

Creatorul nostru nu face niciodată greșeli și nu putem să Îl plătim sau mituim. Dumnezeu e cel mai bun Tată. Care, vă asigur, că știe și poate, în mod desăvârșit, să își mărite fiicele. Fără ,,ajutoare”. 

I-am cerut să îmi arate povești scrise de El și mi-a arătat. Da, Dumnezeu se poate folosi de oameni, ca de niște bucăți de puzzle pe care le potrivește pentru scopul Lui bun, dar acei oameni nu au căutat ei să ,,meșterească” ceva, să combine etc. Ci s-au lăsat călăuziți de El. 

Eu însămi, în urmă cu mai mulți ani, deși știam teoretic ce scriu acum și asteptam povestea scrisă de El, am picat testul (latura mea romantică și aventuroasă a biruit) și am vrut să le fac cunoștință unor oameni dragi, (care în prezent, sunt căsătoriți) și am planificat exact ce și cum să fac. Să îi aduc eu împreună. Iar Dumnezeu mi-a pus piedici. 

Planul Lui ERA să fie ei împreună, s-a adeverit, dar El nu își împarte slava cu nimeni. Totul a fost la timpul Lui și în termenii Lui. 

De ce merită să aștepți diferit, o poveste scrisă de cel mai bun Autor? Vă servesc câteva ,,porții” de realitate, crudă, neîndulcită: 

Caz în care ea a făcut primul pas și a apelat la un truc. L-a cucerit. Au ajuns la altar, dar și la tribunal. 

Scenă din cotidian: Un cuplu, căsătoriți, încă tineri, din mediul evanghelic, merg la cumpărături. Ea se uita la ceva, nu a observat la cine se uita soțul. El o măsura din priviri pe o tânără și o poftea. Cu cea pe care se presupune că o iubește, lângă el. (Nu săriți că așa sunt toți bărbații, că doar se uită, că e în natura lor. Am dovezi că există bărbați buni, fideli, credincioși lui Dumnezeu și soției). Momentul penibil pentru soț a fost când a văzut că tânăra o cunoaște pe soția lui. 

Alt caz, nu din mediul evanghelic. Bărbat cu o reputație bună (nu voi menționa profesia din respect pentru colegii lui care sunt integri), popular între oameni, familist pe rețele sociale, este văzut ieșind dintr-o cameră de hotel cu amanta. 

Încă un caz, din mediul evanghelic. Bărbat cu poziție socială bună, cu soție devotată, pe care o laudă, trimite mesaje de agățat pe internet. 

(Am menționat deja că subiectul articolului e greu, unora nu le va cădea ușor la ,,stomac”).

O prietenă ortodoxă a primit cândva un mesaj cu o propunere explicită de la un bărbat căsătorit, dintr-o anumită biserica evanghelică. L-a refuzat.

Dar să te afli în postura de a fi sunată de un el căsătorit, membru într-o biserică evanghelică, care s-a îndrăgostit de tine la prima vedere, înainte de a se însura? Să sune de câteva ori și tu să nu răspunzi, să fii nevoită să îi blochezi numărul.

Care dintre aceste femei ai vrea să fii? Ai face schimb de vieți cu una dintre aceste femei trădate și neiubite de soț? Merită să aștepți diferit? 

Mai ales că uscături sunt destule și în bisericile evanghelice și fără implicarea lui Dumnezeu, îndrăznesc să afirm că e ca o sinucidere să îți alegi tu un soț, care are doar eticheta de ,,pocăit”. Nu te poți căsători orbește, doar pentru că e membru într-o biserică.

Nu poți intra în căsătorie cu inima împărțită, cu ceva nerezolvat din trecut sau îndrăgostit de alta, pe care nu o poți avea. Și câte femei nu au astfel de soți lângă ele?! Ai vrea să fii una dintre aceste femei? 

Merită să aștepți? Cu siguranță! Când vezi câte femei au fost părăsite sau înșelate, până la vârsta ta, câte locuiesc cu un dușman, nu cu iubitul inimii; câte sunt abuzate, manipulate, ori bătute, îi mulțumești lui Dumnezeu că nu ești căsătorită, că nu te-a lăsat să alegi tu și să fii în lista victimelor. 

Meritul e al Lui! Dumnezeu nu lucrează ca un agent matrimonial. Ca un om. Metodele Lui sunt perfecte, e Singurul Înțelept. Nu ne rămâne decât să spunem: timpul Tău, nu timpul meu; voia Ta, nu voia mea! 

Contează ce cred sau spun oamenii, privirile sau șușotelile lor, când Regele Regilor e de partea ta?! Când inima ta e curată?!

 

• Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii. (Prov.4:23)
• Va jur, fiice ale Ierusalimului, pe caprioarele si cerboaicele de pe camp: nu starniti, nu treziti dragostea pana nu vine ea. - (Cint.3:5)

                         

                         

Ce ,,vinzi”?

 

Dragă tânără, imaginează-ți că ieși în oraș într-o zi obișnuită și observi în centru niște afișe, pe mai multe clădiri. 

Te apropii și te blochezi. Sunt poze cu tine. În prima ești într-o rochie decoltată, în a doua porți o bluză cu umerii goi, în a treia ești la mare și ți se văd picioarele în toată splendoarea lor. În a patra ai o privire de flirt și îți scoți în evidență anumite părți ale corpului. Trecătorii se opresc lângă tine și te recunosc, la un moment dat. Îți vine să intri în pământ de rușine. Ai vrea să găsești persoana care a lipit afișele și să o dai în judecată. A pus poze cu tine, părți din corpul tău într-un loc public. Este un scenariu absurd, utopic, nu-i așa? Așa crezi? 

Dar știi că acest scenariu e real pe rețelele sociale? Știi că acolo pui poate chiar tu poze indecente, doar pentru că așa face aproape toată lumea, pentru că vrei validare și dopamină prin like-uri, pentru că decența e considerată ceva relativ și/sau demodat, pentru că vrei să pescuiești un bărbat din ,,oceanul” de profile, ori pentru că vrei să te măriți. 

Am observat de ceva timp un anumit fenomen pe Facebook. Fete trecute de o vârstă, ,,bătrâne” în concepția unora, coboară standardele și arată anumite părți din corp. Unele împing limita decenței cât se poate de mult. Mă refer la fete care merg la biserică, care s-au săturat să nu fie observate de bărbați, să aștepte prințul. 

Așa că iau frâiele în mână, pocnesc din bici, pardon, buton și pun poze, acele poze care servesc drept momeală. La un moment dat, un bărbat le va scrie, fascinat de picioarele dezvelite ori de bustul parțial dezgolit. Dragă tânără, sunt directă, poate îți par dură, dar îți descriu realitatea. 

La un moment dat, dacă te numeri printre aceste fete disperate după atenție, după un bărbat; vei sfârși în brațele unuia care te vrea doar pentru trupul tău. Ține minte! Niciun bărbat, dar niciunul credincios, devotat lui Dumnezeu, nu vrea o soție care a postat sau postează poze indecente pe internet. Dacă nu mă crezi, fă un sondaj printre bărbații buni din jurul tău. 

De ce nu vrei să păstrezi intimitatea și frumusețea corpului tău doar pentru cel care îți va fi soț? Dacă crezi că îl atragi cu trupul, să știi că nu o să-l păstrezi cu trupul. Pentru că mereu va fi o femeie mai tânără, mai frumoasă și cu un corp mai atrăgător decât al tău. Dacă vânează trupuri, are de unde alege. Și dacă te căsătorești cu un astfel de ,,vânător” nu ai nicio garanție că nu te va înșela/părăsi. Chiar dacă are fișă de membru într-o biserică neoprotestantă. Sunt prea multe drame și divorțuri în biserici pentru că ochii au văzut, au plăcut și a fost doar chimie fizică. 

Dacă nu te alege pentru cine ești ca persoană, pentru cum gândești, valorile tale....dacă nu te alege pentru că Dumnezeu te-a ales mai întâi pentru el, nu te așteaptă fericirea în căsnicie. Am văzut povești scrise de Dumnezeu și sunt minunate. Iar acele femei nu au atras prin pozele postate pe Facebook. Nici măcar o dată, o astfel de femeie nu a postat undeva o poză cu ceva dezgolit, o mică momeală pentru ,,pești”. Numește-mă demodată, dacă dorești, dar te rog să te gândești profund la aceste lucruri. 

Ești prea valoroasă ca să te ,,vinzi” într-un fel sau altul. Dumnezeu nu are nevoie de trucurile tale ca să îți aducă soțul. Nu contează cât aștepti. Da, e greu, știu prea bine, provocările și tentațiile sunt mari dar răsplata merită! Gândește-te înainte să postezi ceva: Vrei să vinzi? Ce vinzi? Și dacă nu vrei asta, de ce expui? Biblia spune că e vai de cel prin care vine pricina de păcătuire. Dacă provoci un bărbat online, ai partea ta de vină. Nu doar el e responsabil să-și păzească ochii și mintea. 

Draga tânără, alege să fii diferită, chiar dacă toți ar râde de tine, nu te-ar înțelege sau te-ar disprețui ( gen: uită-te și la asta: are 30 plus și nu se mărită, nu face nimic!). Nu e treaba ta să faci ceva. 

Poveștile scrise de Dumnezeu mi-au demonstrat clar că întotdeauna Dumnezeu face. Iar partea umană o face bărbatul primul. Și când ești tentată să lași garda și valorile mai jos, uită-te la minunile făcute de Dumnezeu. Și crede că poate să facă și în dreptul tău dacă te predai deplin Lui si aștepți în termenii biblici. 

Poți să devii în mâna lui Dumnezeu o comoară de care să se folosească. Prețul nu e mic. Când toate celelalte fete fac ce le trece prin cap, de ce ai fi diferită? Pentru că Dumnezeu și-a dat viața pentru tine și nimeni nu te iubește ca El. Și așteaptă să Îl onorezi prin ce faci zilnic. 

Dacă ai fi fata unui președinte sau rege, nu te-ai purta oricum, nu ai posta ce vrei pe rețele, te-ai feri de bârfe. Dacă ești sau spui că ești fiica Regelui Regilor, cum Îl reprezinți? 

De ce ai vrea să ,,vinzi” părți din trupul tău pe rețele, când validarea supremă poate veni doar de la Creator?!

Iubirea NU vine cu poze indecente și cu asalt de like-uri. 

,,Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, si râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț.” (Cint.8:7)

Puteam fi Ioana, puteai fi Ioana.... ,,Cine dintre voi este FĂRĂ PĂCAT să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”

                                             Sursa foto: pixabay.com

Anul Domnului, 2019. Eram pe o stradă din Cluj, în apropierea redacției unde lucram. Au trecut pe lângă mine mai mulți băieți tineri. Bărbați nu îi pot numi.

Și vorbeau tare. Am notat în telefon (obișnuiesc să scriu anumite lucruri, situații care mă marchează etc.) exact ce au spus: Ce parte te atrage mai mult la o fată? O pulpă, o costiță, creierul?

Obrăznicia, superficialitatea pe care o afișau, disecând verbal fetele ca pe niște bucăți, hălci de carne fără suflet, e întâlnită la multe persoane de sex masculin. 

Unii poartă costum și cravată, alții salopete de muncitori; unii sunt versați și se joacă cu vorbele, alții spun brutal ce gândesc. Dar toți aceștia au în comun obiectificarea femeii. Este un fapt. 

(Această postare nu este un atac la adresa bărbaților. Nu urăsc bărbații. Mă voi căsători cu un bărbat. Cu b mare. 

Vă rog să citiți cu atenție. Sunt atâtea realități dureroase, pe care mulți le ascund sub preșuri și evită să le discute. Ei bine, eu nu sunt așa. Mereu am fost directă. Iar Scriptura spune: ,,Oare tăcând faceți voi dreptate?”. Am văzut clipul postat pe Youtube de News Bucovina, despre Ioana și comentariile la video, și îmi vine să țip, să trag de mânecă pe unii, să încerc să îi trezesc, nu pot să nu scriu despre asta.)

Pentru foarte mulți bărbați, o fată sau o femeie este doar un obiect, un corp care le produce plăcere. Eu nu am trăit niciodată în bule închise ermetic, protejată de realitate, deși sunt pocăită, din familie de pocăiți. Asta nu înseamnă că trăim izolați de lume, cum poate cred unii. Până la vârsta mea am văzut, auzit și trăit lucruri de care alții poate nu au avut parte într-o viață. 

Repet, pentru mulți bărbați (indiferent de religie), femeia este un obiect. Iar un obiect nu are drepturi, opinii, sentimente, visuri, traume, dureri, speranțe, doruri, așteptări.... Un obiect este destinat uzului. Folosinței. 

O imagine atât de urâtă, un tablou al mizeriei, al degradării umane de cea mai joasă speță, este cea în care o femeie este abuzată, denigrată și folosită de un bărbat. O imagine total diferită de ce a intenționat Dumnezeu când a creat bărbatul și femeia.

Tragic este că (mai ales în România) când o femeie este abuzată, violată etc. de cele mai multe ori este pusă la zid și ,,executată”. Chiar de către alte femei. De multe ori este crezut bărbatul, este acceptată doar versiunea lui.

Aici vreau să clarific ceva:

Păcatul nu trebuie ascuns, tolerat, ignorat, ori promovat. Dacă cineva trăiește în curvie, în desfrâu, în concubinaj etc., lucrurile trebuie spuse pe nume. Dar păcătosul ar trebui iubit, așa cum îl iubește Creatorul lui și atras spre Dumnezeu. E ușor să ridici pietrele, cel mai ușor. Dar poți să dai iubire creștinească și soluții? 

Dar în cazul unui viol, nu este și vina femeii. Nu există scuze sau argumente care să poată justifica oroarea. Nu este vina ei!

Dar cum ne raportăm la victimele unui viol sau la cineva care trăiește în desfrâu? Când vezi protituata pe marginea șoselei, râzi de ea, o bârfești, o arăți cu degetul sau te rogi pentru ea, să îi salveze Dumnezeu sufletul? Au fost oameni buni și atât de predați lui Dumnezeu care au avut tărie și înțelepciune să se apropie de astfel de femei, să le ajute, să le scape din acel iad, să le ducă spre o relație cu Dumnezeu și o viață normală. Au fost și mai sunt astfel de oameni. Doar că nu foarte mulți.

Iar cei mai mulți bărbați (nu toți, nu generalizez) se folosesc de femei. În multe moduri, fie ele subtile sau mai ostentative. 

Cred că puține femei pot spune că nu au fost niciodată hărțuite, agresate, amenințate, abuzate sau manipulate într-un context sau altul. Cel puțin o dată, cam toate am fost victima unei agresiuni verbale (sau fizice) din partea bărbaților. 

Eu nu sunt adepta curentului metoo și a hașthagurilor ca să fim la modă. Nu sunt de partea femeilor care inventează povești ca să acuze un anumit bărbat sau denaturează realitatea. Mă refer la abuz real, agresiune dovedită. Chiar dacă nu au fost martori, faptele rămân. Și Dumnezeu vede și înregistrează totul.

Ioana, fata care s-a sinucis, în urma unei relații păcătoase și abuzive cu șeful Poliției dintr-o comună din Suceava, puteam fi eu. Puteai fi tu.

Mă îngrozesc și mă revoltă comentariile unora, la clipul respectiv. Chiar există oameni care se pot bucura de răul sau moartea unei ființe umane valoroase, creată de Dumnezeu. Acei oameni care aruncă acum cu pietre nu se gândesc că ea putea fi copilul lor, că Ioana avea răni și traume de care nu s-a ocupat nimeni, că a fost (și) rezultatul neglijenței și greșelilor parentale?!

Faptele ei greșite nu sunt de scuzat, a făcut alegeri pe care trebuia să le evite. Acum e prea târziu pentru ea. Și e atât de dureros! Aș vrea să nu mai existe nicio ,,Ioana” neiubită de cei care i-au dat viață, care să caute iubirea în locuri greșite, și să ajungă să întrețină relații sexuale cu bărbați, pe bani (sau fără). Nicio ,,Ioana” care să primească palme și bătăi, doar pentru că... e fată. Și pentru că el poate, are forță fizică. Și un car de scuze. 

Puterea unui bărbat stă în bunătatea și blândețea lui. În modul în care se controlează și își ține în frâu pornirile. 

,,Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz, si cine este stăpân pe sine prețuieste mai mult decât cine cucerește cetăți. - (Prov.16:32)

Mă voi face vulnerabilă. Aveam vreo 17 ani. Eram la liceu. Cine îmi cunoaște povestea, cine mă știe dincolo de aparențe, știe prin ce am trecut. 

S-a întâmplat în perioada mea de rebeliune. Am cunoscut un tip pe un chat, nici nu mai știu ce site era. 

Acest el era la Școala de Poliție. Nu voi preciza din ce regiune a țării provenea. Mă gândesc că a ajuns într-o funcție undeva. Privind în urmă, cu mintea de acum, pot să îi fac foarte corect portretul.

Era introvertit, liniștit, aparent temperament calm. Dar și foarte rece, parcă fără sentimente. Nu îmi amintesc să fi fost foarte dulceag în discuții, dar avea replici de agățat și complimente ieftine. Am vorbit o vreme. Apoi am decis să ne vedem. 

M-am pregătit pentru întâlnire. Purtam un maieu/top roz, elegant (la limita decenței cumva, oricum nu era potrivit, nu aș mai purta acum pentru nimic) și pantaloni. Nu cred că eram machiată, sau poate doar puțin. 

Am ieșit din bloc și într-o anumită zonă din Oradea, pe un trotuar, m-a acostat un bărbat. A venit în urma mea, cu un câine alb.

Nu doresc să intru în detalii. Era clar că individul avea probleme psihice. 

Nu m-a violat, nu m-a dezbrăcat, dar e traumatizant că m-a atins. Că a vrut probabil să mă violeze. Nu e cazul să detaliez. 

Am țipat. Cât am putut de tare. Nu îmi amintesc să fi fost alți trecători în zonă, chiar atunci. Cred că Dumnezeu m-a salvat. A făcut ca țipetele mele să îl sperie îndeajuns încât să plece. În multe situații, țipetele victimei nu sunt deajuns. Dar fiecare femeie sau fată trebuie să facă tot ce depinde de ea ca să se apere.

Atunci am auzit clar în mintea, în sufletul meu vocea lui Dumnezeu. Ce mi-a spus m-a marcat pe viață. După ce am împlinit 18 ani, Dumnezeu mi-a schimbat viața, m-a salvat. 

Revin la incident. Nu m-am întors în apartamentul unde locuiam, deși ar fi trebuit. Plânsă, marcată de ce mi s-a întâmplat, m-am prezentat la întâlnire, într-un parc. 

Nu vreau să mă erijez în judecătoarea acestui om, viitor polițist pe atunci. Eu nu aveam ce căuta la întâlnire. Am partea mea de vină. Dar partea de vină a unei fete nu anulează, nu scuză păcatul bărbatului. Indiferența sau abuzul sau șantajul lui. Era prima dată când ne vedeam. Scăpasem ca din ghiarele unei păsări de pradă. Ce ar fi trebuit să facă un viitor om al legii? Măcar multă empatie umană, milă și înțelegere putea să arate. Iar nu voi intra în detalii. 

M-a dezamăgit. M-a privit și tratat ca pe un obiect. Ca și cum aș fi fost bună doar pentru sex. Pentru că mi-a spus direct că vrea să se culce cu mine, altfel nu putem continua relația. Prima întâlnire. Dar și ultima. Eram rebelă, eram departe de Dumnezeu, dar asta nu puteam să fac. Rugăciunile celor dragi mă urmăreau. I-am spus ,,nu”. 

Nu știu ce s-a ales de el. L-am iertat, cum am iertat pe toți cei care m-au rănit în viață. Chiar îi doresc binele. Dacă aș fi rămas blocată în experiența asta, nu aș fi avut încredere niciodată, în niciun om al legii. Dar nu am generalizat, și chiar am colaborat foarte bine cu Poliția, când am lucrat în presă. 

Dar orice fată și femeie ar trebui să fie precaută și înțeleaptă. Dacă un bărbat poartă uniforma statului, nu înseamnă automat că e de încredere. Nu te expune unor situații de risc. Iar bărbații ar trebui să știe că poți răni sau ucide o femeie și prin tăcerea sau indiferența ta. Prin faptul că nu o ajuți, când are nevoie.

Polițistul trebuia să o ajute pe Ioana, să o îndrume spre oameni care îi vor binele, poate spre anumite ONG-uri, nu să aibă o relație cu ea și să o abuzeze. Dar când o fată are un background cu traume, când provine dintr-o familie dezorganizată, este și mai vulnerabilă. În fața prădătorilor de orice fel.

M-au revoltat comentariile unei femei care scria foarte urât și afirma că Ioana făcea sex pe bani cu bărbați însurați și se bucura că a murit. Dorea ca toate fetele de teapa ei să pățească la fel, pentru că bărbatul a înșelat-o. 

Dacă este adevărată acuzația, este un păcat. Păcatul ei. ,,Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. (Evr.13:4) Dar ,,Ioanele” care sunt în viață și trăiesc în păcat, au o șansă să înceapă o viață nouă, Dumnezeu le iubește și pe ele. 

,,Isus, cand a auzit acest lucru, le-a zis: "Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniti, ci pe cei păcătoși." (Marc.2:17)

Cum poate o femeie, repet, o femeie, să acuze doar una din părți, să îi dorească răul și să scuze bărbatul?! O fată, indiferent de vârstă, care face sex cu bărbați însurați și strică familii, este la fel de vinovată și responsabilă ca și bărbatul în cauză. Vina are aceeași greutate.

El nu este o victimă, în niciun fel. A ales. De bună voie. Pentru că un bărbat integru, bun și care iubește nu înșală. Indiferent ce ispite vin, oricât de atractive sau irezistibile ar fi.

Biata femeie nu își poate închide soțul într-o peșteră, ca să îl ferească de ,,Ioane”. Dragostea e libertate. Și tocmai că ai libertatea de a alege binele sau răul. Iubirea sau trădarea. Viața sau moartea. 

Și dacă, prin absurd, l-ar închide, când ar scăpa tot în brațele alteia s-ar duce. Problema începe în inimă. Păcatul e comis la nivel de gânduri, mai întâi.

• ,,Caci dinauntru, din inima oamenilor, ies gandurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtisagurile, lacomiile, viclesugurile, inselaciunile, faptele de rusine, ochiul rau, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinauntru si spurca pe om." Marcu 7

Aș dori atât de mult să nu mai ajungă nimeni în situația Ioanei. Dacă ești o ,,Ioana”, cere ajutor. Dacă ai fost o ,,Ioana”, nu judeca alte fete sau femei, ci întinde o mână. Există viață după abuz, există restaurare, bucurie și dragoste. 

Eu sunt una din dovezi!

,,Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie”

 

                           
                               Sursa foto: pixabay.com 

 

O zi obișnuită de vară într-un orășel de provincie. La o casă, în curte, este forfota specifică muncii. Adulții construiesc o cameră. Bărbații, tata și bunicul, sunt prinși cu treburile. 

Mama îl adoarme în casă pe cel mic, care are câteva luni. 

Fetița se joacă în curte. Are doar doi ani, dar e energică. Explorează. Și brusc, îi vin idei. 

Se satură să se joace singură în curte. E obișnuită cu plimbările cu bicicleta, cu bunicul. Își ia poșetuța, ca o doamnă în devenire :)), deschide poarta și pleacă. Minutele trec. 

Nimeni nu știe că ea a dispărut. După o vreme, la poarta familiei vine o femeie, care locuiește destul de aproape, nu pe aceeasi stradă, ci pe următoarea, care este un fel de prelungire. Strigă. Iese mama. Femeia întreabă: ,,Nu-i a dumneavoastră o fetiță care.....?” Și spune ce a văzut. 

Fetița mergea pe stradă, cu gentuța, hotărâtă. Mama se alarmează. Nu o găsește pe copilă nicăieri în curte. Îl pune pe tata în temă cu problema. Rapid, bărbatul ia bicicleta și pornește în căutarea primei odrasle. 

Nu merge mult, când o zărește. Este pe un trotuar, destul de aproape de un bloc, lângă o șosea. E drept că pe atunci nu era traficul ca acum. 

Bărbatul se oprește și o întreabă: ,,Unde mergi (îi rostește numele)? Replica fetiței, care e foarte senină, de parcă ar face ceva firesc: ,,A pimbare.”

Plimbarea se sfârșește însă acasă, adusă cu bicicleta. Bineînțeles că nu este certată, dar părinții iau măsuri să nu mai evadeze plimbăreața. Pun un sistem de securizare la poartă, un fier care se trage, și la care ea nu mai ajunge. 

Cum ar fi fost dacă.....? Dar dacă acea femeie nu ar fi observat fetița? Dacă era furată, lovită de o mașină....? Dacă ajungea pe lista copiilor dispăruți? Logic, se putea întâmpla o nenorocire. Un copil de doi ani nu poate merge pur și simplu la o plimbare în oraș. Este posibil să nu își mai revadă niciodată părinții. 

Arc peste timp. Fetița de atunci este adult. O femeie trecută prin multe. Din nou este o zi de vară, 26 iulie 2024. Ea merge cu bicicleta în oraș, la un magazin. La întoarcere, alege să treacă prin zona unde a fost găsită la doi ani. 

Nu se gândește la ce s-a întâmplat atunci, nu face vreo legătură; din alte motive vrea să meargă pe acea rută.

Pedalează, nu are viteză, șoseaua e liberă, dar aude un sunet de mașină mare. Imediat după ce trece de colțul de la un trotuar, vizavi de parcul unui bloc, merge prea aproape de bordura trotuarului, practic se ,,lipește” de bordură. 

Probabil nici nu a luat bine curba. Nu vin mașini, în afară de cea care a făcut gălăgie. Un camion roșu. Femeia este aproape de șosea, pe o o fâșie îngustă de lângă trotuar. 

Camionul vine prea aproape. Cum a avut acel mic impact cu bordura, în fracțiuni de secundă, ea s-a dezechilibrat. Pare totul puțin în ceață. Nu a căzut, a avut puterea și reacția corectă să pună picioarele jos în final. Dar putea cădea chiar sub camion, ori peste el, fiindcă tocmai trecea. Sunt lucruri care se întâmplă în câteva secunde și nici nu le mai realizezi bine, dar știi că puteai fi nenorocit sau mort. 

Dar e în viață, teafără, își continuă drumul și îi vine să plângă, conștientă de pericolul prin care a trecut. E un fel de șoc. Dar și o lecție de viață. În minte îi vine un verset: ,,Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie.” (Ps.34:7) Mai târziu, în aceeași zi, realizează că incidentul a fost aproape de zona unde a fost găsită la doi ani. Același trotuar, (dacă nu o fi fost înlocuit de către autorități). 

Această protagonistă sunt eu. Fetița care a fost în pericol la doi ani, femeia care putea să treacă prin ceva foarte grav sau poate chiar să moară azi. Am fost de câteva ori în viață foarte, foarte aproape de moarte. La milimetri. Faptul că sunt aici este o dovadă a bunătății și iubirii lui Dumnezeu. 

Doar El m-a păzit, m-a salvat. Mâinile lui își înconjoară copiii, precum un tată. Nu există explicații raționale doar sau ,,coincidențe”. Știu clar că ce am trăit a fost har. Un dar nemeritat. Să fiu ocrotită, scăpată. 

Sunt mereu marcată când mă gândesc că puteam să nu cresc în familia mea, dacă dispăream la doi ani. Sunt atâtea știri cu copii dispăruți. Pentru mine au o altă conotație, dacă mă gândesc la ce-ar fi fost în cazul în care... Și nu, nu a fost neglijență parentală. Nimic de care să se facă vinovați ai mei. Mă jucam frecvent în curte. Nu au realizat că ajung la clanță și că îmi vor veni idei năstrușnice. Atâtea se pot întâmpla chiar sub nasul adulților. 

De aceea, subliniez, Dumnezeu acordă oamenilor mari favoruri. Atâtea dovezi de dragoste! ,,I-am tras cu legaturi omenesti, cu funii de dragoste...” Osea 11:4.

Sunt recunoscătoare și conștientă de fragilitatea vieții, de dependența de El. În câteva secunde poți trece dincolo. Nu este deloc un clișeu că viața e un dar. Tu ce faci cu a ta? Pentru ce trăiești?