Dacă ma iubesti, Doamne...

Nu iți vine câteodată să strigi, dintr-o inimă care suferă și plânge, către Cel care îți este Tată: Dacă mă iubești, de ce ai îngăduit să trec pe aici? Puteai să elimini problema asta din viața mea sau să o faci să treacă pe lângă mine.”

Strigătele din suferință conțin diverse mesaje și ne adresăm lui Dumnezeu cum am vorbi cu un prieten sau membru al familiei, care a uitat să facă ceva pentru noi: Dacă mă iubești, de ce nu mi-ai luat cadou de ziua mea? Dacă mă iubești...

Cuvintele acestea au fost rostite de atâtea ori de-alungul veacurilor și azi mi-a venit să le rostesc către Domnul. Dimineața citisem versetele din Iacov capitolul 1 și am înțeles în timpul zilei că tocmai IUBIREA Lui ne îngăduie în incercări cu un scop.
”Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare.
Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic.
Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data.”

Cuvintele nu sunt acceptate usor de logica umană, ba chiar le contrazic. 

Nouă ni se pare că nu ducem lipsă de nimic și suntem compleți când primim ce așteptăm, cerem și dorim de la Dumnezeu; dar aici ni se spune că în procesul de așteptare și pregătire trebuie să ne bucurăm de parcă am fi căpătat totul, deoarece se lucrează în noi; Marele Sculptor își desăvârșește făpturile folosind suferința, dar numai cât să ne schimbe și să imprime caracterul Lui în noi; nu pentru a ne distruge.

Cine se poate bucura de un cadou și ÎN TIMP ce îl așteaptă, nu DUPĂ ce l-a primit? 

Numai un copil al lui Dumnezeu.

Dacă mă iubești, Doamne, de ce eu, de ce aici?

,,Pentru că te iubesc, te trec prin felurite încercări și Eu nu îți cer să înțelegi, ci să te bucuri. Vei înțelege după aceea. Să te bucuri nu de suferință, ci de procesul prin care te fac desăvârșit, de ce pun în tine și te învăț în timp ce suferi și plângi, și te frângi pe roata Olarului. Îți lipsește înțelepciunea când treci prin încercări, apelezi la logica umană și privești la ce vezi cu ochii și auzi cu urechile; dar în acest timp al cuptorului, cere înțelepciune.”

Nu la întâmplare, după ce Iacov scrie despre felurite încercări, pare că schimbă brusc subiectul și sare la altul despre înțelepciune. 

Suferința și înțelepciunea nu pot fi separate. Biblia mai spune că nu vârsta dă înțelepciunea, și putem înțelege că, prin suferință dobândim înțelepciunea și după ce vom ieși din cuptor, vom putea întări pe frații noștri.

Dacă vreunuia îi lipsește înțelepciunea... nu când lucrează, vorbește, predică etc., ci când trece prin încercări, ăsta e contextul; să o ceară cu credință. 

Nu cred că există om care să nu caute să înțeleagă când trece prin suferință și să explice prin LOGICĂ, dar acestea sunt greșelile pe care Iacov ne spune să le evităm. 

Bucură-te, nu căuta să înțelegi. 

Da, e o nebunie din punct de vedere uman, dar dacă nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește și se odihnește în noi, e firesc și ușor la un moment dat.

,,Dacă mă iubești” devine ,,pentru că mă iubești...”

Bărbat dezamăgit de ,,pocăite”, caut soție

                                                               

                                           Sursa foto: pixabay.com 


L. este un tânăr de religie ortodoxă și are rude penticostale. L. nu este inițiala numelui real. El provine dintr-o familie bogată și lucrează într-un domeniu de succes.

Fetelor, citiți și luați aminte! De fapt, postarea nu vreau să fie despre el, cât despre pietrele de poticnire din bisericile noastre evanghelice. Pietrele de poticnire putem fi noi, fetele.

Acele fete care umblă pe două căi, cu lumea 6 zile din săptămână și duminica se duc pioase la biserică. 

L. a dus o viață morală, în general, și a căutat o fată serioasă, care să nu fi umblat prin cluburi. L-a atras ideea de a-și căuta ca viitoare parteneră o fată pocăită. 

Dar o fată pocăită nu se va înjuga cu un necredincios, ci va aștepta ca el să se întoarcă la Domnul din toată inima, pentru El, nu pentru ea. Apoi, s-ar putea gândi amândoi (daca este cazul) la o eventuală relație. Dar tânărul nostru nu s-a gândit așa departe, s-a considerat cuminte și, în naivitatea lui, a crezut că dacă o fată merge la pocăiți , chiar e pocăită și ar fi soția perfectă. 

      L. a cunoscut o fată care purta eticheta de pocăită. Era ce și-a dorit, ba mai mult, și familia lui o îndrăgea și proaspătul cuplu a dus relația spre căsătorie. L. a mers cu ea la biserică și probabil că s-ar fi botezat ca să se poată cununa cu ea. 

Într-o seară însă, lumea lui ,,roz” s-a întunecat. A sunat-o pe iubita lui și când a întrebat-o ce face ea a răspuns, dezinvolt, că se pregătește să meargă la... club de noapte. 

Lui, tânăr ortodox, nu i-a venit a crede ce aude. Șocul și dezamăgirea l-au determinat să rupă relația cu ea. L. este dezamăgit profund, din cauza unei fete care a înțeles greșit pocăința. 

Fetelor, noi nu le putem spune oamenilor să privească doar la Isus, dacă pretindem că în noi trăiește Isus. Ce ar face atunci Isus în locul tău?

Ar purta haine provocatoare, ar umbla în locuri de distracție, ar flirta șase zile pe săptămână, purtând o mască de cumințenie și seriozitate? Suntem responsabile de impresia pe care o lăsăm băieților necredincioși. Nu trebuie să întrăm în relații cu ei, dar trebuie să fim un model care să atragă spre Cristos, pentru orice băiat cu care interacționăm la școală, locul de muncă, în magazin, oriunde. 

        Nu vreau să judec un cult religios! Sper să fiu bine înțeleasă! E vorba despre acei oameni care nu fac cinste bisericii, care își spun ,,pocăiți, pocăite”, dar nu sunt.

Din orice biserică am face parte, dacă nu trăim fără compromis, vom fi judecate și arătate cu degetul de către necredincioși, și mai putem îndrăzni să chemăm pe cineva la biserica noastră? Dumnezeu să trezească tinerii pentru a fi lumini. 

,,Rămâi în Lumină, rămâi în Cristos; lumina ( nu întunericul) aduce lumină.”

Dumnezeu nu te așează pe un scaun deja ocupat

                                                       

                                           Sursa foto: pixabay.com 
                                     

Dragă tânără,

S-a scris și s-a vorbit despre acest subiect delicat.
Nu prea mult, din păcate, ca să nu se supere unii.

Dar ar trebui să ia cineva atitudine în biserici, mai ales pastorii. Le-aș recomanda să se uite la Jane Eyre ( varianta 2006), scena din biserică.
E trist că uneori regizorii și scriitorii surprind mai realist și mai corect decât pocăiții cum arată dragostea și ce e acceptat în dragoste, din punct de vedere moral sau biblic.

Scena cea mai relevantă din film:

Preotul: ,,Vă cer amândurora să răspundeți ca și cum ati fi în ziua Judecății de Apoi, când vor fi cunoscute secretele tuturor inimilor, dacă vreunul dintre voi cunoaște vreun impediment din cauza căruia nu vă puteți uni prin căsătorie... să îl mărturisiți acum. Pentru că știți că toți aceia care sunt uniți în afara Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt căsătoriți în ochii lui Dumnezeu și nici căsătoria lor nu e legală.”

-Căsătoria nu poate continua. Declar existența unui impediment.

Mirele: Continuă...Am spus să continui.
Preotul:-Nu pot continua fără să cercetez.
Martorul: Domnul Rochester are O SOȚIE ÎN VIAȚĂ.”

În acele timpuri nu se accepta divorțul și recăsătorirea. Da, au fost vremuri când slujitorii bisericii nu și-ar fi pus mâinile peste un cuplu care vine la altar încălcând Scriptura. Ce s-a schimbat în zilele noastre?

Scriptura e aceași, noi ne-am schimbat și căutăm scuze pentru divorț și recăsătorire; scuze pe care le ambalăm în versete scoase din context, reinterpretate aiurea, și se vorbeste despre un har care face toate lucrurile noi, ca si cum ar anula că cineva a fost căsătorit înainte.

Dimpotrivă, Biblia spune:
”Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, așa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită dupa altul.” Romani 7

Dumnezeu spune aici că nicio lege a Lui nu dezleagă un bărbat sau o femeie de partener cât acesta e în viață. Chiar dacă cineva a divorțat, Dumnezeu nu l-a divorțat. 

Tribunalul sau notarul a întocmit hârtiile, dar se duc și la biserică cuplurile să îi dezlege Dumnezeu? Cu siguranță, nu. Și nici nu i-ar dezlega. Ei nu se gândesc la așa ceva pentru că e absurd, doar oamenii știu în conșțiinta lor că, în fața Domnului e valabil legământul până la moarte, nu până la divorț.

Dumnezeu este martor între un bărbat și soția tinereții lui; nu între el și a doua soție sau a treia, a patra... 

Există viață și iertare după divorț, dar nu șansa de a te recăsători cât fostul partener e în viață

 ( chiar dacă e căsătorit cu altcineva). 
Dacă cineva se recăsătorește, un om al lui Dumnezeu spunea că o face pe riscul lui.

      Dumnezeu, oricum nu va își va manifesta prezența la nuntă. A fost deja martor la prima căsătorie. Indiferent în ce religie s-au căsătorit mirii prima dată și chiar dacă ar fi făcut doar cununie civilă. 

Dacă cineva se căsătorește a doua oară, crezând că e schimbat și că Dumnezeu îi îngăduie din milă pentru singurătatea lui, își riscă veșnicia. 

Cu responsabilitate o spun, și nu de la mine. Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată preacurvia.

,, ...Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i ești credincios, măcar că este tovarășa și nevasta cu care ai încheiat legământ!” Maleahi 2:14

Dragă tânără, nu te amăgi crezând că vei fi soție dacă te căsătorești cu un bărbat divorțat. Vei fi preacurvă în ochii lui Dumnezeu toată viața. 

El are în plan pentru tine un bărbat care nu a mai fost căsătorit. Nu te-ar așeza niciodată, metaforic vorbind, pe un scaun deja ocupat. Chiar crezi că ai putea să nu te simți vinovată stând în pat cu bărbatul altei femei, a unei femei care e în viață? Ai ajunge să te gândești la ea, poate să te compari cu ea și ți-ai amărî și complica existența. 

       O să spui poate că, nu mai există bărbat creștin ca și el, că dovedește că e schimbat și nu va repeta cu tine greșelile pe care le-a făcut cu prima. Te riști, ca să afli dupa nuntă că nu e așa cum l-ai crezut? 

Și chiar dacă ar fi cel mai minunat și pocăit bărbat de pe planetă, slavă Domnului: e al Lui, chemat să rămână singur și să Îl slujească pe Domnul sau să se impace cu prima soție. Dar nu e al tău. Înțelege-mă bine! 

Și dacă doare ce spun- un bărbat deja căsătorit în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă e divorțat în ochii oamenilor- nu e alesul tău. 

Nu îți risca relația cu Dumnezeu pentru un bărbat! Să fie pastor, evanghelist, orice, cât timp ar alege preacurvia, nu e bărbatul pentru care te-ai rugat.

 Nu te înșela alegând o evanghelie diluată. Dumnezeu nu așează pe nimeni pe un scaun ocupat.

Ce faci cand esti mai aproape de moarte, decat de viata?

O zi si o noapte, am simtit ca sunt mai aproape de moarte decat de viata, si vara care a trecut am mai gustat apropierea mortii. 

Dumnezeu insa mi-a redat sanatatea si viata pentru ca nu mi-am sfarsit alergarea.
El vrea sa isi ia slava din orice experienta prin care trecem.

Dar ce faci daca simti ca viata ti se scurge, desi esti tanar(a)? La cine apelezi?

In acele momente, iti garantez, nu te pot ajuta parintii, medicii, cei mai buni prieteni, persoana iubita, medicamentele de ultima generatie, tehnologia, banii din cont. In momentele cand moartea iti sufla in ceafa, uitate sunt carjele de care ne agatam pentru a ne ridica stima de sine: bunuri materiale, calatorii, poze, selfie-uri, facebook, chiar biserica, cartile bune.

      Cand vei ajunge singur, in baie, cu dureri in trup de nesuportat si oamenii nu vor sti ce sa-ti mai dea, vei realiza ca exista Cineva care vine cand Il chemi.

 Numai El are putere asupra vietii si a mortii. El nu intarzie cand striga un nenorocit. 

Dar Isus Cristos vine la cei care sunt ai Lui, se lasa gasit de ei si ii ajuta la vreme de nevoie. 

          Esti tu al Lui? Slab, cu caderi, infrangeri, din esec in victorie, dar totusi al Lui? 

In fata mortii, ca si in fata vietii numai de El ar trebui sa ne prindem cu toata fiinta. La bine si la greu, sa nu iubim nimic si pe nimeni mai mult decat pe Cel care si-a dat viata la cruce pentru noi. Iar suferintele de acum lucreaza o greutate vesnica de slava!

Sa nu crezi ca meritam ceva de drept, ca ni se cuvine ceva. Daca nu ma crezi sau te gandesti ca sunt fanatica si exagerez, va veni momentul cand vei vedea ca depinzi de Dumnezeu in orice lucru. Nu meritam nici macar urmatoarea respiratie. Daca o primim, e har.

                                   

Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge....sau cum e sa simti cu David

                                                         

             Vi s-a intamplat sa traiti literar versete din Scriptura? O binecuvantare...sa vezi ca realitatea corespunde unui anumit verset pe care il stii bine, dar il intelegi si capata un sens nou dupa ce il asociezi cu o experienta. Un om flamand de exemplu, degeaba citeste despre mancare pentru ca nu se va satura cu stomacul, poate doar cu ochii; tot asa si un crestin va intelege anumite versete dupa ce le va trai.

Am fost intr-o mica excursie ieri, intr-un loc unde visam si planuiam sa ajung de ceva timp. Pozele vazute pe internet care infatisau cetatea respectiva imi promiteau o aventura frumoasa si destul de lina. Nu ma gandeam ca implica mult efort fizic, cum ar fi cataratul pe stanci sau in padure.  Si nu m-am echipat corespunzator, desi imi luasem macar incaltaminte sport. 
Adevarul e ca cei care au promovat acel obiectiv turistic, s-au ocupat doar de afise si nu au amenajat putin zona, cat sa iti fie usor sa ajungi la ruinele cetatii si sa nu te expui pericolelor de cadere sau alunecare. Am cazut prada dezinformarii si ne-am dus fara sa stim prea multe despre drumul pana la cetate. Acum realizez ca data viitoare imi va fi mai usor sa ajung acolo, stiind dinainte totul, si voi mai lucra la conditia mea fizica; insa ieri ma rugam sa ajungem teferi acasa.

         Cetatea, ce a mai ramas din ea, are o poveste interesanta si o puteti gasi in judetul Bihor, insa nu ma opresc acum la detalii din istorie, ci as vrea sa scriu ce m-a invatat, cum am plecat de acolo imbogatita spiritual.

    Am inteles versetul ”De la capatul pamantului strig catre Tine cu inima mahnita si zic: "Du-ma pe stanca pe care n-o pot ajunge, caci este prea inalta pentru mine!” Ps.61:2. Dar, stiti, nu doar o intelegere rationala. Cetatea vazuta ieri e undeva pe o stanca, foarte sus, nu stiu exact cati metri are, si drumul pana la ea urca prin padure, destul de abrut si alunecos. Trebuie sa te sprijini de ceva cand urci, aproape tot drumul prin padure, mai ales daca esti mai slab din fire. A fost o strategie buna de aparare sa fie amplasata acolo pe stanca. Privita de jos, de la drumul principal al padurii, pare extrem de greu sa ajunga acolo un om, ai crede ca e rezervata doar pasarilor. Dar am facut eforturi si ne-am catarat. Am urmat tabla indicatoare si pe alti doi turisti care au urcat cu putin inaintea noastra. 

    Partea trista, cea care m-a facut sa traiesc versetul, e ca am fost extenuata si nu am putut sa urc in cetate desi am ajuns foarte aproape. Tatal meu a urcat dar m-a avertizat sa nu merg, fiindca e periculos si el a alunecat o data. Desi eu sunt o fire care nu se da batuta pana nu isi atinge scopul, am cedat si am plecat dar voi merge din nou. Vreau sa intru in ea, sa fac poze acolo...Am fost atat de aproape de cetate, si totusi nu am intrat in ea. 

    Va suna cunoscut? Atat de aproape....de o relatie, de un loc de munca, de un vis, de un anturaj, aproape de mantuire....Aproape, dar totusi nu inauntru. Exista lucruri si locuri atat ceresti cat si pamantesti la care singur nu poti ajunge. Cum eu nu voi putea intra in cetatea de pe stanca fara ajutorul unui barbat care sa ma sprijine, tot asa nu poti ajunge pe Stanca care e Cristos si apoi in cetatea de sus, fara lucrarea Duhului Sfant in tine. 

Daca Dumnezeu nu te inviaza la o noua viata din starea de om mort in pacat, tu traiesti fizic, dar nu spiritual si nu vei putea ajunge in Cetatea de sus, nici cu toti preotii sau pastorii din lume langa tine, care sa te dezlege, sa te impartaseasca etc. Inaintea lui Dumnezeu Tatal nu poate sta nimeni, in cetatea cereasca, fara un Avocat. Acel Avocat care te duce pana acolo e Isus Cristos. 
    
Iar in viata de crestin, ai nevoie de El ca sa te ridice pe stanca din valea depresiei, fricii, problemelor, singuratatii. Oricate eforturi psihologice am desfasura noi ca sa ajungem la biruinta, folosindu-ne de carti crestine motivationale, consilieri, prieteni, diverse activitati ( nu ca ele ar fi rele in sine sau nu si-ar avea locul lor), toate sunt zadarnice, nu ne ridica pe Stanca. 

E nevoie de o mana puternica, de un Om si Dumnezeu in acelasi timp... care a mai fost acolo, care a fost si in locul nostru, in starea noastra, dar a biruit. Doar El intelege si e dispus sa vina in ajutorul celor slabi. 

        Am tanjit dupa acea cetate, vazandu-i doar zidurile antice. In viata am tanjit la multe lucruri si inca mai visez. Sunt o visatoare. Dar sunt si cu picioarele pe Stanca, in Cristos. Am inteles ca niciodata prin eforturi proprii nu voi intra in binecuvantarile promise de Dumnezeu in Scriptura si in cele ce mi le-a fagaduit personal. In cetatea de sus se intra numai prin har, nu si prin fapte sau efort omenesc. In experimentarea promisiunilor lui Dumnezeu se intra prin har, de mana cu Isus. Sunt prea inalte sa le poti ajunge singur.

    Asta ar trebui sa ne linisteasca. Pentru ca nu e vorba despre noi, ci despre El, Stanca. ”Du-ma, Doamne, in fiecare zi, pe stanca unde trebuie sa ajung, si la care nu pot ajunge caci este prea inalta pentru mine, un suflet de om.” 

Lumina înțelegerii mele vs Lumina Lui

                                

Furtuna care ține de ani de zile ,

La Cuvântul Lui va fi potolită , nu la al meu.

Intrebările nu-și găsesc în mine răspuns,

Doar la picioarele crucii lui Isus.

Mă va vindeca și-mi va lega rănile Păstorul Cel Bun,

care nu îmi lasă sufletul pe mâinile nimicitorului,

El-Dumnezeu trece peste nori ca sa vină în ajutor,

oamenii si verdictele lor nu vor câștiga.

Lumina lui Dumnezeu, nu lumina înțelegerii mele,

va aduce starea de har de după noapte și dimineața suferințelor uitate ...

Harul Lui este mai mare decât orice imposibilitate,

plouă cu viață din belșug peste răni...

și toți vor vedea că Dumnezeu nu dă Altuia ultimul cuvânt într-un caz.

Pe masa Lui se judecă cazul meu și dreptatea îl însoțește,

Domnul ma călăuzește prin văi și pe munte, și desfătarea mea se află în promisiunea că toate lucrurile lucrează doar spre Bine !!!

”Dumnezeul păcii va zdrobi în curand pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.” Romani 16:20

                                               

Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu...şi în România

"Va jur, fiice ale Ierusalimului, pe caprioarele si cerboaicele de pe camp: nu starniti, nu treziti dragostea pana nu vine ea! 
El m-a dus in casa de ospat, si dragostea era steagul fluturat peste mine." 
Cântarea Cântărilor.
"Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? 
...nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru." Romani 8

                                        

Dumnezeu scrie poveşti şi în România, El este Acelaşi Dumnezeu care a scris povestea lui Eric şi Leslie Ludy. El nu discriminează ţara noastră. Pune-L la încercare!

                                      
          
                                 
                                  Mai vreţi? :) Asta îmi place în mod deosebit

                                  

                             
                                     
                      
                        
      Nunţile au loc în fiecare an pe tot mapamondul. Dragostea adevărată între doi oameni, bărbat şi femeie, e destul de rară! De ce? Aş vrea să vă las pe voi să (îmi) răspundeţi.
                                   

                         

Toate lucrurile sunt cu putinţă...în varianta creștinilor moderni

Cunoaştem versetul din Scriptură: "Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede " Marcu 9:23.

A crede . A-L lua pe Dumnezeu în serios . 

Atât de simplu încât complicăm în trăirea noastră . Ne luăm mai în serios unii pe alţii decât pe El. Dacă nu ar fi aşa nu s-ar vedea că prin atitudinea şi viaţa noastră de creştini am schimbat versetul în:

Toate lucrurile sunt cu putință...

celui îngrijorat , 

celui temător ,

celui care se amestecă în treburile altuia ,

celui nemulțumit şi preocupat de grijile cotidiene , 

celui mânios , 

celui răzbunător , 

celui batjocoritor , 

celui care se compromite la locul de muncă ,

celui ce vede paiul din ochiul altuia , 

celui cinic, 

celui care are poziții înalte în societate şi biserică , 

celui bogat , 

celui care se învârte în cercuri sociale "înalte" , 

celui plângăcios , 

celui indiferent față de cerințele Scripturii, 

celui care minte în scopuri "bune ", 

celui care dă bani la biserică şi este acoperit când face un păcat ,

celui care ascunde adevărul ca să se protejeze , 

celui cu o viaţă dublă ...

Da, lucrurile ar putea fi cu putință în viața aceasta unor astfel de oameni dar în spatele succesului lor nu se află Dumnezeu. Credem că vom reuşi cu îngrijorare , plâns , teamă, eforturi omeneşti ....? 

Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede ! Îl cred pe Dumnezeu şi asta rezolvă toate temerile şi problemele mele.