joi, 30 octombrie 2014

Povestea toamnei


 



      Două umbre se proiectează pe un geam închis cu un oblon verde, fiind singure pe strada cu multe case de epocă, vorbele se spun încet dar gândurile se aud tare.
-Cum te simţi azi?
-Ca şi trezită dintr-un somn ciudat.

În fundal se aud bătăi de clopot şi dincolo de fereastra închisă, cineva începe să cânte la pian. Ploaia intră şi ea în decor iar triunghiul e complet: ei doi plus un anotimp.

-De ce e ciudat somnul tău?
-M-a făcut să umblu prin vedere câteva luni, nu prin credinţă şi eu sunt o femeie a credinţei, de aceea mi se întâmplă lucruri pe care nu le înţeleg şi mi se dă o singură opţiune: pune-ţi toată încrederea în Cel care le înţelege.

      Frunzele se lipesc de hainele lor de parcă ar căuta un pat cald în care să îşi dea sfârşitul. Luând în mâini câteva frunze mici şi galbene, umbra mai lungă întrebă:
    -Crezi că frunzelor le e dor de copacul din care sunt smulse?
    -Cu siguranţă. Sunt o parte din el. Aşa mă simt eu acum şi asta înseamnă toamnă.
 Să pierzi o parte din tine ( persoana cea mai dragă) şi să simţi că ţi s-a luat un organ din trup şi de acum viaţa ta va fi o continuă aşteptare a acelui moment în care îl primeşti înapoi. 

   Umbrele îşi urmară drumul în tăcere câteva minute.
   -Înţeleg...Primăvara copacii îşi primesc frunzele înapoi iar tu...?
   -O să fiu reparată de bisturiul lui Dumnezeu care m-a tăiat ca să mă vindece de răni vechi. Cea mai mare dintre răni era aceea că nu voiam să iubesc necondiţionat.
Atunci Chirurgul m-a băgat în sala de operaţii şi mi-a tăiat inima punând în ea o iubire ca a Lui pentru un om care nu o merită. Aşa s-a făcut toamnă în mine!
              Ceva se întâmplă toamna în fiecare inimă.

marți, 28 octombrie 2014

Niciun loc liber


                                           



      Poate nu ai excelat niciodată la sport sau activităţi fizice dar dacă eşti creştin, indiferent de greutatea ta în kilograme sau forţa muşchilor, eşti într-o arenă de luptă. Din afară se vede că trăim cu toţii între ziduri de beton, sticlă, parcuri frumoase şi mall-uri. Realitatea care nu se vede şi cea care ne-ar îngrozi dacă Dumnezeu ne-ar deschide ochii spre supranatural, e că lângă fiecare om de pe acest pământ se află permanent tatăl lui spiritual: Dumnezeu sau diavolul şi cei doi nu îşi vor strânge mâinile niciodată ci vor lupta pentru suflete.

       Într-o încăpere plină de oameni, poţi simţi tensiune şi ceva în aer uneori, şi se găseşte repede explicaţia: nu au interese comune sau sunt prea diferiţi. Dar cum rămâne cu cele două Împărăţii? Când un fiu al întunericului stă alături de un fiu al luminii, se dă o bătălie în văzduh. Cel rău îl provoacă pe fiul lui la tot felul de glume sau subiecte de ceartă ca să îi înăbuşe vocea firavă a conştiinţei care îi vorbeşte când e lângă un creştin, şi se dă o bătălie corp la corp pe un ring invizibil. Îngerii lui Dumnezeu lovesc în demoni pentru a ajunge la sufletul omului. 
    Ceea ce spun nu sunt secvenţe dintr-un film SF şi dacă citind aceste rânduri te revolţi, înseamnă că viaţa ta e o umblare prin vedere strict cu ochii fizici şi nu ai avut parte de atingerea lui Dumnezeu care să-ţi deschidă şi ochii spirituali. Cere-I să o facă! El nu are plăcere mai mare decât restaurarea... 

      Lumea e pentru un creştin care îşi practică credinţa, precum un autobuz mare şi plin până la ultimul scaun şi în care toţi primesc câte un loc, în afară de el. Dacă lumea îi spune unui creştin: "bine ai venit printre noi, ocupă loc şi simte-te ca şi acasă", e clar că acel om e asemănător cu ei şi de aceea îl iubesc. Suntem chemaţi să trăim în pace cu oamenii şi să îi iubim, dar uite o veste: ei NU ne vor iubi! Cel puţin până nu ajung fraţii noştri în Cristos.

Aş vrea să încetez de tot să mai sper că există ceva bun într-un necredincios care va învinge şi îl va face să mă accepte. M-am ales cu multe lacrimi, frustrare şi nervi pentru că am aşteptat să fie bine şi să mă simt liberă în orice companie umană cât timp eu fac ce trebuie. Nu funcţionează legea reciprocităţii cu lumea: dacă eu sunt bună, mai degrabă ei vor fi şi mai răi.
       E legea păcatului care îi ţine robi şi nu au alternative decât să acţioneze pe baza ei. Cineva mi-a spus odată: scuză-ne că noi vorbim şi porcoşenii, aşa ne e firea. Era necredincios şi totuşi a spus un adevăr biblic. Firea lor pământească era vinovata pentru limbajul lor. 
Niciun loc liber pentru un creştin dar oamenii te văd mai bine când stai în picioare şi trebuie să admită că ai o altă fire. Creaţi pentru slavă, să învăţăm bucuria de a nu primi aici un loc.
     Suntem în pericol dacă ni se face loc şi suntem primiţi cu braţele deschise întotdeauna.

   Crezul unei anumite religii neoprotestante spune că trebuie să fim ca ei cât mai mult ca să îi câştigăm, dar dacă ai cea mai scumpă haină albă vei vrea oare să intri într-o baltă de noroi lângă cineva îmbrăcat în zdrenţe?! Gândeşte-te! Un scaun liber aici în cursa spre iad sau unul rezervat în Împărăţie? 

miercuri, 8 octombrie 2014

Meseria de escroc sentimental


                     



Fişa postului:

Sex: Bărbat

Ocupaţie: Demolarea inimilor

Nickname: Buldozer

Trăsături fizice: De regulă, e brunet cu ochi albaştri sau căprui. Frumuseţe ieşită din comun

Orarul de lucru: Tot timpul când intră în contact cu o prezenţă feminină

Religie: Baptist sau penticostal, evanghelic "licenţiat" în flirt


         O să te facă să-l iubeşti şi să suspini după el, şi o face într-un mod foarte subtil, atât de subtil încât, dacă înainte să-i cazi în plasă ţi-ar spune cineva despre caracterul şi faptele lui, nu ai crede, orbită fiind de spiritualitatea afişată. El este lider în orice grup sau măcar iese în evidenţă în turmă. E atât de natural încât zâmbetele ce le dăruieşte generos fetelor, discuţiile cu două înţelesuri şi alte minuni pe care le face în numele iubirii frăţeşti, par necesare şi mulţi bărbaţi mai tineri îl vor copia.


      Escrocul sentimental nu şi-a conservat niciodată inima, că doar nu trăieşte în epoca de piatră şi fiind avansată tehnologia pământului pesemne că şi Dumnezeu dacă i-a şters istoricul cu fetele, îi trece uşor cu vederea consecinţele şi închide ochii la sângele ce curge din inimile frânte. Cel puţin aşa crede licenţiatul în flirt.  Poate nu o spune sau gândeşte cu exact aceste cuvinte dar, draga mea, vei auzi de la el cuvinte precum: "dacă Dumnezeu ţi-a iertat trecutul, problema e la persoana de lângă tine căreia îi este greu să te accepte ( muşcat, mâncat şi încercat dimineaţa, la prânz şi seara de către femeile din istoric)". 

El intră în căsnicie cu experienţă în toate domeniile, să nu te miri dacă nu te tratează ca pe un egal. Tu visai inocent la ziua nunţii pe când el se îmbrăca după o noapte petrecută în patul unei curve.

      Sunt prea directă? Pot fi şi mai mult. Escrocul sentimental nu e un personaj fictiv, ci reprezintă deja o reală ameninţare pentru fetele credincioase. Pur şi simplu, nu merită să aibă nici zece minute din timpul tău, dar o să îţi dai seama de asta după ce i-ai dat ani preţioşi. El cere mult şi oferă pentru scurt timp sau deloc.       
 De exemplu, dacă i-ai oferit adresa ta de facebook s-ar putea să îţi acorde atenţie o zi-două şi apoi să pună gheaţă peste focul pe care tot el, buldozerul uman, l-a aprins. Tu o să aştepţi ca o fraieră următorul lui mesaj care nici măcar nu a fost gândit de el, iar scris şi trimis nu o să fie nici dacă ai fi în pericol de moarte. 
Când îşi cumpără câte o haină nouă, ar trebui să ceară vânzătoarei să îi lipească pe guler sau mâneci un abţibild cu un semn de avertizare, simbolizând un şarpe care muşcă dintr-o inimă şi apoi scuipă bucăţile. 
      După ce face schimb de confidenţe cu o fată, o tratează peste câteva luni de parcă niciodată nu au vorbit şi nu mai rămâne nimic de spus, în afară de: Ce mai faci? Bine,Tu? Şi eu." Tocmai au minţit amândoi.

El nu fost şi nu va fi bine până nu se lasă de meseria pe care o are în relaţii, meserie care e în sângele lui pasional şi i se pare normală şi masculină; ea nu va fi bine până nu va întâlni un alt bărbat care să dea sens cuvântului "dragoste" şi să dovedească că "Te iubesc" nu e o formulă prin care obţii mâncare, haine spălate, sex, supunere, copii şi toate cele.

     Primul "Te iubesc" real şi dovedit l-a spus în urmă cu mii de ani Un Bărbat pe o cruce! Vrei să te mulţumeşti cu puţin de la un bărbat? Ia-ţi un profesionist în relaţii, un jucător ce ţine în mâini inimi, precum ţin alţii zaruri. Vrei mult?
 Ai grijă să însemni tu mult şi să trăieşti la standardele cerului. Nu privi decât spre un bărbat care a trăit versetele care vorbesc despre frângere, smerenie, blândeţe şi a-ţi purta crucea.
       Un bărbat cu cicatrici, dar un războinic spiritual, un bărbat puternic dar blând...merită să îi oferi a doua privire. Şi dacă nu mai există astfel de bărbaţi?!
      Nu mă întrebaţi pe mine, ci pe Cel care încă nu a închis fabrica Lui de bărbaţi buni.     

miercuri, 1 octombrie 2014

O noapte la spital

      
                                                 


       Purtam un halat alb şi mă plimbam pe un coridor lung cu pereţi de culoare închisă, ce îţi dădeau o senzaţie de claustrofobie. Eram asistentă şi aveam responsabilităţi. Spitalul era plin de oameni dar nu aveau răni fizice şi totuşi aşteptau tăcuţi, pe scaune la etajul unu, să primeasca ajutor. Cele două etaje ale spitalului se terminau la ambele capete cu balcoane galbene mari, iar din balcon coborai cu uşurinţă pe scări exterioare în curte. Alergam de la o cameră la alta şi nu mă întâlneam cu nici o altă asistentă. Ştiam că spitalul are doi chirurgi iar unul din ei e cel pentru care lucrez. Îi ştiam numele. Era cunoscut în domeniul lui. Nu mă puteam mira, de parcă acel el chiar făcuse carieră în medicină.
   Nu aveam timp să mă ocup de mine şi nu observam că uniforma începe să prindă o culoare roşiatică la umeri. Chirurgii erau acolo dar aveau multă treabă şi nu ştiam în care zonă din spital au ajuns. Am intrat într-o cameră unde erau mai multe paturi supraetajate, ocupată doar de femei. De toate vârstele şi nuanţele pielii.
Stăteam pe pragul camerei şi încercam să vorbesc cu ele dar era un vacarm şi o nebunie care îmi acopereau cuvintele. O femeie de culoare închisă a pielii mă privea fix cu ochi răi şi se aruncă pe neaşteptate asupra mea, îşi infipse unghiile în carnea de pe umerii mei şi mă zgârie ca un animal de pradă. Am fugit. Sângeram.

    Ajutasem suflete pierdute, acum aveam eu nevoie de îngrijire. Îmi purtam toate rănile vieţii pe umeri, în amprenta lăsată de cele doua mâini. Am inceput să îmi caut chirurgul, cine altcineva s-ar fi putut ocupa de mine?! El trebuia să ştie cum să mă trateze. Mergeam prin tot spitalul, pe lângă oamenii ca nişte statui de ceară de pe scaune şi nu mă puteam gândi decât la chirurgul meu. Am ajuns la etajul doi şi brusc au aparut amândoi medicii în faţa mea, de parcă ar fi fost lăsaţi cu paraşuta. Aveam lângă mine un barbat blond cu ochelari, îmbrăcat in halatul de medic şi pe chirurgul care ma ,,angajase''. El purta haine de stradă, mai exact o cămaşă neagră şi pantaloni negri. Am început să vorbim, şi a mai venit cineva, o fată pe care nu o cunoşteam. Ea vorbea mai mult cu bărbatul blond. Eu mi-am arătat umerii şi am cerut ceva. Orice pentru durere.
Blondul l-a lăsat pe chirurgul meu să îmi răspundă dar el parcă era la sute de km distanţă. Nu mă privea cu adevărat şi când a inceput să îmi vorbească m-a copleşit un sentiment adânc. Dezamăgire. Şi milă.

El ducea o lupta, căci o parte din el ar fi dorit să mă ajute, credea ca aşa e drept; dar altă parte era trasă spre celelalte atribuţii pe care le avea. Mi-a spus, parcă cerşind scuze şi să îl eliberez, că ar trebui sa stea toata noaptea cu mine şi să îmi facă tratament, că am nevoie de o pungă întreaga cu apă în vene şi trebuie să stau în perfurzii. Însă el nu are timp, îi ia mult lichidului până se scurge în venă şi el, chirurgul nu are timp pentru asta. L-am lăsat sa plece, ba chiar l-am încurajat. I-am spus că o să mă descurc singură. 

Bărbatul blond m-a privit, dar ceva îl bloca să intervină. Au dispărut amândoi şi eu mi-am continuat ,,plimbarea'' prin spital dar eram mereu preocupată de chirurgul meu şi mi-am pus în gând să îl aştept toată noaptea. Ştiam că va veni dupa ce îşi va termina treburile. Era o noapte adâncă şi liniştită...

         Era noapte şi în camera mea când m-am trezit şi m-am întrebat dacă ăsta a fost tot visul.
 Am adormit iar şi am primit continuarea. Totul era atât de real că mi-am pipăit umerii când m-am trezit dimineaţa. Nu aveau semne fizice...In ,,partea a doua'' eram împreuna cu alte asistente şi a apărut el. Chirurgul nu s-a uitat la nici o fată. Toate ,,asistentele'' făceau ceva ca să îl impresioneze. Atrăgeau atenţia spre ele, se promovau. Sincer, nu ştiam care le era scopul. Eu una îl cunosteam pe al meu. Aveam nevoie de ajutorul chirurgului. Punct. 

Aveam încă rănile mele dar mâinile îmi erau ocupate cu ceva bandaje si tifoane. Ţineam şi o inimă în palme. I-am strigat de cum l-am văzut: ,,De ce ai întârziat atât? Te-am aşteptat! Sunt atâţia care au nevoie de ajutor.'' Încercam să îi arăt unde e nevoie de el. 
Spre surprinderea şi şocul meu, chirurgul vine spre mine şi strigă ceva de genul: ,, De astfel de o soţie am nevoie! În sfârşit, am găsit-o!'' O serie întreagă de astfel de exclamaţii spontane, iar faţa lui strălucea.
M-a îmbrăţişat şi mi-a sărutat obrajii, iar eu eram paralizată de uimire căci cuvintele ,,căsătorie'' şi ,,soţie'' nu se pomenisera în spital sau în relaţia cu el. Nu aveam astfel de aşteptări de la el.

Celelalte fete amuţiseră şi au inceput să îşi arate indignarea după o vreme. ,,Tocmai pe ea...cine e ea?!'' Hm, sunt acea ,,Ea'' care s-a trezit în urmă cu doi ani, în vara lui 2012 din acest vis şi nu ştiam pe atunci că prima parte va caracteriza o perioadă importantă din viaţa mea. Nu ştiam că există vise pe care le trăieşti minut cu minut, scene în care joci ca într-un film. A fost o realitate spirituală spitalul iar personajele cât se poate de reale. L-am iubit pe ,,chirurg" dar '' Cum aș putea să-mi iau răspunderea de-a te face să alegi ceva numai pentru că acel ceva este ceea ce-am ales eu? Nimeni n-are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi..." (Ileana Vulpescu). Luna care a început îmi aminteşte trăirile dulci-amărui de atunci.
      Urmează partea a doua, visată dar netrăită. Cu alt personaj masculin pentru că e imposibil ca primul să mai joace un rol alături de mine.

    Octombrie, lună misterioasă, motto-ul tău vor fi versurile:
 ,,Doamne, a crede vreau, Tu să mă-nveţi, întotdeauna aş vrea, Tu să mă-nveţi; oricât AŞ RENUNŢA făcând doar voia Ta, deplin a mă preda, Tu să mă-nveţi...
Doamne a crede vreau, Tu să mă-nveţi, vreau să-Ţi fiu martor viu, Tu să mă-nveţi; iată trec zilele, albe sunt holdele, Tu-mi spui: coseşte-le, Tu să mă-nveţi..."