luni, 25 august 2014

Nu există " Aşa sunt eu, nu pot mai mult" ci doar " Nu VREAU să fiu altfel"


                                   


               Mă aflam în biroul de la lucru când am auzit printr-un geam deschis câteva vorbe schimbate între doi tineri. Voci calde. El o întreba dacă a mâncat, ea l-a asigurat că a făcut-o. Apoi a venit rândul ei să întrebe ceva despre el. Parcă era un joc de tenis şi mingea care se arunca peste fileu era alcătuită din sentimente împachetate în cauciuc cu eticheta ,,îmi pasă de tine." Nu au stat mult la taclale, apoi el a plecat. Poate vă gândiţi că sunt un cuplu şi era ceva normal ce-mi auziră urechile. Ori poate că el era la începutul asedierii cetăţii şi ,,trebuia" să fie drăguţ cu ea ca să o cucerească.

Din întâmplare, îi cunosc pe cei doi şi sunt...fraţi. I-am văzut împreună în câteva ocazii. Într-o societate în care interesul personal este rege, cei mai mulţi bărbaţi sunt catifea în afara casei şi oţel înăuntru cu mamele, surorile, verişoarele etc. 
Am rămas surprinsă de ei doi tocmai pentru că respectul politeţea, grija şi curtoazia care erau atât de fireşti în case precum îmbrăcarea hainelor, în alte secole, acum sunt anormale. Fraţii vorbesc cum vor cu surorile, nu le tratează ca pe nişte vase fine, dar se mint singuri că se vor putea comporta diferit cu soţiile. 

        Dragilor, cum sunteţi în prezent veţi fi şi peste 50 de ani dacă nu vreţi să vă schimbaţi. E prea scurt timpul de pregătire pentru viaţă ca să ne mai găsim scuze. Nu sunt adevărate acele scuze care încep cu: ,,aşa sunt eu, am moştenit pe tata, pe bunicu...sunt impulsiv şi nerăbdător din fire, nu pot mai mult, eu nu am nicio vină că sunt aşa, tu eşti pretenţioasă...ia-mă la pachet, love me or hate me!"

        Dumnezeu subliniază clar faptul că totul depinde de voinţă: ,,Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi" Ieremia 2:33. Aţi văzut scene în care doi se ceartă şi sunt răutăcioşi unul cu altul dar dacă sună telefonul unuia, tonul vocii se face numai lapte şi miere? 
           De unde această schimbare bruscă? S-a acţionat butonul ,,magic" al voinţei.
Nu vroia ca persoana care îl sună să aibă o părere greşită despre el, să ducă vorba că e certăreţ sau să râdă de el. Cu alte cuvinte, a vrut şi a putut să îşi schimbe dispoziţia. A avut un interes pentru amicul de la telefon, în schimb persoana cu care se certa îl lăsa rece.
     Întreţinem ce iubim. Dacă iubim o floare în ghiveci, o udăm zilnic, dacă suntem fanii unui sport, ne aflăm în fiecare sâmbătă pe stadion, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, nu uităm să vorbim cu El.

      Sunt mai multe feluri de iubire, cel puţin aşa se exprimă oamenii. Biblia dă o singură definiţie. În Corinteni 13. Nu spune că mă iubeşti dacă nu mă cauţi cu zilele, nu-mi aduci un pahar de apă când sunt bolnavă, nu plângi cu mine când sunt tristă, nu mă întrebi ce mai fac, dacă am mâncat, cum mi-am petrecut zilele, ce păreri am despre diferite subiecte.

     Nu iubeşti un om dacă doar te rogi pentru el şi nu îl cauţi. Pot să mă rog pentru un copil cu Sida din Africa dar asta nu înseamnă că am o relaţie cu el. Într-o relaţie există comunicare şi îngrijire zilnică. Dar depinde ce însemni pentru acea persoană.
Dacă eşti orhideea lui/ei te va aprecia zilnic, dacă eşti ca o buruiană, te va ignora.
Inima trage după ea şi voinţa.

sâmbătă, 16 august 2014

Lumini stinse


                               



Dacă ultimele postări sunt cu gust melodramatic, invit cititorii să nu mă viziteze, dar eu nu scriu ca să vă provoc anumite emoţii ( nu sunt regizor) şi nu am pretenţia să par altcineva decât sunt. Dacă sunt tristă, nu voi scrie glume. 

Oamenii şi-au dezvoltat un gust pentru veselie, haz din nimicuri şi evadare în distracţiile facilitate de tehnologie, refuzând să accepte tristeţea ca parte normală din lumea asta căzută de la Adam încoace. Încercăm să ne apărăm de sensurile tragice ale unor situaţii, apelând la diverse replici, unele chiar spirituale. 

      Dar ce îi spui unui om în ai cărui papuci nu ai fost? Cum poţi să-i spui că îi sunt prea mici sau îl strâng dacă tu nu i-ai încălţat decât filosofic?! Urăsc toate acele replici care încep cu va ,,fi bine."
Poate într-o altă viaţă. Bine ar fi dacă ai avea înapoi acel lucru pentru care suferi.
,,Disperarea ajunge să semene cu diabolica situaţie de a fi închis într-o cameră supraîncălzită. Şi pentru că nici o boare nu răcoreşte acest cazan, pentru că nu e nici o scăpare din această înăbuşitoare detenţiune, este firesc că victima începe să se gândească necurmat la uitare" William Styron.

      Când luminile s-au stins în viaţa ta, ai nevoie de mâini întinse şi guri închise. Decât teorii şi critici, mai bine tăcere şi veghe. Am învăţat că întunericul nu te poate ghida prin întunericul în care deja eşti şi dacă flirtezi cu păcate în care evadezi ca să uiţi ce te doare, tot vei ajunge să pună Dumnezeu reflectorul Lui pe tine. Nu te lua de mână cu întunericul când treci prin văi de întuneric.
E mai comod să faci asta decât să traversezi zona aia în linişte şi aşteptând ajutorul Domnului, dar e prea riscant. Ceea ce devenim când suntem în întuneric, ne urmăreşte toată viaţa.

          Vor fi prieteni credincioşi care să aducă lumina cu ei când vizitează un suflet singur care are luminile stinse? Mi-aş dori să văd pe fiecare stradă din fiecare oraş purtători de lumină, a căror adresă să o şti şi să te salveze când e întuneric. Câtă lumină ar putea aduce rugăciunea în doi, trei, zece....
Visez la ceva imposibil.
Dumitru Budac are nişte versuri în care mă regăsesc: ,,Hai plânge cu mine, soră şi frate, căci nu ştii mâine ce te aşteaptă. Te voi ridica, dacă voi sta în picioare, ridică-mă astăzi soră şi frate. Lasă vorba deşartă, soră şi frate, căci în jurul tău strigă inimi amare, întoarce-ţi capul soră şi frate, la spatele tău Isus te aşteaptă. 

Apropie-te de mine, soră şi frate, hai nu ma lăsa să mă biruie noaptea, întăreşte-mă soră şi frate, hai treci pe la mine. Nu mă lăsa deoparte...”
          

duminică, 3 august 2014

Viitor cu parfum de lavandă uscată


                                                 



,,Nu mai ţin în casă decât flori uscate" suspină ea, privind o vază cu lavandă. Îşi privea în faţă viitorul. El, necunoscutul se întoarse spre fata cea tristă.
,,De ce nu aduci flori proaspete?"
,,M-ar îndurera să văd contrastul dintre viaţa lor şi moartea din mine."
,,Spune-mi, încă o dată, ce ţi s-a întâmplat."
Ea tresări. ,,Eşti singurul care întreabă. Care vrea să ştie şi perspectiva mea. Ceilalţi dau sfaturi şi trag concluzii, de parcă au trăit în locul meu un an de zile. Tot ce spun le intră pe o ureche şi nu le ajunge la inimă. Abia aşteaptă să tac ca să-şi poată ţine ei discursurile."
,,Oamenii ăştia îmi amintesc de prietenii lui Iov".
Ea schiţă un zâmbet. ,,Da, se pare că au urmaşi."
Liniştea se aşternu dar nu umplea golurile. Necunoscutul plecase. Era doar o proiecţie a minţii ei, era acel El pe care urma să îl întâlnească în viitor. Dar o întrebase ceva. Adierea de vânt care intra prin geamul deschis semăna cu mirosul lui şi simţea că el ar fi invizibil, lângă ea, şi aşteaptă un răspuns.

Necunoscutul nu îi putea întinde mâna, nu o putea atinge şi chema spre el cât timp povestea ei nu era terminată. El vroia să îi unească dragostea, nu suferinţa. El suferise în trecut, dar nu atât de mult ca şi ea. Frumoasa lui necunoscută era copila suferinţei şi el nu putea schimba asta.

       ,,Oare cum poţi spune în câteva fraze logice o poveste care s-a întâmplat, şi în acelaşi timp nu a avut loc?! Se întâmplă să ţi se promită ceva, se mai întâmplă să ţi se descrie caracteristicile acestui dar ca să îl recunoşti bine de tot, şi la un moment dat întâlneşti darul în călătoria ta prin lume. Cel puţin, crezi că e darul tău.

E identic. Nu îţi trece prin cap că Cel care ţi l-a promis s-ar ţine de glume şi ar face o ,,clonă" darului pe care ţi l-a pregătit din veşnicie, ca apoi să o arunce lângă tine doar ca să fi indusă în eroare şi rănită. A fost un joc periculos cu mai mulţi pioni. 
Cel care îţi vorbea despre darul tău e descris ca fiind ,,El-Shaddai, neschimbat din veşnicie", şi totuşi dialogurile cu El nu au dus nicăieri, nu s-a împlinit ce îţi spusese. Cineva L-a descris ca fiind un pic capricios, îşi schimbă planurile dacă vrea.
 Asta sună ca şi cum ar profita de puterea Lui chiar dacă îţi zdrobeşte inima. În Cartea Lui scrie că El nu rupe o trestie frântă. De ce ar frânge-o El atunci? El doar vine şi o repară după ce altcineva a distrus-o.

Mă întrebi ce s-a întâmplat? Oamenii pe care i-ai crezut instrumentele Lui prin care îţi confirmă ceva ce tu ştiai deja de la El, nu sunt pedepsiţi sau măcar mustraţi pentru că ţi-au întărit speranţele. Ei îşi continuă viaţa liniştiţi sub privirile lui Dumnezeu, care tace, iar tu ai iarnă în suflet şi nu îi pasă nimănui.
,,Aş da orice să pot face ceva..." Era glasul necunoscutului care vorbea în mintea ei.
,, Eu aş fi dat orice să fiu scutită de asta de către Cel care avea puterea să o facă. Ştia dinainte că voi suferi cât pentru zece ani şi că nu voi mai avea nimic de oferit în viitor. O să te păcălesc, necunoscutule, că am o inimă să îţi dau. A rămas la ,,clona" ta, la fratele tău geamăn şi nu îţi povestesc o telenovelă. E viaţă. După care se va scrie poate un roman."

Necunoscutul întinse mâinile să îmbrăţişeze dar erau ziduri invizibile între ei. Ea privi în faţă viitorul şi şopti: ,,Tu cine eşti?"

,,Cel care va însemna pentru tine alin. Am citit undeva despre tine, că Dumnezeu te va scoate din ce ai reușit să te bagi și de data asta. Și El îți va arăta calea și va trimite în drumul tău toți oamenii, ustensilele și situațiile de care ai nevoie."
      ,,Dar au rămas atâtea lucruri nespuse între mine şi el. Aş da orice să mă fi întrebat ce aş fi vrut eu cu adevărat să-i răspund, aş vrea să fi văzut în mine, nu prin mine când ochii noştri s-au întâlnit într-o zi de iunie...Aş vrea să îi fi dat sufletului meu o şansă să îi povestească ceva ce ştie doar Dumnezeu şi un jurnal....
Aş da orice să fi simţit că e o parte din mine, cum l-am simţit eu...Acea parte pe care o căutăm toată viaţa şi o recunoaştem când o întâlnim, printr-un proces natural. Nimeni nu învaţă omida să se transforme în fluture. Nu e o filosofie ci o trăire când te întâlneşti cu dragostea şi ştii că e unica. Dacă ea pleacă, rămân rezervele ca la fotbal. Un plan B."
     Viitorul se derula prin faţa ochilor ei. Mov închis spre gri, şi uscat ca buchetul de lavandă din vază. Nu a fost îndrăgostită. I s-au deschis ochii şi a văzut şi a ales. Nu a ,,orbit" din cauza sentimentelor şi nu şi-a propus nimic. Toate au venit de la sine. Cineva i-a împrumutat dragostea Lui. Acum nu o mai poate returna. Nu există sentinţă mai cumplită. Cât de departe să plece de el ca să uite? Oricât de departe ar pleca pe pământ, tot nu ar fi prea departe...Oriunde va găsi o oglindă şi îşi va vedea chipul, el va fi acolo. 

Necunoscutule, tu ai ajuns prea târziu...Ea nu vrea ca tu să o iubeşti şi ea să se mintă pe sine că iubeşte. Există oameni care nu pot iubi decât o dată şi complet.
Dar dacă Dumnezeu a dat şi tot El a luat, totuşi rămâne Dumnezeul meu.
 În care încă nu pot să mă încred într-un anumit domeniu dar nu mă voi separa de El. Ceea ce e cu neputinţă la oameni, e posibil la El. Am auzit că El încă dă pietre de mormânt la o parte!